KorAP: Find »[drukola/base=rimă & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...84 85 86 ...135 >

3,374 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365

Sînt sigur că e altă ușă. E mai ruginită. — Are același număr. Dă-mi rucsacul. — Dar Munro spunea că drumul are marcaj clar! — Ești surd? Mor de foame! Dă-mi rucsacul ăla nenorocit! Se așeză și puse rucsacul între ei. Rima îl deschise și începu să mănînce printre lacrimile care-i curgeau pe obraji. Lanark îi puse o mînă pe umăr. Ea se scutură, așa că începu și el să mănînce. Foamea și setea nu-l prea deranjaseră de cînd intrase în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
umăr. Ea se scutură, așa că începu și el să mănînce. Foamea și setea nu-l prea deranjaseră de cînd intrase în zonă, iar acum descoperi că mîncarea era atît de lipsită de gust, că o băgă înapoi în rucsac, dar Rima mesteca repede și sălbatic, de parcă mîncatul ar fi fost un fel de răzbunare. Devoră curmalele, smochinele, carnea de vită, fulgii de ovăz și ciocolata, cu fața scăldată în lacrimi. Lanark se uită la ea îngrozit și, în final, îi spuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
să exloreze în minte drumul din față, întrebîndu-se cum să scape. Mușchii începură să-l doară de la efortul de a sta neclintit. în cele din urmă, o sărută pe pleoape, pînă cînd ea le ridică și-l întrebă: — Ce s-a-ntîmplat? — Rima, trebuie să plecăm de-aici. Ea se sculă în capul oaselor și-și netezi părul în spate cu mîinile. Dacă nu te deranjează, eu o să stau și o să te aștept pînă o să revii. — S-ar putea să aștepți mult. Refuz

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
doreai asta. — Ești un cretin rău și crud. — Oricum, dă-mi mîna, spuse el jenat. Se luară de mînă și, dintr-odată, corpul îi fu cuprins de o moliciune dureroasă. Nu mai avea putere nici s-o țină de degete. Rima îl susținea mergînd de-a lungul drumului. O ura. își dorea să se întindă pe jos și să doarmă, așa că-și mască pașii tîrșîiți într-un mers liber și se gîndi cu răutate: „O să se sature repede să mă tîrîie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
de-a lungul drumului. O ura. își dorea să se întindă pe jos și să doarmă, așa că-și mască pașii tîrșîiți într-un mers liber și se gîndi cu răutate: „O să se sature repede să mă tîrîie după ea“, dar Rima nu se plînse și menținu ritmul multă vreme. în cele din urmă, simțindu-și capul gol, Lanark se prefăcu că fredonează un cîntec. Ea se opri și strigă: — O, Lanark, hai să fim prieteni! Te rog, te implor, de ce nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
și se așeză pe drum. El ar fi preferat nisipul de la marginea drumului, dar era prea ostenit să spună asta. Se întinse lîngă ea. Ea îl mîngîie pe păr și aproape că adormi, cînd simți ceva ciudat și se ridică. — Rima! Asfaltul e crăpat! E acoperit cu mușchi!“ — îmi ziceam eu că e mai confortabil ca de obicei. El se uită neliniștit în jur, și prin ceață văzu ceva care-l scoase din starea de oboseală. O creatură întunecată, cocoșată și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
oboseală. O creatură întunecată, cocoșată și fără cap, de aproape un metru și jumătate, cu multe picioare, stătea nemișcată în fața lor. Avea picioarele strînse, într-un mănunchi și picioarele îndoite de parcă s-ar fi pregătit să sară. Lanark simți cum Rima îl apucă de umăr și șoptește: — Un păianjen. Scalpul i se strînse. Urechile îi pocneau. Se ridică și șopti: — Dă-mi lanterna. — N-am lanternă. Haide, să plecăm. Nu plec nicăieri cu chestiile alea în spatele meu. El respiră adînc și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
îi pocneau. Se ridică și șopti: — Dă-mi lanterna. — N-am lanternă. Haide, să plecăm. Nu plec nicăieri cu chestiile alea în spatele meu. El respiră adînc și păși înainte. Corpul negru deveni un ciorchine de corpuri, fiecare cu un picior. — Rima, sînt ciuperci! strigă el fericit. O încrengătură de ciuperci mari creștea pe linia galbenă, astfel încît jumătate din pălării erau înclinate spre stînga și celelalte spre dreapta. Lanark se aplecă și privi printre piciorușe. Aveau rădăcinile prinse într-o grămadă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Nu pune mîna! E oribil! Cum de-au ajuns aici? Le-am lăsat lîngă carele acelea. N-aveau cum să se tîrască pe drum să ne întîlnească. — Oare e vreun lucru groaznic care să nu se întîmple aici? — Fii rațională, Rima. S-au petrecut tot felul de stranietăți pe-aici, dar nimic groaznic. Ciuperca e o formă de viață, ca tine și ca mine. Ca tine, poate. Nu-i ca mine. Lanark era fascinat. Uitîndu-se îndeaproape, merse în jurul ciorchinelui și simți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
dar nimic groaznic. Ciuperca e o formă de viață, ca tine și ca mine. Ca tine, poate. Nu-i ca mine. Lanark era fascinat. Uitîndu-se îndeaproape, merse în jurul ciorchinelui și simți cum încheieturile îi sînt atinse scurt de ceva ușor. — Rima, sînt ferigi și iarbă. Ce găsești tu frumos la iarbă? — E mai bună decît un deșert plin de roți ruginite. Haide, e o pantă. S-o urcăm. — De ce? Mă doare spatele, și ziceai că ești obosit. Dincolo de ciuperci, drumul se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
E mai bună decît un deșert plin de roți ruginite. Haide, e o pantă. S-o urcăm. — De ce? Mă doare spatele, și ziceai că ești obosit. Dincolo de ciuperci, drumul se pierdea sub un taluz excesiv de înalt. Lanark se cățără și Rima îl urmă bodogănind. Urcară printre grozamă, rugi și ferigi, iar el se simțea fericit că au hainele care-i apărau de frig. Ceața albă se risipi pînă ieșiră într-un întuneric luminos, sub un cer imens înstelat. Se aflau lîngă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Lanark fericit. Sîntem, în sfîrșit, pe drumul cel bun. Haide. — Se pare c-a devenit o regulă. Atunci cînd eu pot merge, tu ești obosit, și cînd eu am nevoie să mă odihnesc, tu tragi de mine. Chiar ești obosită, Rima? — O, nu. Deloc. Eu, obosită? Ce idee ciudată. — Bine. Atunci, hai să mergem. Cînd porniră, la orizontul încețoșat începu să se ivească la stînga lor, și un glob de lumină galbenă lunecă sus pe cer, din spatele unui munte întunecat și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Eu, obosită? Ce idee ciudată. — Bine. Atunci, hai să mergem. Cînd porniră, la orizontul încețoșat începu să se ivească la stînga lor, și un glob de lumină galbenă lunecă sus pe cer, din spatele unui munte întunecat și prăpăstios. — Luna? întrebă Rima. — Nu poate fi luna, se deplasează prea repede. Globul avea toate caracteristicile lunii. Se înălță traversînd constelația Orion, trecu de Steaua Polară și se cufundă sub linia orizontului, la capătul îndepărtat al drumului. Puțin mai tîrziu, un pic ciobit într-o

