5,301 matches
-
mică și ne-am uita în lună, în virgina lună, atunci o privesc ca pe o statuă de marmură sau ca pe un tablou zugrăvit pe un fond luminos într-o carte cu icoane... pare că părul ei e o spumă aurită, și fața ei se poliește într-un mod ciudat... Dar nu-mi dă cât lumea pace... mereu mă gâtuie... mă sărută și zice c-o iubesc, - ba pe dracul... Altfel e frumușică ea, nu-i vorbă; ba-i chiar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
care era să se serbeze cununia Cezarei cu Castelmare, tatăl ei, marchezele Bianchi, muri de apoplexie în mijlocul păharelor și a conmesenilor săi. Când ea-l văzu întins pe pat, genele încă deschise peste ochii sticloși, gura deschisă și plină de spume, ea se răzămă de bolta unei feresti și privi dezgustată asupra acelui cadavru care nu-și trăise decât șie și care spre a-și împlini patime care aveau să aibă acest sfârșit, era s-o vândă pe ea, floarea albă
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aruncă în mare ca s-ajungă punctul luminos... Ea -nota mereu, mereu, dar părea a sta pe loc, cel puțin jăratecul se ținea în aceeași depărtare. Talazurile o purtau ca pe o frunză și o zvârleau dintr-un roi de spume într-altul... Ea -nota cu toată puterea, un întunerec ca smoala acoperea cerul, numai din când în când se smulgea câte o scânteie de fulger din nouri... Ea -nota... era deja aproape de jăratic... când... când văzu că jăratecul plutea pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ar fi cum ar fi. Atunci aș ținea-o de mână - atunci o privesc ca pe o statuă de marmură sau ca pe-un tablou zugrăvit pe un fond luminos într-o carte cu icoane... Pare-că părul ei e o spumă de aur, atât de moale-i... și fața ei se poliește într-un mod ciudat. Dar nu-mi dă cât lumea pace... mereu mă gâtuie... mă sărută - și zice c-o iubesc. Altfel... e chiar frumoasă... Bărbia se rotunzește ca
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
mică [mînă ] și ne-am uita în lună - în virgina lună - atunci o privesc ca pe o statuă de marmură sau ca pe-un tablou zugrăvit pe un fond luminos într-o carte cu icoane... Parecă părul ei e o spumă. de aur, atât de moale-i... și fața ei se poliește într-un mod ciudat. Dar nu-mi dă cât lumea pace... mereu mă gâtuie... mă sărută - și zice c-o iubesc. Ba pe dracul Altfel... e chiar frumoasă - să
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
ziua-n care era să se serbeze cununia Cezarei cu Castelmare, tatăl ei, marchisul Bianchi, muri de apoplexie în mijlocul păharelor și a comesenilor săi. Când ea-l văzu întins în pat, genele încă deschise peste ochii sticloși, gura plină de spume, ea se răzimă de bolta unei ferești și privi dezgustată asupra acelui cadavru {EminescuOpVII 176} care nu-și trăise decât sie și care, spre a-și împlini patime cari [ce] aveau să aibă acest sfârșit, era s-o vândă pe
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
o falcă-n cer și una-n pământ. Cât oi fi zburat astfel nu știu, numai deodată simții cumcă calul poticnește una ș-apoi începe a merge mai încet și mai greu, suflând greu cu nările și gura pline de spume. Fără s-o fi băgat de samă, eu ieșisem din munți și mă aflam pe șes. Până aicea mersesem ca prin somn. Câte făcusem până acuma, toate le făcusem pe neștiute, dominat de-o dorință pe care eu singur nu
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
se trase-n sus, astfel încît ochii încă lucii se holbau sălbateci și-ntorși cătră acei oameni stupizi. Într-adevăr era un spectacol cumplit și înfiorător! Barba arsă, fața negru de pârlită, ochii întorși și înfundați, gura deschisă, plină de spume ce fierbeau la arsura focului... în fine, un cap de mort schilod care-și îndrepta ochii săi, ce părea a vorbi cu toată cumplenia faptelor, către acei oameni ce râdeau și cari-n tâmpirea lor nu puteau înțelege rânjitul cel
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
aprinse. Ioan căzuse peste maghiar, de care mă apropiai cu una din torțe. Mortul prezinta un aspect înfricoșat. Gura întredeschisă, dinții rânjiți și preparați pentru mușcat... grima vânătă, înfricoșată, cu trăsurile coprinse de turbăciunea rumperei creierilor... măselele părea că râșnise spuma vânătă și-nveninată ce se scurgea prin colțurile gurei. Mă uitam c-o ură nespusă la omul ce-mi luase tot și care acuma nu mai era decât un cadavru. Feciorii luară râzând armele din părete și le-mpărțiră-tre ei. Coborând scara
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
faină, ceea ce-l făcuse pe sas să tacă față de patrulele maghiare ce cutreierau ținutul. Moara se legăna liniștit pe Mureș, cu roțile ei asurzitoare ce se rostogoleau ca doi balauri negri scăldîndu-și oasele de lemn mucegăit în apa albită de spume a râului, și sasul, gras și cu fața cât o lună plină și roșie, sub o pălărie largă ca o streșină se primbla cu șorț alb dinainte și cu mînile-n buzunări prin mulțimea de oameni ce veneau cu sacii la
