37,224 matches
-
dar construită pe un eșafodaj hegelian. Rațiunea plasării sale în fruntea ediției este evidentă: avem de-a face cu o mise en abîme a gândirii lui Pals și, totodată, cu un principiu ordonator al operei. Această îmbinare a filosofiei cu proza și cu poezia - căci, anticipez, ciclul ultim, Prăpastia, e alcătuit dintr-un soi de „poeme în proză” - e de semnalat și în operele altor avangardiști, ca D. Trost sau Gellu Naum. Ocurențele ei ne atrag atenția asupra unuia dintre demersurile
Sesto Pals și secretele avangardei by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2473_a_3798]
-
face cu o mise en abîme a gândirii lui Pals și, totodată, cu un principiu ordonator al operei. Această îmbinare a filosofiei cu proza și cu poezia - căci, anticipez, ciclul ultim, Prăpastia, e alcătuit dintr-un soi de „poeme în proză” - e de semnalat și în operele altor avangardiști, ca D. Trost sau Gellu Naum. Ocurențele ei ne atrag atenția asupra unuia dintre demersurile artistice cele mai interesante și mai puțin cunoscute ale celui de-al „doilea val” suprarealist românesc: tendința
Sesto Pals și secretele avangardei by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2473_a_3798]
-
care istoria literară le avea deja. Ea ne furnizează proba prețioasă că avangarda nu se încheie în 1948, data la care naționalizarea ziarelor, revistelor și editurilor punea punct existenței literaturii libere. Elaborate la jumătatea deceniului 1960-1970, textele din Scrieri în proză - în special ultimul capitol, Prăpăstii - prezintă tulburătoare similitudini cu lirica lui Ion Caraion de după ieșirea din închisoare (1964), similitudini care, sugerează Michael Finkenthal, nu sunt deloc întâmplătoare. Prima soție a scriitorului avangardist, Valentina Berman, va deveni, după ieșirea din pușcărie
Sesto Pals și secretele avangardei by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2473_a_3798]
-
fac parte cei doi poeți prinși în acest triunghi conjugal, a constituit incubatorul unei transformări a suprarealismului, care ulterior, atât direct (prin Gellu Naum, în primul rând), cât și indirect (prin Leonid Dimov), a alimentat postmodernismul generației ’80. Scrieri în proză. 1950-1970, acoperind ultima parte din perioada românească a lui Sesto Pals, nu și-a propus să fie o ediție critică. Nici nu avea cum să fie așa ceva, imperativul fiind, deocamdată, cunoașterea operei și a biografiei scriitorului, scop pe care ediția
Sesto Pals și secretele avangardei by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2473_a_3798]
-
transdisciplinar, Michael Finkenthal s-a dovedit, în editarea lui Sesto Pals, și un critic și istoric literar cu intuiții pătrunzătoare, a cărui cultură literară și filosofică îi permite să articuleze manuscrisele rămase de la scriitor într-o primă ediție reprezentativă pentru proza acestuia. Cum ceea ce s-a publicat până acum reprezintă doar vârful unui aisberg, se poate spune că Sesto Pals, deși plecat la Domnul în 2002, ne va mai rezerva surprize și în viitor. Adevărată mostră de suprarealism: refuzând să publice
Sesto Pals și secretele avangardei by Răzvan Voncu () [Corola-journal/Journalistic/2473_a_3798]
-
au apărut în mai multe ediții (Iarnă lucidă, Cuvintele mele) sau au făcut obiectul unor cursuri sau dezbateri universitare (Iarnă lucidă). Scriitoarea este cunoscută de către cititorii români prin cele șase volume traduse la noi (patru romane și două volume de proză scurtă), prin articolele deosebit de favorabile dedicate cărților sale, apărute mai ales în România literară și în Luceafărul, prin participarea directă a autoarei la câteva târguri de carte, cu ani în urmă, și prin emisiuni pe micul ecran în timpul vizitelor sale
Françoise Choquard - Magazinul by Magdalena Popescu-Marin () [Corola-journal/Journalistic/2477_a_3802]
-
