5,887 matches
-
numă las până nu-l descopăr. Aglae voia să cheltuiască puțin, dar să satisfacă onoarea familiei, care ședea toată în numărul de preoți și de trăsuri. Se mulțumiră, în materie de cler, cu părintele stavrofor și cu popa Țuică. În privința trăsurilor, închiriară zece și obținură zece împrumut prin Stănică, de la numeroasa familie a acestuia. Pascalopol însuși trimise pe a lui și veni și el cu alta. Cele peste douăzeci de vehicule, printre care și cupeuri, înșirate pe strada de obicei cam
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
sunt bătrân și mă omoară junghiurile. Ca mâine o să mă duceți și pe mine. Cum Aglae comandă și muzica militară, plecarea definitivă de la domiciliul său a lui moș Costache fu impunătoare. Vecinii arătară gelozie: - Frumoasă înmormîntare. Știu c-a avut trăsuri și vremefrumoasă. Bogații și când mor au noroc. Aglae fu încîntată de lumea numeroasă care asistă, fiindcă toate rubedeniile lui Stănică, chiar cele mai bogate, care nici nu-l cunoșteau pe bătrân, veniră măcar pentru câteva minute, din disciplină familială
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
din senin. Nu m-am certat cu el aproape niciodată. Să știi că are pe cineva și caută pricină de despărțire. Sunt rudele lui care-l tot îndeamnă să facă o căsătorie mai bogată. Doar i-ai văzut! Toți cu trăsuri, cu diamante. Aglae se duse la Stănică: - I-ascultă, omule! ce te-a apucat? Ne râde lumea! N-ameu destulă supărare, de la o vreme încoace, cu Simion, cu Titi, cu Costache, mi-a mai venit și asta pe cap? Ce-ai
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
oară adio de la acelea care-i fuseseră mamă și scumpă soție. I se răspunse că va fi aruncat pe ușă afară, cu sergentul, ceea ce îi dădu sentimentul că e o victimă. Stănică se îmbrăcă din ce în ce mai luxos și, cerând deocamdată o trăsură de la rudele sale, trecu mândru de câteva ori pe strada Antim. Felix așteptă ca Otilia să spună ceva, dar fata tăcea ca și mai înainte. I se păru nedelicat să mai deschidă vorba, acum când doliul era încă proaspăt. Fata
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
deschide. Înăuntru nu era nimeni, odaia aproape goală, geamantanele lipseau. Felix alergă ca un nebun pe scări, căută prin toate odăile și o descoperi pe Marina în bucătărie: - Unde e domnișoara Otilia? - Păi, nu știi? A plecat din zori, cu trăsura, cu geamantanecu tot. S-a dus unde-o fi urma ei. Multă vreme Felix stătu într-o prostrație totală, apoi, venindu-și puțin în fire, simți nevoia să alerge, colindă străzile și Șoseaua, și, în sfârșit, se hotărî să meargă
Enigma Otiliei by George Călinescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295569_a_296898]
-
care la viața lor nu-l studiaseră decât pe Victor Socaciu, lălăiau, chirăiau, își zburleau bărbile și mustățile, răcneau până își făceau franjuri bojocii, făcând 80 DANIEL BĂNULESCU Fulgerător, din direcția pistelor pentru avioane, își făcu apariția, în zbor, o trăsură de jucărie. Caleașca era mânată de loviturile de bici ale unui vizitiu de jucărie. De asemenea, vizitiul purta pe pântecul revărsat, gol, prinsă într-un singur nasture, o livrea de jucărie. Deșănțatul surugiu blestema îngrozitor. Iar pe măsură ce se apropia, suduielile
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
și insinuant de șpicheriță de aeroport. Ce-ai fi băgat mâna în foc că își freacă, pe sub pupitru, pulpele pofticioase. Glas ce li se adresă aluziv celor patru bagaje, chiar în clipa când ajunse deasupra capetelor lor și înainte ca trăsură, armăsari, vizitiu, să se spargă într-o ploaie colorată de clăbuci de săpun, pulverizîndu-le pieile obrajilor și ale gîtlejelor lor de angarale dichisite: - Pasagerii Cursei Otopeni-București sânt rugați să se grăbească spre locurile lor de îmbarcare! Ca o maimuțărire a
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
lui Sutică și Țirfea respectă pactul tacit de a nu fura, de la un singur om, o sumă mai mare de una mie de lei. Când dispare vreun portofel, ocnele se comportă mai ceva ca niște academicieni, actele sânt trimise cu trăsura acasă, dimpreună cu scuze, cărți de vizită, angajamente și trandafiri. Face adevărate furori obiceiul ca multor dintre cele mai tulburătoare dudui ale Bucureștilor, nu numai să nu li se mai sustragă nimic, dimpotrivă, atunci când e posibil, să li se atașeze
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
