2,252 matches
-
nu am semnat că îi voi trimite ulterior banii. La prima indemnizație pe care am primit-o ulterior, m-am achitat de datorie. Când m-am văzut din nou în haine civile și am ieșit afară din cazarmă, am răsuflat ușurat; un an și 5 luni, un capitol cenușiu din viața mea, în sfârșit, se încheiase! Cap. 3 Perioada ,,Tehnoton” M-am întors din armată în noiembrie 1974, iar în decembrie m-am înscris la „Tehnoton” la un concurs pentru cursuri
Viaţa - o lecţie by Marian Ciornei () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91772_a_93175]
-
era puțin pînă să răsară soarele... Am început să mergem agale pe țărm, înspre epavă. Nu ne spuneam mare lucru. Cum eu țineam mîinile în buzunare, tipa m-a ajutat zicîn du-mi că i-e frig. Am luat-o, ușurat, pe după umeri. și, cum asta însemna deja foarte mult, am încetat și bruma de conversație de pînă atunci. Călcam cu grijă să-mi potrivesc pasul cu ea (era destul de greu, fiindcă tipa avea, normal, pasul mai mic, și din cînd
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
minute după aceea, targa cu John Wayne Bobbitt era introdusă pe ușa din spate a salvării. Fețele celor prezenți erau luminate, intermitent, în albas tru și roșu. Mașina a plecat în trombă, punîndu-și în funcțiune sirena, și lumea a răsuflat ușurată. Sărma nul bărbat trăia și se afla în afara oricărui pericol. Nu același lucru se putea spune însă și despre doamna Simpson, de la apartamentul 68, care atinsese, cu cuțitul, un fir neizolat. Singura care o vedea pe doamna Simpson, în acel
Tinereţile lui Daniel Abagiu by Cezar Paul-Bădescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/612_a_1368]
-
mângâiam câinele de bucurie că am ajuns acasă, iar cu cealaltă căutam cheia pe care am găsit-o în broasca porții. Am deschis poarta pentru a recupera bagajele, după care am încuiat-o din nou. Eram în siguranță și răsuflam ușurat. Nu pot spune că nu mi-a fost frică. Aveam doar 13 ani și nu am uitat nici până azi acel drum străbătut în miez de noapte. Reîntâlnirea cu ai mei a fost ca o sărbătoare. Îmbrățișări și povestirea evenimentelor
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
doctor dacă se putea îmbarca pentru Ierusalim; acesta răspunse că, dacă voia să fie înmormântat acolo, putea să o facă fără grijă. Urcă totuși în corabie și plecă în aceeași zi1. Vărsă de mai multe ori, încât se simți foarte ușurat și începu să se însănătoșească. Pe corabie se făceau la vedere tot felul de murdării și mârșăvii pe care el le înfiera cu strășnicie. 44. Spaniolii care călătoreau cu el îl sfătuiră să tacă, deoarece marinarii aveau de gând să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2024_a_3349]
-
o destinație le dădea putere și curaj de a merge mai departe. După ore întregi de mers târâș pe coate, ajunseră în partea cealaltă de pădure unde spre surprinderea lor nu zăriseră nici o luminiță și nici un adăpost. Totuși, Alin oftă ușurat ca un adevărat învingător, ca un om bolnav care află că se va vindeca. Persoana care fusese cea mai disperată când traversară râul și mormăise cuvinte pe care nu le înțelesese nimeni, acum, în exasperarea și pierderea normalității, începu să
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
mînă: Vă rog să deschideți puțin fereastra, îmi zice. S-a umplut mașina cu gaze de la motor. Arunc o privire spre femeie și-mi dau seama că e gravidă. Întind mîna și împing fereastra de sus. Cîțiva, lîngă mine, răsuflă ușurați. Răsuflu și eu parcă mai din adîncul plămînilor: se simte aerul curat și rece. Femeia de pe scaun s-a îmbujorat și parcă a început să se mai adune, că prea era leșinată cînd mi-a vorbit; o fi răbdat mult
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
rezemîndu-se cu spatele de zid, răsuflînd apăsat. Don Șef, insist eu, vă este rău? Nimic. Mi-a trecut... Se uită în jur cu ochi speriați, pipăie de cîteva ori pămîntul cu vîrful pantofului, după care răsuflă din nou apăsat, oarecum ușurat, revenindu-și: Doamne, credeam că nu mai ajung!... Mă apropii mai mult de el și-l strâng de braț, obligîndu-1 să mă privească. Îl întreb încet, prietenește: Don Șef, ce s-a-ntîmplat? Nimic. Nimic deosebit. Acum, că sînt pe pămînt, mi-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
