2,353 matches
-
femei sunt menite a exclude prezența femeii online și a generaliza atmosfera n-etichetei sau a eticii computerului (vezi spre exemplu Adam, 2001Ă și a dominației masculine. Această versiune distopică a feminismului digital nu este privată de critică, precum versiunea utopică. Astfel, apare a fi contraproductivă pentru feminism în condițiile în care, pericolele întâlnite în cyberspațiu pot determina femeile să stea departe de acest mediu, iar femeia nu este considerată decât o victimă pasivă (vezi de pildă Scoot, Semmens și Wilbughby
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
experiențelor fenomenologice la întâlnirea dintre existența fizică, spațiul tehnologic, reprezentările cultural-artistice și rezistențele social-ideologice. Dacă abordarea unei perspective strict fenomenologice este improprie aplicării la spațiul informațional-comunicațional, o perspectivă strict mecanologică este la fel de restrictivă. O altă concluzie este că atât discursurile utopice care celebrează determinismul tehnologic, cât și teoriile constructelor sociale și culturale trebuie filtrate printr-o critică pragmatică și realistă, însă moderată și echilibrată. În timp ce astfel de teorii îmbrățișează progresul tehnologic ca o îmbunătățire inevitabilă a vieții umane și transformă orice
[Corola-publishinghouse/Science/1913_a_3238]
-
toate celelalte „tare” ale unui timp revolut - a fost și a intrat în conștiința posterității ca un martir. Mircea Coloșenco, unul dintre cercetătorii mai noi ai biografiei scriitorului remarca pe bună dreptate: „Poetul a fost prins în vălmășagul unui timp utopic, pe cât de iluzoriu, pe atât de abrupt. A crezut în lozinci! Când și-a dat seama de falsul promisiunilor, de închistarea dogmatică, dezmeticindu-se, nu a mai fost pe placul puterii, fiind sacrificat, după formula stalinistă consacrată: decât un disident
NICOLAE LABIȘ – RECURS LA MEMORIE DIMENSIUNI SPAŢIO-TEMPORALE ÎN POEZIA LUI NICOLAE LABIȘ by MIHAELA DUMITRIŢA CIOCOIU () [Corola-publishinghouse/Science/91867_a_107354]
-
lui fundamentală la natura domeniului politicii internaționale. În cartea sa The Twenty Years' Crisis 1919-1939 (1939), Edward Hallett Carr (1892-1982) se angajează într-o critică susținută la adresa idealismului interbelic, promovat de marea majoritate a statelor occidentale. Acest model de gândire utopică, susține autorul, este cel care a grăbit izbucnirea celui de-al doilea război mondial în 1939, deoarece nu avea nimic în comun cu realitatea politică internațională a momentului, ignorând o serie de principii definitorii ale acesteia. În primul rând, wilsonianismul
RELATII INTERNATIONALE by Andrei Miroiu, Simona Soare () [Corola-publishinghouse/Science/798_a_1510]
-
grad record de indeterminare și ambiguitate, falsă carte de învățătură despre o ciudată devoțiune - „un amestec de nietzscheanism și «trăirism» românesc din anii ’20-’30, un elitism reacționar care împarte pe oameni în stăpâni și slugi și visează construirea unei utopice lumi dictatoriale” (N. Manolescu) - și, în același timp, satiră anti mic-bugheză (un fel de Bouvard et Pécuchet autohton), marca evoluția către postmodernism. Personajul Grobei, „om mărunt”, funcționăraș obscur, transfigurat de descoperirea unei bizare vocații, e o figură singulară, una dintre
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285877_a_287206]
-
gustă literatura paternelului său populată cu mitocani" (B. Cioculescu), o tendință semnificativă a cercetării literare a fost cea a încadrării celor doi într-o familie de spirite, așa cum sugera Vladimir Streinu, proiect pe care Pompiliu Constantinescu îl considera în parte utopic, pornind și de la experimentele singulare ale fiului căruia i se accentuează de tînăr "sentimentul ilegitimității, care i-a ascuțit sensibilitatea și a contribuit hotărîtor la mania heraldică și la snobismul nobiliar." (Silvian Iosifescu). Problematica e specifică și altor literaturi privitor
