2,637 matches
-
nemuririi, întrupată în opera de artă. în fața morții care e rodul fatal al păcatului, sfântul se ridică pe sine ca o capodoperă morală. Dar nu e adevărat ce spune Berdiaev că sfințenia n-ar fi altceva decât expresia unui egoism transcendent. Am fi îndreptățiți s-o numim astfel dacă, de fapt, sfântul n-ar fi altceva decât propria sa capodoperă, dacă el nu s-ar aduna din lume decât pentru a trăi prin sine. Condiția omenească a sfințeniei e asceza. Dar
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
transcendența nemuririi? De la Dumnezeu venim și la Dumnezeu ne întoarcem, acesta e destinul omului, revelat prin Iisus Hristos. Iisus Hristos e modelul după care și puterea prin care lumea se creează din nou, se desăvârșește, reașezată pe linia destinului ei transcendent. Expresia de „egoism transcendent” pe care Berdiaev o aruncă ascetului e un non-sens. Căci egoismul nu există decât în ordinea păcatului. În ordinea lumii dezdumnezeite. În ordinea divină a făpturii sfințite, el nu există. Ideea creativ ismului artistic, conceput ca
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
venim și la Dumnezeu ne întoarcem, acesta e destinul omului, revelat prin Iisus Hristos. Iisus Hristos e modelul după care și puterea prin care lumea se creează din nou, se desăvârșește, reașezată pe linia destinului ei transcendent. Expresia de „egoism transcendent” pe care Berdiaev o aruncă ascetului e un non-sens. Căci egoismul nu există decât în ordinea păcatului. În ordinea lumii dezdumnezeite. În ordinea divină a făpturii sfințite, el nu există. Ideea creativ ismului artistic, conceput ca o altă sfințenie, care
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
veșnică. Frumusețea, pe care o visează geniul, se realizează în sfânt. Nu ascetul singur o realizează ci energia harului dumnezeiesc, singura care poate zidi din nou frumusețea din sluțenic și nemurirea din moarte. Arta e simulacrul eternității. Sfințenia e realism transcendent, care începe în vremelnicie și se continuă, desâvârșinduse, în eternitate. Că genialitatea nu e totuna cu sfințenia se vede din faptul că un ascet n-are nevoie să fie geniu pentru a deveni sfânt. Geniul e un dar natural; sfințenia
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
un calcul mai susținut în vederea efectului final. Atunci cum ne putem explica obținerea acestui stil unic în istoria artelor? Lucian Blaga, obligat să mențină linia consecventă a sistemului său, introduce aici un nou element explicativ și anume: ideea sofianică a „transcendentului care coboară”. Să observăm că fenomenul bizantinului fiind specific ortodox, noul element explicativ, introdus de filosoful nostru, e de asemenea specific ortodox și prin urmare, potrivit să răspundă nevoii noastre de lămurire. Numai că Lucian Blaga, de dragul ipotezei sale, face
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
caracterul ei e prin excelență cultic; esența ei deci se insinuează în om pe calea subconștientului, voind să spună, desigur, pe calea sentimentului. Credinciosul e astfel încadrat pe neobservate, în chip firesc, în marele organism al făpturii, străbătut sofianic de transcendentul care coboară. Pe această cale a subconștientului, care solidarizează organic insul cu totul, sofianicul devine parte constitutivă în categoriile abisale și deci, forță creatoare de cultură folclorică ortodoxă. Ridicând observația că ortodoxia nu lucrează prin subconștient, ci prin sentiment, deși
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
nu se referă la răul păcatului, care o devastează și o desfigurează, ci la acțiunea harică prin care această lume căzută redevine cosmos și e ridicată din nou la strălucirea în care a fost creată. Sophia nu e deci numai „transcendentul care coboară”, dar și cosmosul, care suie transfigurat în lumina cerească. E lumea modelată din nou în perfecțiunea paradisului spiritual, după chipul Mântuitorului transfigurat pe muntele Taborului. A despărți această idee de dogma care o conține și a o expedia
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
în decorație sunt stilizate, chipurile de animale ce intră în compoziții sunt stilizate, peisajul însuși, în mijlocul căruia se petrece un eveniment pictat, e stilizat, figurile omenești nu sunt niciodată portrete, ci stilizări maxime. Care e secretul acestei stilizări decât idealul transcendent al sfințeniei, al spiritualității așa cum o reprezintă dogma soteriologică? Centrul de gravitate al acestei arte nu e niciodată natura văzută; el trebuie căutat totdeauna dincolo de această lume, în viziunea mistică a Ierusalimului ceresc. Arta bizantină nu reprezintă natura desfigurată de
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
bogată, acest fond dominant e de aur. Și într-un caz și în celălalt, fondul acesta simbolizează cerul, fiindcă toate scenele istorice și toate viziunile zugrăvite nu se mai petrec pe pământ, ci dincolo de condițiile timpului și spațiului, în planul transcendent al veșniciei. Erminiile, după cum am văzut, o spun clar: meșterii artei vor să zugrăvească în frumoasă podoabă nu pământul, dar cerul duhovnicesc al Bisericii. Caracterul dogmatic, adică izvorul cel mai conștient al acestei arte, e acuzat de Erminii cu o
