3,826 matches
-
de la Deleni, o femeie trecută prin multe în viață ca să-și crească o liotă de copii cu un bărbat cam, lasă-mă, să te las, care ne spunea într-o seară mie și lui nevastă-mea: „acum este bine de trăit maică, nu pe timpuri”. Baba era născută în 1900, văzuse multe la viața ei și nici nu făcuse parte dintre sărăntocii comunei, dar văzuse cum era la momentul acela în comparație cu vremurile de demult. Numai unul dintre copii ei nu ajunsese
Amintiri din sufragerie by Ioan Mititelu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83874_a_85199]
-
trebuie să fac în clipele neserioase, unor oameni străini și din altă lume, mărturisiri esențiale (chiar dacă sunt sigur că ei nu pricep importanța lor), cum te-ai simți îndurerat să trebuiască să vorbești cuiva îndepărtat sau superficial despre o durere trăită îndelung. Doamna și domnul Axente au primit cu satisfacție asigurarea mea, dar desigur că nu au priceput mare lucru. Un locuitor de lângă mare nu scoate din minunea ce se desfășoară în fața lui decât posibilitatea de a face plajă sau de
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
până la lacul Ghileoș, funebru, lac de plimbare parcă pentru melancolici. Băiețașul se identificase cu noi, împărțeam cu el mâncarea, îl întrebam, căci nu era pisc cât de înalt pe care el să nu fi fost. Două zile de emoții puternice, trăite împreună, apropie distanțele dintre oameni. Când ne-am întors din nou la automobil, regretam că trebuie să părăsim pe băiețașul deștept, drăguț și cuminte. El, fluturând mâna între eternitatea ce se așeza din nou între noi și el, ne-a
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
cu emoțiile prezentului. Trecutul, sub alte forme, continuă și acum. Parcă noaptea și liniștea dimprejur au pus o stavilă neliniștilor, sunt detașat de realitate, ca și cum, bătrân, m-aș gândi la întîmplări vechi, cu melancolie, dar fără zbucium. Parcă toate faptele trăite sânt la egală distanță de mine, și n-am decât să aleg între ele și să mă las cuprins de vreo amintire. Și astfel am ales la întîmplare excursia noastră la Brașov și, încercînd s-o refac în toate detaliile
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
neliniștilor Naratorului, Irina și Dania poartă peplum bine drapat cu fin orânduite cute. Irina e agasant de plată și jenant de umană; Dania, strălucitor de insesizabilă și chinuitor de suavă. Remarcabil la Anton Holban este faptul că, placentar întotdeauna realității trăite, ceea ce dă literaturii sale o foarte delicată autenticitate, el știe, în artist superior, să și-o plăsmuiască. Nu prin evocare magic visătoare, ca Marcel Proust, ci prin cruzimea veșnicului său prezent: încă o dovadă cât de profund a învățat lecția
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
în afară de Camil Petrescu, n-a surprins, până la apariția primului roman analitic al lui Anton Holban, procese sufletești în însăși derularea lor concretă. Niciunde în teritoriul prozei românești, incertitudinea, așteptarea, anxietatea, sentimentul de umilință, amorul propriu rănit nu apăruseră ca simțăminte trăite direct, ca adevărate realități materiale. Chiar și Hortensia Papadat-Bengescu relatase și rezumase doar până atunci evenimente din sfera psihicului, și tot astfel avea să procedeze și în viitoarea creație. Cât privește conținutul, întreaga literatură holbaniană, eseistica inclusiv, e proiecția unui
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
natură (vorbindu-se, ca în paginile lui Pascal, despre om ca o făptură terifiantă). Deopotrivă, când se are în vedere ceva inefabil și incomprehensibil în sine. Sau ceva cu adevărat straniu, cum ar fi golirea de orice semnificație a lumii trăite, nimicul acesteia. La limită, termenul poate semnifica locul unui mister, o taină. În astfel de cazuri, distincția elementară dintre cele cu sens și cele lipsite de sens poate să ajungă irelevantă. De regulă sunt ocolite aceste accepțiuni, însă, așa cum vom
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
lasă descrise asemeni unor fapte neutre, însă gestul unui om poate să arate curajul său, eventual lașitatea sa. La fel și în ceea ce privește propria viață. Înainte de toate, probabil, tocmai acest lucru nu poate fi spus: faptul omenesc de viață, existența nemijlocit trăită (§ 6.44). Adevărurile ei simple se arată într-o măsură ele însele, după cum se poate vedea în unele scrieri literare, în viziuni artistice și religioase. Se lasă resimțite simplu și în lumina lor proprie, cu acea transparență ce nu poate
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
