4,282 matches
-
Iar de acolo, Apărătorii lui Ștefan aveau să-și preia comandantul, pentru a-l duce la Cetatea Sucevei. - Mesager al Cuceritorilor! se auzi vocea unui mongol din ariergarda lui Amir. Alexandru Întoarse privirile și desluși, În albul strălucitor al zăpezii, silueta Îndepărtată a unui călăreț care Își biciuia calul Într-un galop sălbatic. În aceeași clipă, de pe malul ungar al Dunării se auzi un sunet scurt de corn. Sosise un mesaj urgent prin rețeaua de informații a Apărătorilor. Alexandru privi spre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Nimic nu arătase că omul l-ar fi recunoscut pe Ștefan. Dar acesta simți că acele cuvinte nu sunt Întâmplătoare și că nu doar Întunericul se lăsase asupra Moldovei, ci și așteptarea. Domnitorul deschise Încet ușa chiliei. Înăuntru se vedea silueta unui călugăr Îngenuncheat În fața unui mic altar. - Cine ești? se auzi vocea liniștită și adâncă a monahului. - Ștefan, domnul Moldovei. - Domnul Moldovei va aștepta afară până când Îmi termin rugăciunea. Ștefan avu o ezitare. Nu fusese niciodată trimis afară după ce intrase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Încovoiată. Nimeni nu se vedea În jur. Doar focurile taberei turcești care luminau dealurile Sucevei. Cei doi Încălecară și mai așteptară câteva clipe, crezând că salvatorul lor va sosi. Dar nu se auzi nici un zgomot și nu se văzu nici o siluetă apropiindu-se. Oană se gândi că, poate, locul În care se aflase el, pentru a putea supraveghea Întregul lor traseu, se afla destul de departe de cel În care se aflau caii. Iar un drum spre ei ar fi Însemnat un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
Văd pescari aruncând plase. Scena se poate petrece acum, sau cu o mie de ani Înapoi. Nimic nu s-a schimbat. Portul Cetății Albe e aproape pustiu. Cu Moldova ocupată de trupele otomane, Întregul comerț s-a oprit. O singură siluetă de corabie dispare, fantomatică, spre vărsarea fluviului În Marea Neagră. Ca să mă aflu În treabă, Întreb câțiva pescari care acostează ce corabie e aceea. Mă privesc cu un aer ușor uimit. E o corabie celebră, o legendă a corăbiilor de pe Dunăre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
se ridicau, tot mai mari, asemeni unor munți dincolo de care nu se mai zărea nimic. Ștefănel tremura, străbătut de forța pe care el Însuși o declanșa. La lumina unui fulger care străbătu cerul dintr-un capăt În altul, Alexandru văzu siluetele unor corăbii Încercând să urce creasta Înaltă a unui val. Apoi nu mai văzu nimic. Noaptea coborî asupra mării. Vântul se dezlănțui sălbatic, asemeni unui animal lăsat liber după un lung prizonierat. Era o eliberare a elementelor, o revanșă asupra
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2303_a_3628]
-
firea neamului Hallipa ... Și Drăgănescu e încîntat! ... Ai văzut-o? Arătă un auto elegant, care trecuse pe lângă ele și acum se oprise la "Hotel Boulevard". Două plastroane albe, aparținând la două fracuri negre, scoborau. - Da! . . . parcă! . . . zise Mini. în adevăr, silueta înaltă și încovoiată a unuia semăna cu Greg! - E ziua stafiilor, Mini, cu adevărat! Încă un banchet! Ce 62 elegantă și cum îi plac petecuțele! . . . Bărbații! . . . Bravo, Mika-Le! E un prețios auxiliar al operei de distrugere! Mini se nemulțumi: - Iți
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
închipuise că acel pierde-vară - cum îi zicea uneori Rim, cu glasul lui placid - le cere adesea servicii. - Da! Cred că îi ciupe de parale bune! confirmase Nory. Glasul lui Lică nu-L auzise Mini niciodată. Era afon, ceea ce corespundea cu silueta lui discretă și fugară, dar nici nu-l zărise altfel decât fluierând. Avea deci viers! - Da! Fluieră ca un mierloi a pungă goală și a muiere, glumea Nory, liber-cuvîntătoare ca și libercugetătoare. Mierloii ăștia, reflecta tot Nory, sunt un fel
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
care nu putea sîa departe de capitală? Rochia de crepe marocain maron, culoarea la modă, era brodată în întregime cu un desen cam zgomotos, dar părea "un model" pe care îl compromitea puțin manechinul. Eliza, care probabil își îngrijea mult silueta, rămăsese totuși o femeie de talie mijlocie, grăsuță. Bustul, cam prea bombat și ceva prea multă rotunjime subt eșarfa-odaliscă ce-i strângea șoldurile prea precis. Desigur, purta o cingătoare, ceea ce o făcea cam țeapănă. Eliza nu era croită după tiparul
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
