25,611 matches
-
ocup) În mod normal studenții la Psihologie și societatea - o r)utate mai rea decât cea pe care, cei mai mulți dintre noi o iau În considerare În ipotezele lor. Poate c) mulți dintre cei care au trecut prin ororile din lag)rele morții au dorit ca, dup) toate acestea, s) fie Împreun). Dorința lor era s) tr)iasc) Împreun) că evrei. Oricum, este inutil s) vorbim de alternative. Întemeierea unui stat a fost inevitabil). Nevoia disperat), pur) i-a mănat pe supraviețuitorii
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
stat a fost inevitabil). Nevoia disperat), pur) i-a mănat pe supraviețuitorii evrei În Orientul Mijlociu. Ei nu rezolvau În mod abstract probleme istorice. Trecuser) prin pericolul extincției. Cu ce se confruntau arabii când au sosit acești evrei refugiați? „Cea mai rea soart) pe care puteau s-o aib) arabii”, scrie Walter Laqueur, unul dintre cei mai valoroși cercet)tori ai Orientului Mijlociu, „era că Palestina s) fie Împ)rțit), iar unii arabi s) aib) statutul de minoritate Într-un stat evreu
Până la Ierusalim și înapoi by Saul Bellow () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2110_a_3435]
-
totul diferit... Să Începem cu spectacolul de la Piatra-Neamț. 1968. Tancurile rusești invadaseră Cehoslovacia. Eram cu toții depășiți de evenimente. Dincolo de splendoarea plastică, spectacolul punea, pentru noi, marea Întrebare despre duplicitate și strategie: cum să fii În anul ’68 și bun și rău, cum să trăiești fără să te compromiți. Am resimțit spectacolul din perspectiva discursului tău extraordinar despre Jan Palach la conferința de presă de a doua zi. El Își dăduse foc pentru a protesta față de intrarea tancurilor rusești. Tu ai terminat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
magazinul de discuri: „Aveți Turandot de Verdi?“, vânzătorul s-a uitat lung la mine și după ce l-a consultat pe șeful lui („A scris Verdi un Turandot?!“), m-a Întrebat ezitând: „Vreți să spuneți că-i de Puccini, nu ??!!!“. Semn rău pentru un Început la Covent Garden, mi-am zis, am confundat compozitorul... După mulți ani, trecând, În Londra, prin fața acelei prăvălii, am apreciat că semnul nu a fost chiar rău, privind În vitrină afișul spectacolului meu cu Turandot, care continua
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
sus printre gratii, Închisoarea devenea cosmică. În orice reprezentare realistă a poveștii, când În ultimul tablou se deschid porțile și Guvernatorul apare deus ex machina să aducă dreptatea, să-i elibereze pe cei buni și să-i pedepsească pe cei răi, nimeni nu crede În acest deznodământ, care pare mereu artificial. Dar dacă tratăm subiectul ca pe o alegorie spirituală și ne aflăm În purgatoriul dantesc, acest episod corespunde cu ieșirea din tunel la lumină. Soluția noastră a fost ca alaiul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
social - nici cel sovietic, nici cel capitalist - nu pot satisface Întrebările capitale ale omului și că răspunsul (apăs pe fiecare silabă) e doar În i-ma-gi-na-ți-e, drumul Împăcării trece prin Poarta Sărutului și la Masa Tăcerii toate personajele dramei, bune și rele, se reunesc și-i privesc pe semenii lor din sală, În tăcere și unii, și alții, atât...“. Ochii jucăuși ai președintelui, pe care Îi știam de la televizor, atât de populari și familiari, zburdau iar ! „Sunteți de acord?“ Îl simt reconciliat
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
Începutul anilor nouăzeci În calitate de corespondent străin și ilustrator al revistei londoneze Graphic. Se zvonea că viața Îi fusese Întunecată de oarecari nefericiri În căsătorie. Blândețea melancolică a firii compensa la el precaritatea talentului. Purta o manta lungă și pe vreme rea, iar pe vreme mai bună nu se despărțea de acel gen de pardesiu din lână maron-verzuie, numit loden. Eram captivat de modul În care folosea radiera specială pe care o ținea În buzunarul de la vestă, de felul În care ținea
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
să le germanizeze, În lipsa unei limbi mai potrivite) nu pentru că nu Înțelegea franceza, ci pentru că voia s-o insulte În fața tuturor. Parcă o aud și o văd pe Mademoiselle, cerându-i pe un ton dulce, dar cu o tremurătură de rău augur a buzei superioare, să-i dea coșul cu pâine; și la fel, parcă Îl aud și-l văd pe Lenski, continuând să-și soarbă supa neabătut și nefranțuzește; În cele din urmă, cu un biciuitor „Pardon, monsieur“, Mademoiselle se
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
1906, adică anterior datei de pe prima etichetă cu numele localității În care n-am mai călcat de atunci, nu reușesc să deslușesc nici o aripă, nici o fluturare de aripă, nici o licărire de azur, nici o floare Împodobită cu fluturi, de parcă o piază rea s-ar fi abătut asupra coastei adriatice, făcând invizibile „lepidele“ (după cum se exprimă argotic unii dintre noi). Exact așa s-ar putea simți Într-o bună zi un entomolog, când tropăind alături de un botanist ce jubilează, deja fără cască pe
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
foarte severi mi-au atras atenția asupra indicatorului PESCUITUL INTERZIS; dinspre niște mașini care au trecut pe lângă mine pe șosea s-au revărsat hohote de râs și vorbe batjocoritoare; niște câini adormiți, care Îi ignorau până și pe cei mai răi bețivani, s-au repezit la mine mârâind; niște țânci de-o șchioapă m-au arătat cu degetul mămicilor nedumerite; niște vilegiaturiști cu vederi largi m-au Întrebat dacă prind viermi pentru momeală; și Într-o dimineață, pe o Întindere de
