2,314 matches
-
sacre, Înălțați pe femeie la gradul ei predestinat de la Început, cîntați pe toți bărbații cei mari, Înălțați-i de model Înaintea posterității, Înălțați virtutea prin tragediile voastre și flagelați numai și numai viciul, iar nu pe om, În comediile și satirele voastre, și veți deveni suveranii tuturor politicilor. Ocupați-vă cîți simțiți În voi darul de sus, vocația preoției, ocupați-vă de vera teologie, de vera morală, de știința educațiunii, Însurați-vă și deveniți părinți de familie, simțiți amorul conjugal și
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
după cum o știm mai cu osebire toți aceia care scriu, și prin urmare cunosc influența ce are limba asupra stilului”, CÎteva cuvinte În loc de prefață, 1847). Se plînge, dar fără disperarea biblică a lui Ion Heliade Rădulescu. Neliniștea ia la autorul Satirei duhului meu forma resemnării. O resemnare, altfel, laborioasă. Atît cît este, limba Îl servește, poetul scrie În toate genurile, plîngerile lui (În Epistole) sînt cam retorice pentru că versurile spun indirect ceea ce autorul afirmă că nu poate spune. Putem spune atunci
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
cel dintîi poet român care are, pe de-a-ntregul, o conștiință artizanală. E un poeta faber cu mentalitatea și mijloacele de expresie de la 1840. Heliade gîndea În același sens, Însă poezia lui anarhică, inventivă, limbajul lui nebunesc Îl contrazic. Autorul Satirelor și Epistolelor este consecvent cu principiile pe care le propune. Poemele sînt pline de sfaturi utile pentru sine și pentru alții: „a lucra cu hotărîre”, după „un plan ce Îmi croiesc”, „a preface cîte sînt de Îndreptat”, a căuta „rima
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
ea decît pentru a-i dezvolta partea morală. Trecerea de la intenție la faptă nu implică un dramatism, o agresiune asupra formelor ostile. Cu toată spaima (teoretică) pentru libertățile prea mari ale dialectului În care scrie, autorul meditațiilor patriotice și al satirelor nu pare a Întîmpina obstacole În calea intențiilor sale: formele se supun, ideile „drepte și Înalte” Își află ușor expresia trebuitoare. Înălțarea, mărirea obiectului poetic presupun o lepădare a lui de culoarea și densitatea materială. Sensibil la latura morală, Alexandrescu
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
tenebros romantic. Peisajul este completat, În Cimitirul, cu o peșteră Întunecată, simbol, evident, de ordin moral: „azil al pocăinței”. Aici locuiește o „groaznică iazmă” ce zbiară „sătănește”, alt simbol, din galeria, acum, a monștrilor cu care se luptă poetul În Satire. Alexandrescu manifestă o oarecare preferință pentru asemenea spații retrase În care sălășluiesc umbrele, iazmele. SÎnt locuri sumbre, ascunse de ochii lumii, bătute de viscole rele, stăpînite de neguri. Ele stimulează În așa chip gîndirea Încît gîndirea, de obicei potolită, resemnată
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o personificare originală a ideilor: „după o mitologie nouă, prin verbe cu sugestii de mișcări corporale” (G. Călinescu: Gr. M. Alecsandrescu, E.P.L., 1962). Adevărul este că toți poeții din epocă scriu În mai multe genuri, că trecerea de la elegie la satiră este un fenomen curent. Dualitatea nu-i un simplu fenomen stilistic (specific fazei culturale a literaturii), dualitatea exprimă disponibilitățile spiritului Întemeietor. Credința că poezia poate spune totul (idee atît de clar formulată de Ion Heliade Rădulescu) este răspîndită printre romanticii
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un simplu fenomen stilistic (specific fazei culturale a literaturii), dualitatea exprimă disponibilitățile spiritului Întemeietor. Credința că poezia poate spune totul (idee atît de clar formulată de Ion Heliade Rădulescu) este răspîndită printre romanticii de la 1840. Gr. Alexandrescu nu face excepție. Satirele, fabulele sale i-au adus o mare reputație. Discursul este, aici, mai unitar, tonul mai just și mai variat (are dreptate Șerban Cioculescu), demonstrația de idei mai strînsă, mai directă, talentul de a figura, de a alegoriza o idee morală
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
spiritului moral. Un avînt și o stingere, o Înăl(are, mărire și o Învăluire, Înlănțuire a obiectului atunci cînd obiectul intră În teritoriul decepției: acestea sînt ritmurile poemului, aceasta este alternanța discursului, nestatornicia poetului În statornica lui tristețe. În Epistole, satire, fabule, tensiunea dintre cele două planuri aproape că dispare. Peisajul este eliminat (afară de o critică a peisajului pastoral În Epistola către Ion CÎmpineanu), elementele sensibile rămîn ascunse, fantezia caută alte mijloace pentru a personifica o idee. Din punctul de vedere
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
