KorAP: Find »[drukola/base=samurai & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...84 85 86 ...96 >

2,377 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677

își dădu seama că la fel ca unchiul său, seniorul Ishida îmbătrânise mult și că trupul său odinioară vânjos se ofilise. — Ei... zise cu glas răgușit seniorul Ishida după o clipă de tăcere. Ei... pesemne că ți-e tare greu. Samuraiul se străduia din răsputeri să-și stăpânească șuvoiul de simțăminte. Era prima dată când auzea cuvinte blânde și compătimitoare de când se întorsese acasă. Ar fi vrut să plângă în hohote. „Mi-e tare greu...” Își înfrână această pornire și își

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
avem ce face. Cât timp ai fost plecat, s-au schimbat toate hotărârile luate de domeniul nostru, iar Stăpânul s-a lepădat de toate visurile sale. La fel și tu... trebuie să te lași păgubaș în privința pământurilor de la Kurokawa. Cu toate că samuraiul se aștepta la aceste cuvinte, când le auzi rostite din gura seniorului Ishida, prin fața ochilor îi trecu chipul știrb al unchiului său. — Nici să nu te gândești să te răzvrătești! Fă bine și spune-i asta limpede și unchiului tău

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
fost lăsată în pace. — M-am creștinat... de dragul însărcinării. Eu n-am crezut în credința creștină. Nici măcar n-am vrut să cred vreodată. Am făcut totul doar de dragul însărcinării. Astfel i se plângeau seniorului Ishida ochii podidiți de lacrimi ai samuraiului. Însă, ia aminte! Chiar și familiile seniorilor Senmatsu și Kawamura și-au pierdut domeniile din pricină că sunt creștini. — Familiile seniorilor Senmatsu și Kawamura? Era prima oară când auzea acest lucru. Casele Senmatsu și Kawamura erau de rang mult mai înalt decât

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
mai înalt decât familia Hasekura. Mai ales seniorul Kawamura Magobei din clanul Kawamura se dovedise priceput la irigații și la plantarea de păduri pe întinsul domeniului primind în plus ținuturi de peste trei mii de koku în Sarusawa, Hayamata și Ōkagi. Samuraiul nu știa că până și aceste familii fuseseră zdrobite din pricină că venerau credința creștină. — Ia seama la toate astea! îl sfătui seniorul Ishida. De acum încolo trebuie să-ți duci viața neștiut de nimeni. — Neștiut de nimeni...? — Da, nebăgat de seamă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
acum trebuie să-ți duci viața nebăgat de seamă. Așa de reci, așa de nemiloase sunt legăturile dintre oameni. Gândește-te bine... De asta te-am chemat azi aici... pentru că voiam să-ți spun acest lucru. Cu ochii în pământ samuraiul asculta nemișcat glasul mâhnit al seniorului său. Acesta parcă vorbise nu pentru samurai, ci pentru a-și domoli propria furie și tristețe. Pe înserat plecă din Nunozawa. În urechi îi mai răsuna încă vocea dogită a seniorului Ishida. În spatele calului

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
de nemiloase sunt legăturile dintre oameni. Gândește-te bine... De asta te-am chemat azi aici... pentru că voiam să-ți spun acest lucru. Cu ochii în pământ samuraiul asculta nemișcat glasul mâhnit al seniorului său. Acesta parcă vorbise nu pentru samurai, ci pentru a-și domoli propria furie și tristețe. Pe înserat plecă din Nunozawa. În urechi îi mai răsuna încă vocea dogită a seniorului Ishida. În spatele calului său îl urma Yozō tropăind agale. Să trăiască în vale neștiut de nimeni

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
Pe înserat plecă din Nunozawa. În urechi îi mai răsuna încă vocea dogită a seniorului Ishida. În spatele calului său îl urma Yozō tropăind agale. Să trăiască în vale neștiut de nimeni și nebăgat de seamă - aceasta avea să fie viața samuraiului de acum înainte. În seara aceea după ce ajunse înapoi în vale nu-i spuse unchiului decât că vorbise cu seniorul Ishida despre meleagurile străine. Unchiul încă nu știa nimic. De fapt, seniorul Ishida nu-l întrebase nici măcar o dată despre țările