iar seara va fi iarăși un prag ... de mână. Gândul lui Mini vedea acum imaginile naive ale serilor: zâna cu degete pe pleoape, zâna cu degete pe buze. Basmele și chipurile ingenue ale povestei se amestecă astfel printre aventurile și siluetele rafinate ale vieței prezente, în gândurile omenești, ca într-un Veglione tumultos, uncie mofluzul Pierrot, arlechinul cu clopoței, fracul sinistru, toga ridicolă, clovnii nenumărați, Hamletul nesăbuit trag în dansul lor vedenii albe, învăluite în vălurile diafane ale idealului și înconjură
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
cum zice Lina, merge progresând. Tot ea a dat-o gata pe Mika-Le, dar ce naște din pisică. Acum e aici, la sanatoriul lui Walter. O rezidentă - princiară!. Un parc!. Ce era grădina de la Prundeni!. E nostimă și a făcut siluetă, a luat fason de București! Eu mă duc uneori s-o văd! Pentru doctor, înțelegi!. . . Coca-Aimee e o păpușă adevărată. . . Fusese și Lina pe acolo chiar înaintea mea. . . ca medic. Lenora era culcată cu n ușoară indispoziție. Era o vizită
Fecioarele despletite by Hortensia Papadat-Bengescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295608_a_296937]
-
lui Firoz că i-a oferit ocazia să deguste whisky-ul de import, individul de lângă el stă mult prea aproape. Privett-Clampe n-a avut niciodată timp sau gust pentru francezi, iar acesta își ține mâna pe piciorul lui. Pe ecran, siluetele lor contrastează comic. Capul lui Jean Loup stă sprijinit de umărul mairoului, iar profilul ascuțit al lui Firoz amenință să-i perforeze maxilarul puternic, în timp ce însuși Privett-Clampe pare să aibă nasul așa umflat, de parcă ar fi un balon gata să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
cu articol, Sylvia este dezbrăcată de restul hainelor, rămânând într-o pereche de ciorapi negri. Când tânărul începe să se dezbrace și el, maiorul Privett-Clampe nu se mai abține și sare în picioare, șocat. Pentru un moment, se leagănă dezechilibrat, silueta lui mătăhăloasă acoperind mare parte din ecran. Semiconștient, în spatele sălii, De Souza sau cine o fi fost, mormăie nemulțumit și dă din mâini, indicându-i că trebuie să se așeze. — Cum Dumnezeu se poate... este dezgustător. Maiorul nu-și crede
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
și oprindu-se într-un gard. Undeva, pe lângă Colchester, se pornește o ninsoare. Când începe să se ivească Londra, sunt deja înfrigurați și obosiți, lăsând să treacă pe lângă ei fără nici un comentariu, casele joase de cărămidă. Abia când se întrezăresc siluetele unor clădiri mai înalte și străzile sunt mai bine luminate, își adună gândurile și se întreabă ce vor face. Cafea și sandvișuri undeva lângă Islington. Apoi... WEST END! unde nu mai contează ce oră este, parchează mașina lângă o cârciumă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2322_a_3647]
-
eram studentă la Grande Chaumière și n-aveam nici un ban, a trebuit să mă întrețin singură. Mi-am găsit de lucru ca serveuză într-un mic restaurant din cartierul Saint-Germain-des-Prés. După vreo lună, o cucoană foarte drăguță, care îmi remarcase silueta în acel local, mi-a propus să fiu manechin la Schiaparelli, cea mai elegantă casă de modă din Paris. Am acceptat imediat, fiindcă mi se părea mai convenabil decât să servesc cafele. Am lucrat ca manechin vreo opt luni. De la
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
ale lui Gaudí, cu vrăjitul Toledo! Eram în largul meu în Portugalia, la Lisabona și Estoril, cu fadourile pline de melancolie mângâindu-mi auzul. Știi ce mi-a rămas din Olanda? Imaginea șemine ului cu lemnele arzând în plin iulie, siluetele unor trăsniți care înotau într-o mare de treisprezece grade. În Belgia, la Bruges, m-au încântat poezia caselor și a stră zilor, tablo urile lui Memling cu lumina căzând pe îngân durarea chipurilor pictate. În Grecia m-au fermecat
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
simt și mai însetată. Fetele încremenesc încet ca într-un tablou străvechi. Imaginea e alcătuită din copaci eleganți, joarde de viță-de-vie legănate de adierea vântului, frunze fremătânde de bambus și tinere fecioare. Mă tot uit la acest tablou, până când o siluetă mișcându-se ca un șarpe printre bambuși îmi atrage atenția. E An-te-hai. S-a întors cu o cupă în mână. Pașii săi sunt rapizi și aproape imperceptibili. Îmi dau seama că eunucii sunt antrenați să pășească precum fantomele. Tălpile ușoare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Buddha. Vreau să știu cum arată concubinele, așa că urmăresc sunetul psalmodiilor: cobor pe o cărare care duce la Sala Tinereții Debordante. An-te-hai îmi spune că e cel mai mare dintre aceste temple. Când intru, văd că pardoseala e acoperită cu siluete care se roagă. Fumul de tămâie e gros. Credincioasele se ridică și se lasă în genunchi precum valurile oceanului. Psalmodiază fără voce, cu mâinile ocupate de mătăniile înșirate pe ață cerată. Îmi dau seama că An-te-hai nu e cu mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
