2,788 matches
-
vrei să Îți fie predată? Cu siguranță, nu fiindcă e vrăjitoare, zise el apropiindu-se ceva mai mult. Călugărul pălise. — De ce o acuzați? Îl presă mai departe. Spune-mi ce i se impută cu adevărat! — O acuzăm de furt. Fruntea priorului se Încruntă. De furt? Parcă revăzu inelul de aur pe care Teofilo i-l Încredințase și care acum era ascuns În chilia de la San Piero. La fel cu altele care circulau prin oraș, după cum Îi dezvăluise messer Falvio. Și extraordinar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
morții lui Celestin, iar acest secret scăpase din ghearele lui Bonifaciu. Dar poate că exista o breșă În zidul de tăcere ridicat de Biserică În jurul acelei povești. Își aminti de ceea ce Îi sugerase Iacopo Torriti În legătură cu raporturile dintre cei doi priori. Arhitectul relatase doar zvonuri. Dar Antonio da Peretola putea să știe mult mai multe. În răstimpul anilor petrecuți În serviciul Bisericii, probabil că văzuse și auzise multe pe coridoarele Lateranului. În gaura aceea de șerpi, moartea lui Celestin fusese cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
fi găsit. De sub braț scosese o foaie mare, făcută sul, pe care se tot căznea să o desfășoare sub ochii lui Dante. — Poate pentru că mă ocup cu ceva, replică poetul cu răceală, fără să catadicsească a privi spre foaie. — Dar priorii nu ar trebui să se Îndepărteze de Palat, pe timpul mandatului... știi asta. — Așa spune norma. Dar viața iubește excepțiile, i-o reteză Dante, deranjat de acel contratimp. Ce-i așa de important? — Trebuie să hotărăști instalarea. — Instalarea a ce? Priorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
priorii nu ar trebui să se Îndepărteze de Palat, pe timpul mandatului... știi asta. — Așa spune norma. Dar viața iubește excepțiile, i-o reteză Dante, deranjat de acel contratimp. Ce-i așa de important? — Trebuie să hotărăști instalarea. — Instalarea a ce? Priorul Își plecă privirea peste foaia pe care celălalt continua să i-o Împingă sub ochi. Părea un plan arhitectonic, schița unei clădiri. O structură lungă, Împărțită Într-un număr de Încăperi mai mici. O mănăstire, poate. Sau un nou spital
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
o latrină! Vreți să puneți o latrină În fața Palatului Comunei? exclamă roșind. — Desigur, asta e ideea. Ar fi o sursă grasă de venituri, un impozit pe uree... — Vreți să adunați urina și să faceți negoțul ăsta scârbos taman În fața Palatului priorilor? Dar urina e bună pentru argăsit... Și Împărații se Îngrijeau de strângerea ureei... — Du-te la dracu’, messer Duccio, cu tot cu ureea dumitale! Treci cu bereta, dacă vrei să strângi ceva! strigă Dante exasperat, Împingându-l Într-o parte și Îndreptându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
să mai apuce să se gândească la o alternativă, se trezi În spatele carului. — Messere, chiar e un mare spectacol! strigă cineva lângă el, scuturându-i brațul ca să-i atragă atenția. Probabil că omul Îl recunoscuse și părea fericit că un prior Împărtășea cu el emoția serii. Poetul Îl Îngheță, Îndepărtându-i brusc mâna. — Ce-i așa de mare În toată limbuția asta, mojicule? Celălalt nu păru să Îi deslușească tonul insultător. — Lupta Îngerului cu Diavolul! Îi explică el cu același entuziasm
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
trupul cele șapte Păcate capitale? Numai că cele șapte Virtuți nu le lasă să-l ia pe bietul om! mai exclamă mojicul, care părea să nu piardă nici o replică din aprinsa dispută. — De ce trebuie salvată de la iad păpușa aceea? Întrebă priorul, devenit curios ca urmare a certitudinilor granitice ale interlocutorului său. — Nu pricepi? Și-a mărturisit păcatele, s-a căit! — Și e de ajuns ca să se salveze? O lăcrimioară? — Desigur, dacă vrea Îngerul. Acum i se va hotărî soarta, dacă e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Părea să fie o floare, un soi de trandafir care bătea În alb. — Acela e Raiul, messere! se simți Îndatorat să-l lămurească omul, care Îl urmărise Încotro privise. Vezi drumul astrelor? Cercurile? Părea foarte satisfăcut să poată ajuta un prior să interpreteze complexitatea scenei. Dante Îi azvârli o privire Înghețată. — Și pentru ce e o floare În centrul cercurilor? — Asta-i bună... Acolo e Dumnezeu. Iaca de ce! Și de ce o floare? — Și de ce nu? pufni celălalt. Dante se uită În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
spre el parcă mecanic, precum capetele de turci dintr-o căruță de bâlci, trase de sfori. Desigur, moartea meșterului Teofilo a spulberat armonia celui de Al Treilea Cer, lipsind bolta cristalină de una dintre stelele ei. Vă Înțeleg suferința, continuă priorul. — Mai Întâi meșterul Ambrogio, iar apoi Teofilo, bâigui Augustino. Și Teofilo... Pentru ce? — Uneori, moartea face câte un ocol larg, pentru a-și atinge ținta, zise Veniero, absorbit În contemplarea propriului său pahar. O vedem că o ia la dreapta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
