4,031 matches
-
ce cu picioarele pe pământ e, că se poate avea încredere în ea. E în uniformă, costumul ei. Mijlocul îi e strâns de o curea. Se duce cu pași mari la peștera lui. Garda cu cicatrice ca o omidă între sprâncene îi barează drumul. Ea își anunță numele. Garda o măsoară cu suspiciune de sus până jos. Tovarășul președinte m-a invitat. Așteaptă aici, zice garda și intră în peșteră. După câteva minute, se întoarce. Tovarășul președinte te așteaptă. Stai jos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
Știe că trebuie să umple o pagină întreagă, ca scrisoarea să fie acceptabilă. Bășină, bășină și iar bășină, scrie ea, apoi șterge, apoi scrie din nou. Scoate o oglinjoară și se apucă să-și cerceteze chipul. Dinții, nasul, ochii și sprâncenele. Se joacă prin păr, îl piaptănă în diverse moduri. Își întinde pielea cu degetele, luând diferite expresii. Îi place fața ei. Felul în care se reflectă în oglindă. Pare mai frumoasă în oglindă decât pe ecran. Se întreabă de ce nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
de oameni. A refuzat dorința mea de a invita multă lume. Motivul lui a fost că nu vrea să atragă atenția lui Chiang Kai-shek - nu vrea să fie bombardat în ziua nunții lui. Scot penseta. Îmi aranjez și îmi vopsesc sprâncenele așa cum obișnuiam la Shanghai. Mă dau cu pudră pe pielea arsă de soare. Nu există rochie. I-am promis lui Mao să respect moda revoluționară, care înseamnă să nu respecți nici o modă. Port o uniformă decolorată gri și o curea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
slab, că-l bate vântul. Soția lui, Ye, mi-a spus că el nu suportă lumina sau zgomotul apei. Precum o vază cu o vechime de o mie de ani, putrezește de la umezeala din aer. Are niște ochi triunghiulari și sprâncene stufoase. Încearcă să-și ascundă silueta lipsită de robustețe în uniforma militară. Însă îți dai seama de consituția-i bolnăvicioasă după gâtul cât un bețișor de bambus și capul lăsat într-o parte, de parcă ar fi prea greu pentru gâtul său
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
fotografii. Romantismul din compozițiile lui Yu mă mișcă. Să fiu cu el e ca într-un vis. Nu este foarte atrăgător ca înfățișare: nu e nici înalt, nici puternic, are o frunte lată și o bărbie prea pătrățoasă. Însă sub sprâncenele dese se află doi ochi strălucitori. Mă inspiră ca un mare artist. Cum amândoi suntem din aceeași provincie, Shan-dong, putem să reflectăm la melodiile din copilăria noastră. Îl invit la ceai în fiecare zi. Este umil până la a avea asta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
să fii auzită. Fă-ți vocea să răsune la volum maxim. Vin la studio și mă întâlnesc cu Yu, șeful. Lucrez cu el îndeaproape la filmări. Sunt mulțumită de progres. Mai ales de detalii. Culoarea peticului de pe pantalonii protagonistei. Forma sprâncenelor ei. Îmi place calitatea sunetului tobei din fundal și a orchestrei. Am strâns artiștii de frunte ai țării. Îmi place fiecare expresie de pe chipul actriței mele preferate, Lily Fong, și îmi place felul în care ele o luminează. Am spus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
ea. Merge înapoi în dormitor și închide ușa în urma ei. Privește în jur. Două ferestre care dau spre est se înalță simetric, ca doi ochi uriași, fără globii oculari. Draperiile de un gri închis, strânse în sus, seamănă cu două sprâncene stufoase. Un șifonier înalt până la tavan, făcut din lemn de redwood, e pus între cele două ferestre. Podeaua e acoperită cu un covor de culoarea tăiețeilor. Camera o face să se gândească la chipul lui Mao. Shang-guang se plimbă cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
o cu totul altă poveste. Voi fi numită Demonul cu Oase Albe. Haide, Micuță Lună, desfă lacătul de la gura ta strânsă. Nu e atrăgător când îți încleștezi maxilarele așa. Ești o fată frumoasă. De ce nu mă lași să-ți aranjez sprâncenele? Adu-mi forfecuța. Trebuie să o fac acum ori niciodată. Nu? Ce s-a întâmplat? Nu te mai zgâi la mine ca și cum tocmai ai fi înghițit un ou stricat. Haide, curaj! Micuța Lună își mișcă forțat gura și respiră inegal
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1921_a_3246]
-
aia, e alta și toate la fel, e o jumătate de secol de când n-am mai atins o compatrioată, dar ultima nebunie ar fi să te las să intri la mine În cameră! Fardul verde, gros, supărător de verde sub sprânceana smulsă nemilos pe pleoapa fanată, deasupra genelor Încleiate gros, supărător de negre, culorile, mereu, ele fac prima diferență Între lumea ta și lumea lor! Lângă hublou, fața uscată, gălbuie a femeii care mestecă religios, repede, licărul dintelui de viplă În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2331_a_3656]