Dănilă a mărturisit că nimeni nu-l citește și nu-l traduce pe Nietzsche nepedepsit și a mulțumit pentru șansa de a-și trăi, pe scena premiilor, momentul solar al vieții. Festivitatea a continuat cu acordarea premiilor pentru Poezie și Proză. Premiul pentru Poezie i-a revenit, după o laudatio făcută de Marian Drăghici, lui Eugen Suciu, care l-a dedicat, la rândul lui, numeroșilor săi colegi de generație dispăruți dintre noi. Premiul pentru Proză, anunțat de Mihai Zamfir, a încununat
Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2013 by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2481_a_3806]
-
cu acordarea premiilor pentru Poezie și Proză. Premiul pentru Poezie i-a revenit, după o laudatio făcută de Marian Drăghici, lui Eugen Suciu, care l-a dedicat, la rândul lui, numeroșilor săi colegi de generație dispăruți dintre noi. Premiul pentru Proză, anunțat de Mihai Zamfir, a încununat munca de mai multe decenii a lui Gheorghe Schwartz la proiectul Cei o sută. Nominalizat pentru acest premiu, Varujan Vosganian s-a retras din competiție. Momentul mult așteptat, al acordării Premiului Național, care a
Gala Premiilor Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2013 by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2481_a_3806]
-
succesiune de România literară și Observator cultural). Nu am făcut-o nici în urmă cu câțiva ani, atunci când aceiași doi critici (mai maturi decât mine) s-au lovit în principii în jurul eventualelor „puncte din oficiu” de care ar fi beneficiat proza tânără. Ce mă interesează, acum și aici, este articolul care a generat aceste schimburi de cuvinte (de fapt, un răspuns la o anchetă dedicată de revista clujeană Steaua „dispariței cronicii literare”). Și căruia, în ciuda impresiei pe care a lăsato cititorilor
Absolut nimic despre struguri by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2484_a_3809]
-
niciun caz nu sunt un personaj din ecranizarea propriei mele vieți. Ci sunt chiar eu, prins întro realitate sordidă, care nu poate fi ecranizată onest, fără mici înflorituri cinematografice”. O altă tipologie se conturează în roman, cu prelungiri firave din proza scurtă a lui Adrian Buz. Prozele din Ultimul capitol (2001) și Zidul moale (2005), chiar dacă neconvingătoare, schițau personaje interesante prin sustragerea lor din social. Antieroii, deci, unii sofisticați, alții rămași întrun anonimat paradoxal. Nu atât prin neimplicare, cât printr-o
De pe margine by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2487_a_3812]
-
din ecranizarea propriei mele vieți. Ci sunt chiar eu, prins întro realitate sordidă, care nu poate fi ecranizată onest, fără mici înflorituri cinematografice”. O altă tipologie se conturează în roman, cu prelungiri firave din proza scurtă a lui Adrian Buz. Prozele din Ultimul capitol (2001) și Zidul moale (2005), chiar dacă neconvingătoare, schițau personaje interesante prin sustragerea lor din social. Antieroii, deci, unii sofisticați, alții rămași întrun anonimat paradoxal. Nu atât prin neimplicare, cât printr-o ciudată resemnare, structurală. Se transmit în
De pe margine by Marius Miheț () [Corola-journal/Journalistic/2487_a_3812]
-
adevărat remarcabil. Spuneam, de pildă, acolo, că Gabriel Chifu operează, ca romancier, cu straturile subiacente ale imaginarului colectiv (ajungând, pe cale de consecință, inclusiv la un sistem de aluzii vecin cu referințele culturii pop). Este, după părerea mea, motivul pentru care proza sa a nedumerit o bună parte a criticii românești de ieri și de azi. Cel care pare cel mai aproape de înțelegerea acestui instrumentar este Ov. S. Crohmălniceanu. Într-o cronică la romanul Unde se odihnesc vulturii (1987), reluată în volumul
Întoarcerea acasă by Cosmin Ciotloș () [Corola-journal/Journalistic/2497_a_3822]
-
