10,579 matches
-
Printre cuvintele necunoscute i se păru că recunoaște același nume șuierător invocat În biserica Celor Patruzeci de Martiri. Când Îl auzise intrând, femeia se oprise, ridicându-se grabnic după ce azvârlise un văl peste obiectul din fața ei. I se păru că zărește o statuetă, probabil un idol păgân, dinaintea căruia ea Își oficia unul din riturile sale. Acum stătea dreaptă În fața lui, Înveșmântată Într-o simplă tunică din mătase galbenă, care nu Îi ascundea nimic din forme. Când se ridicase, cercurile de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
risipea Împreună cu orele nopții celei mai adânci. Simțea cum ideile Începeau să i se limpezească, chiar dacă un vârtej de imagini și de chipuri femeiești continua să Îi traverseze mintea. Își ridică din nou privirea spre punctul unde crezuse că o zărește pe Antilia, dar acum tot peretele era Învăluit În beznă. Își roti capul În jur, căutând zadarnic un reper: cele patru laturi ale clădirii erau perfect identice, cu șirurile lor de ferestre acoperite cu pânze. Pentru o clipită, Încercă imboldul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
degetul arătător părea și el să aparțină spițerului. Abia acum, când vedea cadavrul, Înțelese perplexitatea lui Bargello. Capul Îi era acoperit de o scursură gălbuie. Pe jos, În apropiere de cadavru, zăcea răsturnat un cazan din cupru În care se zăreau resturile materialului folosit pentru crimă: ceară de lumânări. Mâinile, legate la spate, rămăseseră Încleștate În tentativa de a se elibera de sfori. Imaginea primei crime Îi fulgeră lui Dante pe dinaintea ochilor, cu evidentele ei asemănări. Ceara era baza de preparare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vorba, Într-adevăr, de spițer. Îi deschise haina În dreptul pieptului, scoțând la iveală cinci tăieturi care Îl Însemnau cu un pentagon, ca acela al mozaicarului. Rănile păreau prea superficiale ca să fi fost mortale, iar alte semne pe trup nu se zăreau. Ceara clocotită fusese vărsată peste bietul om cât timp Încă mai era În viață. Probabil că Teofilo urmărise până la sfârșit mișcările asasinului, Înainte ca ochii să Îi fie arși de lichidul clocotit. Își imagină spectacolul Înfiorător ce avea să apară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
În urletul de pe urmă. Lui Dante i se părea că se cufundă În delir. Până În acea clipă, Își concentrase toată atenția asupra trupului chinuit. Privirea Îi alergă spre cufărul ferecat. Pe jos, dinaintea capacului deschis, zăceau foile pe care le zărise prima oară. Le culese cu aviditate, În timp ce constata că leacul miraculos dispăruse. Cel ce Îl ucisese pe spițer Îl sustrăsese, după ce Își executase macabra punere În scenă. Apoi trebuie că examinase foile, pe care Dante și le amintea legate, ordonat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
deplasa spre partea opusă a construcției. Cineva umbla făcându-și paravan din țesăturile Întinse, pentru a se Îndepărta fără să fie văzut. — Repede, Bargello, dă fuga cu oamenii dumitale; e Încă aici! strigă el, În timp ce o zbughea către punctul unde zărise mișcarea. Nu știa dacă oamenii Îi urmaseră ordinul, dar nu avea vreme să verifice. Zorindu-se, Își deschise drum printre țesăturile care Îl Împiedicau. Își ținea mâna pe mânerul dăgii, fără a se Întreba ce va face dacă s-ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
vrea. Se grăbi să Își coboare din nou tonul. Așadar, ceea ce Îi spusese infamul acela de Giannetto era adevărat, dacă și Bargello era sigur de prezența celor doi meșteri din Como. Dar era oare vorba de aceiași pe care Îi zărise el În subterană? Și pentru ce la Florența ajungeau atâția tovarăși de breaslă ai meșterului Ambrogio? — Iar acum, unde sunt? — Fii liniștit, priorule. Omul meu are experiență. Sunt sub supraveghere, cum e obligatoriu pentru oricine pătrunde pe teritoriul Comunei dându
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
le permisese unor oameni Înarmați să pătrundă În Palatul priorilor, fără ca garda să fie alertată? Șovăi o clipă: poate că ar fi trebuit să se Întoarcă și să adune câțiva soldați, Înainte să se apropie de inchizitor. Însă acesta Îl zărise și se mișcă cu repeziciune prin spațiul pustiu al claustrului, parcă nerăbdător să ajungă din nou sub umbra ocrotitoare a porticului. — Mă bucur să te Întâlnesc În sediul oficiului dumitale, frate, Îi zise, Întinzându-i ostentativ crucea pe care o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
