3,463 matches
-
azi “natura“ un canal printre multe altele alături de People Channel și de Disaster Channel care sînt de fapt știrile și de Sci-fi Channel și Mystery Channel - mai acum cîteva zile pe Nature Channel am văzut o bilă perfectă de fier scuipată din măruntaiele pămîntului pe o insulă de lîngă Madagascar cu multe mii de ani În urmă un om și fiii lui au scobit-o și s-au mutat Înlăuntrul ei și au fost declarați zei fără Întîrziere de către băștinașii cărora
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
autostradă, pe lîngă ieșiri care conduc doar spre oaze de pur pragmatism: Benzină, MÎncare, Cazare. În America, există două sisteme nervoase cunoscute sub numele de „drum“: rețeaua de autostrăzi, asemănătoare unui neocortex, care aspiră mașini la un capăt și le scuipă la capătul celălalt; și celelalte drumuri, ascunse, istorice, nostalgice, drumurile călătoriei lui din tinerețe. Doar o sută de ani separă aventura epico-eroică a primilor exploratori ai Vestului de construirea autostrăzilor interstatale care brăzdează acum fața Americii de Nord. Un timp Încă și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
sus se va ridica piața. Wakefield se cufundă În baie, ascultînd ritmul continuu al ploii, savurînd dulceața singurătății sale. Trebuie să fi ațipit, pentru că se trezește cu o tresărire În timp ce detectorul de fum din tavan chițăie și aspersoarele Încep să scuipe apă. Aude muțimea țipînd jos, În stradă și huruitul elicopterelor În aer. Sare din cadă, Își trage pantalonii și cămașa, și o ia la fugă pe scară În picioarele goale. Holul arată ca un spital de campanie: pe podea zac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
pînză de-a curmezișul unuia din rafturile cu cărți. Liniștea profundă a după-amiezii tîrzii În vechiul cartier este mai adîncă decît și-o amintea. Se aude doar susurul Îngerului de la fîntîna din grădină, care ține În mînă un pește ce scuipă apa. Pune În CD player o compilație de Bach și se apucă să despacheteze Încet, punînd pe polița șemineului trofeele călătoriei sale: paharul de whiskey din Casa Viitorului, urechea de gargui de la Tribune Tower, quartzul murdar de la Gatobilis, săpunul fin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2295_a_3620]
-
ani? Fran își dădu seama că era o întrebare lipsită de tact chiar în clipa în care o rosti. Poate că Ben nici măcar nu știuse că părinții lui se despărțiseră din cauza infidelității tatălui său. — L-a iertat? exclamă Ben, aproape scuipând cuvintele. Tu chiar nu înțelegi nimic din povestea asta, nu-i așa? Fran rămase interzisă. Ben păruse întotdeauna un băiat atât de calm. — Nu, bănuiesc că nu. — Tata era cel care trebuia s-o ierte. Ea e cea care a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2261_a_3586]
-
adun spiritele (în carnet)”. Spațiu carnavalesc al libertății anarhice, circul - o lume a l’envers, cu paiațe grotești și luptători supraponderali - oferă spectatorilor moderni sătui de emfaza teatrală o cură reconfortantă de divertisment pur: „Sîntem rugați a fuma și a scuipa pe jos. Nimic nu e interzis. Autorii dramatici vin să adune din arenă spiritele clovnilor. Toți se gîndesc să reînvieze genul grotesc: circul pe scenă. Un fel de șpriț fără vin. Și o impostură în plus. (...) Hai la Circ. Maximum
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2138_a_3463]
-
omul când și-a mai revenit. — S-a dus la shōbin. — Shōbin? — Nu, shōben, răspunse Gaston, tremurând. Era atât de înspăimântat, încât nu-i mai veneau în minte, corect, cuvintele japoneze. Bărbatul a scos din buzunar o batistă albă, a scuipat în ea și și-a șters încet gura. Gaston auzi de undeva bătăile unui ceas: era ora unsprezece și patruzeci și cinci de minute. Bătăile ceasului s-au stins peste acoperișurile întunecate ale clădirilor și cerul sclipea de valuri mici
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