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
el aprins și culcat astfel când ai intrat și tu. Ți-aduci aminte ce ți-am spus atuncea și nu mai trebuie să ți-o repet. ["Un râs amar"] 2257 Un râs amar-sec *, încet, încrunta buzele sale împregiurate de-o spumă vânătă, apoi un țipet desperat, strălucit, cerni aerul din salon. Pin flacările-nfiorate ale căminului marmoreu învinețea în trăsuri aeriene fața cea tristă a lui Toma Nour. ["Cine a văzut o-nmormîntare-n București "] 2255 Cine a văzut o-nmormîntare-n București? în carul mortuar
Opere 07 by Mihai Eminescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295585_a_296914]
-
sticluță cu parfum Îmblînzitorul aruncă tigrul În arenă ca o mănușă urmează numărul acrobatului elegant subteran dansul pe frînghie pașii se aprind se sting ca afișe luminoase biletele de favoare, nu sunt admise dar directorul Înaintează pe calul mușcînd În spume zăbala veți vedea domnilor spectacolul cel mai extraordinar inima ca un gît de gușter se umflă se dezumflă și troici coboară chiuind pe arterele În trepte cît duioasă eleganța focilor pielea lor lucioasă ca o noapte În docurile brăilei au
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
echivalențe ce se adaugă constelației senzoriale, În secvențe sugerînd voluptatea palpării materiei, a scufundării În mediul ocrotitor: „oglinzi cum mă Înfășoară cum iubesc răcoarea / voastră oglinzi de mătase oglinzi umede În buruieni ca boarea / oglinzi ca evantalii / deschise În oase”. „Spuma”, „lîna norilor”, „blănurile”, „catifelările de ringlode” sînt alte echivalențe ce participă la realizarea unui izomorfism definitoriu pentru viziunea poetului. Iar În final, corespondentul În plan afectiv al senzației tactile generatoare de euforie, - mireasma - domină discursul, construit din modulații ale acestui
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
să-nvie scumpa gură. Genunchii - două urne - se-apropie de pămînt" (Odăi visate). În ultimă instanță imaginea despre sine și despre lume converg, Împărțite Între reprezentări contrastante - "Cu lebede pe-o apă, și mărăcini cu ciori", "Te depărtezi pe-o spumă cu bucurii sau plîngeri", "Pasăre ești. Sau flaut. Sau havuz", "Orașul te respinge sau te cheamă" - calificativul ultim fiind acela de "nehotărît", urmat de metafore sugerînd același regim alternativ și oscilant al atitudinilor: Ce stele deci, ce plante să se
A scrie si a fi. Ilarie Voronca si metamorfozele poeziei by Ion Pop () [Corola-publishinghouse/Science/2021_a_3346]
-
avioanele poștale se prăbușesc în ocean de greutatea sacilor și rechinii citesc uimiți mesaje imposibile ca „vă sărut”, „cu drag”, „numai bine” în ceața adunând toate rufele din balcoane și cosându-le una de alta ca să acopere cerul cu o spumă de maiouri și chiloței în ceața mâncând bucureștiul ca pe un ștrudel cu brânză. (TITLU) Al. Cistelecan a remarcat o anumită „tendință de fugă spre infinit a textului”, care pare că se lungește și se lățește în toate părțile: „Din cauza
Pragul și Neantul. Încercări De Circumscriere A Morții [Corola-publishinghouse/Science/2135_a_3460]
-
se află un nucleu tare de idei generale cu privire la esența și sensul lumii și al vieții (în termeni clasici, Weltanschauung, World-Wiew sau Eidos). Iar opinia publică este - chiar în înțelesul ei larg, de sinteză - partea mai de suprafață a mentalității, „spuma” de deasupra ei. Opinia publică ar fi, altfel spus, manifestare și concretizare a mentalității față de diferite situații, evenimente și probleme sociale particulare. În raport cu mentalitatea și, în speță, față de nucleul cognitiv-axiologic tare al acesteia, ea apare mai fluidă, mai dinamică, mai
Ancheta sociologică și sondajul de opinie. Teorie și practică by Traian Rotariu, Petru Iluț () [Corola-publishinghouse/Science/1855_a_3180]
-
comunul. Cetate! rezidență-imperială Mirelui-popol, d-angeli custodită, Tindă cerească și universală!” Imaginația lucrează, aici, prin acumularea de suavități. Suavitățile sînt luate, apoi, În primire de retorica ideologică și morală a poetului și, În multe cazuri, suavitățile, viziunile mari, armoniile pier În spuma frazelor goale. O energie aeriană extraordinară ascunde erosul heliadesc. O parte, o fază a erosului. Cea de Început, de dinaintea stabilizării lui. Căci, vom vedea deîndată, Heliade este În poezia erotică mai moralizator decît oriunde. Simțul (plumbul) datoriei se afirmă pe
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
