29,239 matches
-
iar Ilinca sări cît putu strigînd: Bravo, Bărzăune!... Extraordinar!... Măcar și pentru faptul că ai putut visa așa ceva meriți să fii felicitat!... Dar dacă într-adevăr va fi așa cum zici... ar fi o faptă colosală! Și... dacă nu găsim nimic? rîse Vlad. Dar poate găsim! Cine știe? trecu și Virgil de partea Bărzăunului. Tocmai atunci intră pe poartă actorul Petrică Ciuraru, venit să-l caute pe Matei. Văzînd că nu-i acasă, își făcu puțină vorbă cu Bărzăunul și cu musafirii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
pățit cu Peștera Liliecilor... Noi am descoperit, noi am cărat din peșteră ce s-a găsit, noi ne-am frînt spinările și mintea, iar alții au devenit "mari descoperitori"! Halal!... Păi treabă-i asta? Nea Petrică șezu puțin pe gînduri, rîse cam stînjenit, că, de, doar și el era în cauză, apoi zise: Dragii mei, eu n-am nici o vină... Am mers acolo din plăcere, nu ca să mă laude cineva c-aș fi mare descoperitor. Ce, voi nu mă știți pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
ochi expert însă ar fi văzut hăt de departe că spusele lui Tomiță îi produseseră un șoc destul de dur lui Vlad. Nu era el omul care să se dea așa ușor pe față). Iar Virgil... he, he, Virgil începu să rîdă zgomotos, ca de o glumă grozavă, și spuse, cu o convingere absolută, că oricîte ilustrate ar trimite Nuțu și alții ca el (expresia "și alții ca el" fusese spusă mult mai rar și mai apăsat, cu arătătorul ridicat deasupra capului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
a fost drumul de lung, însă, nici tu insulte, nici tu aluzii răutăcioase la pumni fulgerați peste umăr, ori la alte aspecte de soiul ăsta. În sfîrșit, totul decurgea ca într-un film turnat special pentru a face lumea să rîdă. Din acest punct de vedere s-ar putea ca un rol determinant să-l fi avut nea Petrică Ciuraru, pus numai pe glume și pe șotii și care în timpul unui scurt popas a imitat pe fiecare în parte și la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
dram din veselia de pînă atunci era nea Petrică. De unde putea el ști ce furtuni aprige bîntuie în sufletele celor din jur? Că s-au prins mai mulți păstrăvi, că au fost mîncați toți cu mare poftă, că s-a rîs și s-a glumit în continuare, nu cred că-i nevoie să mai spun. Un lucru n-aș vrea să-l uit: la un moment dat, Ilinca s-a dus la Tomiță, l-a luat deoparte și i-a zis
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
lumii: oricît de trist ar fi fost, dacă intervenea ceva frumos, care să-l bucure, uita de orice tristețe. De pildă, atunci cînd l-a văzut pe Virgil ținînd-o pe Ilinca de deget, a crezut că nu va mai putea rîde niciodată și că el nu face altceva nimic mai bun decît să se mintă singur. Mai poate oare crede în ceva frumos, odată ce Ilinca îl preferă pe Virgil?... Dar cum stătea el așa, bîntuit de gînduri și neliniști, numai ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
Virgil, vocea Ilincăi fu auzită aproape de toți: E pîr-pîr-pîrmidabil! Tomiță fu primul care slobozi un hohot de rîs ca un strigăt de cucuvaie. Apoi se dezlănțuiră și ceilalți, inclusiv Nuțu, care nu-și prea dădea bine seama de cine se rîde. Cîteva clipe, rîsul tuturor avu un efect miraculos. Fiecare deveni altul; mai bun, mai prietenos, mai dornic să se afirme într-un fel sau altul. Cînd se apropiară însă de marginea prăpăstiei și priviră adîncurile oarbe, un fior de groază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1501_a_2799]
-
trei ori sfânt ! Solitarule, Te-am recunoscut ? Nietzsche s-a recunoscut în Spinoza prin ideea de amor intellectualis Dei și a înțeles puritatea cuvântului său aflat dincolo de bine și rău: "Non ridere, non lugere, necque detestari, sed intellegere!" Să nu râzi, să nu plângi, să nu detești, ci să înțelegi -; de asemenea, a fost corezonant cu puritatea simțirii: " Sufletul poate face în așa fel încât toate simțirile trupului, care sunt imagini ale lucrurilor, să fie viețuite în Dumnezeu". Și a trăit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1515_a_2813]
-
