4,713 matches
-
obicei. Nu intră în discuție cu nimeni, vorbește întruna, amestecând cuvinte, trecând cu pași rari, înceți, oprindu-se în fața vitrinelor, contemplându-se, strigându-i chipului oglindit, râzându-i sau, dimpotrivă, izbucnind în lacrimi. Poate sta îndelungi clipe în fața câte unei vitrine studiindu-se în apa sticlei cu o curiozitate nedisimulată, asemeni unui animal primordial care, parcă atunci desprins din cețurile facerii, și-ar contempla făptura, chipul și, mai ales, lumina aceea miraculoasă venind din deschizătura ochilor. M-am oprit adeseori lângă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
miraculoasă venind din deschizătura ochilor. M-am oprit adeseori lângă Teodora. Am stat de multe ori lângă ea, când o întâlneam în drumurile mele pierdută în astfel de reverii. Țintuit lângă Teodora, în spatele ei, priveam peste umărul ei în aceeași vitrină, căutând aceeași lumină venind din depărtarea unor ochi înstrăinați în sticla vineție, așa cum dintr-un timp de gheață, uneori, te privesc ochii tăi de demult, tăcuți, nedumeriți, triști, poate, întrebându-te muți doar dacă într-adevăr simți cum coborârea începută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
difuză, un scâncet mai mult după timpul acela risipit în care și eu, și ea, și toți prietenii noștri ne pierdeam ca într-o plutire. Mă uitam peste umerii Teodorei, în acele dimineți când o întâlneam proptită în fața câte unei vitrine, cu nădejdea, credința chiar, că, privind și eu odată cu ea în acel punct tulbure din luciul sticlei, voi vedea cu ochii ei, voi zări odată cu ea ceea ce simțeam în mod neclar că ei îi era arătat. Erau dimineți când nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
zâmbea înduioșată. „Mocofanu e acolo. Stă și mă așteaptă. Dar nu vreau să intru. Nu a sosit timpul să-l prind. Dar vreau să știe că l-am zărit.“ Trăgea un scuipat scurt, măiestrit aruncat peste umăr direct în centrul vitrinei. Apoi începea să cânte tărăgănat ceva pe franțuzește, izbucnea în râs și sfârșea cerându-mi un pachet de țigări, „să am și de-o fi să mă calce tramvaiu’“, se veselea ea. Și azi-dimineață am văzut-o, râcâind un afiș
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
începea să cânte tărăgănat ceva pe franțuzește, izbucnea în râs și sfârșea cerându-mi un pachet de țigări, „să am și de-o fi să mă calce tramvaiu’“, se veselea ea. Și azi-dimineață am văzut-o, râcâind un afiș de pe vitrina fostei cofetării. Zdrențele de hârtie le fărâmița și apoi, grijulie, le arunca într-un coș de gunoi. Așa cum n-aveam chef atunci să scriu despre ei, nici acum nu simt vreo atracție. Îi văd doar, știu că sunt și ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
neveste legalizate, două care a fost fete mari și a TREIA a trăit 10 (zece) luni cu SOȚUL Satisface TOATE comenzile Firma o mai păstra atârnată pe un perete, deasupra bancului de tâmplărie, și putea fi văzută din stradă, prin vitrina largă a atelierului. Era unul din locurile mele preferate pe drumul de întoarcere de la școală. În acele zile premergătoare plecării, panul avea de lucru din plin la lăzile în care aveau să fie încărcate lucrurile celor ce porneau în marea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
în numele partidului, ca pe tine. — Eu dădeam examen cu el. — Și eu n-o să dau? Nu mai dai, că-l trimite lector în Olanda. Atunci l-am înjurat cu tot năduful. Lia s-a oprit, m-a împins spre o vitrină (era chiar de la „Tic-Tac“) și a izbucnit în râs. — Uită-te să vezi ce față de bou ai! Îți place? Ești curajos? Ce naiba ești? Dincolo, în local, la o masă lângă fereastră, un domn uscățiv, osos, cu o față de tuberculos, pământie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de mână, spre mine, cel ce-l privesc din spatele ferestrei localului. I-am spus odată și lui Ester de imaginea asta a mea cu fata aceea traversând Bulevardul. Eram chiar prin locul acela, cu o Ester scormonind cu privirea în vitrina unei dughene cu gablonzuri, curioasă nevoie mare, de parcă tocmai atunci expuseseră diamantele Coroanei britanice aduse la București. S-a răsucit spre mine, privindu-mă amuzată. „Și cum ați traversat? Așa?“ Fără să-mi mai aștepte răspunsul, m-a prins de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
