3,553 matches
-
Pușcariu aduce necesitatea reconstituirii „epocii străromâne” în manieră proprie. Raportându-se la principiile care îi orientează gândirea, el își propune să aplice „metoda întrebuințată de romaniști, când din limbile romanice actuale reconstruiesc, după legile evolutive ale fiecărei limbi, formele latinei vulgare, sau cea întrebuințată de indoeuropeniști, când din limbile indoeuropene extrag arhetipul care stă la baza lor”. Căzut irecuperabil în eroarea fatală a lingvisticii tradiționale, el susține că situația cercetătorului istoriei limbii române „e însă mai avantajoasă decât a indoeuropeniștilor, căci
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
aromâni avem ǐ ca la noi, continuă Pușcariu, ne arată că adevărata etimologie e cea care pleacă de la băia, păstrat încă în unele regiuni din Transilvania, cu sensul de „a crește (copii)”, și presupunând un *bajare (primitivul lui bajulare) latin vulgar. Nu putem admite nici măcar o formă *baljare, în loc de bajulare, căci atunci am avea la aromâni băľiat” (p. 245 urm.). Avem aici un șir de presupuneri bazate pe transformări fonetice inventate ad-hoc pentru a duce originea cuvântului băiat la latină, în
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
protolimba i.-e. pentru limbile indoeuropene. Pentru a concepe trecutul limbii române ca punct de plecare a dialectelor ei (dacoromân, aromân, meglenoromân și istroromân) a fost inventată „româna comună” care trebuia să se nască într-o zonă restrânsă din „latina vulgară”. Această zonă a fost creată, la O. Densusianu, prin „evacuarea Daciei în anul 271” și concentrarea latinității în Iliria. Pentru atenuarea contradicției dintre proporțiile spațiului latinizat inițial și zona restrânsă în care latina vulgară a trecut la româna comună autorul
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
într-o zonă restrânsă din „latina vulgară”. Această zonă a fost creată, la O. Densusianu, prin „evacuarea Daciei în anul 271” și concentrarea latinității în Iliria. Pentru atenuarea contradicției dintre proporțiile spațiului latinizat inițial și zona restrânsă în care latina vulgară a trecut la româna comună autorul introduce „păstrarea unui element latin, fără îndoială destul de important, în Dacia și Moesia” (p. 189). Denaturarea istoriei prin anularea substratului și restrângerea spațiului de constituire a romanității orientale numai din latină a atras după
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
cu romanitatea orientală, ca efect al colonizărilor romane au fost transformate în populații năvălitoare, donatoare de cuvinte limbii române (p. 139 354); fonetica, morfologia și sintaxa limbii române, ca și lexicul fundamental al acesteia sunt o continuare specifică a latinei vulgare (p. 46 urm.). Aceste puncte orientative domină și în prezent, la distanță de peste un secol, gândirea istorică, după cum se poate vedea din încercarea Academiei de a oferi o imagine completă asupra constituirii limbii române și asupra răspândirii ei ulterioare. Istoria
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
tractatul său despre principiile artei oratorice” (Ib.). Apreciind evoluția limbii latine, prin viziunea învățaților latini, ca alterare și corupere, N. Densusianu arată că „pe când în Italia dialectul vechi latin se corumpe și se modifică, în provincii, din contră, limba romană vulgară rămase mai puțin alterată”, după care face precizarea menită să i rotunjească concepția: „Limba romană barbară, ce se vorbea în timpurile republicii și ale imperiului prin diferite provincii ale Europei și Africii, nu-și trăgea originea sa din limba vulgară
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
vulgară rămase mai puțin alterată”, după care face precizarea menită să i rotunjească concepția: „Limba romană barbară, ce se vorbea în timpurile republicii și ale imperiului prin diferite provincii ale Europei și Africii, nu-și trăgea originea sa din limba vulgară a Italiei, ci era numai o continuare a dialectelor barbare pelasge, pe baza cărora s-au format și s-au dezvoltat mai târziu limbile romanice moderne” (Ib.). Teoria lui Nicolae Densusianu urmărește demolarea concepției neogramatice prin înlocuirea latinei, ca factor
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
1871 spunea următoarele: „Limbile romanice, astfel cum ne apar în monumentele scrise din evul de mijloc, nu derivă din limba latină, nici pe calea filiațiunii, nici pe calea corupțiunii, ci ele ni se prezintă numai ca o redeșteptare a dialectelor vulgare, ce se vorbeau încă înainte de ce limba latină ajunsese să se constituie într-o limbă nobilă. Aceste dialecte vulgare au rămas obscure în tot timpul cât limba latină a fost întrebuințată în scris și ca limbă de instrucțiune în școale