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
poate cuceri din nou. Răspunzând setei universale, ce arde în profunzimea sufletului omenesc după altă ordine de viață, Iisus Hristos și-a început Evanghelia afirmând de nouă ori existența fericirii. Această fericire, cu sensul cel mai pozitiv și cu substrat transcendent și veșnic, care absoarbe dincolo de lume supremele aspirații ale sufletului omenesc, se numește cu alt termen paraclisul. Ideea paradisului nu e specific creștină, ci o idee ce aparține întregului neam omenesc. Reminiscență a unei stări pierdute, sau aspirație către o
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Mântuitorului dată de Dumnezeu în Biblie, cerul nu voiește distrugerea totală a vieții de pe pământ, ci salvarea ei din durere și din moarte. Această făgăduință, adeverită în întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, ridică prima idee a raiului terestru pe planul transcendent al paradisului spiritual și ceresc. Mărturisind credința în nemurirea sufletului, toate neamurile pământului, fără excepție, își înalță nădejdile, din adâncul mizeriei omenești, în paradisul de dincolo de moarte. Dacă paradisul pământesc e o idee ce iese în evidență cu deosebire la
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
decât dacă mai întâi există adevărul al cărui parazit e minciuna. Tot astfel, dacă în om există sentimentul amar al tuturor imperfecțiunilor din care e alcătuită viața noastră, sentimentul acesta nu e decât umbra acelei conștiințe religioase superioare despre realitatea transcendentă a perfecțiunii absolute, a cărei imagine divină și a cărei viziune ne înverșunează să acceptăm condiția mizeriei terestre numai ca un provizorat, din care suntem destinați să ieșim prin moarte. Fie că își prelungește antenele spre vârsta de aur de la
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ca o uriașă sfidare a morții, prin invocarea în simboluri plastice a primăverii veșnice de dincolo de mormânt. Toate epocile de creație culminantă din istoria culturii omenești se raportează la condiția mizeriei terestre ca o tăgăduire a ei, iar la ordinea transcendentă a vieții veșnice ca o strădanie genială de a o cuceri simbolic în gânduri, în forme și imagini cât mai adecvate și mai asemănătoare. Arta tuturor timpurilor e un chip al vieții modelat după idealul ei ceresc. Stilul egiptean, stilul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
o confirmă întru totul. Astfel, din domeniile deosebite ale artei și ale religiei, valorile supreme care sunt genialitatea și sfințenia converg în asemănarea cu copilăria ca într-un punct de sprijin imanent, precum finalitatea lor se adună în aspirația către transcendent. Genialitatea e o valoare naturală, sfințenia e o valoare supranaturală; și totuși, amândouă sunt considerate ca îngânându-se în mugurul feciorelnic al copilăriei. Punctul acestei coincidențe firești e de o mare însemnătate pentru noi, care ne-am propus să arătăm
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
planul veșniciei. El e un arhetip etern din lumea ideilor pure, căruia nimic nu-i corespunde din viața terestră. El plutește mai presus de orice păcat, în zăpada spirituală a unei feciorii fără sfârșit. Urmele acestei idei de unitate simbolică, transcendentă, a celor două principii ale vieții, se găsesc în religiile Indiei și în Zend-Avesta. În Banchetul lui Platon ea capătă prestigiul unui mit. Androginii sunt ființe cerești, anterioare oamenilor. Din pricină că s-au revoltat împotriva divinității, la fel cu Titanii, au
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
Aproape nu există capodoperă literară, picturală, muzicală și arhitecturală, care să nu-și moaie creștetul în lumina paradisului. Dincolo de expresia formală perfectă, geniul e torturat de imaginea perfecțiunii substanțiale, pe care, negăsind-o în lumea concretă, o caută în ordinea transcendentă, lucru pe care l-am văzut studiind simbolul androgin. Pentru artă, paradisul creștin reprezintă icoana perfectă spiritualmente, transpusă în veșnicie, a lumii noastre devastate de durere și de moarte. Geniul nu se mai trudește acum să inventeze această imagine, ca
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
respirăm în restriștea pământului ceva din boarea suavă a paradisului. Chemarea gemului nu e aceea de a mântui sufletele, ci de a le pune, prin seducția simbolurilor plăsmuite, în fața veșniciei. Căci dacă frumusețea e numele lui Dumnezeu și realitatea ci transcendentă e învestită cu acea inefabilă putere de atracție, care adună sufletul din imperfecțiunile lumii și-l absoarbe spre arhetipul desăvârșit din înălțime, geniul, care creează prins în acest curent de energie spirituală, îndeplinește una din cele mai nobile funcții pe
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
