KorAP: Find »[drukola/base=vârî & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...84 85 86 ...142 >

3,550 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

astfel ne pregătim singuri eșecurile. După închisoare am dorit să fiu liber în exces. Orice nu-mi convenea era prin definiție nedrept și deci intolerabil. Până și politețea am socotit-o adesea o celulă în care lumea vroia să mă vâre. „Să stea și ei la pușcărie, îmi ziceam, și pe urmă să-mi dea lecții de politețe”. Mi-am ridicat la rang de principiu dorințele și am devenit și mai opac la reproșurile altora. Deviza mea din Talleyrand nu mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
cațere pe pătură. Deodată ușa s-a deschis și a apărut Arhivarul; s-a apropiat fără să facă nici un pic de zgomot, parcă avea picioare de pâslă, a strâns de pe podea și de pe marginea patului cioburile de umbră, le-a vârât într-un săculeț de hârtie, după care, ținând strâns săculețul de gură, s-a întors spre mine, examinându-mă rece și arogant prin lentilele ochelarilor. Și a izbucnit într-un hohot de râs strident, care se auzea și după plecarea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
loc. „Domnule Vecu, i-am zis, n-ai vrea să scrii un epitaf pentru această piatră funerară?” Vecu m-a privit încurcat, mirat și speriat parcă de întrebare. „Bine”, bolborosi el în cele din urmă și se îndepărtă cu capul vârât între umeri, încrucișându-se cu Aristide. Acesta, stropit de noroi și ținând o pușcă de vânătoare pe umăr, mi-a strigat de la distanță, făcându-mă să presimt că ziua aceea care începuse atât de bine se va termina rău: „Domnule

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
admonestase mereu, atrăgându-mi atenția să-mi văd lungul nasului, mă silise să mă culc într-un pat rece, să mă îmbrac peste pijama cu puloverul și să mă învelesc cu două pături și tot să-mi fie frig; mă vârâse la închisoare fără să fi avut nici o vină, mă pusese în situația să-mi lingușesc gardienii ca să le intru în voie. Nu, mă săturasem de atâta rațiune. Trăiască oglinzile, trăiască reveriile! Ele mă scoteau din cuști, îmi ofereau libertatea. Erau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de ce nu? să-mi pot ciopli mie însumi într-o zi un monument. Toate acestea nu mi le putea oferi era rațiunii. În schimb, oglinzile da. Sala în care mă găseam părea făcută anume ca să nu mai visez cu capul vârât sub pătură. Acum puteam să visez cu ochii deschiși, instalat comod într-un fotoliu de răchită, gustând din când în când limonada din carafă. Sub lumina scânteietoare a candelabrului spânzurat de tavan, nu mă mai limita nimic, nu mă mai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
o voință, există un drum” și mi-o repetam mereu. Înaintam, trăgând după mine căruciorul pe nisip. Când sufla vântul, îmi acopeream fața cu o cârpă. Un nor de muște mă escorta tot timpul. În schimb, noaptea era frumos. Mă vâram în sacul de dormit și, numai cu capul afară, mă uitam cum ardeau stelele. Eram ca un rege care domnea peste o mare tăcere. Cerul înstelat strălucea parcă anume pentru mine și, deși mă durea piciorul, adormeam fericit. După ce mi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
aceea nesfârșită de nisip am întâlnit un necunoscut. N-am vorbit nimic unul cu altul toată ziua. Seara ne-am oprit să ne odihnim și am împărțit hrana. Întrucât el n-avea sac de dormit, m-am rușinat să mă vâr în al meu. Am rămas și eu pe nisip și îmi clănțăneau dinții de frig. Abia spre dimineață am ațipit. M-a trezit soarele dogoritor; am observat atunci că necunoscutul îmi șterpelise sacul de dormit și dispăruse. De-acum trebuia