valoare. Dimpotrivă, poemele se rețin mai ușor prin caracterul sentențios și muzical al versului. Versuri discursive: discursul liric se are pe sine ca obiect. Retorica elimină imaginația materială. În poem se instalează un climat de uscăciune și gravitate, alternat (În Satire, fabule) cu acela al bonomiei și sarcasmului. Fantezia se pune În slujba unei idei și se lasă acaparată de ea. Discursul liric devine, În totalitate, ideologic (moral) sau alegoric (moral prin intermediul unei fabule). Grigore Alexandrescu renunță la acea anticameră a
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
trubaduri era celebru Macabru pentru canso-urile sale sarcastice Împotriva femeilor. Un discipol al lui Betrand de Born, Peire de Bossinhac din Dordogne, scrie un veritabil pamflet contra femeilor pe care le acuză de lipsă de loialitate, de inimă, de noblețe. Satira misogină apare și la Pann, și la alții, Îngrijorați de istericalele femeii modiste. Unii trubaduri fac deosebirea Între femna (noțiune peiorativă) și dòmna, aceea care unește, „joie et plaisir avec corps gracieux et parfait”... Stamati, Pann și alți misogini simplifică
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
este pur profană. N-am observat un poem În care ibovnica slăvită să fie confundată cu Fecioara”. „Adevărul este - observă În alt loc Eugen Simion - că toți poeții din epocă scriu și mai multe genuri, că trecerea de la elegie la satiră este un fenomen curent. Dualitatea nu-i un simplu fenomen stilistic (specific fazei culturale a literaturii), dualitate exprimă disponibilitățile spiritului Întemeietor”. Ideea principală, mereu reluată și explicitată, a cărții e că „nașterea conștiinței lirice coincide cu naștere conștiinței erotice” („Arta
[Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
registrelor ficțiunii, mai întâi prin autorizata voce a lui Călinescu, care identifica în Diana "o temă originală, nouă", un "subiect de teatru", tratat însă nu cu mijloacele romancierului, ci cu ale dramaturgului, de vreme ce "preferința pentru dialog, încărcarea atmosferică nu prin satiră, dar printr-un mod de a face întâlnirile demonstrative, ritmica, toate sunt ale teatrului"51. Nici Eugen Ionescu, frecventator asiduu al cenaclului din strada Câmpineanu, nu se arată mai îngăduitor și contestă virtuțile tehnice ale romanului, după ce subliniază sămănătorismul temperamental
by Antonio Patraş [Corola-publishinghouse/Science/1053_a_2561]
-
Dintre preocupările literare, nesemnificative sunt poeziile ocazional-omagiale (dedicate lui Grigore Al. Ghica, Lascăr Rosetti), apărute în „Albina românească”, „Zimbrul”, „Jurnalul de Galați”. Povestirea Un vis: cine de ce se teme nu scapă („Foaie pentru minte, inimă și literatură”, 1849) este o satiră la adresa justiției corupte. Pentru repertoriul de teatru, traduce comedia Nepotul răposat de August von Kotzebue, reprezentată la Iași, în decembrie 1845. Buna cunoaștere a unor limbi străine stă la baza preocupărilor sale lexicografice. În 1833 tipărea Abețedarul franțezo-românesc, dând în
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/289845_a_291174]
-
în maniera lui Fănuș Neagu, cu un personaj tras parcă din proza optzeciștilor. Benito Macarie, profesor amator de „ghidărie” (agent turistic sezonist), își îngrămădește într-o epică plină de haz solitudinea, iubirile anonime, tribulațiile mărunte. Toate sunt pretext al unei satire acide, iar personajul „e elevat totuși ideatic prin aspirația de a poseda o barcă albastră cu pânze galbene, un simbol exotic al libertății” (Marian Popa). SCRIERI: Cheltuieli de reprezentare, București, 1970; Adio, Robert!, București, 1974; Separația bunurilor, București, 1975; Cocorul
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288491_a_289820]
-
MOFTUL ROMÂN, revistă de satiră și umor apărută la București, bilunar, din ianuarie 1990, editată de Ministerul Culturii. Din colectivul de redacție inițial fac parte Mihai Ispirescu (redactor-șef), Gh. D. Constantinescu (redactor-șef adjunct), Ion Tipsie (secretar general de redacție), Lucia Illes, Marius Tupan
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288204_a_289533]
-
Astfel, dintr-o notă din Contemporanul 18 aflăm despre „noua organizare a S.S. din R.P.R;”: „În prima jumătate a lunii au avut loc ședințele de constituire a secțiunilor S.S. din R.P.R. Au fost constituite secțiile de: Poezie, Proză, Teatru, Satiră, Critică literară, Traduceri și Literatură pentru copii. Cu acelaș prilej s-a procedat la alegerea secretarilor de secții, respectiv: Maria Banuș, Liviu Bratoloveanu, Mihai Davidoglu, Aurel Baranga, V. Mândra, Vera Călin și Vladimir Cavarnali. O secție de importanță deosebită este
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
revelarea unor talente necunoscute. (Ă). Nu ne temem să afirmăm că Bijuterii de familie a lui Petru Dumitriu, amplă nuvelă cu caracter de frescă socială și În același timp, prin această studiere surprinzătoare În profunzime a naturii umane, e o satiră a decrepitudinii moșierimii noastre, o imagine a destrămării ei, cum de la Craii de curte veche a lui Matei Caragiale, puține numărăm În proza câtorva decenii. Nu e hazardat a recunoaște lui Marin Preda un cunoscător al sufletului țărănesc, al problemelor
