21,807 matches
-
poezii (1873) cuprinde poezii ocazionale, fabule, poezii sociale și politice, precum și o traducere din "Tristele" lui Ovidiu. Cugetări profunde exprimate într-o „formă dură” (după cum a considerat însuși autorul), versuri scrise în momente de supărare sau chiar de deznădejde: opera poetică a lui Hasdeu, care n-a avut un răsunet deosebit. El a caracterizat-o prin următoarele rânduri: O poezie neagră, o poezie dură,<br> O poezie de granit,<br> Mișcată de teroare și palpitând de ură,<br> Ca vocea răgușită
Bogdan Petriceicu Hasdeu () [Corola-website/Science/297373_a_298702]
-
crez exclusiv artistic (Roger Desnos, G. Ribemont-Dessaignes, Antonin Artaud, Roger Vitrac etc.). În 1929, la data de 15 decembrie, Breton publică Al doilea manifest al suprarealismului, în care încerca să stabilească incidența dialectică între vis și acțiunea socială, între activitatea poetică, psihanaliză și actul revoluționar, iar în 1933 se rupe total de comunism considerându-se reprezentantul autentic al suprarealismului "pur"(la care vor adera, între alții, René Char, Luis Buňuel, Salvador Dali). În 1938, Breton pleacă în Mexic, unde fundează împreună cu
Suprarealism () [Corola-website/Science/297390_a_298719]
-
sporadic, și după al doilea război mondial. Pe lângă inevitabilele excese anarhiste, suprarealismul "a exaltat o literatură-poezie"(G. Picon), o fluiditate lirică, o libertate asociativă, o dinamizare a metaforei, un gest al aventurii spirituale, care au lărgit și au adâncit sensibilitatea poetică a contemporaneității. În România, suprarealismul a fost teoretizat și practicat de revistele Alge și urmuz. Suprarealismul urmărea prin programul său pătrunderea artei în planul subconstientului, al visului, al delirului în care spațiile umane scapă de controlul conștiinței. Generația a doua
Suprarealism () [Corola-website/Science/297390_a_298719]
-
un registru fix de mișcări și intervențiile care țin de „doar aici și doar acum”. De fragilitatea prezenței circumscrise momentului prezent. Coregrafiile sale au vulnerabilitatea unor file de carte-foiță de țigară, pe care corpul contemporan își depune istoria materială și poetică. Proporția sau mai degrabă subminarea ei este reprezentativă pentru felul în care La Ribot jonglează cu suprapunerea perspectivelor de percepție. Folosește acțiuni care sunt disproporționate în raport cu intențiile lor pentru a distruge raportul convențional act-scop. În Candida Iluminaris</em> aprinde o
Vulnerabilitatea corpului de cursă lungă. La Ribot și Vera Mantero () [Corola-website/Science/296124_a_297453]
-
la Belgrad și a fost criticat pentru unele concesii pe care le-ar fi făcut noului regim. Anul 1952 îl surprinde în afara Facultății, devine simplu cercetător la Institutul de Lingvistică, lucrând la "Dicționarul limbii române moderne" și la "Dicționarul limbii poetice a lui Mihai Eminescu". După 1955 este reintegrat în mediul academic universitar și se dedică redactării unor studii, micromonografii despre "Cervantes", "Shakespeare", "Camoens", "Voltaire", "Goethe", "F.M. Dostoievski", "Stendhal", "Odobescu". Toate aceste studii vor fi ulterior în volumul "Studii de literatură
Tudor Vianu () [Corola-website/Science/297566_a_298895]
-
22 aprilie 1894 - d. 14 mai 1957) a fost un romancier, dramaturg, doctor în filozofie, nuvelist și poet. El pune capăt romanului tradițional și rămâne în literatura română, în special, ca inițiator al romanului modern. Nicolae Manolescu scria că „"Întreaga poetică a romanului camilpetrescian exprimă renunțarea curajoasă la iluzia cunoașterii absolute a omului"”. S-a născut la București, în 22 aprilie 1894. Este fiul lui (mort, se pare, înainte de nașterea scriitorului) și al Anei Cheler. A fost crescut de o doică
Camil Petrescu () [Corola-website/Science/297554_a_298883]
-