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
așteptat să-i crească panica, să-și scoată din buzunar punga de tutun și să-și umple, cu degetele tremurătoare, pipa. Abia atunci l-am admonestat: „Unde crezi că te afli aici? La un bar?” Încurcat, speriat, îngrozit, și-a vârât pipa în buzunar. După care m-a privit disperat. Nu știa ce să facă acum cu mâinile. Ochi lui deveniseră rugători. Până la urmă l-am achitat și pe el. Într-o noapte, mi-am închipuit că aveam în mână un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
hotărât să se răzbune pentru toți anii în care trebuise să îndure viața printre flori. Cu o șiretenie diabolică născocea tot felul de metode pentru a-i chinui pe deținuți. Îi plăcea în special să-i fie aduși deținuți tineri vârâți în saci bine legați, pe care îi bătea cu bățul, fără martori, până obosea. Îl distra să vadă cum cei din saci se zbăteau pe podea, încercau să se ridice, țopăiau, făceau salturi caraghioase. S-a întâmplat însă o dată că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
obosea. Îl distra să vadă cum cei din saci se zbăteau pe podea, încercau să se ridice, țopăiau, făceau salturi caraghioase. S-a întâmplat însă o dată că sacii, poate intenționat, n-au fost destul de bine legați. Mopsul s-a pomenit vârât el într-un sac și bătut până la sânge. Prin urmare, de aceea mă dușmănea; oricine trecuse printr-o închisoare îi aducea aminte de cei care-l lăsaseră în nesimțire. „Dar de unde știi?” l-am întrebat pe Domnul Andrei, care a

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
domnule scluptor» că te nenorocesc, auzi? Și nu mai sunt «domnule sculptor» acum. «Stăpâne» să-mi zici de-acum înainte și să nu te mai încurci că o pățești, ai înțeles?” Aș fi putut, dacă aș fi avut chef, să vâr groaza în toți, să-i oblig să mă salute ca portarul, aplecându-se din șale. Și întregul timp care mi-ar fi rămas aș fi putut să mi-l consacru, cioplind pe țărmul mării un monument care să-mi fie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
zise el. Se congestionase la față, tăcea arțăgos și întreaga mea situație atârna, simțeam, de un fir de păr. Respira greu și scrâșnea din dinți. Trebuia să pierd neapărat. Am încercat să mă trișez, dar, ca un făcut, diavolul își vârâse coada și îmi veneau exact cărțile câștigătoare. Disperat, am apelat la ultima stratagemă. M-am gândit să mă plâng de Moașa. Îi distrăgeam astfel atenția de la partidă și, în plus, aveam prilejul să-i vorbesc despre marele respect pe care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
să-i minți pe alții. Trebuie să te consolezi cu acest adevăr, nu-ți mai da aere, nu te mai învârti ca un păun, ferește-te de ridicol, domnule Daniel. Laura semăna într-un fel cu tata. Vroia să mă vâre din nou în cușca mediocrității mele, să mătur de-acolo toate cojile viselor mele, să renunț la tot, să-mi vâr nasul ca într-o murdărie în adevărul meu jalnic, să nu-mi pierd timpul în sălile cu oglinzi, și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ca un păun, ferește-te de ridicol, domnule Daniel. Laura semăna într-un fel cu tata. Vroia să mă vâre din nou în cușca mediocrității mele, să mătur de-acolo toate cojile viselor mele, să renunț la tot, să-mi vâr nasul ca într-o murdărie în adevărul meu jalnic, să nu-mi pierd timpul în sălile cu oglinzi, și de ce? Cum de ce? Ca să respectăm adevărul, domnule Daniel. E neplăcut, dar îți ajunge și o singură oglindă ca să vezi cine ești

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
a mușcat pe Nelson de mână, l-a zgâriat pe Dominic și a țipat cerând ajutor. «Taci, putoare, a scrâșnit Mopsul. Destul te-ai... cu alții. Acum mai... și cu noi». Filip a smuls o mână de iarbă, i-a vârât iarba în gură și i-a strigat lui Leon: «Așează-i, mă, palma pe gură». Dominic și Mopsul o țineau de picioare, trăgând de ele ca să i le despartă, Nelson o ținea de mâini, iar Filip și-a dat jos

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Așează-i, mă, palma pe gură». Dominic și Mopsul o țineau de picioare, trăgând de ele ca să i le despartă, Nelson o ținea de mâini, iar Filip și-a dat jos ismenele, rămânând cu halatul pe el, și s-a vârât între picioarele Laurei. Parcă era un vierme, domnule sculptor, zău așa. Se chinuia, transpira, se înroșea, fără să reușească să-i facă nimic. Dominic l-a înhățat atunci de halat și l-a dat la o parte, zicându-i: «Hai