o pretinde"); metatextualitatea ("relația [...] de "comentariu" care unește un text cu un altul despre care vorbește, fără a-l cita (a-l convoca) neapărat, adică, la limită, chiar fără a-l numi"); arhitextualitatea ("literaritatea literaturii", "ansamblul de categorii generale sau transcendente - tipuri de discurs, moduri de enunțare, genuri literare etc. - de la care se revendică fiecare text general"); și hipertextualitatea ("orice relație care unește un text B (pe care îl voi numi hipertext) cu un text anterior A (pe care îl voi
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
a fi (venit) de pe ceea lume412) este "a fi nebun"; însă, în același timp, norma limbii române conține și sintagma ceea lume, al cărei semnificat (sinonim cu acela al sintagmelor lumea de apoi sau lumea cealaltă) este acela de "tărâm transcendent"413. Prin urmare, plasarea textemului a fi (venit) de pe ceea lume în preambulul "prelegerii" pe care urmează să o țină Domnu Stamatin echivalează cu o strategie diaforică, menită să scoată în relief opoziția ireductibilă NEBUNIE (= "imanență") vs. MOARTE (= "transcendență"). Această
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
însă, aceea materializată, în planul superior al cunoașterii, prin opoziția între EPISTEME și DOGMA. Dacă, pe de o parte, câmpul EPISTEME se construiește pe principiul subordonării formelor materiei față de o instanță spirituală unică, DOGMA încurajează, pe de altă parte, aservirea transcendentului față de imanent. Chiar dacă acest precept nu este niciodată proclamat ca atare (ceea ce explică și faptul că nu întâlnim în roman texteme aferente acestui CR), el apare ca implicit în numeroase vorbe și fapte ale unor personaje care întrupează dimensiunea instituționalizată
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
e nedreaptă, ci acțiunile lui Kesarion Breb sunt improprii în raport cu "legile" ei. După cum am arătat deja, câmpul EPISTEME (și întreaga doctrină a "crengii de aur") se construiește pe principiul ascendenței spiritualului (numenalului) asupra materialului (fenomenalului). Or, încercând să schimbe ordinea transcendentă a lumii - Maria îi fusese hărăzită lui Constantin chiar de către Fecioara Maria -, Breb comite o triplă impietate, care îl determină să traverseze succesiv toate câmpurile referențiale din sfera RĂULUI. Mai întâi, încercând să salveze ființa "lumească" a Mariei, Kesarion Breb
Textemele românești. O abordare din perspectiva lingvisticii integrale by Simina-Maria Terian () [Corola-publishinghouse/Science/84995_a_85780]
-
traduși pe filieră latină în limba română prin formă, respectiv idee, au căpătat statut metafizic. Pornind de la semnificația simplă a termenului, întâlnită la Homer, ca fiind "înfățișare, chip, ceea ce se vede"13 s-a ajuns la "idee" ca structură metafizică transcendentă ce întemeiază lumea sensibilă. Ideea este un concept folosit de Platon mai ales în perioada de tinerețe și de maturitate reprezentând generalul, universalul. În încercarea de a contura lumea ideilor Platon definește ideea de Frumos astfel: "un frumos care trăiește
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
ceva venit dintr-altă parte, și nici nu intră ea însăși undeva, în ceva; ea nu poate fi percepută nici cu văzul, nici cu vreun alt simț, fiind de fapt obiectul de cercetare a gândirii"15. Ειδος-ul platonic are statut transcendent, nefiind legat de obiect. Lumea ideilor este primordială având rolul de întemeiere. Ea reprezintă esența. Lumea ideilor este nemișcată, putând fi privită ca o lume parmenidiană. Ea nu poate fi supusă transformării spre deosebire de lumea sensibilă. Nu se află sub spectrul
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
esența. Lumea ideilor este nemișcată, putând fi privită ca o lume parmenidiană. Ea nu poate fi supusă transformării spre deosebire de lumea sensibilă. Nu se află sub spectrul devenirii. Concepția aristotelică a ειδος-ului este cu totul diferită. Statutul formei nu este unul transcendent, el este strâns legat de substanță. Nu există formă separată de materie excepție făcând doar universalul - primul motor. Continuându-l pe Platon, Aristotel va folosi conceptul de formă în opoziție cu cel de materie, dar nu separat de aceasta. În
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]
-
și renascentistă a termenului formă. Prin natura naturans se desemnează puterea creatoare, cauza primordială a lucrurilor. Un sens asemănător are și fontem emanationes, care desemnează principiul divin ca sursă a creației. Pornind de la denumirile date am putea identifica un statut transcendent pentru formele baconiene, ele fiind acel element subtil ce însoțește materia. Totuși, tocmai această interpretare dată formei este criticată de către Bacon atunci când vorbește despre filosofia scolastică și despre Aristotel, numindu-le "moduri himerice" de gândire: Căci în adevăr unii filosofi
Anul 1600: cenzura imaginarului științific la începutul modernității by Dan Gabriel Sîmbotin () [Corola-publishinghouse/Science/84931_a_85716]