2,310 matches
-
voință; ăsta‑i e un lucru mai dificil decât să cizelezi un text literar, căci oamenii sunt în stare să se opună când nici nu te aștepți. Asta te obosește, dar te și stimulează. Arta este maleabilă și neobișnuit de răbdătoare. Oamenii sunt uneori încăpățânați, dar receptivi la explicații. Ce‑i drept, cred că știu ei mai bine, dar Rainer chiar știe mai bine. Colegii de școală sunt o turmă de miei cenușii, neștiutori și necopți. Povestesc ce‑au făcut în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
n cot. Oricum poți să rămâi de căruță și s‑o sfârșești tragic. Să fii un ratat și la școală și‑n viață. Dacă e să ne gândim la felul ei de‑a fi, Anna ascultă toate astea surprinzător de răbdătoare. Între timp chibzuiește cum să‑l impresioneze pe Hans cu diverse performanțe intelectuale, atunci când vor ajunge mai târziu amândoi în camera pe care ea n‑o împarte cu nimeni. Își va arunca în luptă, dibace, și cântatul la pian. Artileria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
prietenii și prietenele viețuiesc într-o eternă frenezie a adolescenței rebele. Când m-am întors de la Iași cu o diplomă, m-au primit cu toții cu și mai multă bucurie. Frumusețea albului era tot acolo, bunica mă aștepta la rându i răbdătoare, iar prietenii adevărați mă invitau să gust din bucuriile cotidiene comprimate. Nimic nu se schimbase. Poate doar eu, conștientă că reușita presupune efort, că victoria aduce și suferință, nu doar bucurie, așa ca și prăjiturile mamei, când mai dulci, când
ANTOLOGIE:poezie by Tania Topciov () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_694]
-
Respirația caldă îi atinse brațul, măgărușul se lipise de rătăcitul care îi mângâia acum, cu palma jilavă, coastele ascuțite, grumazul păros, urechile. — Și eu care mă credeam fortificat ! Să mă sperii tocmai de tine, bătrân înțelept... În sfârșit, un interlocutor răbdător cu întrebările inutile. Și de încredere, poliția nu-l trage de limbă, nici de urechile magnifice care pot păstra orice taină. Patrupedul părea acum cenușiu, argintiu, cu dungi albe, de zebră, coada subțire și păroasă se termina într- un ciucure
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
două culoare, la stânga, la dreapta, la palierul următor se pierde un nou grup, apoi etajul trei, la dreapta, la stânga, liftul a pornit mai departe, doi pași înainte, pupitrul Șefului, biroul învelit cu sugativă verde, în fața planșetei, da, aici, măsuța veche, răbdătoare, cu două rânduri de sertare și înțeleaptă stinghie dedesubt, pentru picioare. În sfârșit, scaunul : locul în fagure, zădărnicia și bravura. Apare colegul Lucian. A semnat condica de pe masa Șefului, nu privește pe nimeni, ajunge la biroul său, schițează un semn
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
au stins sub asaltul bolii și glasul a amuțit. Mișcări lente, răni cicatrizate, solzi reci, urmele vârstelor de-o clipă, pe care nu le urâm destul. Camera scundă, ca o cutie : pacea unei după-amiezi de vineri, în care moartea torcea, răbdătoare, iar cel rămas viu se naște, târziu, prin brutalitatea acestei separări, bărbat, în sfârșit bărbat. Abia acum, maturitatea... ce-o fi asta ? Un plus de revoltă și luciditate, un plus de oboseală și compromis, ce-o fi, ce-o fi
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
schimbat, în vreme ce chipul ei s-a tot ascuțit și s-a uscat și s-a înnegrit. Blândul Manole, cu figura lui calmă, comună. Diavolul nu mai izbutește azi decât acest travesti ? Scund, subțire, cu umeri osoși și pasul mărunt, banalitatea răbdătoare, ca o fatalitate, să ne îngroape blând pe toți, pustiul obișnuinței care rulează lent, extrem de lent. Ce ar fi în stare să declanșeze schimbarea ? Îl privește, brusc înviorată. Un martor pasiv și sceptic al răului, nu, mai mult, mult, mult
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
roți și rotițe, amânări, așteptare, iluziile, surdina, loviturile, aștrii, gâfâitul și ipotezele cotidianului, bruște surpări, scâncetul, în bezna și fumul și expoziile și tirul încrucișat și asaltul și retragerile de pe câmpul de luptă. Familii, salarii, speranțe, boli, camarazii modești și răbdători, apocaliptice probe de restrângere, mereu restrângere, prudență, perseverență resemnată, azi o mică bucurie, poate furăm și mâine una, revolta nu poate izbucni, simultan, în toți cei născuți în colivie, tânjind după zbor, clipă de clipă, cu ură și durere. Piatra
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