era la curent. Însă expresiile lor rămâneau imperturbabile. Numai Veniero reacționă la aflarea veștii. — Doi meșteri din Como? — Apoi, locul acesta nu va mai fi același, atunci când și frumusețea Îl va părăsi, zise Augustino, ca și când n-ar fi auzit cuvintele priorului. Nu ai aflat că divina Antilia pleacă de la Florența? Dante țâșni În picioare. — Dansatoarea? Sunteți siguri? Întrebă cu un glas curmat de emoție. Apoi Își mușcă buzele de mânie că le confirmase celorlalți opinia privitoare la sentimentele sale. — Nimeni nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
abținu cu greu să nu azvârle injuriile care Îi veneau la gură Împotriva unor bărbați atât de fricoși și Împotriva meschinăriei lui Bargello, care nu știa nici măcar cum să o scoată la capăt cu o răscoală fără să deranjeze un prior. Dar ceva din privirea omului Îl făcu să intuiască cât de gravă era situația. Poate că ar fi făcut bine să nu subestimeze primejdia. Dacă ciocnirea dintre Albi și Negri ar fi explodat Înainte ca dispoziția de surghiun a căpeteniilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
zvonul că s-a proclamat surghiunul Împotriva șefilor de facțiuni. Cei din familiile Cerchi și Donati au coborât Înarmați, fiecare pentru a-i apăra pe ai lor și pentru a lovi În adversari. Poetul strânse pumnii de mânie. Unul dintre priori vorbise. Iar cuvintele lui nesăbuite fuseseră sâmburele revoltei. Aruncă o privire spre gărzile care Îl urmau, Îngrijorat. Dacă familiile Cerchi și Donati coborâseră În piață cu efectivele complete, trupa aflată la ordinele lui Bargello nu avea să fie suficientă. Numai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
bestie? Ce poți ști despre ceea ce se agită chiar sub pământul pe care Îți sprijini labele? Până și idiotul acela Își permitea să Îi discute opțiunile. Acum, ar fi trebuit să Îl convingă și pe el, după ticăloșii de ceilalți priori? Își reținu anevoie mâna, care se ridicase deja asupra feței Înroșite a omului. Dar neliniște creștea și În sinea lui. Surghiunul acela colectiv fusese ultima tentativă de a salva o situație deja disperată. O mișcare hazardată, În speranța că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Însă mai apoi se răsuci și reîncepu să alerge spre ținta lui. Nu pot, prietene. Am o Întâlnire cu vinovăția, strigă În timp ce se Îndepărta fără să se Întoarcă. Ați fi făcut mai bine să beți vinul acela, dumneata și ceilalți priori. Acum ați visa, În loc să trebuiască să vă treziți. Între timp apăruse unul din arcașii mercenari, cu săgeata potrivită În arbaletă. Se aplecă Într-un genunchi țintind cu grijă spre spinarea lui Dante, care se Îndepărta. Mâna lui Cecco Angiolieri Împinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
față, și se pregăti să administreze lovitura de picior ghibelină. Celălalt, intuindu-i mișcarea, Își schimbă tactica pe neașteptate: ridică brațele până În dreptul pieptului arătându-i palmele și se opri, dându-i parcă de Înțeles că era Încă momentul cuvintelor. Priorul acceptă răgazul tacit ce i se oferea. La rândul său, făcu un pas Înapoi, adoptând o atitudine relaxată. În realitate, se blestema singur pentru că se lăsase copleșit de elanul cunoașterii, ducându-se acolo dezarmat și neînsoțit. Nimeni nu știa unde
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
mâna lui, trupul lui Veniero zvâcnea vlăguit. Slăbi strânsoarea, lăsându-l să respire, iar apoi se ridică, făcând doi pași Înapoi. Ea Îi luă locul, aplecată peste trupul bărbatului, Îndoindu-se din genunchi cu o mișcare sinuoasă, asemenea unui șarpe. Priorul Își aminti ce Îi povestise un călător pe tărâmuri Îndepărtate despre dansul de dragoste al marilor cobre de peste mare, ce poate fi văzut În nopțile cu lună printre dunele deșertului. Antilia Îl acoperise pe Veniero cu mantia și Încerca să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
un salt, adoptând o postură defensivă. Dar Veniero renunțase la orice atitudine ostilă. Părea nerăbdător, În așteptarea unui răspuns. — Am totul În mână. Pe dumneata, secretul dumitale, pe complicea dumitale. De ce aș accepta Învoiala pe care mi-o propui? zise priorul după o clipă de tăcere, fluturând foile pe care le strângea În pumn. Fiindcă Înțelegi durerea. Nu te vei năpusti asupra cuiva pe care l-ai Învins, murmură venețianul, după care se ridică de jos cu o smucire nervoasă. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