încă din tinerețe, cînd milita în principiu pentru idealurile sociale ale lui Proudhon și Hugo, pasionîndu-se concomitent de Baudelaire și de satanismul simbolist. Pe măsura trecerii anilor, ultima latură devine dominantă. Deja romanul Os Maias marcase un nou tip de proză față de proza practicată pînă atunci. Fraza atinsese un soi de alexandrinism stilistic, redutabil, pe care proza portugheză ulterioară nu l-a mai egalat. Caragiale, maestrul dialogului din comedii și geniu al oralității în proza scurtă, se transformă la rîndul său
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
tinerețe, cînd milita în principiu pentru idealurile sociale ale lui Proudhon și Hugo, pasionîndu-se concomitent de Baudelaire și de satanismul simbolist. Pe măsura trecerii anilor, ultima latură devine dominantă. Deja romanul Os Maias marcase un nou tip de proză față de proza practicată pînă atunci. Fraza atinsese un soi de alexandrinism stilistic, redutabil, pe care proza portugheză ulterioară nu l-a mai egalat. Caragiale, maestrul dialogului din comedii și geniu al oralității în proza scurtă, se transformă la rîndul său. De la 1897
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
concomitent de Baudelaire și de satanismul simbolist. Pe măsura trecerii anilor, ultima latură devine dominantă. Deja romanul Os Maias marcase un nou tip de proză față de proza practicată pînă atunci. Fraza atinsese un soi de alexandrinism stilistic, redutabil, pe care proza portugheză ulterioară nu l-a mai egalat. Caragiale, maestrul dialogului din comedii și geniu al oralității în proza scurtă, se transformă la rîndul său. De la 1897 înainte, principalele proze ample ale autorului (La hanul lui Mînjoală, La conac, Kir lanulea
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
Maias marcase un nou tip de proză față de proza practicată pînă atunci. Fraza atinsese un soi de alexandrinism stilistic, redutabil, pe care proza portugheză ulterioară nu l-a mai egalat. Caragiale, maestrul dialogului din comedii și geniu al oralității în proza scurtă, se transformă la rîndul său. De la 1897 înainte, principalele proze ample ale autorului (La hanul lui Mînjoală, La conac, Kir lanulea, Calul dracului) optează pentru fraza arborescentă, pentru pitoresc lexical, pentru descriere - adică pentru tot ceea ce pînă atunci prozatorul
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
atunci. Fraza atinsese un soi de alexandrinism stilistic, redutabil, pe care proza portugheză ulterioară nu l-a mai egalat. Caragiale, maestrul dialogului din comedii și geniu al oralității în proza scurtă, se transformă la rîndul său. De la 1897 înainte, principalele proze ample ale autorului (La hanul lui Mînjoală, La conac, Kir lanulea, Calul dracului) optează pentru fraza arborescentă, pentru pitoresc lexical, pentru descriere - adică pentru tot ceea ce pînă atunci prozatorul repudiase. Stilistic vorbind, Caragiale devine un anti-Caragiale. Proza extrem de concisă, integral
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
1897 înainte, principalele proze ample ale autorului (La hanul lui Mînjoală, La conac, Kir lanulea, Calul dracului) optează pentru fraza arborescentă, pentru pitoresc lexical, pentru descriere - adică pentru tot ceea ce pînă atunci prozatorul repudiase. Stilistic vorbind, Caragiale devine un anti-Caragiale. Proza extrem de concisă, integral dialogată, intens orală începe să coexiste cu cea mai elaborată și mai artistă proză. Flaubert ajunsese incontestabil maestrul celor doi. Nu sub forma influenței directe, ci a modului de a concepe literatura. Pentru amîndoi. Arta, cu majusculă
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
optează pentru fraza arborescentă, pentru pitoresc lexical, pentru descriere - adică pentru tot ceea ce pînă atunci prozatorul repudiase. Stilistic vorbind, Caragiale devine un anti-Caragiale. Proza extrem de concisă, integral dialogată, intens orală începe să coexiste cu cea mai elaborată și mai artistă proză. Flaubert ajunsese incontestabil maestrul celor doi. Nu sub forma influenței directe, ci a modului de a concepe literatura. Pentru amîndoi. Arta, cu majusculă, ajunge echivalentul unei religii, iar aspirațiile socialumanitare își pierd importanța. „Arta înseamnă totul - restul nu înseamnă nimic