n-avea rost, saltul mortal se produsese, nu mai avea decât de înmulțit probele. Ortansa îi întinde țigara, să aprindă de la țigara ei, să nu mai întârzie, să continue, să verse tot. — Nu sunt încă destul de copt să-mi elaborez, răbdător, eliberarea ? Am pierdut răbdarea. Suferințe mocnite pregătesc surprize dezagreabile. Gata, a vărsat totul. Nu mai e scăpare. Ortansa tace, fumează, nu-l mai privește, dar începe să vorbească despre familia Manole. Desigur ! Despre Vera, desigur... un portret care nu ne
Cartea fiului by Norman Manea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/597_a_1348]
-
o nuanță de umor ușor ironic, zîmbetul omului care a trecut parcă prin frămîntările, speranțele și chinurile menite unei tinereți furtunoase și care acum știe ce poate aștepta de la viață, ai cărui ochi sînt „un pic obosiți“, e resemnat și răbdător, fără a fi marcat de o amărăciune prea profundă. Și totuși viața nu s-a purtat prea aspru cu gazda noastră: pretutindeni În jurul lui, abundent, dar discret, se văd dovezile preocupării sale pentru lucruri rare, neprețuite. Locuiește Într-un apartament
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
Îți amintești de un cal mare și puternic, cu mersul greoi, cu pete cenușii, cu copite zdrențuite, care stătea lîngă o bordură Într-o zi necruțătoare de august. Stăpînul său Îl deshămase de la căruță și animalul, cu capul mare plecat răbdător spre pămînt, stătea copleșit de o mîhnire tăcută și nesfîrșită, iar un băiețel cu ochi negri și fața Întunecată stătea lîngă el ținînd În mînă niște zahăr și stăpînul calului, cu chipul aspru și brăzdat, specific orășeanului, s-a apropiat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
vrednică de milă de a-și duce existența mizeră, Însă plină de speranță, cum putea mai bine, sub un cer străin, În inima unui oraș imens și indiferent, o fărîmă de răsplată neînsemnată pentru truda sa amară și tenacitatea sa răbdătoare - țelul modest, dar poleit, alcătuit din siguranță, libertate, descătușare și liniște, pentru care toate ființele de pe fața pămîntului au muncit și-au suferit. Iar nepăsarea fără egal cu care orașul mare și Îngrozitor a strivit Într-o clipă această viață
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
În clinchet de sirenă și dispăru. Apoi polițistul Își Închise carnețelul, Îl vîrÎ În buzunar și, Întorcîndu-se brusc spre noi, cu o expresie obosită pe chipul aspru, Întunecat, de noapte, Începu să ne Împingă Încet, rostind totodată pe un ton răbdător și obosit: — Gata, băieți! Vedeți-vă de treabă! Circulați! Totul s-a terminat! Și, supunîndu-ne ordinului său obosit și Îngăduitor, ne-am urnit și am plecat. Între timp, mortul zăcea pe spate, dur ca o stîncă, cu chipul mare, rigid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
această dimineață plină de nenorociri, și-a pierdut complet capul. Acum locotenentul umblă Încolo și-ncoace pe dig ca un animal turbat, iar ochii albi și fețele negre, brăzdate de sudoare, Îi urmăresc pașii și ieșirile mînioase cu Încrederea neclintită, răbdătoare și credulă a copiilor. Fața sa mică, roșie, greoaie, este umflată de furie Înăbușită și de disperare: pe măsură ce larma nesfîrșită a glasurilor se Întețește, izbucnește În hohote de rîs dement, Își smulge violent banderola gulerului care parcă-l Înăbușă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
stoarcă totul de la el: muribundul aflase tot ce avea de aflat. Rămase apoi cu ochii țintă la tînăr timp de cîteva minute privindu-l cu zîmbetul său ușor, luminos, puțin ironic și totuși binevoitor. Apoi rosti cu glas obosit și răbdător, cu calmul și hotărîrea ce ți-o dau experiența și moartea. — Tu foarte tiner. Da. Acum vrut se vez tot, se avut tot - dar nu avut nimic. Nu așa? spuse el cu un zîmbet persuasiv. O se schimbe tot. Odată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
mîndre, stradă inundată de țipete și de chemări, de forfota picioarelor... stradă năpădită de trăsuri hurducăite, de copite răsunătoare, de tramvaie cu cai În clinchete de clopoței, calul din mijloc mereu Întorcîndu-și capul cu tristețe spre vecinul cel slab și răbdător din dreapta - stradă măreață, plină de viață zbuciumată și de mișcare, de amiază și de trudă voioasă, imaginea ta strălucește veșnic În inimile noastre și ne-ndreptăm spre tine! — Stradă a dimineții, stradă a speranței! au strigat ei. Stradă scăldată În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2258_a_3583]
-
care-i chichirezul, cade în păcatul greu al hulirii de Dumnezeu, atunci când e lovit de nenorocire. Iar Dumnezeu, acceptă pariul cu bunul său prieten Satan, sperând în secret, că prea credinciosul său rob, pre numele său Iov, se va arăta răbdător până la capăt. De aici reiese, clar și fără nici un dubiu, că Dumnezeu oricât ar fi el de Dumnezeu, nu este prea sigur pe știința viitorului și greșește uneori al dracului de grav în previziunile Sale, deoarece până la urmă Satan este