XX, care se îndruma pe alte căi decât ale romantismului eminescian. Deși orientat spre modernism, Streinu îi acordă lui Al. Macedonski un spațiu destul de limitat în cadrul capitolului Orientarea estetizanta din Istoria literaturii române. Pe larg e discutată noutatea ideilor lui poetice, unele în premieră mondială, ca transpoziția senzațiilor, apropierea poeziei de muzica, verslibrismul. Admirația criticului față de opera lui Macedonski, care, prin atitudinile exacerbate ale autorului se dezvoltă într-o semeție de artă luciferică, sublimă și nemaicunoscută", este indiscutabilă. Vladimir Streinu se
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]
-
își conturează profilul pe deplin atunci când abordează perioada interbelica. Spre a-i cunoaște și mai clar opțiunea estetică, va trebui să citam studiul Tradiția conceptului modern de poezie, publicat în vol. "Pagini de critica literară" (1938). Criticul reface acolo istoria poeticelor din antichitate până la Edgar Allan Poe, care aduce marile inovații; el restituie poeziei noblețea aristotelică a plăcerii, combate ideea de inspirație, poemul construindu-se treptat, cu preciziunea și rigoarea logică a unei probleme de matematică. El pune pe primul plan
Vladimir Streinu () [Corola-website/Science/297567_a_298896]
-
dar în timpul studenției a participat și la ședințele cenaclului „Junimea”, conduse de Ovid S. Crohmălniceanu. Absolvent al Liceului „Dimitrie Cantemir” din București, el va urma cursurile Facultății de Limbă și Literatură Română. În 1980 prezintă teza de licență despre imaginarul poetic eminescian din poezia postumă, care s-a transformat în volumul "Visul chimeric", reeditat în anul 2011. În anul 1999 obține doctoratul în literatură română cu o teză despre Postmodernismul românesc, coordonată de profesorul Paul Cornea, publicată în același an la
Mircea Cărtărescu () [Corola-website/Science/297587_a_298916]
-
proiect unic în felul său este "Levantul", o epopee eroicomică dar și un periplu prin istoria literaturii române. Procedeul a fost utilizat și de scriitorul irlandez James Joyce în capitolul intitulat "Boii soarelui" din romanul "Ulise". Scriitorul reciclează toate stilurile poetice, de la Dosoftei la Nichita Stănescu. Însă nu toți scriitorii și criticii contemporani apreciază felul în care a fost scris Levantul. Criticul Virgil Diaconu, în revista "Actualitatea literară", consideră că: „Volumul Levantul se naște prin imitarea poeziei poeților predecesori, români sau
Mircea Cărtărescu () [Corola-website/Science/297587_a_298916]
-
clară și muzicală, vizibilă în creațiile poeților grupați în Cercul Literar de la Sibiu și inaugurată în jurul revistei "Albatros" și alte publicații de tinerii poeți contestatari din București. Nota comună a acestor tineri, sensibilizați de război și dezamăgiți de vechile tehnici poetice, era spiritul de contestație manifestat în toate domeniile, printr-o negație energică, juvenilă, a valorilor admise de școală. Poemul devine o confesiune lirică legată de întâmplările imediate și animată de limbajul străzii. Ce s-a întâmplat cu această generație de
Ion Caraion () [Corola-website/Science/297588_a_298917]
-
de limbajul străzii. Ce s-a întâmplat cu această generație de scriitori, se știe. Unii au dispărut de pe scena vieții literare sub tăvălugul realismului socialist, alții au reapărut după două decenii de tăcere, și reafirmarea lor a contribuit la resurecția poetică din ultimul deceniu al secolului al XX-lea. Ion Caraion a trăit mai mult decât oricare destinul generației lui. Primul volum, "Panopticum" (1943), afirma cu mare gravitate teme ca negația poeticului, contestarea valorilor constituite, terifiantul vieții comune, concretizate în violența
Ion Caraion () [Corola-website/Science/297588_a_298917]
-
de tăcere, și reafirmarea lor a contribuit la resurecția poetică din ultimul deceniu al secolului al XX-lea. Ion Caraion a trăit mai mult decât oricare destinul generației lui. Primul volum, "Panopticum" (1943), afirma cu mare gravitate teme ca negația poeticului, contestarea valorilor constituite, terifiantul vieții comune, concretizate în violența limbajului. Luna, lacul, floarea etc. întâmpină ironiile cele mai crude. Cosmosul revine la o materialitate confuză, prebiblică. E ceea ce sugerează poezia lui Ion Caraion din "Panopticum" și din volumele ulterioare, " Omul