-
Atunci de ce mă lași singur la spectacol? De ce nu vrei să împarți bucuria asta cu mine? Nicolae nu se grăbi să răspundă. Luă ișlicul din mâinile Romicăi și-l puse pe cap, potrivindu-i tacticos colțul în mijlocul frunții, chiar între sprâncene, după care se privi atent în oglinda pe care i-o ținea țiganca. Își răsuci tacticos vârfurile mustăților și răspunsul veni leneș, oarecum alintat. ― Tu doar mă cunoști bine, dragule! Știi că nu mă frec prea des cu lumea. Prefer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
numai eleganța, dar și suplețea trupului. Atunci când îl amuza ceva sau ori de câte ori aștepta un răspuns, își încrucișa brațele pe piept. Uneori se uita spre locul în care stătea Mariam. Dacă reușea să-i prindă privirea, avea o mică tresărire între sprâncene, o discretă iluminare. Marioritza roti din nou lingurița, adunând mica spirală de șerbet, și transferă silueta prințului în decorul unui salon parizian, îl îmbrăcă după moda europeană cu haine care se mulau pe linia trupului, îi luă turbanul, eliberându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
De aceea, nici unul dintre ofițerii ruși, nici chiar generalul Kutuzov nu poate avea întâietate pentru nimeni din țara asta. Întâietate au doar pământenii. Cam de pe la puterea vremelnică de ocupație din tirada lui Iancu, însuși generalul Kutuzov asculta atent și cu sprâncenele ridicate. Își scosese cușma de Merinos caucazian. Ivan, ordonanța, închisese ușa în urma lui, îl ajutase să-și scoată mantaua și, ascultând de semnul discret al generalui, rămăsese încremenit lângă acesta. În celălalt colț al salonului, ajutorul de croitor executa în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
haznadar al averii sale. Și dacă celelalte daruri îi fuseseră aduse și prezentate de servitori, pe acesta îl primise chiar din mâinile pașei. „Poate fi cel dintâi trădător, dar și cel mai bun prieten... la nevoie”, adăugase el ridicând o sprânceană și zâmbind sibilinic. Manuc privi lama pumnalului. În lumina lumânărilor, avea scăpărări neliniștite. La fel scăpărase și atunci când pecetluise frăția lor. El sorbise sângele pașei, iar Mustafa i-l supsese pe al său. Curând, însă, pașa Bairaktar murise decapitat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
unei inimi de zeu. Pot să iau asta cu mine? Degetul ei arăta spre ișlicul din blană de samur siberian pe care Iancu îl ținea într-o mână. I-l așeză chiar el peste părul despletit, potrivindu-i colțul între sprâncene. Cu ișlicul pe cap, ea căpătă, dintr-odată, un aer sălbatic, ușor straniu, ceva dintr-o Ofelie nebună sau dintr-o prințesă alungată, decăzută din rang, rătăcind la întâmplare prin pădurile lumii. O privi pierdut, conștient că acea ultimă imagine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
fapt, între Regele Soare și Napoleoană pe acolo, pe unde rătăceau împreună. Într-un alt cabinet, dar nu de lucru, ci de toaletă, poetul latin tocmai se ușurase și acum se privea în oglindă. „Laurii lui Vergiliu” îi căzuseră până la sprâncene. Arăta destul de comic, chiar vulgar. Îi mai lipsea doar cana de bere din mână. Ridică ceva mai sus cununa, dar încă nu se declară mulțumit. Îi mai lipseau doar vreo doi centimetri până la perfecțiune. „Lasă-ți fruntea liberă. Să se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
ușor, se ridică un balon imens, ducând cu el spre ceruri pe cel mai zâmbăreț dintre frații Montgolfier, despre care toată lumea știa că murise. Și iată că el trăia totuși, ba chiar își mângâia mustața, clipea și își ridica mereu sprâncenele cu subînțeles, ca și cum le-ar fi spus tuturor: „Priviți, sunt viu! N-am pățit nimic și toată ziulica nu fac decât să zbor peste lume cu acest balon pe care l-am născocit stând la gura sobei”. Prin vălătucii de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
consideră copleșit de atâta considerație. Asta este adevărata situație, prințe, și mă bucur să constat că sunteți de acord cu mine. Cu Napoleon nu te joci! Expresia ursuză din primele minute ale întâlnirii dispăruse de pe chipul diplomatului suedez. Își ridică sprâncenele groase cu un aer de superioritate. Eleganța restaurantului, serviciul ireproșabil, finețea coniacului și propria lui vanitate îl îndemnau să nu se lase mai prejos și să-i dovedească acestui prinț armean cu priviri catifelate și visătoare cât de bine informat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
