4,267 matches
-
formatul scris, rolul predicii explicative - ținute în mod tradițional după citirea Evangheliei - este preluat de notele infrapaginale, menite să arate care este înțelegerea pe care o oferă Biserica în lectura Scripturilor. Cu ajutorul lor, cititorul este invitat să înțeleagă faptul că Scriptura îl vestește pe Hristos Cel răstignit și înviat. De aici vine și semnul crucii pe coperta acestei Cărți a cărților, pe care arhiepiscopul Bartolomeu o numește inspirat „Biblioteca prin excelență” (p. 7). Editorul atrage în mod repetat atenția asupra unui
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
mod repetat atenția asupra unui fapt de căpătâi: paginile Vechiului Testament se parcurg cel mai bine cu ochii celui care L-a cunoscut mai întâi pe Iisus Hristos. Ca un giulgiu textual, chipul lui Hristos este invizibil imprimat în cuvintele Scripturii (J.-L. Marion). Radiografiei îi corespunde aici, în lectura Scripturii, efortul de purificare lăuntrică și rugăciunea neîncetată. Revelația chipului lui Hristos nu se produce la capătul unei practici arheologice sau al unei investigații critice. Numai o inteligență crucificată va descoperi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Testament se parcurg cel mai bine cu ochii celui care L-a cunoscut mai întâi pe Iisus Hristos. Ca un giulgiu textual, chipul lui Hristos este invizibil imprimat în cuvintele Scripturii (J.-L. Marion). Radiografiei îi corespunde aici, în lectura Scripturii, efortul de purificare lăuntrică și rugăciunea neîncetată. Revelația chipului lui Hristos nu se produce la capătul unei practici arheologice sau al unei investigații critice. Numai o inteligență crucificată va descoperi „comoara ascunsă”. Unitatea dintre Vechiul și Noul Testament stă în cunoașterea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a inaugurat istoria conflictelor de interpretare, șirul repetat de crize hermeneutice și de inadaptări la revelația unitară a cuvântului lui Dumnezeu. Numai revelația (deci apocalipsa) lui Hristos ca „Domn și Stăpân” ne poate face să înțelegem fără rătăcire cuvintele vechilor Scripturi. În acest sens, putem spune că Biblia trebuie citită de la sfârșit (Noul Testament) către început (Vechiul Testament), într-o gradație conformă nivelului de maturitate duhovnicească al fiecărui credincios. Este firesc ca un începător să nu se folosească imediat de cărți precum Cântarea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
diortosire cu însăși Evanghelia. Numai cu Hristos putem înțelege că, de fapt, „creștinismul nu este o religie a cărții, ci a Cuvântului” (Henri de Lubac). Cunoașterea acestui Cuvânt se ascunde și se revelează în contemplarea rațiunii făpturilor și a sfintelor Scripturi. Primii teologi ai tradiției creștine au văzut în Sfintele Scripturi unul dintre multiplele aspecte ale Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu (care se recapitulează și se consumă definitiv în Euharistie). Hippolit al Romei socotea Biserica drept matrice funciară a Scripturii. În relația
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
de fapt, „creștinismul nu este o religie a cărții, ci a Cuvântului” (Henri de Lubac). Cunoașterea acestui Cuvânt se ascunde și se revelează în contemplarea rațiunii făpturilor și a sfintelor Scripturi. Primii teologi ai tradiției creștine au văzut în Sfintele Scripturi unul dintre multiplele aspecte ale Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu (care se recapitulează și se consumă definitiv în Euharistie). Hippolit al Romei socotea Biserica drept matrice funciară a Scripturii. În relația cu Scripturile, rolul Fecioarei este preluat de Biserică (Despre Hristos
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