[Corola-publishinghouse/Science/1499_a_2797]
-
situează chiar în postistorie, și nici prototipul uman castalian nu este omul ultim hegelian ori nietzschean recăzut în animalitate, deși pare să fi pierdut o trăsătură umană fundamentală: memoria 3. Castalia nu este un teritoriu omogen și izolat, în tradiție utopică: el ființează ca o rețea de comunități elitare, nu foarte diferite de unele mănăstiri sau universități, fie retrase, fie situate în orașe mici. Totuși, regimul spațial al Castaliei este unul al extrateritorialității, amintind de pretenția Bisericii Catolice că nu aparține
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
simbolizează de asemenea separarea tragică a două universuri deopotrivă de valabile, „autentice” și prețioase, care ar trebui să fie pe deplin integrate, și nu opuse. 2. O Castalie româneascătc "2. O Castalie românească" În centrul celor mai multe programe politice și proiecte utopice găsim (implicit sau explicit) educația, de vreme ce construirea unei societăți bune (sau perfecte) necesită în primul rând o revoluție antropologică. De la Republica lui Platon până la planurile din ziua de azi de a construi sau reconstrui societăți deschise, de la paideia elinilor până la
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
fi, impulsul de a crea un Kulturstaat este același în Germania postnapoleoniană și în România postbelică; de asemenea, evident în ambele cazuri este impulsul de a înlocui modelele educative și culturale din Europa Occidentală de după Epoca Luminilor cu modele clasice utopice, în rest totul fiind însă diferit. Destul de timpuriu în îndelungata sa carieră, Constantin Noica visa la o școală ideală. Poate ca o reacție la discuțiile din jurul său despre educația de masă, și în mod evident în acord cu îndepărtarea sa
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
bună introducere în această complexă problemă. Ironia face ca una dintre ideile lui Fichte (inspirată de asemenea de Pestalozzi și Rousseau) să fie aceea de a crea niște „colonii educaționale” (Erziehungskolonien). Spre deosebire de Pestalozzi, care sublinia rolul familiei, Fichte propunea soluția utopică tradițională, prin care familia era înlocuită de stat. A.S. Makarenko a mers exact pe acest drum, întemeind sistemul de educație comunist pe modelul coloniei (penitenciare). Deloc surprinzător, paradigma educațională a „instituției totale” (Erving Goffman) a lui Makarenko avea să devină
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
un complex al respingerii ușor de înțeles. Cu toate acestea, punctul de vedere al lui Borbély este, în ansamblu, judicios. Mai recent, Andrei Cornea a oferit o remarcabilă analiză a întregului fenomen; vezi „A fost «școala de la Păltiniș» o experiență utopică?”, în De la școala din Atena la școala de la Păltiniș sau Despre utopii, realități și (ne)deosebirea dintre ele, Humanitas, București, 2004, pp. 196-256. 13. Protocronismul (cuvânt format în românește pornind de la cuvinte grecești și însemnând, literal, „primii în timp”) a
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
binelui, mai binele și binele absolut. Fantasma consensului rațional universal este însă foarte rezistentă, cu toate că istoria ne-ar putea învăța că societățile fără conflict nu există decât în discurs: însuși Karl Popper, poate cel mai radical critic al „ingineriei sociale utopice” - pe care o găsea peste tot, de la Platon la Marx și la emulii lor -, credea că poate exista un consens rațional cel puțin asupra a ceea ce contează ca problemă într-o societate; fapt și mai curios, Popper socotea că dificultatea
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