Ion Caraion () [Corola-website/Science/297588_a_298917]
-
și anume că exprimă atât de multe prin atât de puține cuvinte. Unul din mulți poeți moderni ai Japoniei este Banya Natsuishi. Acesta încerca să îmbine poemele haiku cu imagini vizuale abstracte. Se poate spune că poeme haiku exprimă sentimentele poetice ale scriitorului într-o formă concisa, scurtă, care stimulează imaginația cititorului, descriindu-i scene pe care - astăzi - este posibil ca acesta să nu le fi văzut niciodată. Shiki și-a exprimat concepția conform căreia Haiku-ul este un "instantaneu" al
Haiku () [Corola-website/Science/297607_a_298936]
-
un V. Ivănceanu puneau întrebări incomode, sfidătoare, care băteau mult dincolo de «estetic», îi atacau fără inhibare pe scriitorii oportuniști, unii dintre ei «clasici în viață».” (Onirismul subversiv, în „România literară”, nr. 10/ 1992, p. 4). • Alina Ioana Bako, «Dinamica imaginarului poetic.Grupul oniric românesc», Cluj, Editura Eikon, 2012 • Alina Ioana Bako, «Voies et voix de l'imaginaire roumain: Le groupe des poètes oniriques»,Editions universitaires europeennes EUE, 2012 • Luminița Corneanu, "Leonid Dimov. Un oniric în Turnul Babel", București, Editura Cartea Românească
Onirism () [Corola-website/Science/297610_a_298939]
-
în 1852. Între anii 1852-1853, Alecsandri rămâne pentru mai multă vreme în Franța. În vara anului 1853, pornește spre sudul Franței, într-o călătorie spre Pirinei, Marsilia, Gibraltar, Tanger, Africa, Madrid, o călătorie care va lăsa urme în creația sa poetică, în gustul pentru exoticul mauro-hispanic. În 1855 s-a îndrăgostit de Paulina Lucasievici, cu care a avut o fată, Maria, în noiembrie 1857. S-au căsătorit nouăsprezece ani mai târziu, pe 3 octombrie 1876. Din 1860 se stabilește la Mircești
Vasile Alecsandri () [Corola-website/Science/297595_a_298924]
-
comentat", Albatros, 1975, ediția a II-a, în colecția „Clasici români interpretați” a editurii Pontica, 1995; "Repere", Cartea românească, 1977; "„Luceafărul”" comentat, Albatros, 1978; ediția a II-a în colecția „Clasici români interpretați”, Pontica, 1996; "Ion Barbu. Eseu despre textualizarea poetica", (Cartea Românească, 1981; ediția a II-a, cu un tabel cronologic de George Popescu, colecția B.P.T., Minerva, 2000); "Avangardă literară românească" (editură Minerva, 1983, ediția a II-a, revăzuta, colecția B.P.T., Minerva, 1999; ediția a III-a, revăzuta și adăugita
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
Minerva, 1983, ediția a II-a, revăzuta, colecția B.P.T., Minerva, 1999; ediția a III-a, revăzuta și adăugita, Pontica, Constantă, 2006); "Lucian Blaga comentat", Albatros, 1983, ediția a II-a în colecția „Clasici români interpretați”, Pontica, 1995; "Eseu despre textul poetic ÎI", (Cartea românească, 1986; ediția a II-a, cu o prefață de Ștefan Borbely, editura paralelă 45, Pitești, 2006); "Opera literară a lui Ion Barbu", Cartea românească, 1990; "Textualism și autenticitate", Pontica, Constantă, 1993; "Poezia română actuala" (O antologie comentată
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
Barbu comentat", „Viața românească”, 6, 1975; Mircea Scarlat, "Repere", „Săptămâna”, 409, 1978; Mihai Ungheanu, "Repere", „Luceafărul”, 6, 1979; Nicolae Manolescu, "Luceafărul: o ipoteză originală", „Contemporanul”, 26, 1979; Edgar Papu, "O recentă interpretare a „Luceafărului"”, „Luceafărul”, 2, 1979; D.R. Popa, "Avangardismul poetic românesc într-o antologie italiană", „Tribuna României”, 190, 1980; Valeriu Cristea, "Când te fură realul", „România literară”, 37, 1981; Mircea Iorgulescu, "Pradă realului", „România literară”, 15, 1981; Alex. Ștefănescu, "A avea ultimul cuvânt", „Tomis”, 3, 1981; Nicolae Manolescu, "Teoria și