o copleșire dulce a ochiului: „Din azurul mării luna naște plină, Ochiul vede dulce discul aurit Și prin albe valuri pare și dispare Ca surîs ferice p-un chip suferind; Ochiul se Îmbată: vă uitați pe mare, Valul alb de spumă trece clocotind... Ce, treherat de delfini cu aripe lucioase, Revarsă ici și colo torente de fosfor”... ................................................................... Într-un poem marea este cristalină, În altul geme cu turbare și se despică În fața corăbiei fragile. Însă, indiferent de stare, calitatea ei fundamentală
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
suflă-n vele; Scînteie-albastră mare sub ploaia sa de stele. Și luncile-eterate cu florile de foc Plutesc strălucitoare, strein și magic joc! Vezuvul varsă focuri În aria senină Și unda ce primește văpaia de lumină Răspunde printr-o ploaie de spumă și fosfor, Pe urma care trage pe mare-un vas ușor. Și aerul ce varsă răcoare, balsam, viață Îmbată-al nostru suflet cu magică dulceață, Îl scaldă-n universul ce-n raze s-a aprins.” Magica dulceață, iată ce caută
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
scaldă-n universul ce-n raze s-a aprins.” Magica dulceață, iată ce caută În universul din afară D. Bolintineanu! O dulceață ce are valori terapeutice: e un balsam, și balsamul e rezultatul unei combinațiuni secrete. Lumina, aerul, ploaia de spumă și fosfor, unda albastră, parfumurile acvatice și aromele de pe țărmuri participă la realizarea acestui leac pentru melancolie. Un leac care este, totodată, un excitant pentru fantezie, un narcotic care produce acea stare de beție a ființei, regimul favorabil al sublimului
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
etc. Un vers din Conrad mi se pare că rezumă această iubire vinovată pentru categoriile antinomice. Un vers frumos, inspirat: „Iar neaua sa eternă ce luce sub lumină, RÎu d-ambru, se Îngînă cu purpura divină Și se răsfrînge-n marea de spumă și d-azur C-un cer ce-atîtea stele Îl fac și mai obscur”. Un cer devenit obscur din cauza numărului mare de stele - iată o propoziție ce trădează o finețe a gîndirii lirice: obscuritatea ca efect al acumulării luminii, Întunericul ce
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
acumulare de imagini, de simboluri, peisaje, iar acumularea Înseamnă, cum știm, o capacitate sporită de strălucire. Deschiderea prea mare a poeziei Îi Împiedică privirea să se concentreze asupra unui obiect și să-l pătrundă. Spirit al suprafețelor strălucitoare, poet al spumelor fosforescente, al peisajelor odorante, Bolintineanu n-are acces la mitologia interioară a spațiului. Bosforul său nu este, cu toate acestea, un spațiu al barbariei. Bolintineanu reabilitează lumea otomană, atît de contestată În epoca romantică. O reabilitează atît de mult Încît
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
și subiect un număr de clișee prin care privirea (arma, totuși, cea mai puternică a poetului) străbate greu. VÎrful de munte, valea verde din Cea de pe urmă noapte a lui Minai cel Mare sau stînca neagră, rîpa stearpă, rîul de spume, citate deja, sînt simple repere de regie. Cronotopul legendelor se situează În altă parte. Eroii lui Bolintineanu stau la masă sau luptă pe cîmpul de bătălie. Minai „stă În capul mesei, Între căpitani”, Mircea stă pe tron „Într-o sală
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
un punct, retorismul inconștient Începe să-și creeze propria-i figură. Simțualismul nebulos, spontan, debordant capătă, atunci, gustul ordinei. Bricolînd, poetul Își montează din retoricile tuturor, propria retorică. Formele Încep să-și fabrice fondul de care au nevoie și din spuma acestor clișee, locuri comune, modele, se ridică un peisaj. Spiritul Își construiește un corp, retorismul desfrînat o retorică virtuoasă. Obiectul liric iese la Bolintineanu din această disponibilitate nemărginită a spiritului său poetic. Apoi obiectul Începe să aibă propriile exigențe, sfîrșind
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]
-
adaptează disciplinei lui interioare. Orice accent de urgență este eliminat. Poetul are de la Început instrumentele trebuitoare pentru a exprima orice idee. Dispare din literatura lui acea senzație (pe care o găsim la Heliade, Bolintineanu) de naștere grea a poeziei din spuma unui limbaj incongruent. Versul lui Alecsandri este fluent, polisat, bătaia e regulată, muzicalitatea tinde să potolească și să uniformizeze accentele aspre ale sensibilității și, implicit, ale lumii exterioare. Pentru Alecsandri lucrurile se Împart În două categorii: prietenoase și „rele”. Cele
Dimineața poeților. Eseu despre începuturile poeziei române by Eugen Simion () [Corola-publishinghouse/Science/1935_a_3260]