diversitatea pozițiilor morale ale membrilor unei societăți (ca să nu mai vorbesc de problemele practice ale construcției unui sistem politic capabil să traducă diversitatea în consens fără a-și manipula sau asupri cetățenii), cât a) cristalizarea spontană a consensului în proiect utopic, având ca rezultat inevitabil violența, și b) caracterul imprevizibil al istoriei, din care decurge imposibilitatea proiectelor pe termen lung5. Potrivit lui Gray, Popper, ca și Mill din perspectiva pomenită mai sus, se înșală, în special fiindcă, admițând că se poate ajunge
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
să găsim o formulă de coexistență pașnică, un modus vivendi. Așa am salva ce se poate salva din tradiția liberală: într-un fel, revenind în trecut și sărind peste Lumini, fiindcă Luminile au adăugat impulsului liberal inițial o pernicioasă dimensiune utopică. Revenind la Hobbes, în mod paradoxal - dar e paradoxul oricărei reforme care se legitimează prin revenirea la surse -, încetăm a fi anacronici: societățile (post)moderne sunt complexe, plurale axiologic, ba încă din ce în ce mai mult astfel! Oamenii moderni deja, iar cei postmoderni
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
social n-o mai poate conține 7. Pentru partizanii săi, liberalismul este unica excepție de la regulă, fiindcă, așa cum spuneam mai sus despre sistemul lui Nozick, ar fi antiutopic. Marii doctrinari liberali de toate nuanțele s-au delimitat mereu de „propensiunea utopică”, divulgând-o și acolo unde nu se vedea cu ochiul liber, evitând orice aducea cât de cât a sistem normativ (am numit în acest text cazul paradigmatic: Popper). Numai Hayek, cel care inițial avea în vedere și mecanisme care să
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
Stoenescu, Trei, București, 2002); poziția antiutopică din Societatea deschisă și dușmanii ei este cunoscută cititorului român grație traducerii lui Dragan Stoianovici, publicată la Humanitas în 1993; atacul lui Popper împotriva credinței că viitorul poate fi prevăzut (pentru autor, miezul ambiției utopice) se găsește în cartea lui din 1957, The Poverty of Historicism (ed. rom.: Mizeria istoricismului, traducere de D. Suciu și A. Zamfir, ALL, București, 1996). 6. Așa își încheie recenzia Michael Lind: „Saving Liberalism: A Book Review of John Gray
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
sfârșitul lui 1998 dintr-o perspectivă dogmatic libertară, vezi Daniel B. Klein, „The Ways of John Gray: A Libertarian Commentary”, The Independent Review. A Journal of Political Economy, IV, 1, vara 1999. 7. Am vorbit despre „principiul-promisiune” în cartea mea Utopica. Studii asupra imaginarului social, Editura științifică și Enciclopedică, București, 1991; vezi și ediția a doua, revăzută și adăugită, Idea, Cluj, 2005. Gabriel Liiceanu, într-un pătrunzător eseu, a analizat ipocrizia utopiei: „Utopia intelectului și utopia filozofiei”, Dialog, nr. 115-116, Iași
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
mai multe articole. Desigur, ironia istoriei face ca Rawls să fi fost salutat și de comunitariști pentru posibilitatea teoretică de a lăsa comunitățile să-și susțină și să-și practice valorile în liniște (și izolare, ca pe vremea primelor experimente utopice americane). Saul Bellow, Ravelstein : ficțiune, memorie, istorie.tc "Saul Bellow, Ravelstein \: ficțiune, memorie, istorie." Note pentru publicul românesc*tc "Note pentru publicul românesc*" Prin prietenul meu Richard Stern, scriitor și profesor de literatură la University of Chicago până în vara lui
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
al localității, Marx. Dar organicismul s-a relansat și după Revoluția de la 1789, mai întâi în rândurile adversarilor și victimelor acesteia, alimentând o întreagă serie de antimodernisme iliberale romantice, unele saturate de diverse forme de utopism (catolicismul social francez, „socialismul utopic” etc.), altele de diverse forme de reacționarism (de la reacționarismul aristocratic al lui Joseph de Maistre la conservatorismul lui Burke, de la viziunea istoriozofică a astăzi uitatului Buckle, la organicismul lui Spencer, anumite aspecte din Comte, darwinismul social etc.). Ideea de Sittlichkeit