se identifica între ei, numele învingătorului ce știuse cu atâta talent a le topi inimile? "Ura, Galopenția!" bubuia prin parcuri. "Ura, Galopenția!" se intona pretutindeni din grădinile de vară, sălile de disecție, saloanele cu felinar roșu, perimetrele de arest și trăsuri. Îți țiuiau urechile. Dar merita. Desfășurai o popularitate de deputat. Cele mai frumoase femei veneau să ți se așeze la masă, să te cunoască și să râdă de tine. Fotografiile tale li se încurcau printre degete, bucurau medalioanele banale sau
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
mai în pripă; jurnale, doar atâtea cât pot fi agățate din mers și, după orele 17, tuști acasă! Cetele de pierde-vară, coborâte ca perdelele de muște prin cafenele, renunță la pariurile făcute pe numerele, cu soț sau fără soț, de la trăsuri, și pun rămășaguri cam câte minute n-o să se vadă pas de femeie neînsoțită pe stradă. Câștigă hăndrălăii care se "aruncă" mai mult. În zorii zilei, seara, nopțile, pe bulevarde nici țipenie de om. 175 CEI ȘAPTE REGI AI ORAȘULUI
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
superioritate tandră, la el. Cunoaște astfel, din interior, o groază de afaceri interesante, demne de a fi cândva istorisite pe cearceaful dintr-un cinematograf. Rămâne același tip ascultător și discret, se îmbracă cuviincios, câștigă îndestulător. 170 DANIEL BĂNULESCU Pe Calea Victoriei, trăsuri, blagoslovite multe cu doi până la patru ponei, se lasă-n genunchi și cuprind, în căușurile lor articulate, doamnele în pantofi de mătase. Moștenitori, mutilați, pești, cartofori, primadone, fanfaroni, parașute, tiribombe de lux, crupieri și galanți înăbușe locul. La Pielea Goală
Cei șapte regi ai orașului București by Daniel Bănulescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295562_a_296891]
-
îl zorise Aglaia să. termine mai repede cu bărbieritul, dar chip de scapă de țiganii care-i cântau cu arcușul în timp ce frizerul 0 potrivea din brici, să fie frumos! Le-a dat balaoacheșilor bacșiș, aceștia s-au suit pe capra trăsurii și au pornit grămadă spre casa miresei. Lina nu terminase cu spălatul și dichisitul. În jur, numai fete, prietene de-ale ei, unele cârne, trecute, izbindu-se una de alta și neștiind ce să-i aducă mai degrabă la îndemînă
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
nimic. Îndreaptă-ți haina, vezi că râde lumea de noi, spunea bătrâna în șoaptă. S-adunaseră vecinii meșterului, muieri cu copii după ele târâș, gospodari curioși și golani din cartier, glumind cu niște cârlane de fete. Nuntașii au pldcat în trăsuri împodobite cu panglici albe, încrețite, petrecuți de cântecele lăutarilor. În față ședeau mireasa cu nașul și cu soacra, după ei veneau Roșioară, nevasta brutarului și ginerele, apoi ceilalți mai în urmă. Caii gătiți tropăiau veseli. Biserica era tocmai în Grivița
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
și cu drag de meserie. La sfârșit, au jucat Isaiia dănțuiește, părintele în cap, blagoslovind, după el mireasa, cu ochii în pământ, ginerele, spăsit și pătruns, brutarul ferind luminările, nașa, socrii mândri, Aglaia și Grigore lăcrimând. Au ieșit apoi la trăsuri, înghesuiți de curioși. Răsuflară. Afară ardea soarele și boarea primăverii le răcori obrajii. Stere se apropie de Lina. - Ți-e frică? o întrebă. -Da. - Las', c-o să fie bine! Se despărțiră. Părinții, cu Grigore și nevastă-sa plecară spre casa
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
castel? Tot brutarul răspunsese: - Scump. Clasa întîia! O dată se însoară omul! Fotograful dispăru apoi după o perdea, să-și pregătească sculele. Lina se mai însufleți. Își drese părul sub coroana de lămâiță și întinse pliurile rochiei. Birjarul aduse luminările de la trăsură și le rezemă de un perete. 30 Neamțul u chemă, așezmdu-i în fața unei lăzi galbene, care avea un tub terminat cu o sticlă lucioasă. Îi potrivi cu mina lui, vorbind repede: la mijloc, Stere cu mireasa, ținîndu-se de mână, iar
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
Căută cu mâna un șiret. Nuntașii se uitară la gâtul cutiei. Rămaseră așa, o clipă, încremeniți. Auziră un țăcănit și fotograful le mulțumi. Pozele trebuiau să fie gata după opt zile. Brutarul a plătit și s-au suit iar în trăsură. Se însera. Din pomii înverziți se împrăștia mirosul crud al frunzelor tinere. Caii tropăiau pe caldarâm. Birjarul strigă mulțimii care se înghesuia în drum să facă loc. Erau o grămadă pestriță: femei în rochii de stambă, roșii, albastre, verzi; soldați
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
puternic al lui Stere. Birja o cotise spre mahalaua ceferiștilor. Vecinii toți, în păr, la poartă. Se auzeau lăutarii cântând marșul de bun venit. Aglaia chiuia în curte: -Zi, mă! Zi! Așa! Așa! Caii se opriră. Mulțimea se îngloti spre trăsură, să-i vadă. Când să coboare, mireasa îl zări pe Nicolae al ei. Se ascundea după niște muieri. Avea privirea tristă și pe obraji i se săpase o linie aspră, care-l făcea mai bătrân. I se păru mai frumos