raza de acțiune, resorbit de fluviul de trupuri. Abia atunci Își dădu seama de neobișnuita agitație din jurul său. Din spate, presiunea lumii aproape că Îl ridica de la pământ, târându-l spre piațeta de la capătul străzii. Pe deasupra mulțimii de capete se zărea un vârtej de pânze colorate, Înălțate ca niște vele pe platforma unui car oprit pe latura scurtă a pieței. Pe acea scenă improvizată se mișcau Încoace și Încolo niște trupuri Îmbrăcate În straie multicolore, Înconjurate de o mulțime care aplauda
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
din preajmă, care Încercau să se Îndepărteze În grabă, răsturnând bănci și mese. Dante se răsucise și el, În timp ce mâna Îi alerga spre daga ascunsă. Între timp, cu coada ochiului, căuta o cale de retragere spre centrul Încăperii. După ce Îl zări pe cel ce părea să fie șeful năvălitorilor, păru să se liniștească. Un bărbat bondoc, purtând o armură greoaie, răcnea comenzi În dreapta și În stânga și, Între timp, din ochi, părea să Îl caute chiar pe el. Poetul Îi ieși În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Arnului. Ocupați să lupte Împotriva flăcărilor spre a-și salva propriile averi, poate că oamenii aceia aveau să se potolească. Alungă repede gândul acela dictat de disperare. După o ultimă cotitură pe Lungarno, larma sporise În intensitate. În depărtare, se zăreau deja torțele celor două tabere care se Înfruntau. Era stranie această confruntare nocturnă, se gândi, În timp ce se oprea o clipă, aplecându-se din pricina efortului. Îi lipsea pe adversari de plăcerea de a se insulta față În față, de a-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
posibil să repună stăpânire pe situație. — De unde știm că sunt Negri? strigă el spre Bargello. În lucirea slabă a lunii se deslușea cu greu o masă confuză, dincolo de stăvilar. Puteau fi și misterioșii ghibelini despre care vorbea toată lumea. — Le-am zărit emblema: Îl au pe Sfântul Gheorghe. Ai noștri răspund cu Ioan Botezătorul, răspunse celălalt. Pe lângă Dante trecură câțiva bolovani, care se izbiră violent de pereții din scânduri ai prăvăliilor. Evită alte pietre aruncându-se la adăpost Îndărătul statuii mutilate a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
elimine un martor al afacerilor lor. Se simți pierdut, un șoarece În ghearele pisicilor. Apoi, desluși o posibilă cale de scăpare. Pe o latură a rampei carosabile a podului exista un rând de trepte Înguste. Chiar dacă, cu greu, se putea zări abia prima treaptă, era sigur că ducea la malul râului. Alergă Într-acolo, evitând cu puțin o ghioagă țintuită care Îi trecu pe lângă tâmplă, În timp ce o mână Încerca să Îl Înșface de braț. Izbuti să se sustragă din prinsoarea străjerului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Romana. Dar se temea că ceilalți mercenari, călăuziți de mistreț, se puseseră pe urmele sale. Dacă primul grup ar fi făcut cale Întoarsă, el s-ar fi pomenit Încolțit pe ulița de cărămizi, fără putință de scăpare. În clipa aceea, zări o umbră În spatele său. Se răsuci dintr-o dată, gata să lovească. În beznă, recunoscu chipul lui Cecco Angiolieri. Cum era posibil? Cu puțin timp În urmă, omul acela se afla cu el, În tavernă: trebuie că ieșise Îndată după aceea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
lui era o cameră neluminată, complet pustie. În față Începea o rampă din trepte mici din piatră. Slaba strălucire a lunii care pătrundea pe ușa smulsă din țâțâni abia dacă era suficientă ca să permită să te orientezi În spațiul Îngust. Zări o lampă cu ulei, așezată Într-o nișă din perete. Scoase din pungă iasca și amnarul. De Îndată ce fu În stare să vadă pe unde pășea, urcă grabnic la primul etaj. Podeaua din scânduri scârțâia sub greutatea lui. Nădăjdui că se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Înțeleagă, exista un singur mod. Adună grăbit cartoanele Într-un mănunchi, căutând ceva În care să le Înfășoare pentru a le lua cu sine. Rezemată pe un taburet În deschiderea oblică a ferestrei cu două arcade, i se păru că zărește o perdea Împăturită. O luă și o deschise, aruncând-o pe masă. Din nou rămase stană de uimire. Nu era vorba de o perdea pentru noapte, cum crezuse, ci de o bucată grea de lână albă. Deschisă, căpătă o formă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
