2,308 matches
-
pentru a scrie poezie, pe ea o simt în profunzime, îmi ține mintea clară, am impresia (păcat că n-am și clarviziune cotidiană). Că sunt nemulțumit de locul meu în literatură, nu e nevoie să mai subliniez: e orgoliu, mândrie, vanitate la mijloc (pe care le condamn), nu știu. Mai exact, sunt nemulțumit de faptul că nu mi s-a dat maximum, dacă tot trec în vizită pe această lume, ar fi fost grozav "să mut lumea din loc" (e un
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
stat la Imperial decât 24 de ore, până au făcut formalitățile și au putut s-o libereze. A doua zi a sosit la noi radioasă că va putea spune mai târziu: „Când eram prizoniera germanilor...“ Noi râdeam de copilăreasca ei vanitate. Ne-a povestit cum Hartenstein sosise la ea cu șapca în mână, cerându-i scuze că trebuie să îndeplinească ordinul primit de sus (Addelmann). Au dus-o la Imperial și au închis o în etajul de sus. „Până aci a
Din viaţa familiei Ion C. Brătianu: 1914–1919: cu o anexă de însemnări: 1870–1941 by Sabina Cantacuzino () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1379_a_2882]
-
inima în dinți să o facă, dar numai după ce Breban încheia, sau, mai exact spus, după ce anunța că încheiase, spre a elimina în felul acesta riscul intervențiilor perturbatoare. În Notele zilnice ale lui Camil Petrescu am dat peste următoarea reflecție: „...vanitatea, orgoliul preced opera de artă și în acest sens orgoliul e creator“. Cred că observația lui Camil Petrescu i se potrivește foarte bine lui N. Breban, al cărui orgoliu de artist, a cărui conștiință a destinului de scriitor au preexistat
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
recenzii despre cărțile citite, înșirând opinii de lectură naive, pe care le intitulasem, furând titlul lui Ibrăileanu, Note și impresii. Și pe acestea le-am distrus, pentru a nu mă compromite dacă ar fi căzut sub privirile cuiva. Accesul de vanitate m-a decis, așadar, să fac ordine într-un chip atât de radical în protoistoria activității mele scriitoricești și critice, dar acum mă întorc și zic: Să fi păstrat acele texte nu ar fi fost tot un semn de vanitate
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
vanitate m-a decis, așadar, să fac ordine într-un chip atât de radical în protoistoria activității mele scriitoricești și critice, dar acum mă întorc și zic: Să fi păstrat acele texte nu ar fi fost tot un semn de vanitate? Și totuși, oricum ar fi, azi regret dispariția lor, iar gestul de-a le fi distrus îl echivalez cu o automutilare. Erau niște piese ale trecutului și ce altceva avem decât trecutul, atâta trecut cât me moria noastră poate să
Amintiri și portrete literare - ed. a 3-a by Gabriel Dimisianu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1345_a_2700]
-
Ion Voiculescu crede că pentru poet viața de redactor la radio nu a fost deloc roz. — La Radio, spune chiar redactorul, nu fac decât să continui clientela din oraș. Aceeași clienți dezbrăcați, nu la fizic, ci la moral. Bolnavi de vanitate, de răutate, suferinzi de lăcomie, cu viții și tare, se perindă în dosul și câteodată se strecoară chiar în fața microfonului. Am o vastă clinică de psihiatrie, devin psihiatru, deliruri de conferențiar și literat, manii de persecuție radiofonică, de invidii, de
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
în dosul și câteodată se strecoară chiar în fața microfonului. Am o vastă clinică de psihiatrie, devin psihiatru, deliruri de conferențiar și literat, manii de persecuție radiofonică, de invidii, de pizmă și ură, fobii radiofonice, paralizii ale bunului simț, epilepsii de vanitate, demențe, perversiuni, sufletele viu smintite, strâmbe, atrase ca un far sonor de astă dată. În 1943 i-a apărut Demiurgul la editura Casa școalelor iar la editura Fundațiilor volumul Duhul pământului - teatru românesc, cuprinzând piesele Umbra și Fata ursului. În
Academia bârlădeană și Vasile Voiculescu by Ion N. Oprea () [Corola-publishinghouse/Memoirs/783_a_1506]
-
se opunea puternic lui Girolamo Savanarola. Înflăcăratul predicator dominican din Ferrara căpătase importantă politică după exilul familiei de' Medici și restaurarea constituției florentine republicane. Savanarola i-a îndemnat pe florentini să se curețe de vicii, creând, printre altele, focuri ale vanităților (din tablouri cu teme păgâne, vesminte de lux, cărți licențioase, oglinzile doamnelor), iar mesajul său de renaștere religioasă s-a bucurat de sprijin popular. Una dintre primele scrisori care ne-au rămas de la Machiavelli descrie o predică a lui Savanarola
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