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
avea toate caracteristicile lunii. Se înălță traversînd constelația Orion, trecu de Steaua Polară și se cufundă sub linia orizontului, la capătul îndepărtat al drumului. Puțin mai tîrziu, un pic ciobit într-o margine, se înălță din nou din spatele muntelui, la stînga. Rima rămase nemișcată și zise cu disperare: — Nu mai pot merge. Mă doare spatele, mi s-a umflat stomacul, iar haina e prea strîmtă. își desfăcu nasturii înnebunită și Lanark o privi surprins. Rochia îi stătuse înainte lejeră pe corp, dar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
cineva acolo, spuse el. — O să am un copil! se isteriză Rima. El căscă gura, iar ea îl străfulgeră acuzator cu privirea. Lanark se luptă să își mențină o figură serioasă, dar nu reuși. Pe față îi apăruse un rînjet fericit. Rima își dezgoli dinții și țipă strident: — Te bucuri! Te bucuri! — Scuze, dar nu mă pot abține. Ea zise pe o voce scăzută și tensionată: — Cît de mult mă urăști probabil... — Te iubesc! — ...și rînjești la gîndul că o să mă doară

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
se uită data următoare. — Rima, cred c-ar trebui să continuăm să mergem, spuse el. Ea se ridică în picioare și porniră braț la braț. — Ai greșit cînd te-ai bucurat, zise ea nefericită. — N-ai de ce să te temi, Rima. Ascultă, cînd Nan era gravidă, nimeni n-a ajutat-o, dar își dorea copilul și l-a avut fără bătaie de cap. Nu mă mai compara cu alte femei. Nan e-o proastă. Oricum, îl iubea pe Sludden. Asta-i