abia adăpostit Într-un golfuleț micuț, ocrotit de o scurtă limbă de pământ. Împrejur, câteva colibe din lemn alcătuiau un cătun de pescari. Însă un alt amănunt Îi atrase atenția. Mai Înainte, la vreo sută de coți depărtare de coastă, zări silueta neagră a unei galere ce Încerca să iasă În larg sub impulsul pânzei umflate de vânt. Îmbarcațiunea era lipsită de pavoaz și de orice alt semn de recunoaștere. Aplecată primejdios Într-o rână, după cât putea vedea poetul, părea În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Îl udau. Pe puntea În flăcări recunoscuse silueta Antiliei. Avu senzația că femeia i se adresa, cu un braț ridicat. Erau probabil spasmele morții, Însă lui Îi păru gestul politicos al cuiva care Își ia rămas-bun. I se păru că zărește cum chipul ei se topește ca ceara sub acea albeață orbitoare, iar părul i se aprindea Într-un val alb. De ce se spune că negrul e culoarea morții? Dimpotrivă, ea Înaintează cu pași mari Înveșmântată În lumină și purpură. Apoi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
blândețe, ca și când ar fi voit să o ocrotească; acum se mai puteau vedea doar două limbi de flăcări mișcate de vânt, În apropierea capetelor care se mistuiau. Corabia dispăruse În talazuri. În lumina crepusculară, doar vârful catargului carbonizat se mai zărea peste creasta valurilor: o piatră de mormânt unduitoare, ce indica locul Îngropăciunii marine. Abia atunci Dante Își dădu seama de prezența a două figuri călare, acoperite cu mantii greoaie de călătorie, cu fețele ascunse În glugi, țanțoșe În dreptul pragului uneia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
Își cere scuze etc., etc. N-aveam de ales, așa că am lăsat adresa de la hotel, Carbonnaire 8, și m-am grăbit spre sala de așteptare, căutând cu privirea pe cel despre care știam că trebuie să mă preia. L-am zărit destul de repede: un tip cu alură și față de șofer profesionist, dar cu niște ochi imenși, neverosimil de verzi, ținea În mână un mic banner inscripționat cu numele meu și cu sigla Congresului. Nu părea nici mirat, nici deranjat de Întârziere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1884_a_3209]
-
O sută de ani de zile la porțile orientului Episodul 1 DESPRE CUM AU îNCĂPUT DOI VREDNICI CĂLUGĂRI îNTRO SUTANĂ Pe la 1600 și ceva, dacă cineva și-ar fi sumețit privirea peste dealurile mângâiețe de dincolo de Vaslui, ar fi putut zări la o aruncătură de ochi două siluete mergând aplecate sub suflarea neostoită a crivățului de Crâm. Prima siluetă era înaltă, ciupită de vărsat, cu nasul coroiat și urechile clăpăuge ascunse sub pletele proaspăt retezate. A doua siluetă părea mai scundă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
continuă ea: — Ce fericit poți fi, domnule Iovănuț! Umbli atâta și vezi atâtea! Pe când eu... tot în stepă. Mă uit în dreapta: stepă. Mă uit în stânga: stepă. Mă uit în sus... ce să mai vorbim?! „Mde!” își spuse în gând Iovănuț, zărindu-i totuși Huruzumei vârful botinei în formă de semilună cum se mișca jucăuș prin iarba îmbelșugată care creștea illo tempore pe-acolo, pe lângă Nistru. Mă plictisesc îngrozitor! - șopti tătăroaica, uitându-se în toate părțile. Degeaba știu scrisul și cititul. N-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
blânzi, somnoroși, ce frază frumoasă am scos. Așa! Să-i lăsăm acum o vreme pe Metodiu și pe han, pe Iovănuț și pe Huruzuma, să se bucure de dulceața vieții de tabără și să ne aruncăm privirea peste stepă. Ce zărim? Scoală, Cetitoriule! La o oarecare depărtare de tabără, trei oameni pe trei cai veneau încet, la pas. Caii abia mai mergeau, călăreții abia se mai țineau. Cel din mijloc, mai gras, bărbos, bine îmbrăcat, cu o căciulă de jder pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
ei ne-au mai rămas. Lunecăm deci mai departe, mai spre dreapta, trecem la Iovănuț ce privește cu coada ochiului carnea rumen-maronie a tătăroaicelor care serveau forfotind, trecem și de tătarul tuns scurt, cu urechile atente, pe care l-am zărit o clipă la începutul povestirii noastre și care, deși n-a participat la acțiunea propriu-zisă, s-a învârtit mereu în preajma ei, și ne așezăm în sfârșit în dreapta lui Broanteș, rapsodul căruia, de nu îți fi uitat, i se întâmplase acel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]
-
HOTARE — Doamne, măi rumâne, prin ce spaimă ne-ai trecut sufletele! - glăsui Metodiu lăsându-și mâinile jos și, o dată cu ele, și trupul. Șezură toți trei în iarbă. Nu mi-am făcut decât datoria! - răspunse voinicul, plecându-și feciorelnic ochii și zărind în iarbă o șopârlă de smarald, ce dormea pe fâșie, o făcu să se miște vioaie, după care îi dete una cu buzduganul. Șopârlă mai zvâcni o dată din coadă cu putere, apoi rămase pentru totdeauna fără suflare, amestecată cu glia
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1959_a_3284]