palierul scărilor de serviciu și mă voi gîndi. Din mers, prin ușa deschisă, care duce la grupul sanitar, îl văd pe directorul general, întors cu spatele, uscîndu-și palmele la aeroterma fixată în perete. Poate, dacă rămîneam în secretariat, întorcîndu-se mai ușurat... ca tot omul care iese de acolo, directorul general m-ar fi ascultat. Dar n-am rămas și rău am făcut. Dacă m-aș întoarce acum, deja l-aș găsi ambalat în alte probleme, iar reîntoarcerea mea ar putea fi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
din ușă: "Am venit să rad o vodcă și să plec". Unde-i textul? Nu l-am scris, răspund senin. Am venit să vă iau la o vodcă. M-am lăsat de scris teatru. Mi s-a acrit. Vom răsufla ușurați, mormăie Lazăr, aplecîndu-se să caute niște hîrtii într-un sertar. Tînărul de la telefon a mai format un număr interurban, care sună ocupat, iar acum trîntește receptorul furios. Tăticu', ia umblă mata mai domol cu scula aia, îi zice Lazăr, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1531_a_2829]
-
unde scoborai la Color Studio). Vineri dimineața, deși aveam ore, a trebuit să renunț la ele și să merg la Circonscripția noastră, unde am avut de descurcat unele încurcături. Totul s’a terminat cu bine. Sunt acum cu sufletul mai ușurat, după o încordare pe care o bănuiești. De la tine tot nu primesc nimic. Și peste mine s’a lăsat ca înghețul peste frunze tomnatice, cu veleități de viață, o depresiune care iar m’a dat înapoi cu toate kilogramele câștigate
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
destul de pleoștită, dar aici am găsit cărțile tale poștale de pe 16, 18 și 19 și am fost fericită, în nefericirea mea, să știu că noi două formăm, ca și în trecut, o mică insulă aparte în arhipelagul familiei. Am răsuflat ușurată, mulțumită. Noi două vorbim o altă limbă și asta creează o rudenie indisolubilă, în ciuda distanței. [...] Singurul lucru perfect la Slatina e finuța ta care îți zice „Nata“, din nu știu ce toană de copil. Poate vine de la „Nașa“? „Nata tu mac-mac“ - a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
dacă n-ar fi fost fotografia aia idioată de grup, nimeni n-ar fi știut niciodată că nu venise. — Doamnă Bloomwood! Bună ziua! Iată-l pe Luke, apropiindu-se cu pași mari de ușă. Slavă Cerului. — Luke! Mami scoate un tril ușurat de râsete în cascadă. Ai venit și tu! Graham, a venit și Luke! — Normal că a venit și el! zice tata, dându-și ochii peste cap. Unde să fie, dacă nu aici? Pe lună? — Ce mai faceți, doamnă Bloomwood? zice
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
pe Suze. Oamenilor le e cam frig. Tu poți să stai să termini cu pozele. — OK, zice Suze. Vreau neapărat să fac câteva poze numai cu mine și cu Bex. — O idee foarte bună! sare Tarquin imediat și pleacă, vizibil ușurat, să vorbească cu taică-său, care e leit Tarquin, dar cu patruzeci de ani mai în vârstă. Fotograful ne face, mie și lui Suze, câteva poze în care ne zâmbim larg una alteia, după care se oprește să-și shimbe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
timp, zice Luke, săgetându-mă cu o privire iritată. Nu va fi nici o problemă. Bravo. Acum mi i-am pus pe amândoi în cap. Mami a urmărit acest schimb de replici ușor nedumerită, așa că, în momentul când vine ceaiul, răsuflă ușurată. — Exact ce ne-a prescris doctorul! exclamă, în clipa în care un chelner așază un ceainic și un platou de argint cu prăjituri pe masa noastră. Elinor, vrei ceai, da? — Ia o plăcințică de ovăz, zice tati cu însuflețire către
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
ceva. — Danny, spun în treacăt. Am impresia că redactorul-șef de la Women’s Wear Daily e pe undeva pe aici. — Pe bune? Unde? Capul lui Danny se răsucește disperat în toate direcțiile. Vin imediat. Dispare în mulțime, iar eu respir, ușurată. — Cât am stat la ei, n-au făcut altceva decât să se certe cât de mare să fie cortul, spune Suze chicotind din nou. Ne-au pus să stăm pe peluză și ne prefacem că suntem invitați de la nuntă. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
la Lake District? — Eu tocmai am trecut pe aici să ud florile. Dacă e ceva urgent, pot să caut numărul pe care mi l-au lăsat... — Nu, e... OK. Frustrarea începe să mi se risipească. În adâncul sufletului, sunt chiar ușurată. Asta îmi mai dă un mic răgaz să respir. Nu e vina mea că sunt plecați, nu? — Ești sigură? spune Janice. Dacă e important, fac imediat rost de număr... — Nu, sincer, nu e nici o problemă! Nimic important, mă trezesc spunând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
