17,708 matches
-
în case în care eu nu calc, hăt la marginea cartierului nostru... astfel grăit-au legile kușer și cu cine să mă contrazic acum, că, de fapt, ar fi nedrepte? Hai să-l luăm chiar pe Alex, subiectul fiecărei silabe rostite de noi - la cincisprezece ani, suge într-o seară cleștii unui homar și, peste nici o oră, își scoate pula și țintește cu ea spre o șikse, într-un autobuz al transportului public. Iar creierul lui superior, de evreu, ar putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
dau să mănânce. Să fi rămas el un pic surprins? Cine știe? În orice caz, femeii i s-a pus pe masă o mâncare evreiască. Cred că în viața mea n-am mai auzit la noi în casă cuvântul „evreiesc“ rostit de atâtea ori într-o singură seară și crede-mă că sunt un tip care am tot auzit la viața mea cuvântul „evreiesc“. — Asta-i adevărata tocăniță de ficat evreiască, Anne. Ai mai mâncat vreodată ficăței evreiești adevărați? Ei bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
desăvârșită și de amabilă, încât uneori nu m-ar fi mirat s-o văd întorcându-se spre mine, să-mi spună „Dar, Alex, cred că domnul Țopârlan are dreptate - cred că e prea blând cu comunismul“. După ce însă preopinentul își rostea ultima idioțenie în legătură cu ideile „socialiste“ și/sau „roz-bonbon“ ale candidatului nostru, după ce îi punea la zid și simțul umorului, Dovlecel se apuca, pe un ton ceremonios și (admirabilă performanță!) fără strop de sarcasm - ai fi zis că face parte din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
-se turcește în vârful patului, segmente mari din populația voastră sunt private de strictul necesar pentru un trai decent. N-am și aici dreptate? Asta fiindcă sistemul vostru este unul fundamental exploatator, inerent degradant și nedrept. În consecință, Alex, îmi rosti ea numele cu o severitate profesorală, pe un ton de dojană, într-un astfel de mediu n-o să poată exista nicicând ceva ce să aducă a egalitate veritabilă. Iar ăsta-i un fapt indiscutabil, nu poți să nu fii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pe o astfel de vreme, fie și pentru o felie de grătar excepțional. Cred că în seara aia am plecat de-acasă numai ca să aud - înainte de a mă apuca să corectez virgulele puse anapoda în lucrările alea anapoda - glasul poetului rostindu-și sonor haiku-ul de trei silabe care mă înveselea de fiecare dată. Jur că nimic, dar nimic altceva nu m-a făcut atunci să descopăr nu numai cele patru scaune libere de la masa „mea“, ci și o coală dactilo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
pe podea sau pe scaune: se primesc vizite de condoleanțe și se spun rugăciuni. 1 Milă, compasiune. 1 Prescurtare pentru Young Hebrew Women’s Association (Asociația Tinerelor Evreice). 1 Zi sfântă pentru credincioșii evrei, în care se postește și se rostesc, în sinagogă, de dimineața până seara, rugăciuni de pocăință. 1 Pastă din foi de mațes muiate. 2 Murdară 3 Se desfată. 1 Băga, împingea (în actul sexual). 2 Cârpe, bulendre. 1 Altoiască, burdușească. 2 Altoit, burdușit. 1 Strigătele, vacarmul. 1
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1907_a_3232]
-
un cântec indecent despre un cocu, care-i făcu sufletul sedentar, de familist, să se veștejească puțin de invidie. — N-a fost o traversare grozavă, Îi spuse el În englezește stewardului-șef. Individul fusese chelner În Londra și casierul nu rostea niciodată În franceză un cuvânt mai mult decât era necesar. — Evreul ăla, spuse el, ți-a lăsat un bacșiș ca lumea? — Ce crezi? Șase franci. — I-a fost rău? — Nu. Bătrânului cu mustață - lui i-a fost rău tot timpul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
fost un moft fără sens din partea lui Cromwell să dărâme statuile. Parte din puterea Fecioarei rezidă În statuia Fecioarei și când capul era smuls, un braț frânt și cele șapte săbii sparte, se aprindeau mai puține lumânări și nici rugăciunile rostite la altarul ei nu mai erau așa de multe. Era de ajuns ca un bărbat precum dr. Czinner să fie ruinat de o femeie și tot mai puține fete proaste precum Coral Musker vor fi convinse că puterea și istețimea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