nobilimea napoleoniană rolul pe care-l jucau predecesorii lor pe lângă curtenii lui Ludovic al XV-lea. Dar marea lor majoritate vor Încerca să opereze o declasare simbolică. Flaubert, de exemplu, ducând o viață de burghez bogat de provincie, stabilește a priori, că el nu mai aparține burgheziei; el realizează o ruptură mitică cu propria lui clasă, ce apare ca o imagine ștearsă a rupturilor reale pe care le producea, În secolul al XVIII-lea, introducerea scriitorului burghez În salonul doamnei de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1926_a_3251]
-
când toate pot dispărea ca să rămână acest gând al teoreticii divine. Faptul că în partea de lume civilizată cruzimea a dispărut din obiceiurile cotidiene ale individului dovedește că numai o parte a speciei va continua opera „progresului“, de care a priori ne credem contaminați. Astfel, numai unii dintre noi vor vedea sfârșitul definitiv, ceilalți vor rămâne convinși că omul va fi părăsit universul acesta pentru un „paradis“, în fine, posibil. Și nu vor secătui urându-l până la moarte, într-un qui
Singurătatea lui Adam: despre neîmplinire şi alte regrete by Claudiu Soare () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1325_a_2713]
-
înaltele comandamente își asumau responsabilitatea, sub cuvânt de onoare, de a nu ezita când avea să sosească momentul de a lua hotărâri, atunci serviciile secrete își vor lua sarcina de a crea focare de agitație adecvate, care vor justifica a priori severitatea unei represiuni pe care guvernul, cu generozitate, a dorit, prin toate mijloacele pacifice și, se repetă cuvântul, persuasive, s-o evite. Insurgenții nu vor putea să vină după aceea cu plângeri, asta au vrut, asta au avut. Când ministrul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
către o prietenie solidă și durabilă. Nașterea Florei, în 1969, nu a fost rezultatul unei povești de o noapte calculate dinainte. Harry și Bette făceau dragoste suficient de des pentru ca o sarcină să devină aproape inevitabilă, un fait accompli a priori. Care dintre prietenii lui ar fi putut prevedea o asemenea răsturnare? Se însurase cu Bette pentru că ea îi promisese libertatea, dar, odată ce își începuseră viața împreună, descoperea că îl interesa prea puțin sau deloc să și-o exercite. Galeria și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2244_a_3569]
-
de eșec, pretind apoi de la orice preopinent, mimînd obiectivitatea, dovada criminalistică a reușitei sale erotice : ce probă ai, băi, că ai avut-o (la idee mă refer) ? și, oricum, ca să nu mai fie nici o problemă, ideile celorlalți sînt declarate a priori curve ! Acest machism eșuat, care nu cunoaște diferența între sexe, se compensează apoi doar prin spectacolul mediatic pe care îl procură și care oferă poporului orgasme ideatice de voaioriști excitîndu-se singuri în fața ecranului cu tauri comunali gonflabili. Ceea ce nu le-
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
prezumției de nevinovăție unei perspective epistemologice și metodologice cu state vechi de funcții și cu merite greu de contestat în formarea viziunii noastre actuale despre lume și oamenii care o populează. Este neplăcut spre ridicol, de pildă, să suspectezi a priori o analiză a vieții cotidiene în comunism de intenții apologetice, dacă nu chiar de-a dreptul criptocomuniste. Și este puțin probabil că un discurs care se rezumă la condamnarea morală a comunismului ne va ajuta foarte mult să înțelegem ce
Scutecele naţiunii şi hainele împăratului: note de antropologie publică by Vintilă Mihăilescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/609_a_1340]
-
m-am retras la Histria - Proculus făcu un gest larg. Gata. Să nu mai vorbim despre asta. — Da, dar... Antonius fu redus la tăcere de un gest al maestrului. Nu mă întorc în arenă. Astăzi, editor-ul jocurilor hotărăște a priori moartea campionului tău. N-ai văzut cum Vitellius a impus uciderea lui Salix? N-a ținut seama de dorința poporului. Așa fac tiranii. Proculus se opri lângă doi luptători cu capul acoperit de o bonetă strâmtă de piele, care se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
conceptului de facta praeterita este dobândirea calității de pensionar. Însă, cu privire la drepturile rezultate în urma obținerii calității menționate, se observă că acestea se constituie în veritabile efecte rezultante ale actului de pensionare, ceea ce nu înseamnă că actul de pensionare determină a priori și ad aeternam cuantumul pensiei/drepturilor aflate în plată. Astfel, prestațiile de asigurări sociale, subsecvente actului de pensionare, nu pot fi considerate ab initio ca fiind facta praeterita. Ele devin facta praeterita pe măsura curgerii timpului. Însă cuantumul pensiei la
EUR-Lex () [Corola-website/Law/236751_a_238080]