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
stropșesc la Dumnezeu, se curăță de zor și cântă în cor: „Domnul a dat, domnul a luat, fie numele domnului binecuvântat!" și pun până și ultimul ban în palma unsuroasă a unui popă burduhos. De aceea este mereu asemuit cu răbdătorul Iov și așa va rămâne în vecii, veciloooor... Amin! Umor, și ce umor! Cred că v-amintiți stenograma ceea a discuției dintre Băsescu și Funeriu, când ministrul era întrebat dacă după ce le- a tăiat 25% din salariu, profesorii mai vin
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
convingă să-i lase dracului să plece odată spre țara Canaan. Și cu complicitatea directă a lui Dumnezeu, a trimis pe capul egiptenilor o mulțime de necazuri, dar egiptenii tot nu-i lăsau să plece. Atunci chiar Dumnezeu, cât de răbdător este, și-a ieșit al naibii din țâțâni, i s-au injectat ochii, i-a crescut pulsul și tensiunea sa dumnezeiască, și a simțit prin ceața divinei sale mânii, că așa nu mai merge, trebuie vărsat neapărat sânge, bineînțeles, sânge
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
nu avea, exact ca și în vremurile noastre, nici un fel de maturitate politică. Pe atunci se spune că 95% din electorat, era compus din țărăniști, oameni care arau pământul, îl semănau, culegeau recolta și apoi, fiind români în devenire, așteptau răbdători, ca să vină ori domnul să le-o ia, ori turcul să le-o ardă. Pe vremurile noastre, procentul este cam tot de 95% electorat fără maturitate politică, dar de data aceasta sunt numiți amețiți sau prostiți, ceea ce este, sincer vorbind
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
personajele erau altele, metodele aceleași. Sunt foarte sigur că pentru majoritatea românilor, răsfoitul ziarelor de epocă e o activitate plictisitoare, (vai!), neinteresantă, (ce mai!) și fără sens (chiar așa?). Cu o mișcare viguroasă, băgăm iar capul în nisip, și așteptăm răbdători vești bune dinspre est, sau dinspre vest, că ne-ar aduce o nouă „revoluție", după care vom ridica în slăvi zilele de azi. Ehei după câteva tone de detergent și înălbitor de prima calitate, Boc ar deveni un fel de
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
știu ce speranțe îl mai țin în viață fiindcă în afară de aer, nu are nimic de mâncat. De ce am scris despre el? Tocmai pentru că situația lui, seamănă al naibii de bine cu situația actuală a poporului român. Ca și el, poporul acesta mai răbdător chiar și decât Iov, stă, vegetează și așteaptă. Ce așteaptă? Uneori nici el nu știe precis, dar prin cap i se vântură câteva cuvinte magice: „zile mai bune". Asta așteaptă! Fără să observe că la toate ferestrele, cei interesați, au
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
vreun bolovan din acela din spațiu, care se numește meteorit, fiindcă oriunde s-ar simți mai în siguranță și mai protejați, decât în țara unde s-au născut. Pentru românii căliți la cozi, încă de pe timpul lui Ceaușescu ca să fie răbdători și care s-au învățat în ultimii douăzeci de ani să trăiască cu mâncare doar pe sponci, fără medicamente, sau fără încălzire în apartament pe timpul iernii, antrenamentele, care i-au chinuit pe americani și europeni când a fost rândul lor
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
ca să vadă moaștele știu eu mai cărui sfânt adus de aiurea, de către popii acestei țări, nu cu gândul la binele obștei, ci pentru îndestularea chimirului propriu. Și uite așa e Bucureștiul zilei de azi, pe de o parte credincioșii, stând răbdători în frig cu ochii la cer și lumânări în mâini, pe de alta popii burduhoși, râgâind de sănătate, cu mâinile întinse după parale, iar din spatele lor dacă ești atent, vezi ițindu-se marii hoți ai României, în frunte cu politicienii de
VINUL DE POST by Ioan MITITELU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91683_a_92810]
-
cale, calea destinului ce pare mereu un abis. Dar un fapt e cert, cuplul este o finalitate, în ciuda fatalismului nefericirii perpetue. Dialogul dintre Viorica Irimescu și Manuela, evidențiază noțiunea de mariaj în viziunea femeii, bărbatul ce acum e o slugă răbdătoare, mâine va deveni stăpân, astfel mai bine să suferi de la un stăpân rău, decât să te stăpânească o slugă oropsită. Noțiunea de cuplu scoate la iveală viziunea femeilor referitoare la bărbatul predestinat. El este umărul “odihnitor” prin al cărei reazem
Femeia în faţa oglinzii by Corina Alexa-Angheluş () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1162_a_1871]