totuși depunându-și primejdioasa mărturie inutilă, În timp ce Hartep aștepta cu mandatul. E destul de nebun să facă orice, se gândi ea și se Întrebă pentru un moment dacă nu cumva, În spatele acestui calm, nu stătea deja În boxă cu tovarășii lui, rostindu-și pledoaria cu un ochi la galeria aglomerată. Dacă merge, se gândi ea, mă duc și eu, mă țin de el, voi avea reportajul acestaDar se simți ciudat de lipsită de voință și indecisă, pentru că nu-i mai rămăsese nici o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
sfârâie ca untul care se topește. — Anton! Femeia zdruncina clanța ușii de la dormitor. — Anton! Ce faci? De ce m-ai Închis Înăuntru? El strigă la ea peste zgomotul scăzut al flăcării: — Taci! O auzi pipăind pe la Încuietoare și scuturând clanța. Apoi rosti iar, imperativ: — Anton, dă-mi drumul să ies! De fiecare dată când Își lua buzele de la tub ca să-i răspundă, flacăra se micșora. Bazându-se pe frica și naivitatea ei, Îi strigă cu ferocitate: — Taci sau Îți sucesc gâtul! Pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
doctorul se Întâlnise cu soldații și că mergea cu aceștia Înspre clădiri. Putea să nu fi fost nimica rău, căci el mergea În fața lor, iar ei nu făceau uz de forță. Soldatul zâmbea fără Încetare și apoi, cu mare efort, rosti trei cuvinte În englezește. — Tot În regulă, spuse el și arătă iar În direcția clădirilor. — Pot să-i spun prietenului meu? El dădu din cap și zâmbi, luând-o cu blândețe de lângă tren. În sala de așteptare nu era nimeni
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
găsești, Încă vii, vechile aversiuni ale lumii. Un soldat Îi lumină fața cu lanterna și repetă somația cu nerăbdare și dispreț. Myatt Își scoase pașaportul. Omul Îl ținu cu susul În jos și examină de aproape leul și unicornul, apoi rosti singurul cuvânt pe care Îl știa În germană: — Engländer? Myatt dădu din cap, iar omul aruncă pașaportul Înapoi pe banchetă și deveni preocupat de hârtiile șoferului, care se deschideau Într-un pliant lung, asemenea cărților pentru copii. Josef Grünlich se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
pălăria și spuse ceva În turcă, făcând pe toată lumea să râdă. — Ce-a spus? — N-am putut auzi, spuse Myatt. Bărbatul Își aruncă pălăria În aer, o prinse, se aplecă În față până ce ajunse cu fața lipită de picioare și rosti un singur cuvânt. Toți domnii turci râseră iar, și chiar fețele de cocă zâmbiră. — Ce-a spus? — Trebuie să fi fost În dialect. N-am putut Înțelege. — Aș prefera ceva sentimental, spuse Janet Pardoe. Am băut prea mult la cină
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2000_a_3325]
-
grozave. E cu adevărat talentat. Nu mi se pare că viața ta e prea nasoală, Sylvie. N-oi fi avut tu parte de o lună de miere, spuse Tinsley, dar ai cea mai bună consolare: un soț nemaipomenit. Dar eu, rosti răutăcios Lauren, aș prefera ca mai degrabă să mă aleg cu luna de miere decât cu soțul. 3tc "3" Cupluri legendaretc "Cupluri legendare" — Îți vine să crezi că John Currin și Rachel Feinstein au venit costumați ca ei Înșiși!? spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
așa? am spus eu, zâmbindu-i lui Hunter. Am simțit cum mi-a Înconjurat talia cu brațul și m-a strâns cu afecțiune. — Da, e un soț foarte atent, zise Marci, adresând, În mod evident, aceste cuvinte Sophiei. —Fetelor, ajunge, rosti Hunter, părând să nu se simtă În largul lui. —Sylvie, ești drăguță să mă lași să ți-l fur pe Hunter pentru cinci minute, să discutăm despre proiectul meu? Fără să aștepte vreun răspuns, Îl duse de-acolo pe Hunter
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
splendidă haină brodată de-a lui Thack peste jeans atunci când plecasem de la birou, dar nu puteam concura cu tipe care Își petrecuseră toată dimineața la Blow ca să se coafeze și să se machieze. —Ai zărit-o pe Alixe Carter? am rostit către Phoebe peste mulțimea de femei care se Îngrămădea În jurul ei. — Tocmai s-a dus la toaletă. Spenderella trebuia să facă o pauză! țipă Înapoi Phoebe. Ea nici măcar nu are copii, și tot a cumpărat trei genți din satin galben
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
sfaturile pe care mi le dăduse Lauren. —Păi... nu e... nimic, am spus, În cele din urmă. Într-una din zilele trecute, când Jim a adus Înapoi costumele tale, mi-a dat un teanc de chitanțe. —Ce vrei să spui? rosti Hunter Întrebător. M-am aplecat peste marginea patului și am deschis sertarul de la noptieră. Acolo era punguța Ziploc. Am scos-o, am deschis-o și am pescuit din ea chitanța de la Hotel Blakes. — Te rog să-mi explici asta, am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