să-i spui curcanului că ai traversat neregulamentar. Și să-l trimiți să-i plătesc eu amenda“. Am râs și, ca să mă dau de spaima Bulevardului, am luat-o eu de mână și am tras-o pe malul celălalt, lângă vitrina cu gablonzuri. N-a spus nimic. A dat doar să mă tragă iar după ea pe celălalt trotuar. Apoi s-a răzgândit. A izbucnit în râs, lipindu-se de mine, și am pornit în jos pe Bulevard. Nu știam pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
partea cu cinematografe, spre „Gambrinus“. Drum pe care îl făceam zilnic și care nu prezenta pentru mine nici un interes deosebit. Îl urmăream doar cu coada ochiului pe tatăl meu cum pășea greoi, poticnit, sprijinindu-se ușor de brațul meu, cercetând vitrinele, afișele și fotografiile cu scene din filme, atent la forfota mulțimii. I-am spus că acolo, sus, deasupra unui cinematograf, lângă farmacie, locuia o prietenă a mea. A încercat să privească într-acolo, cu capul dat pe spate. A gemut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
așteaptă, de fapt, mulțimea: mâncare și băutură, restul n-are decât să fie circ. Merg fără gânduri, cu pași străini parcă. Remarc doar, cu indiferență, că nu mai îmi amintesc ce era cândva unde acum nu mai este nimic. Doar vitrine ferecate, pereți acoperiți cu zdrențe de afișe, un miros persistent de urină de la cinema „București“ până la „Gambrinus“. Unde o fi fost restaurantul „Tomis“? Dar lacto-vegetarianul, unde servea Tanti Rozi? Ce-a fost lângă aceste obloane mari, metalice care astupă vitrinele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
vitrine ferecate, pereți acoperiți cu zdrențe de afișe, un miros persistent de urină de la cinema „București“ până la „Gambrinus“. Unde o fi fost restaurantul „Tomis“? Dar lacto-vegetarianul, unde servea Tanti Rozi? Ce-a fost lângă aceste obloane mari, metalice care astupă vitrinele unor foste prăvălioare de lângă fostul hotel „Cișmigiu“? Cum se numea cinematograful de lângă „Timpuri noi“? „Festival“? A fost un cazinou o vreme acolo, acum e părăsit. Pe treptele lui doarme, din când în când, o nenorocită cu un morman de sacoșe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de ce nu și purtător de cuvânt pe undeva. Îmi amintesc că le zăpăceați bine. Cuvintele...“, zâmbi, ridicând din umeri, cu privirea aceea plină de mesajul lui „Tu ai vrut-o. Noi am încercat!“. Acum, în fața „Tic-Tac“-ului, privea concentrat prin vitrină în interior și șoptea ceva în gulerul pardesiului. Am dat să trec. M-a zărit prin vitrină și s-a apropiat de mine. Am făcut câțiva pași până la intersecție. „Probleme“, surâdea el. „Poate formale, dar asta-i datoria.“ N-aveam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
din umeri, cu privirea aceea plină de mesajul lui „Tu ai vrut-o. Noi am încercat!“. Acum, în fața „Tic-Tac“-ului, privea concentrat prin vitrină în interior și șoptea ceva în gulerul pardesiului. Am dat să trec. M-a zărit prin vitrină și s-a apropiat de mine. Am făcut câțiva pași până la intersecție. „Probleme“, surâdea el. „Poate formale, dar asta-i datoria.“ N-aveam chef să-i răspund. Mă și dureau glezna și talpa piciorului stâng. O criză de gută. Mergeam
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
atenția poporenilor de la belitul la care erau supuși. Lasă-l pe român să vorbească de drapel, moși, strămoși, pământul scump, multe altele și-l faci să rabde totul. S-a creat astfel o rentabilă afacere patriotică. De la meseriașii care împodobeau vitrinele prăvăliilor și până la maeștrii pavoazărilor și discursurilor naționale s-a închegat o confrerie atotputernică. Și poemele. Și montajele. Și fotomontajele. Și tușele. Și retușările. Portretele pictate. Panourile gigantice. Grandoarea minciunii intens colorate, pretutindeni afișate. Fonduri erau cu nemiluita. Pe seama unor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
jos, pe Bulevard. Dimineață cețoasă. Ultima zi a anului. Un vechi obicei, încă din anii studenției, de a ieși, în astfel de dimineți de sfârșit de an, în oraș. De a trece pe Bulevardele golite, de a zăbovi în fața unor vitrine pe care, altfel, peste an, nici nu le zăresc. Deprinderea de a contempla, mai ales, mizeria orașului. În această dimineață obosită, parcă cea mai obosită a anului. Când orașul, amorțit, pare a fi fugit din sine, retrăgându-se în cotloane
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
birou anost, amintind de sala unei autogări dintr-un orășel, aceeași atmosferă de veșnică mutare, același aer prăfuit, obosit până și el. Cobor, ca de obicei, pe Bulevard, împleticindu-mă între siluete dintr-un timp încremenit parcă în caldarâm, în vitrine, în balcoanele coșcovite, așteptând la intersecții să traverseze dintr-o amăgire în alta, dintr-o himeră în alta. Abia acum, când am prins a scrie astfel de pagini, am început să simt această parte de Bulevard ca pe o prezență