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
o parte pământurile din Kurokawa, zise unchiul său închizându-și ochii, poate pentru că se aștepta la acest lucru, n-a spus nimic nici despre vreo răsplată? — Acum nu poate face nimic. Mi-a spus să aștept un prilej mai bun. Samuraiul nu putea să-i reteze unchiului nădejdea vieții sale. Trebuia să-i spună că încă mai exista o umbră de speranță. Minciuna îl usturase pe limbă, dar rostise acele cuvinte cu un glas nepăsător. În astfel de momente îi prindea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
umbră de speranță. Minciuna îl usturase pe limbă, dar rostise acele cuvinte cu un glas nepăsător. În astfel de momente îi prindea bine chipul acela pe care nu se citeau nici bucuria, nici tristețea. Când toți ceilalți adormiră lângă vatră, samuraiul deschise cutia de scrisori pe care o adusese înapoi din călătorie. Cutia aceea fusese de câteva ori muiată de apa mării și arsă de soarele dogoritor din Nueva España. Urmând porunca seniorului Ishida, trebuia să ardă tot ce purta mirosul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
găseau și niște iconițe pe care ei le țineau în cărțile lor de rugăciune. Nu le aruncase, ci le luase cu el gândindu-se că femeile și copiii vor fi uimiți și bucuroși chiar și de niște fleacuri ca acelea. Samuraiul rupse foile și iconițele și le aruncă în cenușa din vatră. Sfatul Bătrânilor putea să-l bănuiască până și pentru acele fleacuri și să le folosească drept dovadă. Foile și iconițele se răsuciră pe margini, se făcură castanii și în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
ce de auzea din când în când și umbra unui bărbat stând nemișcat cu fața la flăcăruile din vatră. „Am aflat că lumea e largă. Însă, am ajuns să nu mă mai încred în oameni.” Cu privirile ațintite în cenușa din vatră, samuraiul rumega vorbele lui Nishi. „De acum încolo trebuie să-ți duci viața neștiut de nimeni.” Se gândea și la vorbele seniorului Ishida. De asemenea, își închipuia cum Nishi și seniorul Ishida stăteau în seara aceea, în clipa aceea, tăcuți, cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
El ne spune: Fericiți cei ce plâng pe lumea asta, căci aceia vor râde în Împărăția Cerurilor.” „El” era omul acela sfrijit ca un pai, cu brațele sleite de puteri și bătute în cuie și cu capul căzut pe piept. Samuraiul închise ochii din nou și se gândi la omul acela care îl privea în fiecare seară de sus, din peretele încăperilor unde înnoptase în Nueva España și Spania. Nu știa de ce, dar acum nu mai simțea disprețul și răceala de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
jalea și durerea ta. Nu-ți fie teamă.” De undeva se auzi o pasăre țipând înnebunită o dată, apoi de două ori. Rupse câteva surcele și le aruncă în vatră unde flăcăruile se întinseră leneșe începând să muște din frunzele uscate. Samuraiul și-l închipui pe omul cu părul împletit în cozi scriind aceste cuvinte pe foaie în coliba sa din Tecali. Poate că nopțile în împrejurimile lacului Tecali erau la fel de adânc precum nopțile de aici, din vale. Samuraiul avea senzația că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
din frunzele uscate. Samuraiul și-l închipui pe omul cu părul împletit în cozi scriind aceste cuvinte pe foaie în coliba sa din Tecali. Poate că nopțile în împrejurimile lacului Tecali erau la fel de adânc precum nopțile de aici, din vale. Samuraiul avea senzația că acum înțelegea cât de cât de ce omul cu părul împletit în cozi fusese nevoit să scrie aceste cuvinte. Pentru că își dorea un Dumnezeu numai al lui. Nu-L voia pe Hristosul despre care predicau episcopii îndestulați în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
despre care predicau episcopii îndestulați în bisericile din Nueva España, ci voia un Dumnezeu care să le fie alături lui și indienilor lăsați de izbeliște. „El este mereu lângă noi. El ne ascultă tânguielile și durerile, El plânge împreună cu noi...” Samuraiului i se părea că vede aievea chipul omului care scrisese aceste semne stângace. Se apropia prima iarnă de când se întorsese acasă. În crângul dimprejurul casei sale, frunzele veștede cădeau în fiecare zi ca fulgii de zăpadă. Într-o bună zi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
dimprejurul casei sale, frunzele veștede cădeau în fiecare zi ca fulgii de zăpadă. Într-o bună zi băgă de seamă că păduricea era cu totul despuiată, iar ramurile argintii și golașe se întrețeseau ca ochiurile unei plase. Ca de obicei, samuraiul se ducea în munte împreună cu Yozō și cu ceilalți supuși să taie lemne. La ei în vale, copacii doborâți erau fie tăiați ca lemn de foc și stivuiți în jurul caselor ca într-o întăritură de pământ, fie erau folosiți ca să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
doborâți erau fie tăiați ca lemn de foc și stivuiți în jurul caselor ca într-o întăritură de pământ, fie erau folosiți ca să ardă cărbune. Îmbrăcat la fel ca și ceilalți în momohiki și în hangiri cu mâneci ca niște suluri, samuraiul muncea toată ziua tăind ramurile uscate cu toporișca și doborând trunchiuri de copaci cu ferăstrăul. Era mulțumit că atunci când muncea doar cu trupul, nu se mai gândea la nimic. Pe drumul de întoarcere către casă împreună cu Yozō și cu supușii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
trunchiuri de copaci cu ferăstrăul. Era mulțumit că atunci când muncea doar cu trupul, nu se mai gândea la nimic. Pe drumul de întoarcere către casă împreună cu Yozō și cu supușii, fiecare cu câte o sarcină de surcele tăiate în spinare, samuraiul murmura cuvintele seniorului Ishida la fiecare pas. „Neștiut de nimeni, nebăgat de seamă! Neștiut de nimeni, nebăgat de seamă!” În timpul lucrului, ca și cum și-ar fi adus aminte de ceva, samuraiul arunca uneori câte o privire înspre Yozō care muncea în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
fiecare cu câte o sarcină de surcele tăiate în spinare, samuraiul murmura cuvintele seniorului Ishida la fiecare pas. „Neștiut de nimeni, nebăgat de seamă! Neștiut de nimeni, nebăgat de seamă!” În timpul lucrului, ca și cum și-ar fi adus aminte de ceva, samuraiul arunca uneori câte o privire înspre Yozō care muncea în tăcere. La fel ca toți cei din vale, Yozō nu-și arăta niciodată bucuria sau tristețea, de aceea chiar și atunci când ochii săi se întâlneau cu ai stăpânului, nu făcea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
tăcere. La fel ca toți cei din vale, Yozō nu-și arăta niciodată bucuria sau tristețea, de aceea chiar și atunci când ochii săi se întâlneau cu ai stăpânului, nu făcea decât să răspundă cu o privire nepătrunsă. Cu toate acestea, samuraiul știa că în ochii lui Yozō se ascundea o resemnare adâncă, la fel ca a lui. De când se întorseseră, samuraiul nu vorbise niciodată cu supusul său devotat despre felul în care fuseseră tratați sau despre ranchiuna din sufletul său. La