a sfintelor Scripturi. Primii teologi ai tradiției creștine au văzut în Sfintele Scripturi unul dintre multiplele aspecte ale Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu (care se recapitulează și se consumă definitiv în Euharistie). Hippolit al Romei socotea Biserica drept matrice funciară a Scripturii. În relația cu Scripturile, rolul Fecioarei este preluat de Biserică (Despre Hristos și Antihrist, 61). Știm apoi că stabilirea canonului Scripturii s-a făcut în comunitățile de tradiție apostolică: fără această pecete însângerată, Biserica creștină n-ar mai propovădui pe
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
teologi ai tradiției creștine au văzut în Sfintele Scripturi unul dintre multiplele aspecte ale Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu (care se recapitulează și se consumă definitiv în Euharistie). Hippolit al Romei socotea Biserica drept matrice funciară a Scripturii. În relația cu Scripturile, rolul Fecioarei este preluat de Biserică (Despre Hristos și Antihrist, 61). Știm apoi că stabilirea canonului Scripturii s-a făcut în comunitățile de tradiție apostolică: fără această pecete însângerată, Biserica creștină n-ar mai propovădui pe Hristos Cel „după Scripturi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Dumnezeu (care se recapitulează și se consumă definitiv în Euharistie). Hippolit al Romei socotea Biserica drept matrice funciară a Scripturii. În relația cu Scripturile, rolul Fecioarei este preluat de Biserică (Despre Hristos și Antihrist, 61). Știm apoi că stabilirea canonului Scripturii s-a făcut în comunitățile de tradiție apostolică: fără această pecete însângerată, Biserica creștină n-ar mai propovădui pe Hristos Cel „după Scripturi” (recunoscut în Patima și Învierea Sa), ci ar trebui să inventeze - precum gnosticii - un Hristos subiectiv, imaginar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Scripturile, rolul Fecioarei este preluat de Biserică (Despre Hristos și Antihrist, 61). Știm apoi că stabilirea canonului Scripturii s-a făcut în comunitățile de tradiție apostolică: fără această pecete însângerată, Biserica creștină n-ar mai propovădui pe Hristos Cel „după Scripturi” (recunoscut în Patima și Învierea Sa), ci ar trebui să inventeze - precum gnosticii - un Hristos subiectiv, imaginar, eonic, a cărui cunoaștere nu poate fi deschisă tuturor, ci doar unei elite de „emanați” sau „emancipați” (fie prin studiu filologic, fie prin
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
că ai ascuns acestea de cei înțelepți și de cei pricepuți și le-ai descoperit pruncilor. Așa, Părinte, căci așa a fost înaintea Ta, bunăvoința Ta” (Luca 10, 21)1. Chiar atunci când nu este de influență gnostică, lectura subiectivistă a Scripturii dă naștere unor reprezentări arbitrare sau aberante ale proclamației apostolice. Cei care „nu mai suferă învățătură sănătoasă își îngrămădesc învățători ca să le răsfețe auzul” (II Timotei 4, 3). Prin urmare, tipărirea și traducerea Sfintei Scripturi în afara cadrului liturgic al Bisericii
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
influență gnostică, lectura subiectivistă a Scripturii dă naștere unor reprezentări arbitrare sau aberante ale proclamației apostolice. Cei care „nu mai suferă învățătură sănătoasă își îngrămădesc învățători ca să le răsfețe auzul” (II Timotei 4, 3). Prin urmare, tipărirea și traducerea Sfintei Scripturi în afara cadrului liturgic al Bisericii se rezumă la simpla transmitere a unui text lipsit de transparență către un auditoriu confuz, neinstruit, lipsit de o catehizare adecvată, ispitit de duhul acestui veac să-și formeze ideologii personale pentru a crede toujours
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
că unitatea creștinilor s-a întărit pe măsura acestei prolificități tipografice. Dimpotrivă, „toți caută spre ale lor, nu spre ale lui Hristos” (Filipeni 2, 21). Întrucât textul scripturistic nu furnizează niciodată evidențe, ci este doar pretext pentru diverse interpretări, lectura Scripturii funcționează în Biserică cu unica „ipoteză”: că „Iisus este Hristos” (Fapte 18, 28). În prologul scrierii sale împotriva maniheilor, Fericitul Augustin a mers atât de departe, încât a declarat că n-ar fi crezut Evanghelia dacă ea n-ar fi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