fost mult mai versată. Din când în când, îi dădea mamei o sticluță de parfum franțuzesc, care ținea cu anii. Întotdeauna mai mult ca un parfum obișnuit, mă gândeam eu. Hoașca. Așa i-a spus David. Hoașca face farmece. Mama râdea și ne trimitea în grădina Leei, să-i aducem pătrunjel. Nu știu cum o fi avut atâta curaj. Adoram grădina aia! (Am mai spus asta, nu?) Veneam acasă cu șopârle și cu negru sub unghii. Tata mă certa crunt și mă trimitea
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
frumos. Și neutru. Adică n-am avut vreo prietenă Ema sau ceva de genul. Nu sunt un singuratic din ăia obsedați care-și umflă mușchii la o tipă virtuală. E-ma. Ema. Să existe o Ema... să-ți spun, să râzi, să ai o vinișoară mică la tâmplă și nici o aluniță pe spate, să porți pantaloni din ăia idioți, cu turul jos, de care nu suport, să mănânci bomboane. Multe. Să fii pantagruelică. Pofticioasă. Nu grasă. Potrivită. Cu un păr frumos
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
fii sau să nu fii bună la sport, să ai unghii mici, pătrate și să nu înjuri. Să nu vorbești urât, Ema. Nu mi-au plăcut niciodată femeile care vorbesc urât. Mă rog, nici una nu cred că a știut asta. Râd și uneori mă amestec și eu în porcăriile lor, așa, lejer, afabil, cum săruți pe cineva pe gât... nu e c-ai vrea sau că-ți place, e că ai văzut chestia asta de multe ori, la alții, alții mai
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
strălucește safirul lui Omalissan. Afară, orașul întreg respiră căldură stătută, boare ușoară, de seară molcomă, scăldată în portocală putredă. Jumătate parfum, jumătate miasmă. Vă pierdeți printre ziduri șerpuitoare, pe sub porticuri, pe lângă vitrine colorate și trăsuri cu vizitii veseli și limbuți. Râzi. E frumoasă lumea de-afară. Frumoasă și ispititoare. Numai că astă seară n-o guști pe de-a ntregul. Ți-ai lăsat câteva gânduri în caseta cu bijuterii a lui Omalissan, acolo unde ea tocmai își îngroapă colierele ca-ntr
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
domni. Eu sunt David. — Ada. Mână mică și rece. Zâmbet cu toți dinții. E drăguță. — Oricum, m-ai recunoscut din prima, n-ai avut nici o ezitare. Păi, da, sunt destul de intuitivă de felul meu. Ah, momentele astea de pauză, când râzi un pic forțat, un pic încurcat și pe urmă te trezești că nu mai știi ce să spui. Oribil! — Mulțumesc. — Pentru? — Pentru c-ai venit. Pentru mail. Pentru folder... M-am apucat să-l citesc. E... e ceva. Da, e
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ca puii mei? I-am auzit de dimineață, când visam despre Neva. A, bun. Dar ce să fie centrul cel galben? — Marțipan. — Cum să pun marțipan într-un flan? Și cum să-l fac galben? — Asta-i specialitatea ta, rusule, râse ea, uitând de rufe și întor cându-se drăgăstoasă spre Alioșa. Iar îți sugi degetul? Ce-o să ne facem cu tine? Ai văzut ce-ai făcut cu ciocolata? Sunt foarte supărată pe tine, măi, puiule de rus, măi..., îl mângâie ea
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
să spună nimic și se priviseră, în sfârșit, ușurați când ușa se închisese în urma noastră și tusea mea, pe scară, îi anunțase că ne îndepărtăm. Au așteptat să mai coborâm un etaj până s-au repezit unul de gâtul celuilalt, râzând în hohote și alintându-se cu numele din primii ani de căsnicie. Se priviseră, cum spuneam, cu căldură, cu descătușare, completându-și frazele, ca niște adolescenți fermecați unul de celălalt și de puterea lor de sincronizare, își atinseseră dege tele
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
o ai de la tub. Altfel te cojești. Te faci solzoasă ca un pește japonez cu spinarea jupuită. Și nu vrem asta. Nu, nu. În colțul sălii nr. 7 e o cameră de luat vederi. Te uiți direct în ea și râzi înfundat, cu nasul în eșarfă. E albastră. Ți-ai legat-o la geantă. Iei o bomboană cu mentă. Faci o piruetă. Nu te oprești în fața nici unui tablou. Azi ești Ema cea proastă. Ești bronzată și miroși bine. Și te uiți
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
coșmaruri care-l sleiau până-n zori. Gătea simplu, fără imaginație. Îi dădea lapte cu cacao dimineața lui Alioșa. Mașinal și fără pic de vanilie. După Crăciun, panica îl vizitase din nou. Alioșa gonea un căluț de lemn în jurul bradului. Dominique râdea și bătea din palme. Avea părul strâns la spate, cu o panglică verde, și purta o bluză albă, încrețită la gât. Era frumoasă, se gândise Ivan, plimbându-și privirea pe carnea pufoasă a brațului, pe linia fină a gâtului, printre