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
europeană", „Flacăra”, 16, 1984; Nicolae Manolescu, "Intermezzo", „România literară”, 6, 1985; Radu G. Țeposu, "Intermezzo", „Flacăra”, 49, 1985; Ion Bogdan Lefter, "Intermezzo", „Viața românească”, 12, 1985; Edgar Papu, "O creativitate tânără", „Luceafărul”, 39, 1986; Radu Călin Cristea, "Eseu despre textul poetic ÎI", „Familia”, 5, 1987; Adrian Marino, "Critică sincronica", „Tribuna”, 4, 1988; Al. Cistelecan, "Psaltirea textualista pre vresuri tocmita", „Vatra”, 7, 1988; Nicolae Manolescu, "Autenticitatea scriiturii", România literară”, 27, 1989; Monica Spiridon, "Drumul spre Meka sau aventură textuala", „România literară”, 23
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
povestitorului", „Steaua”, 10, 1990; Monica Spiridon, "Lecția de anatomie", „Ramuri”, 5, 1990; Ioan Buduca, "Despre textualism", „Contemporanul”, 31, 1990; Maria Cornelia Oros, "Dracula postmodernul", „Euphorion”, 1, 1994; Florin Mihăilescu, "Textul că mit modern", „Viața românească”, 1-2, 1995; Ștefan Borbely, "Bilanțul poetic", „Poesis”, 3-4, 1998; Dan Silviu Boerescu, "Monument versus document: utopia necesară", „Contemporanul”, 1, 1999; Constantin Ciopraga, "Poezia română actuala", „Dacia literară”, 6, 2000; Luminița Marcu, "Poeticitate românească postbelică", „România literară”, 25, 2001; Solomon Marcus, "A fi mereu în miezul vieții
Marin Mincu () [Corola-website/Science/297596_a_298925]
-
a Universității din București (în 1962) și lucrează ca cercetător la Centrul de Cercetări Fonetice și Dialectale de sub conducerea lui Alexandru Rosetti, maestrul său în anii de formație lingvistică. Împreună cu alți colegi de generație, este unul dintre fondatorii Cercului de Poetică și Stilistică din București (1963), aflat sub îndrumarea lui Tudor Vianu, Mihai Pop și Alexandru Rosetti. Prima sa carte, " Fragmente despre cuvinte" (1968), impune deodată un eseist strălucitor și non-conformist. Toma Pavel s-a expatriat în Franța în vara anului
Thomas Pavel () [Corola-website/Science/297618_a_298947]
-
Claude Bremond, Paris, 2000) și, mai ales, "La pensée du roman", la Editura Gallimard. Romancier impenitent el însuși (prin [["Le miroir persan", Montréal, 1978)(trad. rom. Oglinda persană), autorul realizează în această lucrare "Gândirea asupra romanului"(trad. aprox.) o extraordinară poetică a romanului european, din Antichitate până în secolul al XX-lea. Dintre principalele sale cărți, au fost traduse în românește "Lumi ficționale" (Minerva, 1992), "Mirajul lingvistic" (Univers, 1993) și "Arta îndepărtării" (Nemira, 1999). Cunoscut în ultimii ani și publicului din țara
Thomas Pavel () [Corola-website/Science/297618_a_298947]
-
Otilia Cazimir, Calistrat Hogaș, I. A. Bassarabescu și Ionel Teodoreanu. De asemenea inclusă în acest curent, „proza lui Emil Gârleanu e un ecou sintetic din N. Gane, M. Sadoveanu, Bratescu-Voinesti si I. Bassarabescu”, „Gârleanu e departe de a avea mijloacele poetice ale lui Sadoveanu, pe care totuși l-a umbrit fără dreptate.” Cornis-Pope crede că proza lui Sadoveanu este o continuare a „narațiunii naționale” explorată anterior de Nicolae Filimon, Ioan Slavici și Duiliu Zamfirescu, în timp ce istoricii literari Vianu și Zigu Ornea
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
a lui Ion Creangă. Scriitorul însuși era fascinat de „elocvența” oralității rudimentare, și în special a discuțiilor băieșilor pe care le-a auzit în timpul călătoriilor sale. Pornind de la observațiile făcute de mai mulți critici, care au lăudat, în general, calitățile poetice ale prozei lui Sadoveanu, Crohmălniceanu a vorbit în detaliu despre rolul romancierului moldovean în remodelarea limbajului literar. Această contribuție deosebită a fost descrisă pentru prima dată la începutul secolului al XX-lea, când Sadoveanu a fost aclamat de către Titu Maiorescu
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]