declarat că n-ar fi crezut Evanghelia dacă ea n-ar fi avut autoritatea Bisericii (Ego vero Evangelio non crederem, nisi me catholicae Ecclesiae commoverat auctoritas). Biserica învață că Hristos este „început și sfârșit” (Apocalipsa 1, 8) în tot ceea ce Scriptura jertfește înțelegerii noastre. Deloc întâmplător, Sfânta Scriptură este venerată de credincioșii ortodocși precum o icoană: la intrarea în biserică, aceștia sărută Evanghelia așezată, alături de icoana praznicului, pe stativul din fața altarului. În timpul citirii pericopei - la liturghie - foarte mulți creștini, în semn
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
în procesiune) cu Tetraevangheliarul ținut în brațe de preot, diaconul vestește: „Înțelepciune. Drepți!” (nu „cu înțelepciune”!), iar înaintea citirii epistolei apostolului și a Evangheliei propriu-zise, invocarea „înțelepciunii” se repetă. Aceasta este hermeneutica Bisericii Ortodoxe. Ea corectează derapajul subiectivist în lectura Scripturii, subliniind că „nu ne propovăduim pe noi înșine, ci pe Hristos Iisus Domnul” (II Corinteni 4, 4). Nici o Evanghelie nu este vestită ca un manifest auctorial; Evanghelia nu este „a lui”, ci după (sau „conform lui”, în grecește, kata) Matei
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
se propovăduiește nu este un autor oarecare, ci Mântuitorul lumii, „Înțelepciunea (sophia) și puterea (dynamis) lui Dumnezeu” (I Corinteni 1, 24). Reabilitarea lecționaruluitc " Reabilitarea lecționarului" Pentru a întări această „regulă de adevăr” (după expresia lui Irineu al Lyonului) în lectura Scripturii, cred că o viitoare ediție a Bibliei poate beneficia de câteva îmbunătățiri. Pentru a împlini scopul nobil al prezentei ediții sinodale, singurul lucru care lipsește este lecționarul 1. De dimensiuni reduse, acest veritabil manual liturgic de lectură a Sfintei Scripturi
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Scripturii, cred că o viitoare ediție a Bibliei poate beneficia de câteva îmbunătățiri. Pentru a împlini scopul nobil al prezentei ediții sinodale, singurul lucru care lipsește este lecționarul 1. De dimensiuni reduse, acest veritabil manual liturgic de lectură a Sfintei Scripturi este folosit în mod curent, în Biserica Ortodoxă cel puțin, aproape numai de către preoți. Lecționarul cuprinde indicațiile privitoare la lectura zilnică a Scripturii în cuprinsul slujbelor Bisericii (vecernia la marile praznice, dar mai ales utrenia și dumnezeiasca liturghie). Cititorul poate
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
lucru care lipsește este lecționarul 1. De dimensiuni reduse, acest veritabil manual liturgic de lectură a Sfintei Scripturi este folosit în mod curent, în Biserica Ortodoxă cel puțin, aproape numai de către preoți. Lecționarul cuprinde indicațiile privitoare la lectura zilnică a Scripturii în cuprinsul slujbelor Bisericii (vecernia la marile praznice, dar mai ales utrenia și dumnezeiasca liturghie). Cititorul poate afla, de pildă, că la slujba de seară dinaintea praznicului Nașterii Domnului se citesc textele profetice din Geneză (1, 1-13), Numeri (24, 2-3
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
5-9, 17-18), Miheia (4, 6-7; 5, 2-3), Isaia (7, 10-16; 8, 1-4, 9-10; 9, 6-7; 11, 1-10), Ieremia (3, 35-4, 4) și Daniel (2, 31-36, 44-45). Sunt așa-zisele texte mesianice care ne oferă cheia înțelegerii propovăduirii lui Hristos „după Scripturi”. Relația specială între „tipurile” (prefigurările) din Vechiul Testament și realizările (sau împlinirile) din Noul Testament este proprie aproape fiecărei lecturi. Cititorii sunt familiarizați cu relația de consecuție și complementaritate între „apostolul zilei” (extras îndeobște din epistolele pauline, care sunt și cele mai