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limba latină, nici pe calea filiațiunii, nici pe calea corupțiunii, ci ele ni se prezintă numai ca o redeșteptare a dialectelor vulgare, ce se vorbeau încă înainte de ce limba latină ajunsese să se constituie într-o limbă nobilă. Aceste dialecte vulgare au rămas obscure în tot timpul cât limba latină a fost întrebuințată în scris și ca limbă de instrucțiune în școale. Îndată ce însă școalele au încetat și limba nobilă s-a pierdut în mijlocul barbariei, dialectele vulgare, care până aici nu
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
limbă nobilă. Aceste dialecte vulgare au rămas obscure în tot timpul cât limba latină a fost întrebuințată în scris și ca limbă de instrucțiune în școale. Îndată ce însă școalele au încetat și limba nobilă s-a pierdut în mijlocul barbariei, dialectele vulgare, care până aici nu se puteau mișca, fură gata să ieie locul limbii latine și din momentele acestea începe o nouă civilizațiune în limba romană” (p. 721 urm.). 6. Ridicarea substratului pe poziția de factor determinant al formării limbii române
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
Ridicarea substratului pe poziția de factor determinant al formării limbii române, ca și a celorlalte limbi romanice, în locul latinei văzute de neogramatici ca ramificație a arborelui genealogic indoeuropean, a necesitat imaginarea modalității de constituire a limbii de substrat, a dialectelor vulgare, „rămase obscure în tot timpul cât latina a fost întrebuințată în scris și ca limbă de instrucțiune în școală” și revigorate ca expresie a unei noi civilizații deîndată ce latina „s-a pierdut în mijlocul barbariei”. N. Densusianu și-a asumat
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
trăit în mediul lor natural material și social, și au fost nevoite să-și alcătuiască termenii adaptați acelui mediu” (p. 94). Scraba își fundamentează expunerea istoriei limbii române pe intuirea unei vechi unități a limbilor indoeuropene. El bănuiește că latina vulgară, care se vorbea la Roma și în provincii, era apropiată de limba popoarelor „care s-au perindat în estul și sudestul european și care vorbeau o limbă diferențiată prin înrâurirea mediului lor natural și social, și în același timp înrudită
Istoria cuvântului românesc by Mihai Lozbă () [Corola-publishinghouse/Science/1262_a_2207]
-
sfâșietor la dorul meu de a lucrà pentru știință, dar neistovit care mă roade, e că mi se închide cu totul calea și poate niciodată nu voi puteà face nimic! Această idee mă umple de desnădejde. A duce o viață vulgară când ai aveà putința să aduci vreun folos științei și țărei, e o zdrobitoare contradicție dintre aspirații și putință"3. În scrisoarea din care am reprodus mai sus un fragment, Eduard Gruber mărturisește că insuccesul la concurs l-a afectat
Eduard Gruber, întemeietorul psihologiei experimentale în România by Aurel Stan () [Corola-publishinghouse/Science/1422_a_2664]
-
puțin dificil de făcut decât alta. Dorante Desigur, Doamnă; și dacă, în privința dificultății, ați adăuga un mai pentru comedie, poate că nu ați exagera". Dacă, în Critica Școlii femeilor, Molière, furios că este coborât de unii detractori la rangul de vulgar farsor, urmărește un scop polemic de netăgăduit, el se manifestă și în calitate de teoretician, dându-i comediei, care-și obține pentru prima dată recunoașterea, o poetică. Arătând, prin cuvintele pe care le spune aici Dorante, superioritatea comediei față de tragedie, Molière anunță
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
ale unei emoții, mânia de exemplu, va încerca această emoție pe tăcute, ceea ce va ajunge pentru a declanșa o reacție corporală, ca sub efectul unui reflex condiționat. "...să presupunem că de-abia a învățat de la un actor original cele mai vulgare manifestări ale mâniei și că știe să le imite cu fidelitate (anume, mersul năvalnic, bătăile din picioare, vocea asurzitoare, când ascuțită, când estompată; mișcările din sprâncene, buzele tremurânde, scrâșnetul dinților etc.); să mai presupunem, spusei eu, că imită bine numai
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
-i șocheze simțul moral. Astfel se explică el asupra acestui lucru în Autorul către cititor, textul prefață pentru Gâlcevile din Chioggia. "Unii vor spune poate că autorii de comedie trebuie să imite efectiv natura, însă cea frumoasă și nu cea vulgară și imperfectă. Eu spun, dimpotrivă, că totul poate constitui materie pentru comedie, în afara imperfecțiunilor care întristează și a viciilor care șochează. Un om care vorbește repede și înghite cuvintele vorbind are o imperfecțiune ciudată, care devine comică, când este folosită
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
fi frumos oarecum decât din întâmplare, în afara voinței lui și fără s-o știe; liric, epic, dramatic, după cum este cazul; putând să parcurgă întreaga gamă poetică, să meargă de sus în jos, de la ideile cele mai elevate până la cele mai vulgare, de la cele mai bufone până la cele mai grave, de la cele mai exterioare la cele mai abstracte, fără a ieși vreodată din limitele unei scene vorbite; într-un cuvânt, așa cum ar face un om căruia o zână i-ar fi dăruit