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
a cinșpea, convinse că, prin asta, sunt mai bune decât tine. Ada nu e așa. Ada e condescendentă. Amuzată. Puțin absentă. Conștientă că mă scoate din minți. Când plusez și sunt măgar cu ea își lasă capul pe spate și râde, brusc și plin, relaxat. — Ok, hai că ne vedem mai târziu. Îți las cheile, da? Mă intimidează. Nu-mi vine să cred că asta e, dar asta e. Puzzle-ul Ada. O ecuație pe care nu o înțeleg și în
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
au dezmierdat supus, adorator, febril. O neliniște duioasă îl fură noapte după noapte, îi desenează chipul vizigotei, cu obrazul sfâșiat, pe pomeții înalți ai grecoaicei devenite acum perla seraiului lui, un dar de la Damasc, plictisitor de perfectă. Isabel... Oare cum râde? Musa nu a văzut-o niciodată nici măcar zâmbind. Câți ani o fi având? Și iar zvâcnește dintre așternu turi, împinge între pernele cu ciucuri mari, de catifea trupul ivoriu al grecoaicei și dă fuga la căpătâiul oaselor strivite, ținute laolaltă
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
l-am văzut, m-am dus la el și am zis: „Sunteți Alex Hriavu, vă citesc de mult timp, îmi place cum scrieți.“ El mi-a spus: „Nu, nu sunt eu, ce ghinion, putem face abstracție de asta.“ Și am râs amândoi... Vocea care se îndoaie, cocoșată de plâns. — Și? — Șiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiiii... dă-mi un șervețel, te rog... — Poftim. — Mulțumesc. Îi tremură mâinile când își suflă nasul. Nu violent, dar tremură. David le vede conturul mișcând în sus și-n jos pe
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
să devin. O cafea? ... — Iartă-mă, sunt idiot. Vrei să bem o cafea? De-abia am venit, sunt cam dezorientat și urăsc vacanțele singur... nu încerc să te agăț, încerc să... să mă fac simpatic. Mai simpatic decât nenea ăla. Râsese cald și plin și ea, Ada, fusese convinsă că e Alex Hriavu. Nu, zicea el și-i povestea o viață incredibilă, cu un frate căruia-i spunea „vitregizat“ și o mătușă suprarealistă și călătorii la Pol și mama lui, care
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
din care Alexandre mușcă avid chiar acum, cu ochii măriți de acest dublu deliciu, al gustului și al poveștii. Poate tu, că ești tânăr, o să mai ajungi vreodată pe-acolo... — A, nu cred. Eu sunt doar mâncău, nu și artizan, râde el, căz nindu-se să nu deschidă gura prea mult. În plus, pe mine Nordul nu mă cheamă deloc. Sunt friguros. Ivan zâmbește și spune mai departe despre știucă și icre și midiile de la Galway. Alexandre îl ascultă în aburul de
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
întu nericul nopții. — Și mama a avut o cantină. — Da? Unde? — În Franța, la Béziers. N-a mers foarte bine. Dar îmi aduc aminte, vag, o vreme în care era plin... auzeam tacâ murile clinchețind, clienții, cum intrau, pe mama râzând... toate astea se întâmplau dimineața, când eu eram dus în mansardă. Niciodată nu voiam să urc, pentru că jos se însuflețea o lume, se aglomera bucătă ria, se târșâiau tălpi pe prag, se spălau vase, se întâmpinau clienții cu brioșe proaspete
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
ales pe el, pe Alex, pe celălalt. — Acum. Numai că ea nu se mișcă. Se micește, parcă, până nu mai rămâne din ea decât un copil, schița unui copil, de fapt, care plânge cu hohote, dar nu pleacă nicăieri, nu râde ironic, nu și agită în aer turmalina ei supradimensionată. Îl fulgeră gândul bolnav și trist, și hidos de vesel, în același timp, că acum, că n-o mai vrea, e, în sfârșit, a lui. Amândouă sunt ale lui. Ea și
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]
-
limbii. Prin aer... Te joci cu mâncarea. Știi că nu-mi place. Știa. Se juca în continuare. Complacencies of the peignoir, and late Coffee and oranges in a sunny chair... Ce-i asta? O întrebase și ea nu-i răspunsese. Râdea. Râdea cu poftă. Portocala aluneca, lipsită de corporalitate, strivită sub tăișul dinților, ca într-o ghilotină zdrențuitoare, de la unul la altul. Nu vrei să mergem undeva? Nu voia. Niciodată nu voia... Nici când ploua tare ca acum. Da’ de ce nu
Dincolo de portocali by Ioana Bâldea Constantinescu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1347_a_2732]