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
s-au prăbușit. Începe un alt timp al rătăcirilor, al așteptărilor, al altor reveniri care ți se vor oferi, al altei porți care, poate, cândva se va deschide iarăși pentru tine. Înaintez în astfel de dimineți cu molcome zăbave în fața vitrinelor, a intrărilor în clădiri, a gangurilor, a crâșmelor, a prăvăliilor de tot felul. Mai peste tot mă întâlnesc cu textul, mă citesc și sunt tentat a transcrie cele citite. A rescrie, iar și iar, același text, înciudat doar pe sărăcia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
de cuvinte, amărât că încă, parcă, șirurile nu au coerența pe care le-o simt, întristat că rescrierea minte, oricât de mult aș încerca să-mi potrivesc cadența de acum cu ritmul neîmblânzit al scrisului de dintotdeauna. Acum, oprit în fața vitrinei librăriei, privesc ultima mea carte. A apărut nu demult, dar deja mi se pare că este acolo de amar de vreme. Nu mă mai bucură o nouă carte apărută. Nu mai am cum să trăiesc toată avalanșa de sentimente încercate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
-o în ultimii ani mai întâi în prăvălie de consignație, apoi în magazin de electronice, iar nu demult văd că s-au instalat o agenție de turism și o casă de schimb valutar acolo. Acum, văzându-mi noua carte în vitrină, știu doar că nu am făcut decât să mai sporesc și eu Biblioteca, trimițându-i un nou volum. Prezența cărții mele în vitrină îmi adeverește doar că am reușit să rup textului câteva pagini pe care le-am distrus definitiv
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
o agenție de turism și o casă de schimb valutar acolo. Acum, văzându-mi noua carte în vitrină, știu doar că nu am făcut decât să mai sporesc și eu Biblioteca, trimițându-i un nou volum. Prezența cărții mele în vitrină îmi adeverește doar că am reușit să rup textului câteva pagini pe care le-am distrus definitiv. Cenușa lor se cheamă carte. Un fragment din text distrus, mistuit de nu știu ce ciudată pornire. Scriind, publicând, nu sporești textul, ci doar îl
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
a coborârii în text. Nu-mi fusese încă îngăduită intrarea în text. Nu mi se arătase încă drumul coborârii, cufundării, înaintării. Nu primisem Luminarea. Coborând, acum, toate acestea îmi sunt parcă străine. Pot sta, ca în astfel de clipe, în fața vitrinei, privindu-mi ultima carte. O carte între alte cărți. Un semn între alte semne. O ieșire din textul meu cartea aceea, ca un țipăt poate, ca o fulgerare, dar trecătoare, amăgitoare. Scrierea ei nu a făcut, aceasta prea bine o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
M-am oprit o clipă, naufragiat Într-un ocean de păsări argintii, și m-am gîndit că ziua aceea fusese cea mai stranie și mai minunată din toată viața mea. 22 În librărie era Încă lumină cînd am trecut prin fața vitrinei. M-am gîndit că, poate, tata rămăsese pînă tîrziu, punîndu-se la zi cu corespondența sau căutînd un pretext oarecare ca să mă aștepte treaz și să mă descoasă În legătură cu Întîlnirea mea cu Bea. Am deslușit o siluetă ce aranja un teanc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
am mințit. Dar nu mă rogi. Tomás Își coborî fruntea. — Tu n-o cunoști pe Bea, șopti el. Am tăcut. Am lăsat să treacă mai multe minute fără să scoatem o vorbă, uitîndu-ne la figurile cenușii care iscodeau de dincolo de vitrină, rugîndu-ne ca vreuna dintre ele să prindă curaj și să intre ca să ne salveze de tăcerea aceea otrăvită. După un timp, Tomás Își abandonă ceașca pe tejghea și se Îndreptă spre ușă. — Pleci? Dădu din cap afirmativ. Ne vedem mîine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]
-
și strada Santa Ana, mi se făcu inima cît un purice. Ca Întotdeauna, Fermín nu se Înșelase. Destinul mă aștepta În fața librăriei, purtînd o rochie din lînă cenușie, pantofi noi și ciorapi de mătase și studiindu-și imaginea reflectată În vitrină. — Tata crede că sînt la slujba de la ora douăsprezece, zise Bea fără să-și desprindă privirea de la propria imagine. — E ca și cum ai fi. Aici, la mai puțin de douăzeci de metri, În biserica Santa Ana, o țin non-stop de la nouă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2276_a_3601]