Vorbind aici de privirea contemplativă, ne dăm seama că în joc este o altă atitudine decât cea proprie analizei. Expresia din urmă, „întreg limitat“, face loc ea însăși unui frumos nonsens. Lumea la care se referă Wittgenstein este, cred, cea trăită, precum cea pe care o descoperă viața religioasă. Sensul termenului este de această dată mai curând existențial. Astfel aș înțelege ceea ce spune în fragmentul 6.43: „Lumea celui fericit este alta decât a celui nefericit“. Cel care face experiența trăită
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
trăită, precum cea pe care o descoperă viața religioasă. Sensul termenului este de această dată mai curând existențial. Astfel aș înțelege ceea ce spune în fragmentul 6.43: „Lumea celui fericit este alta decât a celui nefericit“. Cel care face experiența trăită a lumii nu va vorbi în termenii unui savant despre veșnicie. Însă poate trăi el însuși, într-un anume fel, această posibilitate. „Dacă prin veșnicie nu se înțelege o durată de timp infinită, ci atemporalitate, atunci trăiește etern cel care
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
delimitate. Am putea vedea totuși cum paradoxul revine cu fiecare din tre aceste situații, sub diferențe ce nu pot fi ignorate. Înainte de toate, se descoperă ca paradox absolut, adevăr al Întrupării lui Dumnezeu (V, 7). Însă recunoașterea acestuia presupune experiența trăită a propriei finitudini, fapt ce indică un alt gen de comprehensiune. După cum afirmă în Apologeticum, XVII, 3, „ceea ce ne face să-l înțelegem pe Dumnezeu este neputința de aL înțelege“. Această propoziție nu este doar paradoxală, contravenind uzajului obișnuit al
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
spectaculos și în gândirea modernă, de pildă în secolul și în saloanele în care putea fi întâlnit Voltaire. Ca să evite asemenea capcane inutile, Tertulian revine la un mod de înțelegere care se lasă orientat de ceea ce el însuși invocă. Experiența trăită a unor contraste tari - precum între cele create și cele necreate - pregătește acest drum. Căci una e să spui despre cele create că au și nu au un început în timp, și cu totul altceva să spui că Fiul 162
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
gânditorul danez, aveau o plăcere suspectă în a da la iveală asemenea paradoxuri. Însă când în atenție este tocmai faptul de existență, parado xul nu mai este unul al intelectului.<ref id="166">Søren Kierkegaard, op. cit., p. 55.</ref> Existența trăită concret nu poate fi supusă logicii intelectului, dedusă ca atare sau tradusă în concepte. Cel care ar încerca să facă acest lucru ar fi nevoit să presupună în ordinea existenței ceea ce caută să cunoască. De fapt, uzajul unor concepte lasă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
natură (vorbindu-se, ca în paginile lui Pascal, despre om ca o făptură terifiantă). Deopotrivă, când se are în vedere ceva inefabil și incomprehensibil în sine. Sau ceva cu adevărat straniu, cum ar fi golirea de orice semnificație a lumii trăite, nimicul acesteia. La limită, termenul poate semnifica locul unui mister, o taină. În astfel de cazuri, distincția elementară dintre cele cu sens și cele lipsite de sens poate să ajungă irelevantă. De regulă sunt ocolite aceste accepțiuni, însă, așa cum vom
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
lasă descrise asemeni unor fapte neutre, însă gestul unui om poate să arate curajul său, eventual lașitatea sa. La fel și în ceea ce privește propria viață. Înainte de toate, probabil, tocmai acest lucru nu poate fi spus: faptul omenesc de viață, existența nemijlocit trăită (§ 6.44). Adevărurile ei simple se arată întro măsură ele însele, după cum se poate vedea în unele scrieri literare, în viziuni artistice și religioase. Se lasă resimțite simplu și în lumina lor proprie, cu acea transparență ce nu poate fi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
Vorbind aici de privirea contemplativă, ne dăm seama că în joc este o altă atitudine decât cea proprie analizei. Expresia din urmă, „întreg limitat“, face loc ea însăși unui frumos nonsens. Lumea la care se referă Wittgenstein este, cred, cea trăită, precum cea pe care o descoperă viața religioasă. Sensul termenului este de această dată mai curând existențial. Astfel aș înțelege ceea ce spune în fragmentul 6.43: „Lumea celui fericit este alta decât a celui nefericit“. Cel care face experiența trăită
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
trăită, precum cea pe care o descoperă viața religioasă. Sensul termenului este de această dată mai curând existențial. Astfel aș înțelege ceea ce spune în fragmentul 6.43: „Lumea celui fericit este alta decât a celui nefericit“. Cel care face experiența trăită a lumii nu va vorbi în termenii unui savant despre veșnicie. Însă poate trăi el însuși, întrun anume fel, această posibilitate. „Dacă prin veșnicie nu se înțelege o durată de timp infinită, ci atemporalitate, atunci trăiește etern cel care trăiește