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
a acțiunii, descrierea somptuoasă, fraza arborescentă și melodioasă, de o cadență ciceroniană. Dar mai ales cultul cuvîntului în sine, care acaparează atenția cititorului. Un fapt asemănător s-a întîmplat și cu Caragiale, deși nu în aceeași proporție. Ultimele sale mari proze contrazic programatic „modelul Caragiale”, așa cum fusese el fixat pînă atunci. Ușoara lor tentă de fantastic, un fantastic discret, fără urmă de miraculos, se aseamănă cu fantasticul la fel de suav al lui Eça de Queirós. Să fie un ecou flaubertian îndepărtat, o
Eça de Queirós și I.L. Caragiale by Mihai Zamfir () [Corola-journal/Journalistic/2501_a_3826]
-
A obținut doctoratul (Summa cum laude) în 2010 cu lucrarea Literatura și ideologie. „Gazeta literară” 1954-1968, care stă la baza cărții O revistă culturală în comunism. „Gazeta literară” 1954-1968. A mai publicat, în 2006, cartea Mansarda cu portocale. Puzzle spaniol, proze în cîteva antologii, traduceri din engleză și spaniolă și numeroase articole și studii. Între anii 2007 și 2010 a fost consilier de presă al Institutului Cervantes din București, iar între anii 2010 și 2014, directoare adjunctă a Institutului Cultural Român
O revistă culturală în comunism. „Gazeta literară“ 1954-1968 by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/2502_a_3827]
-
cu nume, colegii care nu sînt suficient de partinici, e megaloman, face paradă de cultură înaltă pusă în slujba Partidului, îndeamnă la mai multă vigilență în controlul asupra literaturii (se referă la un moment dat la „slăbiciunile muncii comisiei de proză”, unde scriitorii erau obligați să spună ce și cum scriu și subliniază că „avem datoria să ne supraveghem pe noi înșine și pe confrații noștri”), îi ridiculizează pe scriitorii care „scriu într-o suburbie a Parisului” și spune că sînt
O revistă culturală în comunism. „Gazeta literară“ 1954-1968 by Luminița Marcu () [Corola-journal/Journalistic/2502_a_3827]
-
care trag după ele o tristețe, o amărăciune pentru care nimeni nu-i de condamnat, o dorință de libertate și-o rușine că s-au gândit care au ceva generic feminin. Datate ca inventar de profesii, de situații, de ambiții, prozele scurte din Somnul de după naștere (Cartea Românească, 1984) și din Iulia în iulie (Cartea Românească, 1986) rezistă prin nuanțatele reluări inutile ale rețetei fericirii. De fiecare dată când Estera, sau Jana, sau Vera, sau studenta fără nume din Soi bun
Exerciții de fericire by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2505_a_3830]
-
dragoste tovărășească, fără multă poezie. Un șoc mult absorbit în sine le însoțește pe fiecare din fetelefemei care intră în rotativă. Se indignează, dar consimt. Un fel de Meșteșugul vieții, al lui Levin, dar trăit în una, nu în doi-trei. Proza lucid-dezamăgită a Adrianei Bittel, cu oameni care dau buzna unii peste alții, dar fără să se consoleze, reușind, cel mult, să se încurce, cu muribunzi pentru care chinul e lung și moartea e scurtă, exact cât clipa în care i-
Exerciții de fericire by Simona Vasilache () [Corola-journal/Journalistic/2505_a_3830]
-
ecou atât de favorabil în rândurile ascultătorilor, încât bănuiesc că ne putem aștepta, cu timpul, la o nouă traducere din lucrările beletristice ale autorului, matematician angajat la California State University din Fullerton (SUA). Pe de altă parte, și lecturile din prozele scriitorilor deocamdată necunoscuți în Cehia - Ioan T. Morar, Ileana Cudalb și Lavinia Bălulescu, în traducerea d-nei Jitka Lukešová (care obținuse, anul trecut, un important premiu republican pentru traducerea Rusoaicei de Gib I. Mihăescu), s-au bucurat de o caldă primire
Scriitori români la Târgul de Carte de la Praga by Libuše Valentová () [Corola-journal/Journalistic/2510_a_3835]