făcând din personalitatea lui Manetti un subiect de batjocură 52: E-adevărat, Cunoșterea-i supremă bogăție atâta timp cât un caracter grav vrea sub control s-o ție. Însă Cunoașterea în sine, dacă-nțeleg eu bine, nu izgonește Nebunia și nici n-aduce-nțelepciune. Din Vanitate și Nechibzuința și Mândrie ai căpătat o licărire falsă de eternă glorie, de unde-acum purced numai Deriziunea și Disprețul. Spune-mi de unde-ai dobândit o astfel de Cunoaștere? Din textul ebraic? Său grec? Sau latin? Sau a fost dialectul onorabil
Machiavelli si Renasterea italiana. Studii by WILLIAM J. CONNELL [Corola-publishinghouse/Science/989_a_2497]
-
și mediul "mlăștinos și bolnav"". Cazul acestor firi catilinare surprinde forța lui Eminescu de a impune atenției "oprobiul" față de "o dimensiune a umanului captivă interesului imediat politic". Eminescu surprinde "demonia unor personaje pe fundalul social-istoric, ori pehlivănia și viclenia, parvenitismul, vanitatea și adaptarea unor temperatori caragialieni". Nu ne vom opri asupra tipologiei temperatorilor caragialieni, despre care va trebui să vorbim atunci când vom avea în vedere abordarea operei caragialiene de către Ion Derșidan. În capitolul Repere ale operelor, profesorul de la Oradea reia chestiunea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1482_a_2780]
-
distinge așa de bine, că vedeam urmele ce lăsau pe zăpadă și funia cu care erau legați. Ce n-aș fi dat să fiu și eu între dânșii! Poate căm acest dor o fi avut la bază o nuanță de vanitate; dar, în sfârșit, dintre toate vanitățile lumești, aceqasta este negreșit mai scuzabilă, pentru că năzuința de a atinge culmele înalte, fie pe terenul intelectual, fie pe cel fizic, e inerentă naturei omenești. Nu tuturor este dată putința de a le urca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
urmele ce lăsau pe zăpadă și funia cu care erau legați. Ce n-aș fi dat să fiu și eu între dânșii! Poate căm acest dor o fi avut la bază o nuanță de vanitate; dar, în sfârșit, dintre toate vanitățile lumești, aceqasta este negreșit mai scuzabilă, pentru că năzuința de a atinge culmele înalte, fie pe terenul intelectual, fie pe cel fizic, e inerentă naturei omenești. Nu tuturor este dată putința de a le urca, și, fiindcă acum e vorba numai
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
mai capabili cetățeni sunt cei care devin criminali (Baumol 1990; Murphy et al. 1991). Dar chiar și în țările cu un nivel scăzut de corupție vor exista întotdeauna politicieni corupți, cel mai probabil caracterizați de o aroganță sau de o vanitate nemăsurate, de instinctele ,,tăioase" ale întreprinzătorului sau, ca în cazul lui Nixon, de cele ale unui om manipulat și neliniștit care crede cu tot sufletul în natura misiunii sale. Politicienii pot fi mai periculoși când încearcă să se joace de-
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
zona gri, dintre distracție și mită, într-un mod similar, să zicem, unei mici legături chineze de guanxi. El a devenit mai degrabă un așa-zis ispititor în serie al funcționarilor publici a căror manifestare sub forma unei combinații de vanitate, cinism, naivitate și avariție i-a făcut, indiferent care ar fi trebuit să fie reacțiile lor, să fie jucați pe degete de acesta. Tocmai această zonă interstițială era cea pe care Poulson o ocupase douăzeci de ani mai devreme, și
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
în beneficiul său prin sabotarea proceselor de contractare a numeroase organe desemnate. Făcând aceasta, a descoperit, fără îndoială spre propria-i mirare, cât de ușor și de ieftin era să corupi funcționari publici și aleși, cât de ușor le dispărea vanitatea și cât de inocenți erau mulți dintre ei privind însemnătatea a ceea ce făceau. Pe scurt, guvernul local nu a fost în mâinile unor funcționari publici tocmai remarcabili sau perspicace. Descoperirea acestor lucruri a fost deopotrivă interesantă în sine și extrem de
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
studiu, către artă, către frumos. A fost mesajul instinctiv al unui suflet simplu dar mare și asta a avut o mare influență asupra fiului său. Neluțu era stăpânit de porniri foarte frumoase într-un mod sincer și ferit de orice vanitate. Într-o zi de primăvară, plimbându-ne prin frumosul parc din Galați, am văzut un copil care rupea crengi dintr un boschet înflorit. Neluțu s-a dus la el, și în loc să-l urecheze după cum mă așteptam eu, l-a luat
De vorbă cu Badea Gheorghe by Constantin Brin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/826_a_1788]
-