a pus sub cap, după cum îl sfătuise pe Gaston. Apoi s-a întins pe saltea. Îmbrăcat, părea un bărbat înalt și slab. În lenjeria de corp, arăta mai solid. Dacă te uitai la el, nu-ți venea să crezi că scuipă sânge. A pus pistolul chiar în mijlocul așternutului, dând dovadă de precauția ce-i caracterizeazâ pe cei care trăiesc de pe urma pistolului. În cazul în care ar fi fost surprins de vreun dușman în somn, aceasta era cea mai bună poziție. Putea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Era plin de noroi. — E bolnav? întrebă Gaston. — Nu. Nu și-a putut găsi probabil de lucru din cauza ploii și, neavând cei patruzeci de yeni pentru un pat, s-a culcat aici. Cred că se și droghează. Endō tuși și scuipă pe stradă. În flegmă se vedeau firicele de sânge. — De ce nu mergeți la doctor? — Doctor? zâmbi Endō sarcastic. Am eu grijă de mine. Mai bine vezi-ți de treburile tale, străine. Ești cam ciudat. Ieri ai avut destule ocazii să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
apropiate, își pusese toate speranțele în întoarcerea fratelui. Dar, oricât căuta, nu-și găsea fratele printre soldații de pe vapoarele care se întorceau. Doi ani mai târziu, când am intrat la facultate, am aflat, în sfârșit, ce i se întâmplase. Endō scuipă în șanț, apoi se șterse la gură cu batista albă. — A fost arestat sub acuzația de a fi comis crime de război. Se spunea că ar fi ucis niște băștinași din insulă. — I-a omorât? — Nu. De când îl întâlnise Gaston
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
mai întunecată ca aceasta. Vocea răgușită a asasinului amuți brusc din pricina unui acces puternic de tuse. Fără să slăbească pistolul din mâna dreaptă, și-a acoperit gura cu stânga. Umerii îi tremurau din cauza tusei. Când s-a mai liniștit, a scuipat pe sacii de ciment. Și de data aceasta se vedeau firicele de sânge. — Kanai, fratele meu... pentru o crimă pe care n-a comis-o... Kanai țipa cât îl ținu gura, dar țipătul lui nu se auzea din cauza zgomotului infernal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
Aha, asta era, deci! Omul acesta făcea doar pe prostul. În realitate era un om deștept, abil, care realiza tot ce se petrece în jurul lui. „Așa stau lucrurile, probabil“, gândi Endō. Îl privi fix, trezindu-i-se o nouă bănuială. Scuipă și porni spre ieșire. Zgomotul de pe șantier era infernal. Endō a privit înapoi și l-a văzut pe Gaston urmându-l șovăitor. — De ce vii după mine? Gaston nu-i răspunse. — Te întrebam de ce vii după mine? N-ai chef s-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
dus. Takamori nu s-a putut abține din râs. Așa era Gaston și pace. Dar ce căutase, de fapt, la șantier? Când și cum scăpase de Endō? — Deci Gaston nu era cu Endō? întrebă Tomoe. Polițistul, văzând-o nedumerită, a scuipat scobitoarea și s-a simțit dator să explice: — Nu aveți de ce să vă îngrijorați în privința lui Endō. Străinul spunea că s-au despărțit în Ginza, azi-dimineață. — Dar de ce l-o fi luat Endō cu el? — Nu prea ne dăm seama
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
buze, încântat la culme că a reușit să-i provoace un asemena șoc prin apariția lui neașteptată. — Tu! Tu... aici! Lui Endō i-a revenit, până la urmă, glasul. Tu! Nu a mai scos nici un cuvânt și a întors repede capul. Scuipă pe caldarâm și porni mai departe, ascunzându-și fața cu umbrela. Endō-san! Așteaptă-mă! Tuberculosul nu l-a băgat în seamă. Când a auzit pașii lui Gaston pe strada plină de băltoace, a iuțit pasul. Strada cotea la dreapta și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
locul de pândă? Omul era un mare mister pentru el. Endō-san, vreau să vă vorbesc. Ciudat, dar Endō se opri și, privindu-l fix, l-a lăsat să se apropie. Simțea o durere ascuțită în piept, datorată, probabil, oboselii excesive. Scuipă, iar pe una din pietrele din poarta templului se contură, în apa de ploaie, o șuviță de sânge. Ploaia încetase, dar era încă zăpușeală la căderea nopții. În Yamagata, împrejmuită de munți din toate părțile, era mai cald decât ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
ce ți se spune! Kobayashi râse slugarnic și nu mai spuse nimic. Se lumina. Nori vineții mai acopereau cerul, dar se zărea o fâșie de lumină deasupra munților. — E departe? întrebă Endō. Se mai oprea din când în când să scuipe. Yamagata părea împrejmuită de munți, dar ajungând în câmp liber, și-au dat seama că drumul era fără sfârșit, iar munții se vedeau tot în zare. — Endō-san, vă simțiți bine? întrebă Gaston văzându-l că se oprește la tot pasul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