celuilalt, dar nu descoperi în el nici o intenție agresivă. ― Alteța Voastră cunoaște deja acea persoană. Este vorba de Marioritza. ― Iubita ta? Manuc înghiți în sec. Îi scăpase pur și simplu. Pictorul sesiză graba, dar și regretul prințului pentru acea grabă. Ridică sprânceana și, amuzat, își propuse să mai întârzie cu răspunsul. ― Îmi pare rău, Alteță, însă trebuie să vă corectez. Marioritza ar fi putut fi iubita mea. Sau, și mai exact: iubita mea s-ar fi putut numi Marioritza. Prințul aprecie discreția
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Ia să vedem. Oh, ce binecuvântare! Dante Negro se îndepărtă, lăsându-l să savureze scrisoarea Letiziei. Scoase dintr-o lădiță de voiaj mai multe peruci. Alese una cu păr cărunt, scurt și cârlionțat. Deschise apoi o mapă cu șiruri de sprâncene și mustăți. Desprinse o pereche de sprâncene stufoase, tot cărunte. Scotoci în aceeași lădiță după o pereche de ochelari și o perniță. La urmă, desfăcu un pachet și așeză hainele la îndemână. Între timp, Napoleon trecuse la raportul lui Ledoulx
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Negro se îndepărtă, lăsându-l să savureze scrisoarea Letiziei. Scoase dintr-o lădiță de voiaj mai multe peruci. Alese una cu păr cărunt, scurt și cârlionțat. Deschise apoi o mapă cu șiruri de sprâncene și mustăți. Desprinse o pereche de sprâncene stufoase, tot cărunte. Scotoci în aceeași lădiță după o pereche de ochelari și o perniță. La urmă, desfăcu un pachet și așeză hainele la îndemână. Între timp, Napoleon trecuse la raportul lui Ledoulx. ― Hm! Bine zice! Așa e! Chiar așa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
spre stânga și spre dreapta. ― Pentru că „băgăciosul” are baccara. Este un pontator redutabil. Câștigă întotdeauna. Napoleon îi îndepărtă mâna. ― Ne, ne, ne! Eu simt că este vorba de cu totul altceva. Pictorul îi fixă pernuța sub haină. Îi lipi apoi sprâncenele cu multă grijă. ― Ei bine, de ce nu i-ai luat viața? insistă împăratul. Dante Negro îl ajută să-și pună și ochelarii. Abia în final îl privi drept în ochi și zâmbi. Știa că Napoleon apreciază sinceritatea totală. Era calitatea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
Ha!... Deci minunea s-a produs... Mă faci gelos. De ce adică el și nu eu? Dante Negro îl răsuci cu fața spre oglindă. Acolo, în oglindă, apăruse un personaj în haine cam ponosite, cu o claie de păr cărunt și sprâncene stufoase, aproape albe. Ochelarii și un umăr ceva mai ridicat îi dădeau aerul unui om care se aplecase toată viața doar asupra cărților. ― Apreciați singur! Acolo văd doar un profesor de condiție modestă, un biet preceptor angajat pentru copiii marchizului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
la spate, gest după care orice copil, crede-mă, l-ar recunoaște imediat pe dictatorul Europei. Naoleon izbucni în hohote. Râdea ca în vremurile bune de la Malmaison. ― Ai cap, nu glumă! Cap de bizantină afurisită! (Se corectă imediat când observă sprânceana ridicată a pictorului.) Așa-i! Tu ești Dante Negro. Și MEN, pe deasupra. (Izbucni iar în hohote.) Apropo! Îmi amintesc că mi-ai scris ceva despre un atelier de pictură. Chiar ai pictat portretul prințului? ― Trebuie să mărturisesc că „ucenicul” meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2340_a_3665]
-
energia asupra tuturor lucrurilor care le ieșeau în cale, lăsând porțiuni întregi de pădure parcă devastate de tornadă. În ziua următoare, înainte de răsărit, domnul Chawla era treaz și îmbrăcat, îndreptându-se spre oraș cât putea de repede. Grijile îi împreunau sprâncenele. Lucrurile merseseră prea departe. În definitiv, boli precum rabia erau răspândite de animalele acestea. Ceva trebuia făcut. Fostul Colector Districtual tocmai plecase și cel nou nu ajunsese încă. Nu exista nici o înaltă autoritate pe care să o poată vizita, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
răspunsul acesteia, focalizându-se din nou asupra lui Alison. —Oricum, tatăl tău vrea să-ți mai spună ceva. Rămâi aici, că-l aduc imediat. Audrey s-a îndepărtat plutind pe un nor de parfum White Linen. Fiona a ridicat din sprâncene. —E formidabilă! Alison a zâmbit. —Și trăiește pe o altă planetă. Zilele trecute, un cerșetor a venit la ea, pe stradă, și i-a spus că n-a mai mâncat de trei zile, la care ea i-a răspuns: „Băiete
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]