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
pe care o exercitase asupră-i Începutul mișcării muncitorești și constrângerea Înăbușitoare la care-l supune grupul junimist. Studiul În căutarea adevăratului Caragiale combate denaturarea de către reacțiune a adevăratei Înfățișări a operei lui Caragiale, subliniind puternicul caracter progresist, de adâncă satiră socială, a unora din operele marelui scriitor român. Poziția lui Caragiale este aceea a unui progresist, a cărui viziune este Însă mărginită de faptul că n-a văzut caracterul revoluționar al clasei muncitoare, ca eliberatoare a societății de plăgile pe
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
artă din sânul muncitorimii, cum este cazul lui Th. Neculuță, primul poet muncitor al literaturii noastre. (Ă). Evoluția literaturii noastre din această perioadă, și de mai târziu, ne Îndreptățește să afirmăm că elementele progresiste ale literaturii noastre (poezie, proză, dramă, satiră socială) de la 1881 Încoace, sunt sau produse de intelectualii atașați clasei muncitoare sau, atunci când se găsesc În opere ale scriitorilor burgheziei, aceste elemente sunt influențate În mod direct sau indirect de concepțiile care Însuflețesc lupta revoluționară a muncitorimii din țara
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
viață și pentru oameni, o acerbă critică la adresa inegalității sociale și nu un «produs tardiv al romantismului german», așa cum pretindea critica burgheză. Abia acum opera lui Caragiale a redevenit opera lui Caragiale - adică de la un capăt la celălalt, o incisivă satiră a burghezo-moșierimii și nu opera unui «mizantrop», «pamfletar prin vocație», cum Îl vroiau esteții burgheziei sau a unui «străin de neam» cum Îl numea la unison critica naționalistă-șovină a aceleiași burghezo-moșierimi Înstrăinate de patrie și de popor. Toate acestea arată
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
formele nesemnificative ale conflictelor dezvoltate inutil pe multe pagini, În dauna celui fundamental, de clasă. (Ă). Pe văile Argeșului e scris de pe pozițiile criticismului burghez, În maniera În care Cezar Petrescu Își scria acum 10-20 de ani romanele sale de satiră la adresa societății burghezo-moșierești. Zugrăvirea situațiilor și a oamenilor este făcută de pe poziții empirice burgheze, fără sublinierea esențialului, posibilă numai prin cunoașterea științifică a legilor dezvoltării societății. (Ă). Vechiul Înăbușe noul. Și fără lupta dintre vechi și nou acțiunea nu poate
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
stă pe loc de Octav Pancu Iași. (Ă). Am ales special aceste trei lucrări, pentru că ele, deși sunt cele mai izbutite scrise până acum, arată Încă lipsuri În ce privește puterea lor educativă. (Ă). Povestirea În versuri a lui Pancu-Iași este o satiră reușită, plină de humor, la adresa copiilor care-și pierd timpul de pomană. Micii ei cititori vor fi râs cu poftă de dezordinea lui Nicu (Ă). Dar când vor fi vrut să nu-i semene ci să-nvețe din purtările celuilalt
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
un criteriu precis. Acesta a fost sensibil mai ales În edițiile prime apărute. În timp ce s-au publicat Opere alese din Alecsandri și Odobescu, lipsesc Încă și astăzi o ediție a Momentelor și Schițelor lui Caragiale care, alături de Comedii sunt puternice satire ale policitianismului, puternice arme de combatere a moravurilor și prejudecăților mic burgheze, a trândăviei birocratice, a spiritului de chiverniseală. (Ă). În ultimul timp s-a pornit de la remedierea parțială a lipsurilor semnalate mai sus. Editura de Stat a tipărit pe
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
genurile și speciile literare. Manualul propune de pildă o clasificare a speciilor genului liric ale cărei implicații ni se par de-a dreptul periculoase. Genul liric este subdivizat În următoarele grupe de specii literare: Lirica cetățenească sau politică: doina, oda, satira. Lirica naturii sau peisagistă: pastelul. Lirica intimă: cântecele de dragoste, cântecele glumețe, bocetul, elegia. O atare clasificare implică ideea că «lirica naturii» și cea «intimă» sunt rupte de preocupările sociale. Ideea e evident absurdă, cel puțin pentru cine gândește marxist
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
adesea - cel mai sigur antidot Împotriva formalismului, precum și elementele necesare dezvoltării mai departe a formei naționale a poeziei noi. (Ă). Tot mai mulți dintre poeții noștri se străduiesc să adopte În creațiile lor forma poeziei populare. Astfel, elementele specifice ale satirei populare și-au găsit o expresie adecvată În poezia lui Mihai Beniuc N-am putut să cânt În cântec, care reușește pe această cale să fie o concretizare originală a temei sărbătoririi lui 1 Mai. Poezia este totodată o profesiune
[Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]