încă cincizeci. Era cu ochii pe Kobayashi, cu toată ceața aceea deasă. Îl credea în stare de orice. Și-a amintit de Biblia cea uzată pe care i-a trimis-o fratele lui și de prima noapte în care a scuipat sânge. „În halul în care sunt, puteam să și mor dacă nu mă ținea în viață ura pe care i-o port acestui om. Și ura îți dă tărie.“ În sfârșit, datorită vântului care împrăștiase ceața, se zărea în depărtare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2300_a_3625]
-
așa se învîrte pămîntul? Uită-te bine și spune-le pe urmă tuturor că gâtul meu e atât de țeapăn încît numai un imbecil ar putea să creadă că mi se învîrtește capul." Ultimele cuvinte i s-au înecat în scuipat și în hohote deșucheate... ― Și nu te dezgustă faptul că în fiecare noapte trebuie s-o iei de la capăt? ― La Inchiziție, după multe ceasuri de zbucium, mi se făcuse somn. Voiam să mă lase în pace, să dorm. ― Încă nu
Apărarea lui Galilei by Octavian Paler [Corola-publishinghouse/Imaginative/295601_a_296930]
-
ca să fac lecții cu un tânăr al cărui nume nu-l cunosc. Ochii i s-au întunecat din nou. A bombănit mustrător: - Cu verii mei nu m-am văzut de ceva timp, sunt aproape douăzeci de ani. Tânăr! Lecții! A scuipat în direcția picioarelor mele și a continuat: - Înseamnă că tu ești cel pe care-l așteptăm. Nu prea ai față de profesor. Eu sunt Hrothaharijaz, ceea ce vrea să însemne „războinic curajos“. Cine nu cunoaște limba noastră îmi zice Rotari. Mi-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
scuzat el, revenindu-și. - Ce se-ntâmplă, Don Giovanni? l-am întrebat. Mă impresionase starea groaznică a episcopului Severo, pe vremuri tare ca piatra. - Se stinge pe zi ce trece de boala care-ți taie răsuflarea și te face să scuipi sânge, din pricina patimilor pe care trebuie să le sufere, a umilințelor și a încercărilor catolicilor de a-l omorî. Posturile lungi îi slăbesc mintea, și el se roagă și se tot roagă, dar refuză să ceară ajutorul ducilor. - De ce? a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
un timp atât de scurt, că n-am avut nici măcar vreme să scot un strigăt. Primul care a murit a fost Taso, și cel din urmă, Kakko, amândoi străpunși de săgeți. Lumea parcă se uita la circ: râdea, urla, insulta, scuipa, își agita pumnii. Când leșurile pline de sânge ale ducilor au fost trase afară din mormanul de morți, poporul s-a aruncat asupra celorlalți spre a-i jefui și a-i batjocori. Am încercat o singură dată să mă revolt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
din apropiere. - În acel loc va fi întotdeauna cineva care să te asculte. Am zărit un cerșetor stând pe o treaptă, cu spinarea rezemată de zidul bisericii. A continuat: - Ești fiul unui negustor, așa mi s-a spus. Și-a scuipat în palma mâinii drepte, pe care apoi mi-a întins-o. - Cuvântul tău creează sau distruge creditul familiei tale în orice loc. Mi-am scuipat și eu în palmă, și strângerea noastră de mâini, amestecându-ne saliva, a pecetluit formula
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
zidul bisericii. A continuat: - Ești fiul unui negustor, așa mi s-a spus. Și-a scuipat în palma mâinii drepte, pe care apoi mi-a întins-o. - Cuvântul tău creează sau distruge creditul familiei tale în orice loc. Mi-am scuipat și eu în palmă, și strângerea noastră de mâini, amestecându-ne saliva, a pecetluit formula pe care o auzisem de atâtea ori la taică-meu ori de câte ori încheia o afacere. - Asta e salivă dintr-o gură ce spune adevărul. Să mi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
otrăvit și m-am prefăcut că scotocesc febril în desagi. Cei patru au remarcat micile burdufuri. M-am oprit din scotocit și, arătând spre el, i-am zis șefului: - Vin, din ăla bun. Nu doriți? El mi-a trântit un scuipat la picioare, a luat burdufurile de jos, a destupat unul adulmecând precaut și a gustat doar cu limba. A făcut un semn că merge, după care l-a întins spre unul dintre tovarășii săi. L-a lăsat să bea câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]
-
cu șoareci și alte animale mici vii. Era cât un braț de lungă și de groasă. A blocat-o cu un lemn, i-a strâns capul cu mâinile și a făcut-o să muște o cute pe care vipera a scuipat. A luat un ac de os și, întingându-l în venin, a înțepat-o pe Vibana deasupra pântecelui, unde se zărea, sub pielea albă și subțire, albastrul unei vene. A făcut operația asta de șapte ori, și hemoragia s-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2044_a_3369]