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
atunci când ochii săi se întâlneau cu ai stăpânului, nu făcea decât să răspundă cu o privire nepătrunsă. Cu toate acestea, samuraiul știa că în ochii lui Yozō se ascundea o resemnare adâncă, la fel ca a lui. De când se întorseseră, samuraiul nu vorbise niciodată cu supusul său devotat despre felul în care fuseseră tratați sau despre ranchiuna din sufletul său. La rândul lui, nici Yozō nu întrebase nimic. Totuși samuraiul simțea că el îi cunoștea amărăciunea mai bine decât oricine, mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
o resemnare adâncă, la fel ca a lui. De când se întorseseră, samuraiul nu vorbise niciodată cu supusul său devotat despre felul în care fuseseră tratați sau despre ranchiuna din sufletul său. La rândul lui, nici Yozō nu întrebase nimic. Totuși samuraiul simțea că el îi cunoștea amărăciunea mai bine decât oricine, mai bine chiar și decât soția sa, Riku. Doar pentru simplul fapt că îl avea alături pe Yozō cu care împărtășise chinurile îndelungatei călătorii, inima lui își găsea o alinare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
cailor. Curând aveau să ducă fânul în grajduri și până la Anul Nou nu mai aveau nici o muncă însemnată de făcut, în afară de arderea cărbunilor. Într-una din zilele numite capăt de iarnă, când isprăviseră de făcut și aceste din urmă treburi, samuraiul văzu plutind pe cerul văii niște umbre albe. Fiul său cel mic, Gonshirō, strigă de lângă el: — Lebede albe! — Așa e, încuviință samuraiul. În timpul călătoriei, văzuse de nenumărate ori în vis păsările acestea albe. A doua zi, samuraiul îl luă pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
cărbunilor. Într-una din zilele numite capăt de iarnă, când isprăviseră de făcut și aceste din urmă treburi, samuraiul văzu plutind pe cerul văii niște umbre albe. Fiul său cel mic, Gonshirō, strigă de lângă el: — Lebede albe! — Așa e, încuviință samuraiul. În timpul călătoriei, văzuse de nenumărate ori în vis păsările acestea albe. A doua zi, samuraiul îl luă pe Yozō și împreună urcară pe o potecă până la iazul de la poalele muntelui Shiroyama. Pe dealul acesta unde odinioară se înălța o mică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]
din urmă treburi, samuraiul văzu plutind pe cerul văii niște umbre albe. Fiul său cel mic, Gonshirō, strigă de lângă el: — Lebede albe! — Așa e, încuviință samuraiul. În timpul călătoriei, văzuse de nenumărate ori în vis păsările acestea albe. A doua zi, samuraiul îl luă pe Yozō și împreună urcară pe o potecă până la iazul de la poalele muntelui Shiroyama. Pe dealul acesta unde odinioară se înălța o mică fortăreață de samurai de țară, se ascundea neștiut un lac năpădit de tufișuri uscate. Cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2352_a_3677]