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
bărbați! Muierea ieși. Lucrurile de zestre ramaseră între ei. Câteva căzură pe preșuri, la picioare. Bătrânul numără rar, cu luare aminte. Damful băuturii se risipise. Stere privea grămada de bani. De afară se auziră cocoșii. Nuntașii începură să plece. Caii trăsurilor venite să-i ia tropăiau la poartă. Nevestele își cărau bărbații până la scara droștilor. Meșterii erau țepeni de băutură. Horăiau de-a-n picioarele, doborâți și galbeni. Cum cădeau pe pernele de catifea, așa înlemneau, cu mâinile adunate pe piept, osteniți
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
la poartă. Nevestele își cărau bărbații până la scara droștilor. Meșterii erau țepeni de băutură. Horăiau de-a-n picioarele, doborâți și galbeni. Cum cădeau pe pernele de catifea, așa înlemneau, cu mâinile adunate pe piept, osteniți. Femeile strigau la birjari și trăsurile porneau în goană spre Grivița. Soarele sclipi în geamurile aburite. Florile vișinilor se împurpurau. Socrul ieși în prag și își chemă nevasta: - Adu o sticlă de rachiu, muiere, să ciocnesc cu băiatul! Cheam-o și pe Lina, să-și strângă ce
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
arcuș. La urmă ginerele pupă mâna socrului, a nașului și a nașei. Nevasta meșterului mergea cu ei, plângând. La poartă îl văzură pe cumătrul Ghiță Bîlcu între doi gealați de birjari, ținut de subțiori, căznindu-se să se urce în trăsură. Oamenii asudaseră și nu dovedeau. De-abia -lau așezat pe pernele droștii, care se lăsase de atîța greutate. Era roșu și cânta în gura mare: Taci, mireaso, nu mai plânge... Nevasta îl descheie pe la băiere, să nu se înăbușe. Surugiii
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
dovedeau. De-abia -lau așezat pe pernele droștii, care se lăsase de atîța greutate. Era roșu și cânta în gura mare: Taci, mireaso, nu mai plânge... Nevasta îl descheie pe la băiere, să nu se înăbușe. Surugiii dădură bice cailor și trăsura abia se urni. Lina privi încă o dată pomii de care mai spânzurau lămpile aprinse. Parcă nu s-ar mai fi întors niciodată în casa părinților. Abia își stăpâni lacrimile. I se părea că în locul inimii avea o piatră grea. Se
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
strinși lângă gard. Țiganii cântau în curte un marș săltăreț. Nașul, corcofelit, juca de mână cu fmul Tache, tinînd câte un sifon în dinți. - Și-așa! Și-așa! Dogarul le făcu un semn scurt cu mâna. Caii smuciră hamurile și trăsura se depărta. Ulucile se pierdură în urmă. Lina nu se mai uită înapoi. Simți mâna cârciumarului cum îi cuprindea umerii și o auzi pe maică-sa din spate: -Ți-efrig? - Nu, răspunse în silă. Văzu locul pustiu și întins. Pânza întunecată
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
spate: -Ți-efrig? - Nu, răspunse în silă. Văzu locul pustiu și întins. Pânza întunecată și rară a salcâmilor tremura în vântul dimineții. Auzi foșnetul frunzelor și simți mirosul dulce al florilor. Cuțarida, verde, pună de buruieni, strălucea în lumina soarelui. 44 Trăsura se opri în fața dughenii. Lina nu spuse nimic. Birjarul cară lada cu Grigore. Aștepta bacșișul, și cârciumarul îi dădu câteva piese. Aglaia vorbea cu soacra. Droșca întoarse și plecă înapoi, hurducăind. Rămăseseră în fața gardului spălat de ploi. Stere deschise larg
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
lăutarii, încărcați cu daruri pentru fin. Aduseseră plapumă de mătase, scutecele de stambă și ciorapi mici, lucrați în grabă de femeie, tigheliți cu lânică. Meșterii au lăsat femeile în casă și au ieșit în curte, să vadă împrejurimile. Sosiseră în trăsuri tocmite. Birjarii așteptau la poartă, înveliți în pături flocoase, cu căciulile pe cap. Ningea des, cu fulgi mari. Stere, cu dogarul și cu nașul înainte au arătat rudelor gardul și pomii, pivnița unde au zăbovit bine, să guste fiecare sorturile
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]
-
curte de gospodar, fără îndoială. Cârciumarului u creștea inima de bucurie să le spună că peste toate el se afla stăptn, și cu a lui, adăugase de urechile socrului. Vecinii se uitau de prin curțile lor sărace la adunarea de trăsuri de la poarta negustorului. Vorbeau și se mirau de ce neamuri are. Gazda o chemase și pe Aglaia de ajutor. Aceasta glumea cu oaspeții, așeza tacâmurile pe masă, fura câte un rachiu, u era mai mare dragul de belșugul altuia. Lina, înzdrăvenită
Groapa by Eugen Barbu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295563_a_296892]