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
faptul că mulțimea cere la teatru mai ales senzații; femeia emoții; gânditorul meditații. Cu toții vor o plăcere; dar aceștia, plăcerea pentru ochi; acelea, plăcerea inimii; ultimii, plăcerea spiritului. De aici, pe scena noastră, trei feluri de opere foarte distincte: una vulgară și inferioară, celelalte două ilustre și superioare, dar care toate trei vor satisface o nevoie: melodrama pentru mulțime; pentru femei, tragedia care analizează pasiunea; pentru gânditori, comedia care zugrăvește umanitatea." Abandonând zugrăvirea condițiilor dragă Enciclopediștilor, autorii dramei burgheze pun din
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
erotice, violența sa, himerele sale, sensul utopic despre viață și lucruri, chiar și canibalismul lui, să se reverse, pe un plan nu presupus și iluzoriu, ci interior." Artaud s-a apărat îndelung de a fi vrut să dea un sens vulgar, grand-guignolesque, cruzimii. Însă el rămâne fascinat de temele tragediei cu sânge și vede în reprezentarea exceselor sale un mijloc de a atinge intensitatea de exprimare căutată. "De aceea, spune el în "Să terminăm odată cu Capodoperele" ("En finir avec les Chefs-d
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
decât două reprezentații, pe 31 iulie și pe 1 august 1822. 76 Este pentru prima oară când această revistă engleză publică un articol în franceză. 77 "Mouchoir" în franceză, provine de la vb. "(se) moucher", "a (-ți) sufla nasul", considerat termen vulgar. (n.tr.) 78 Fr., jeunes gens raisonneurs (rezoneri, în limbaj teatral). (n.tr.) 79 Este vorba de cea de-a doua parte a Salon-ului din 1846, intitulată "Ce este romantismul?" ("Qu'est-ce que le romantisme?"). 80 Engl., "Să mori
Marile teorii ale teatrului by MARIE-CLAUDE HUBERT () [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
posterior. Am vrut întâi să vă cumpăr un ou de ciocolată, dar însă, n-am găsit nicăieri din motive de închis și scump, așa că, din lipsă de ou, am cumpărat aceste cinsprezece fire de lalele, zise și tulipe în latina vulgară, însă mie nu-mi stă în caracter să fac caz din faptul de cultură pe care o posed și n-am nevoie să mă laud cu acest bagaj de cunoștințe spre a putea crede că vreau să apar în fața dv.
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
de individualizat, egalizați și prin similitudinea onomastică, dar cazul lor nu stârnește nedumerirea doctorului Gauthier a cărui experiență l-a convins că "totul e cu putință în lumea asta, care nu-i o lume normală, cum o socotesc niște oameni vulgari"76. Și mai relevantă este depistarea în romanul Cimitirul Buna Vestire, în secțiunea finală aflată sub semnul realismului magic punctat de derapajul spre fantastic și absurd, a unei conversații à la Cântăreața cheală: "Ascultă, mi-ai spus tu cumva că
Un veac de caragialism. Comic și absurd în proza și dramaturgia românească postcaragialiană by Loredana Ilie [Corola-publishinghouse/Science/1088_a_2596]
-
sunt înscrise în istorie, cele transmise anterior oral pierd din amploare și pondere, însă această evoluție este dictată de către clasa exploatatoare (nici nu se putea altfel!), care "controlează" diseminarea miturilor în interes propriu, prin selecție, promovare și desconsiderare a miturilor "vulgare", neistoricizate, "zeii recalcitranți", "zeii opuși zeilor" (Gorki) fiind denigrați în scrierile emanate din clasele dominante, miturile păstrându-se parțiale la poeți și filozofi, care le modifică (Lu Xun îi numea de altfel pe poeți "dușmanii miturilor").300 Dar și aceste
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Evaluând-o prin prisma conținutului și a formelor pe care le exprimă, putem concluziona și că banda desenată este fie un gen literar, o categorie aparte a literaturii, fie o formă de artă, chiar dacă este considerată estetic inferioară, simplă emanație vulgară a culturii populare. Pe de altă parte, nu i se poate nega impactul pe care l-a avut asupra culturii și mentalităților secolului al XX-lea occidental (și nu numai), precum și asupra raporturilor inter-generaționale (există și bandă desenată creată pentru
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]
-
Efortul este total, activismul obligatoriu, iar în context propagandistic, în banda desenată este deformată atât istoria, mai ales a germanilor, portretizați drept proști, răi și războinici, cât și realitatea prezentă (contribuția aliaților la efortul de război fiind minimizată în mod vulgar), chiar dacă temele în vogă în timpul Marii Crize rămân și ele valabile (precum condamnarea lăcomiei marilor industriași).621 Economia de război a scos însă SUA din criză, industriile, inclusiv cea a benzii desenate, primind un impuls impresionant, în 1942 vânzându-se
Mit și bandă desenată by Gelu Teampău [Corola-publishinghouse/Science/1113_a_2621]