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
degetul dincolo de el și șopti: — Uită-te! La cincizeci de metri în față era staționată o autocisternă pe marginea drumului și lîngă ea un bărbat care făcea, se pare, pipi în iarba dintre roți. — Roagă-l să ne ia, zise Rima. Lanark se simțea prea slăbit să se miște. — Nu-mi place să cer favoruri de la străini. — Nu? Atunci o s-o fac eu. Trecu pe lîngă el în grabă, strigînd: — O clipă, vă rog! Șoferul se întoarse și-i privi, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
tînăr, avea părul roșu țepos și se uita la ei inexpresiv. — Scuzați-mă, dar mă puteți lua și pe mine? Sînt groaznic de obosită. Mergem spre Unthank, zise Lanark. — Eu mă duc la Imber, răspunse șoferul. Se uita fix la Rima. Gluga îi căzuse pe spate și părul auriu îi atîrna pe umeri, acoperindu-i parțial fața surîzătoare. Haina era deschisă și stomacul umflat ridica rochia mult deasupra genunchilor. — Imber nu-i prea departe de Unthank, totuși, zise șoferul. — Atunci, ne

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
el. în cabină era cald, mirosea a benzină, lumina scăzută, și împărțită în două de un motor, de mărimea unui cal, care vibra. Peste el era pus un tartan iar șoferul stătea în partea din față. — O să stau la mijloc, Rima, zise Lanark. Ea încălecă peste tartan zicînd: — Nu, eu ar trebui să stau aici. Dar vibrațiile... n-or să-ți facă rău? Ea rîse. — Sînt sigură că n-or să-mi facă nici un rău. E o vibrație plăcută. — Eu pun

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
facă rău? Ea rîse. — Sînt sigură că n-or să-mi facă nici un rău. E o vibrație plăcută. — Eu pun mereu păsărelele pe motor, zise șoferul. Le încălzește. Duse apoi două țigări la gură, le aprinse, și-i dădu una Rimei. Lanark se instală morocănos în celălalt loc. — Te simți bine acum? o întrebă șoferul. — O, da, zise Rima. Sînteți foarte amabil. Șoferul stinse lumina și continuă să conducă. Zgomotul motorului îi împiedica să vorbească fără să țipe. — în clubul de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
Eu pun mereu păsărelele pe motor, zise șoferul. Le încălzește. Duse apoi două țigări la gură, le aprinse, și-i dădu una Rimei. Lanark se instală morocănos în celălalt loc. — Te simți bine acum? o întrebă șoferul. — O, da, zise Rima. Sînteți foarte amabil. Șoferul stinse lumina și continuă să conducă. Zgomotul motorului îi împiedica să vorbească fără să țipe. — în clubul de pudding, deci? îl auzi Lanark pe șofer zbierînd. — Nu-ți scapă nimic. Ciudat că unele păsărele au un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
unele păsărele au un stomac ca ăsta și-s totuși sexy. De ce mergeți la Unthank? — Prietenul meu vrea să lucreze acolo. — Cu ce se ocupă? — E pictor - artist. — Nu sînt pictor! strigă Lanark. — Artist, deci? Pictează nuduri? — Nu sînt artist! Rima rîse și zise: — O, da. E-nnebunit după nuduri. — Cred că știu care-i modelul lui preferat. Lanark se uita nefericit pe fereastră. Disperarea isterică a Rimei se transformase într-o veselie pe care o considera și mai deranjantă, pentru că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
artist. — Nu sînt pictor! strigă Lanark. — Artist, deci? Pictează nuduri? — Nu sînt artist! Rima rîse și zise: — O, da. E-nnebunit după nuduri. — Cred că știu care-i modelul lui preferat. Lanark se uita nefericit pe fereastră. Disperarea isterică a Rimei se transformase într-o veselie pe care o considera și mai deranjantă, pentru că n-o putea înțelege. Dar îi plăcea sentimentul că se apropiau de Unthank cu fiecare clipă. Viteza autocisternei îi schimbă perspectiva asupra lunii; semiluna subițiratică stătea chiar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
se apropiau de Unthank cu fiecare clipă. Viteza autocisternei îi schimbă perspectiva asupra lunii; semiluna subițiratică stătea chiar deasupra orizontului, aparent nemișcată, creînd senzația liniștitoare că timpul curge mai lent. îl auzi pe șofer spunînd: — Haide, dă-i-l, iar Rima împinse ceva umflat în mîinile lui. Numără, hai, numără cîți bani are! Obiectul era un portofel. Lanark i-l vîrî înapoi cu violență peste șoldurile Rimei. Șoferul îl luă cu o mînă și zbieră: Două sute de lovele. Munca pe patru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]
timpul curge mai lent. îl auzi pe șofer spunînd: — Haide, dă-i-l, iar Rima împinse ceva umflat în mîinile lui. Numără, hai, numără cîți bani are! Obiectul era un portofel. Lanark i-l vîrî înapoi cu violență peste șoldurile Rimei. Șoferul îl luă cu o mînă și zbieră: Două sute de lovele. Munca pe patru zile. Faci mereu ore suplimentare, dar creatura plătește bine. îți dau jumătate ție ca să i-o trag fetei tale în părțile moi, bine? — Nu sînt artist

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2040_a_3365]