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
delimitate. Am putea vedea totuși cum paradoxul revine cu fiecare din tre aceste situații, sub diferențe ce nu pot fi ignorate. Înainte de toate, se descoperă ca paradox absolut, adevăr al Întrupării lui Dumnezeu (V, 7). Însă recunoașterea acestuia presupune experiența trăită a propriei finitudini, fapt ce indică un alt gen de comprehensiune. După cum afirmă în Apologeticum, XVII, 3, „ceea ce ne face săL înțelegem pe Dumnezeu este neputința de aL înțelege“. Această propoziție nu este doar paradoxală, contravenind uzajului obișnuit al gândirii
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
spectaculos și în gândirea modernă, de pildă în secolul și în saloanele în care putea fi întâlnit Voltaire. Ca să evite asemenea capcane inutile, Tertulian revine la un mod de înțelegere care se lasă orientat de ceea ce el însuși invocă. Experiența trăită a unor contraste tari - precum între cele create și cele necreate - pregătește acest drum. Căci una e să spui despre cele create că au și nu au un început în timp, și cu totul altceva să spui că Fiul 162
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
gânditorul danez, aveau o plăcere suspectă în a da la iveală asemenea paradoxuri. Însă când în atenție este tocmai faptul de existență, parado xul nu mai este unul al intelectului.<ref id="166">Søren Kierkegaard, op. cit., p. 55.</ref> Existența trăită concret nu poate fi supusă logicii intelectului, dedusă ca atare sau tradusă în concepte. Cel care ar încerca să facă acest lucru ar fi nevoit să presupună în ordinea existenței ceea ce caută să cunoască. De fapt, uzajul unor concepte lasă
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
prezentul istoric). Tot așa cum o biserică înseamnă o ruptură de nivel în spațiul profan al unui oraș modern, slujba religioasă care are loc înăuntrul ei înseamnă o ruptură în durata temporală profană: nu mai este prezent Timpul istoric actual, timpul trăit, de pildă, pe străzile și în casele din jur, ci Timpul în care s-a desfășurat existența istorică a lui Isus Cristos, Timpul sfințit prin predicile, patimile, moartea și învierea lui Cristos. Trebuie să spunem totuși că acest exemplu nu
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
ogor pe care nu crește nimic!" Într-un cânt din secolul al XII-lea, Fecioara Maria este slăvită însă ca terra non arabilis quae fructum parturiit. Să încercăm să înțelegem situația existențială a celui pentru care toate omologările sânt experiențe trăite, nu doar idei. Este limpede că viața lui are o dimensiune în plus, nu este numai omenească, ci și "cosmică", pentru că are o structură transumană. Am putea-o numi "existență deschisă", pentru că nu este strict limitată la modul de a
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
națională". Toate acestea rămân însă lucruri moarte dacă ele nu corespund unei necesități istorice și nu sunt trăite de cei care participă la alcătuirea noii ordini. Nu e suficient să fie acceptate de inteligenta noastră, spune Salazar, ci trebuiesc "simțite, trăite, executate". A activa politic înseamnă, pentru Salazar, a trăi conștient și a executa indicațiile momentului istoric. Dar aderența la acest moment istoric nu poate fi numai intelectuală; ca să rodească, e nevoie de o participare totală a ființei umane. Anevoie s-
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
era deloc conștient că avusese un nume sau că era ceva neobișnuit în legătură cu situația lui. El se afla acolo - entitatea care era el însuși - stătea întins. Până și poziția i se părea normală, esența însăși a vieții, așa cum era ea trăită. Stătea întins și era conștient de sine. Pentru un timp lung, lung, asta a fost tot. Nu avea alt scop decât să fie acolo unde se afla, nici o amintire, nici un gând să se miște. Zăcea și privea în sus la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85100_a_85887]
-
monologul dialogal al spațiului închis ("piesă de cameră" cu irizații romantice), Arhivarul este o desfoliere aproape vetero-maniacală, am zice, de închipuiri nu o dată cu fibră kafkiană, dar și mateină. Cufărul cu molii spațiu infinit al reveriei plăsmuitoare de fantasme cu amintiri trăite/visate, frenezia recompunerii prin magie fabulatorie a ființei ca obiect sacral și a Lucrului ca timp oprit, încrustat, sufletul vagant prin epoci și medii copios populate cu vedenii oferă lecturii voluptăți de alchimie psihologică. Au trecut mai bine de zece
Cutia cu bătrâni by Andrei Oișteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/824_a_1748]