limbajul, cum spunea Gellu Naum. Să fii științific, aplicat, ăsta e cel mai neserios lucru cu putință. Ești penibil dacă faci așa ceva. Ideea e că oamenii își aleg prost principiul de coerență după care să funcționeze. Până la urmă, scriu din vanitate, din orgoliu prostesc. Am prostia să cred că trebuie să existe cineva care să dea seama pentru tot ce se întâmplă. O carte despre pierderea auzului. Adică, pe undeva, sunt conștient că tema trebuie să fie alta decât pierderea auzului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
revistuță fantomă la care colaboram, o revistuță de trei lei, dar care publica reportaj. Ăsta era marele ei merit. N-am înțeles niciodată dacă oamenii ăștia care publică reportaj o fac pentru că genul într-adevăr are cititori sau e doar vanitate de foști veleitari literari eșuați. Aveam un reportaj despre un ceaprazar. Parcă v-am mai spus despre el. Îl cunoscusem, chiar îl înregistrasem mai demult, înainte să mă îmbolnăvesc, și omul mi se păruse absolut fascinant. Să-l public era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
sau o capră, cum i se mai zicea, și, astfel costumat, aducea mai degrabă cu un motociclist din cine știe ce bandă care terorizează periferiile metropolelor. - Lasă, bă, tu să-ți vezi de scris! Nu contează ce zic unul și altul. Pentru vanitate, trebuie să vă spun că popa chiar mă invidiază că pot să scriu. El află atâtea lucruri spumoase la spovedanii și nu are când și cui să el spună. Sau, în orice caz, din cauză de taină a spovedaniei și
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2097_a_3422]
-
din gură În gură prin acest târg mai pricopsit cum era pe acea vreme Bucureștiul, sau chiar de administrația revistei, obișnuită să trimită prin poștă numărul În chestiune și cu numele celor interesați subliniat cu roșu - cei gâdilați astfel În vanitatea lor se Înduplecau, abia atunci, să cumpere de la chioșc câteva exem plare pentru propria lor satisfacție personală și a familiei. Numai În acest fel artificial se putea ridica vânzarea unei reviste În Capitală, În medie normală de 100-150 de exemplare
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
el, spune mai departe car tea, nu voia... Fie că e vorbă de o fericită conjuncție astrală sau chiar de Însăși grația cerească - cine știe? - coborâtă brusc peste noi, dra gostea Îndeamnă mai curând spre umilință și mortificare decât spre vanitate și fanfaronadă. [...] AM ÎNCHINAT PREA MULT DIN CAPACITĂȚILE șI TIMPUL meu de lucru femeilor și experiențelor amoroase, iar dacă o treime din viață mi-am petrecut-o dormind și o altă treime, aproximativ, visând la umbra lascivă a dragostelor - mă
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
să fie lăudat în mod credibil, convingător, cu verbul cel mai sigur și cel mai nobil pentru inteligența sa. Iar femeia, care juca rolul Venerei, accesibilă unui număr restrâns de privilegiați, se pricepea de minune să mângâie punctele critice ale vanității masculine. Frumoșii se îndrăgosteau unul după altul de ea și chiar mai mulți deodată, pentru că urâta care juca rolul frumoasei juca și rolul soartei. În momentele de confuzie, soarta pompa în bărbații pe care frumoasa urâtă îi remarca o mare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
cu trenul m-am dus ca un pervers la gară, să-i văd ce importanță își dau. Îmi pare rău că m-am bucurat de prostia omenească. Îmi vine să intru în pământ de rușine că e atâta fudulie și vanitate pe lume.“ „Știu și eu ce să zic, fiule -i-a scurtat popa Soare ciudata spovedanie lui Vasile B., Cartea Sfântă ne spune să nu ne bucurăm de răul altora, dar nu scrie nicăieri că trebuie să plângem după fiecare Om
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2131_a_3456]
-
Pentru el nu era, fără îndoială, decât un joc, un amuzament, o jucărie luată cu sila de la altul, iar apoi azvârlită cu indiferență! Pierre asculta cu un simțământ de uimire, de simpatie și de milă, un simțământ care îi flata vanitatea și, prin urmare, îi era plăcut... Îi era aproape recunoscător lui Atti pentru plăcerea pe care i-o dădea. Da, asta era realitatea: el era omul care se juca, luând pentru sine ce era frumos și plăcut și lăsând celorlalți
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]
-
curios să văd ce îmi va da în schimb. Însemnări pentru El Îmi vine destul de greu să încep acest caiet... Mi-am pierdut deprinderea... Iar apoi, mi-ar fi neplăcut să-ți scriu lucruri banale ori fortuite, așa, doar din vanitatea de a-ți fi scris... și, cu toate acestea, dorința de a-ți scrie e prea mare și nu voi putea să-i rezist. La început, îți amintești, aveam o anume dificultate chiar de a-ți vorbi. Cred că am
Castele în Spania: cronică de familie: 1949–1959 by Petre Sirin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1370_a_2888]