ca smaraldul peste un costum de baie tip bikini roz aprins și să stai la umbră bând ceai și mâncând turtă dulce proaspătă. Prăjiturile erau Însoțite de sporovăieli romantice, neimportante. Conversațiile noastre la ora ceaiului constau În principal din frazele rostite de mine, care variau de la a-i spune lui Hunter cât de mult Îmi place cum arată sau a-l Întreba ce prăjitură aș putea mânca a doua zi, și din frazele pe care mi le spunea Hunter mie, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1940_a_3265]
-
două vârste. Un metru nouăzeci, cam vreo optzeci și cinci de kilograme. Caucazian. Castaniu; verzi. Îmi face cu ochiul și zice: — Părul e cam neglijent și nu s-a bărbierit azi, dar pare destul de inofensiv. Se înclină un pic și rostește fără voce: „Secretara mea“. În telefon zice: „Ce?“. Se dă din ușă și-mi face cu mâna liberă semn să intru. Își dă ochii peste cap până când îmi întâlnește privirea și zice: — Îți mulțumesc pentru preocupare, Mona, dar nu cred
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
dar nu pot să-i spun de ce. Mi-e teamă că domnul Streator nu ne va fi de nici un ajutor, zice. Aș vrea să știu dacă a fost efectuată o autopsie în cazul fiului dumneaei. Îmi adresează un zâmbet. Apoi rostește fără glas Ieși!. Iar eu ridic ambele mâini, larg deschise spre ea, și încep să dau înapoi. Aș vrea doar să mă asigur că toate exemplarele din această carte sunt distruse. Și ea zice: — Mona, sună la poliție, te rog
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
care se aud din radiouri. Poate că, dacă Fratele cel Mare nu ar mai exista tot timpul în noi, am putea să gândim. Reversul medaliei este că poate vom pune din nou stăpânire pe mintea noastră. E ceva inofensiv, așa că rostesc primul vers al poemului-descântec. Nu este nimeni de față. Nu are cine să-l audă. Și Helen Hoover Boyle are dreptate. Nu l-am uitat. Primul cuvânt îl generază pe cel de-al doilea. Primul vers îl generază pe următorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
faianță și linoleum. Cu vocea asta răsunătoare, de operă, descântecul nu mai sună absurd, așa cum suna în biroul lui Duncan. Sună plină și grea. Este sunetul blestemului. Este blestemul abătut asupra vecinului meu de deasupra. Îi pun capăt vieții; am rostit întregul poem. Așa cum sunt, ud leoarcă, mi se ridică părul pe ceafă. Mi s-a tăiat răsuflarea. Și... nimic. De deasupra se aude bubuitul muzicii. Din toate direcțiile se aud discuții la radio și la televizor, împușcături slabe, râsete, bombe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
sus, și zice: — Mai arătați-mi-o o dată. Și cum funcționează? o-ntreb. Și ea își mișcă degetele. Și eu dau din cap că nu. Cum de-i omoară pe alții, o-ntreb, dar nu și pe cel care-l rostește? Și, lăsându-și puțin capul într-o parte, Mona zice: — Cum de nu-l omoară pușca pe cel care apasă trăgaciul? E pe același principiu. Își ridică brațele deasupra capului și se-ntinde, întorcându-și palmele spre tavan. Zice: — Lucrurile
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
Rochia nu are mâneci, iar părul de la subsuorile ei e, desigur, castaniu-cenușiu. Bun, zic, dar cum poate să acționeze asupra cuiva care nici măcar nu aude vraja? Mă uit la radio. Cum poate să funcționeze o vrajă dacă nici măcar nu o rostești cu voce tare? Mona Sabbat oftează. Întoarce cartea deschisă cu fața în jos pe birou și-și pune markerul galben după ureche. Deschide un sertar al biroului și scoate un creion și un blocnotes, zicând: — Chiar nu vă dați seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]
-
mai e vorba de cuvinte, dar tot rugaciune este. O vrajă nu face altceva decât să concentreze o intenție, zice. Și o zice încet, accentând fiecare cuvânt, apoi face o mică pauză. Zice, privindu-mă fix: — Dacă intenția celui care rostește este suficient de puternică, obiectul vrajei va adormi, oriunde s-ar afla. Cu cât ai înmagazinat mai multă emoție, zice, cu atât este mai puternică vraja. Mona Sabbat mijește ochii și zice: — Când v-ați pus-o ultima oară? Acum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1905_a_3230]