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
acestui curent s-au pierdut pe drum, rămânând izolate în pliurile și petele albe ale geografiei discontinue a modernizării care definește America - imensul spațiu nord-american, cu mari teritorii slab populate până azi, a favorizat asemenea izolaționisme comunitare, stimulând fascinante experimente utopice: moderne, antimoderne și postmoderne 18. Cum spuneam, nu toate aceste experimente comunitare au fost sau sunt pozitive. Dintre cele mai curând pozitive, unele au eșuat relativ repede, dispărând în prăpastia dintre idealismul lor himeric și agresta lume reală: cvasifalansterul transcendentalist
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
cu condiția edificării comune a unei geografii simbolice pluraliste, care să acomodeze, (re)cunoscându-le și fără a le opune una alteia/altora, rădăcinile tuturor (reale sau imaginare). 18. Într-un fel, întreaga istorie americană este o istorie a experimentelor utopice, unele reușite, altele... Constituția americană însăși poate fi citită ca un proiect utopic, unul dintre puținele asemenea texte care au stat la baza unei ordini democratice. Până azi, tensiunea dintre acest foarte vechi document fondator, ale cărui integritate textuală și
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
cunoscându-le și fără a le opune una alteia/altora, rădăcinile tuturor (reale sau imaginare). 18. Într-un fel, întreaga istorie americană este o istorie a experimentelor utopice, unele reușite, altele... Constituția americană însăși poate fi citită ca un proiect utopic, unul dintre puținele asemenea texte care au stat la baza unei ordini democratice. Până azi, tensiunea dintre acest foarte vechi document fondator, ale cărui integritate textuală și interpretare canonică au traversat secolele cu minime (deși esențiale) amendamente, și realitatea Statelor Unite
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
au traversat secolele cu minime (deși esențiale) amendamente, și realitatea Statelor Unite este poate cea mai impresionantă dovadă că omul concret rezistă destul de bine celor mai nobile idealuri. Pentru o introducere în problematica utopismului american (în sens larg, incluzând, alături de experimentul utopic, ficțiunea și speculația teoretică), recomand, dintr-o gigantică bibliotecă, următoarele lucrări: Lyman T. Sargent, British and American Utopian Literature, 1516-1975: An Annotated Bibliography, G.K. Hall, Boston, 1979 (cea mai fiabilă astfel de lucrare, opera celui mai bun bibliograf internațional al
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
fiindcă rezumă atât poziția autorului, cât și o mai amplă și mai îndelungată dezbatere în mediile liberale: Lecția cea mai importantă pe care adevăratul liberal trebuie s-o învețe din succesul socialiștilor este că tocmai curajul lor de a fi utopici le-a câștigat sprijinul intelectualilor și astfel o influență asupra opiniei publice care face zilnic posibil ceea ce foarte recent părea cu totul îndepărtat. Aceia care s-au preocupat exclusiv de ceea ce părea cu putință în starea existentă de opinie au
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]
-
activități colective bazate pe proiecte vizionare, mesianice sau nu. Antipatia față de utopie este una dintre trăsăturile centrale ale doctrinei liberale clasice, iar Karl Popper a crezut că utopia generează automat violență, totalitarismele - tiraniile secolului XX - descinzând direct din „ingineria socială utopică” inventată de filozofi ce disprețuiau libertatea, începând cu Platon. Pesimismul justificat al lui Popper, care scria Societatea deschisă și dușmanii săi sub impactul regimurilor totalitare (cel puțin ca intenție) de la jumătatea secolului trecut, a dus - astăzi o știm mai bine
[Corola-publishinghouse/Science/2145_a_3470]