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
și țopăiau așa prin iarbă în jurul fetei. Îmi era din ce în ce mai frică și m-am făcut mic în spatele mărăcinelui ca să nu mă simtă cumva. La sfârșit, Mopsul a făcut din halatul lui și al lui Dominic un fel de sac, a vârât-o pe Laura în el și a bătut-o cu o ramură groasă de mărăcine. Când au plecat de-acolo, erau toți roșii în obraji și cu ochii tulburi. Sărmana fată a rămas în neștire. În drum spre azil, l-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
am disprețuit fericirea „oarecare”. Asta încă de pe vremea când am refuzat să mă joc cu pisicile și mi-am umplut camera cu poze de lei și pantere, cu „gunoaiele” pe care tata vroia să le măture de pe pereți ca să mă vâre cu nasul în realitățile din care mă refugiam. Și mai târziu când n-am pierdut nici un prilej pentru a repeta întruna: eu, mie, eu simt, eu, pentru mine, eu... Am fugit de drumurile normale, pe care, cu puțin noroc, îți

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Moașa să arunce o floare pe mormântul meu. Dar n-am chef, află, să mă sacrific ca să le întrețin moralul. Să se descurce și fără mine. Și, într-o zi, pe toți care se iau acum după Mopsul o să-i vâr cu nasul în propriile lor excremente. Nici pe Victor nu-l mai puteam suferi. Nu-mi făcuse nimic, dar îmi amintea un lucru iritant, de câte ori îl zăream de la fereastră sau în rarele prilejuri când, vrând nevrând, ieșeam din cameră. Nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mă evitau, pe drept sau pe nedrept; dar nu mă puteam lipsi de ei la nesfârșit. Gândul acesta mă făcea să-i urăsc, iar această ură mă lega, de fapt, ca un fel de dragoste de ei. Mopsul și Dominic vârau uneori capul pe ușă, îmi aruncau priviri iscoditoare și închideau repede. Eram convins că adulmecau starea mea, vrând să nu piardă nici un amănunt din spectacol, și mă vâram sub pătură prefăcându-mă că dormeam. Mă purtasem rău cu unii dintre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de fapt, ca un fel de dragoste de ei. Mopsul și Dominic vârau uneori capul pe ușă, îmi aruncau priviri iscoditoare și închideau repede. Eram convins că adulmecau starea mea, vrând să nu piardă nici un amănunt din spectacol, și mă vâram sub pătură prefăcându-mă că dormeam. Mă purtasem rău cu unii dintre bătrâni, nu-i spusesem oare lui Dominic „dragul nostru idiot”? nu-l admonestasem pe Filip? nu râsesem de Leon? dar alungam aceste întrebări, cum alungi o muscă nesuferită

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
puternic în stânci. Într-o zi o să mă acopere apa, m-am gândit. Mirosea violent a putreziciune. Probabil, peștii morți, scoși de valuri pe plajă se descompuneau. Sau algele. M-am ridicat și am închis fereastra, după care m-am vârât din nou sub pătură, dar valurile se auzeau, inexplicabil, și mai tare, de aceea am renunțat să mai stau în pat. Am ieșit afară unde mă aștepta o nouă mirare, fiindcă acum cerul era strălucitor. Nu mă interesa ziua aurie

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436

Cassel, Wessel, 1614) Le-am spus-o de-a dreptul lui Belbo și lui Diotallevi: au căzut de acord că sensul secret al manifestelor era foarte deschis, până și pentru un ocultist. „Acum totu-i clar“, zise Diotallevi. „Noi ne vârâsem În cap că planul s-a blocat la trecerea dintre nemți și paulicieni și, În schimb, el se oprise În 1584, la trecerea dintre Anglia și Franța“. „Dar de ce?“ Întrebă Belbo. „Avem vreun motiv plauzibil pentru ca În 1584 englezii să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
parcasem mașina, și-l văzusem pe Salon ieșind de la Manuzio. „Am stat la taifas cu amicul Agliè“, Îmi spusese el. Amic? Din câte Îmi aduceam aminte de la petrecerea din Piemont, Agliè nu-l agrea. Salon era oare cel care-și vâra nasul la Manuzio sau Agliè Îl folosea pentru cine știe ce contacte? Nu-mi dăduse timp să mă gândesc prea mult la asta, deoarece Îmi propusese un păhărel, și nimerirăm la Pilade. Nu-l mai văzusem pe-acolo, dar el Îl salutase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]
acum aproape de a treia Întâlnire, toți mușcă zăbala, se caută niște răsturnări, ebraica apare ca o limbă sacră și misterioasă, cabaliștii au lucrat pe cont propriu și cu alte scopuri, cei treizeci și șase de invizibili Împrăștiați prin lume Își vâră În cap că o limbă neînțeleasă poate ascunde cine știe ce secrete. Pico della Mirandola va fi acela care va spune că nulla nomina, ut significativa et in quantum nomina sunt, in magico opere virtutem habere non possunt, nisi sint Hebraica. Ei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2111_a_3436]