ar simți impotent? Aud pași îndreptându-se în tăcere. Eunucii vin după mine. Împăratul Hsien Feng rămâne nemișcat. Îmi iau un adio tăcut, când se aude un ciocănit ușor în ușă. Stau în lumina lunii. Ușa se deschide încet și silueta eunucului-șef Shim îmi răpește imaginea lunii. Se aruncă la pământ și se înclină spre împăratul care doarme: — E timpul să o iau pe doamna Yehonala, Majestatea Voastră. Din pat nu vine nici un răspuns. Eunucul-șef Shim își repetă vorbele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
un minunat model floral. Fujin e încântată. Ea îmi dă la rândul ei o pipă din cupru. N-am mai văzut nicicând ceva asemănător. Pe micuța pipă e reprezentată o scenă sofisticată de bătălie, cu nave, soldați și valuri. Micile siluete sunt gravate cu precizie, iar suprafața e lustruită la fel de fin ca porțelanul. Fujin îmi spune că a fost confecționată cu ajutorul unei mașini inventate de un englez. A fost un dar de la un angajat de-al prințului Kung, un britanic pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
pe loc. Tung Chih profită de moment și aleargă înăuntru în sală. Imensul pat negru de dragon al lui Hsien Feng se află în mijlocul platformei tronului. Conduși de Su Shun și de membrii cabinetului său, miniștii și oficialii Curții înconjoară silueta palidă de sub plapumă. Soțul meu arată de parcă ar fi murit deja. Zace nemișcat, fără a arăta vreun semn de vitalitate. Nuharoo e în genunchi lângă pat, îmbrăcată într-o robă bej. Suspină în tăcere. Toți ceilalți se află și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
Lu la dispoziția dumneavoastră. Știu că trebuie să spun „Ridică-te“, dar limba mea șovăie. Dau din cap și An-te-hai interpretează: — Poți să te ridici. Bărbatul din fața mea se ridică. E mai înalt decât îmi amintesc. Lumina soarelui îi sculptează silueta, și chipul său seamănă cu o secure. Nu știu ce să spun. — Tung Chih a vrut să meargă prin pădure, îi zic după o pauză, și apoi adaug: Aleargă un iepure. Asta e foarte bine, îmi răspunde, pentru ca apoi să rămână și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
-mi devenise încă familiar, mă îngrozea misterioasa putere a individului. Păream o turmă mînată de-un văcar. Cel dintîi consiliu s-a desfășurat în obscuritatea abia deslușită în seara timpurie a unei săli de clasă. Asfințitul intra prin ferestre, profilînd siluetele din bănci. Pe un teanc de manuale, la catedră, lampa zugrăvea pe perete, uriașe, două umbre: cea spătoasă a directoarei și cea costelivă a lui Costică. Cu toată reciproca dușmănie, în prezidiu cei doi constituiau o alianță de temut. Obișnuit
CARTIERUL SULAMITEI by MARCEL TANASACHI () [Corola-publishinghouse/Imaginative/513_a_701]
-
zile. S-ar putea întâmpla chiar și mâine. — Mâine! Cei doi vasali îl priviră pe Kanbei cu ochi mari. Chipul său strălucea alburiu-difuz în reflexele apei limpezi. Trestiile uscate foșneau lângă maluri. Mori și Kuriyama se opriră speriați. Vedeau o siluetă stând între tulpini, pe malul opus. — Cine e? A doua surpriză fu altfel decât prima. Omul părea să fie un general inamic important, dar singurul său însoțitor ținea în spinare un copil mic. Nimic nu sugera că cei trei ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
față și din spate și arătați-le cu cât curaj cum cad florile cireșilor de munte! Strigătele de răspuns din partea aprigilor războinici, susținând că aveau să îndeplinească porunca întocmai, răsunară ca un vârtej de vânt. Cu toții priveau în sus, spre silueta seniorului lor, deasupra porții de la intrare, și, un timp, se auziră, la nesfârșit, aceleași cuvinte: — Aici ne despărțim. Nu se punea problema alegerii între voință și moarte. Era o goană deznădăjduită spre moarte. Porțile din fața și din spatele castelului fură deschise
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
-
dat, mulți vasali superiori și chiar oameni de rând dispăruseră. I se spuse că profitaseră de momentul când ziua se-ngâna cu noaptea și fugiseră toți la castelele lor, împreună cu vasalii. — Taro? — Sunt aici, tată. Taro își mână calul spre silueta singuratică a părintelui său. Punând la un loc toți vasalii, samuraii de rând și pedeștrii, se adunau mai puțin de o mie de oameni. Erau însă multe palanchinuri și lecției lăcuite pentru soția seniorului și doamnele ei de curte, iar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]