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
Lecționarul oferă cititorului laic șansa de a fi solidar cu ritmul liturgic al Bisericii, chiar dacă nu are posibilitatea fizică de a participa zilnic la slujbele acesteia. În al doilea rând, lecționarul încurajează cititorul la o abordare în spirit patristic a Scripturii, situând textul sfânt în punctul său de origine (i.e., Biserica). Acest act de reparație poate fi făcut în două moduri: cel mai rapid (și mai ușor de realizat tehnic) ar fi includerea lecționarului într-o anexă, care va cuprinde lista
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
praznicului corespunzător. În locul sistemului modern de trimiteri, necunoscut Părinților Bisericii, s-ar putea introduce aceste indicații cu caracter liturgic, care ar oferi cititorului posibilitatea de a corela citirea cuvântului lui Dumnezeu în liturghia Bisericii cu ipostaza de cititor privat al Scripturii - o situație încă inedită pentru foarte mulți ortodocși. Atunci când au fost însărcinați cu traducerea Bibliei în slavonă, sfinții Chiril și Metodie au decis să traducă în primă instanță doar acele pericope din Evanghelie (Aprakos) și fragmente din scrierile apostolice care
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
similare: Codex Macedonianus (add. 6594, mss. la Universitatea din Cambridge, sec. IX-X) are înaintea primului vers din Evanghelia după Matei o indicație clară: „duminica Sfinților Părinți dinaintea Nașterii Domnului”1. Această stare de fapt arată intima legătură între tradiție și Scriptură, precum și suprapunerea acestora cu viața Bisericii creștine în toată suflarea ei. Secole la rând, Scriptura n-a fost propovăduită credincioșilor și necredincioșilor decât prin viu grai, de la amvon. Această vestire a cuvântului lui Dumnezeu a fost tâlcuită, mai ales în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
vers din Evanghelia după Matei o indicație clară: „duminica Sfinților Părinți dinaintea Nașterii Domnului”1. Această stare de fapt arată intima legătură între tradiție și Scriptură, precum și suprapunerea acestora cu viața Bisericii creștine în toată suflarea ei. Secole la rând, Scriptura n-a fost propovăduită credincioșilor și necredincioșilor decât prin viu grai, de la amvon. Această vestire a cuvântului lui Dumnezeu a fost tâlcuită, mai ales în mănăstiri, în acord cu tradiția Părinților purtători de Duh. Vastele posibilități tehnice de astăzi ar
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
permite nu doar indicarea zilelor liturgice corespunzătoare diferitelor lecturi scripturistice, ci chiar ilustrarea lor iconică (pentru marile sărbători). S-ar obține astfel un dublu registru referențial (prin text și imagine) care ar mijloci mult mai eficace procesul de identificare a Scripturii nu cu un simplu vestigiu al trecutului, ci cu eterna veste bună a Bisericii. Introducerea lecționarului ar reprezenta un pas fundamental pentru redescoperirea unității între Scriptură și liturghie, între teologie și rugăciune. Doar aflați pe această punte de echilibru dogmatic
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
prin text și imagine) care ar mijloci mult mai eficace procesul de identificare a Scripturii nu cu un simplu vestigiu al trecutului, ci cu eterna veste bună a Bisericii. Introducerea lecționarului ar reprezenta un pas fundamental pentru redescoperirea unității între Scriptură și liturghie, între teologie și rugăciune. Doar aflați pe această punte de echilibru dogmatic creștinii pot dobândi conștiința apartenenței lor la o comunitate mărturisitoare a aceluiași crez și botez. Altminteri, Scriptura despărțită de cadrul referențial al liturghiei Bisericii conține o
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]