Să izbucnească în lacrimi? Suntem femei în toată firea. Vom avea o conversație rațională și matură, eu am să-mi expun punctul de vedere foarte clar, și toată situația asta îmbârligată va fi tranșată odată pentru totdeauna. Doamne, cât de ușurată mă simt! O s-o sun chiar acum. Dau iama în dormitor, îmi trântesc geanta pe pat și formez numărul. — Bună, tati, zic, în clipa în care îmi răspunde. Mami e acasă? Vreau să vorbesc ceva cu ea. Ceva important. Îmi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
încă devreme, spune mami foarte detașată. — E doar o nuntă, la urma urmei, adaugă tati. După părerea mea, oamenii se ambalează mult prea tare cu chestiile astea. Se poate foarte bine face totul atunci, cu puțin timp înainte. — Categoric! spun ușurată. Sunt perfect de acord. Ei, slavă Cerului. Mă așez mai confortabil în scaun și simt că toată îngrijorarea începe să-mi dispară. Atunci totul o să fie mult mai simplu. Dacă n-au apucat să facă mare lucru până în clipa asta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
nu pot rezolva asta singură, mă gândesc, prăbușindu-mă în scaun. Poate că am nevoie de ajutor. De mașini de pompieri și de echipe de intervenție. Sau, poate, doar de Luke. Cincisprezece Când ajung acasă, sunt surprinzător de calmă. Aproape ușurată, aș putea să spun. Am încercat tot ce a fost cu putință - și acum am ajuns la capătul puterilor. Nu mai am ce face, trebuie să îi mărturisesc totul lui Luke. O să fie șocat, evident. Și foarte supărat. Dar, cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
am ținut-o sus și tare că în Bali, Luke a zis că el vrea la Moscova și a urmat o ceartă zgomotoasă, printre hohote de râs aproape isterice care se întâmplă de regulă când ești fericit la culme și ușurat că toate s-au întâmplat după voia ta. A fost o seară minunată și fericită. Ar trebui să fiu supermulțumită. Însă acum sunt în pat, gândurile mi s-au așezat în ordine, și îmi vine în minte câte o replică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sentimentul cumplit că va redeveni brusc vechiul Luke. Luke cel matur, obsedat de muncă, încăpățânat, omul de afaceri. Apoi el ridică privirea - și în colțul buzelor are un surâs amuzat. — Am de ales? — Nu, spun și îl apuc de mână, ușurată. N-ai. Plecăm în jurul lumii! O să fim turiști! — Ultimele două sunt foarte ușoare! strigă tati și le flutură în aer. N-ai nimic în ele? Nu, sunt goale! Mă întorc spre Luke, radiind de încântare. Vai, Luke, o să fie atât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
sau este percepută ca o excepție. Într-o snoavă românească, „un țigan se duce pentru prima oară la un bărbier să Își radă barba ; apoi se duce la cârciumă ca să se facă văzut, dar nimeni nu-i dă atenție. Atunci, ușurat, exclamă : «Domnul fie lăudat ! Iată-mă că-s om acum !»” <endnote id="(108, p. 226)"/>. Abia in- diferența „majo- ritarilor” față de „minoritar” - faptul că „nimeni nu-i dă atenție” țiganului - Îl face pe acesta să se considere „om ca toți
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
făcut (300 p. textul + 30 p. la un rînd și jumătate notele), dar îndoiala începe să mă cuprindă. Doar în ziua de 28 august (64 ani de la înmormîntarea lui Hasdeu), cînd am predat cartea la editură, m-am simțit puțin ușurat. Dar această coincidență teribilă mă obsedează. Ultima frază, la ultimul capitol, am scris-o pe 25 august (64 ani de la moartea lui Hasdeu). Ce să fie oare? Deoarece vreau să pun scrisoarea la poștă în dimineața asta, las multe lucruri
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
perfect, totuși instituțiile supreme funcționau În pofida războiului și a problemelor de tot felul. De altfel, chiar domnitorul Carol Încurajase, de la bun Început, constituirea partidelor politice pentru ca misiunea sa de șef al statului să aibă efectul scontat și să fie mult ușurată. Dacă am văzut că guvernul funcționa cu motoarele turate la maximum, iată că venise și timpul Parlamentului ales, ce și atunci era compus din Camera Deputaților și Senatul, să fie convocat la sesiune. În acest sens, ministrul de Interne Ion
Momente istorice bârlădene, huşene şi vasluiene by Paul Z ahariuc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1744_a_92269]