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
care solicită În zadar ceva ce vine prea târziu - compasiune, Înțelegere, indiferent ce -, dar pe care nu le poți Înlocui și nici restitui prin simpla recunoaștere a unei asemenea lipse. 3 Primul meu trimestru la Cambridge a Început sub auspicii rele. Spre sfârșitul după-amiezii unei zile de octombrie mohorâte și umede, mi-am pus pe mine proaspăt achiziționata pelerină academică neagră-albăstruie și bereta neagră pătrată, cu sentimentul că iau parte la o stranie reprezentație teatrală, pentru a face prima vizită oficială
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
text tipărit care din Întâmplare era acolo (de pildă, „Liga nu deține nici un ban și nici o armă...“ sau „...Nemesis s-a răzbunat pe ezitările și indecizia Aliaților În Europa Centrală și de Est...“), ieșea În relief cu o claritate de rău augur - până ce pata portocalie exploda brusc. Apoi foaia arzândă zbura pe coș, zumzăind ca o pasăre phoenix eliberată, pentru a se alătura stelelor. Te costa o amendă de doisprezece șilingi dacă pasărea aceea de foc era observată. Nesbit și prietenii
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
om al nostru, martir, cărturar care cu strădanie multă s-a aplecat asupra letopisețelor, asupra pisaniilor ca să deslușească din negura vremurilor trăirea lui Ștefan Voievod, trecutul zbuciumatei Moldove: Și candela aprinsă deasupra mormântului său s-a stins uneori în zile rele. Mâini de hoți au scormonit în mormântul cel sfânt. Dar amintirea sa a luminat totdeauna în marea biserică a conștiinței neamului. Uneori mai tare, alteori mai slab, dar nici un vânt năprasnic n-a putut-o stinge... Se vor înfrăți ei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fi mândri, recunoscători lui Ștefan cel Mare, care, cu toate "păcatele lui", și astăzi, după o jumătate de mileniu, în conștiința acestui popor, este considerat "cel mai Mare Român al tuturor timpurilor". Pentru toate câte le-am scris: bune și rele; adevărate și scornite; m-am încumetat să izvodesc cu mândrie o frântură de epopee din blagoslovita domnie a lui Ștefan al tuturor românilor. "Fraților cetitori! Să vă îndemnați a ceti aiastă "samă de cuvinte", ce precum s-au 'tâmplat, cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fiarelor" și d-aia nu pot fi răpus de fier vrăjmaș... Mai rău, s-a lățit vorba prin babe, cum că numele lui Ștefan Vodă îi bun la descântec de deochi și leac pentru bubă neagră, dambla, la alungat duhurile rele... și chiar la scos dracii... Ștefan surâde:... Aici, ce-i drept, au brodit-o, surâde Ștefan, la draci mă cam pricep, fie chiar și împielițați; la mulți am scos eu dracii din ei.... M-am liniștit, răsuflă ușurat Daniil. Acolo
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
zâmbet amar. Bate! Bate! O ia razna! S-a potolit. Îmi știe de frică. A obosit sărăcuța, o căinează cu milă Daniil. Iaca, un boț de carne chinuită, acolo... Nu mai poate... Prea mare-i povara... Te prăpădești de inimă rea. Ștefan reînnoadă firul, cu amară obidă, copleșit de amărăciune: Am vrut să mântui țara de orice asuprire străină. Și, iată, chiar "am mântuit-o"!... Am cufundat-o într-o și mai adâncă robie! Câtă durere și moarte am adus în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
fugeam! Da! Fugeam! Cădeam! Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă agățam de arbori! Îi îmbrățișam! Și plângeam! Plângeam și vărsam! Numai fiere vărsam! Mă sufocam și plângeam!" Apoi, cuvinte de dojană îi încolțiră în minte: "Răilor! M-ați alungat! Vouă... vouă ce vă pasă?! Ați stat cu sabia, ați căzut până la unu, acolo, la Valea Albă! Ce vă pasă?! Dar eu?! Eu ce să fac acuma?! De rămâneam cu voi! Trebuia să rămân acolo la Valea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
elan, Daniil se împiedică în spadă, o ridică cu silă și-și șterge palmele de poalele rasei, de parcă și le-ar fi mânjit cu sânge. Și continuă: Și ... și, rogu-te: prea-i cauți pricină lui Vodă Ștefan aista; ești rău și nedrept cu el! Nu uita că-i și al nostru... și-l vom apăra! Sunt un ... un "fost", spune Ștefan resemnat, cu un zâmbet dureros. Am fost o stea... Din păcate, a fost căzătoare... Comèdia s-a sfârșit. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și poruncește: Piei Satană! Satana!! O ia la fugă privind mereu în urmă ca și cum ar fi urmărit de un duh nevăzut și se pierde în depărtare, repetând întruna: Satana!!.... Satana!!... Aista-i "Sfânt" mare, recunoaște Toader. Sfântu' ista-i smintit rău... Toader clatină din cap, se scarpină în creștet: Nebun Sfânt... Sfânt Nebun... E un tâlc în nebunia lui... În veacu' nost' hain, trebuie să fii nebun sau să faci pe nebunu' ca să poți striga un adevăr fără să-ți pierzi
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
adună gândurile plimbându-se încoace și încolo, Tăutu își scoate de grabă calamara de la brâu, peana de gâscă de după ureche, pergamentul de la subsioară, și așteaptă cuvântul Domnului. Scrie! poruncește și începe să dicteze rar, apăsat: "În ghenarie curent, niște oameni răi și fără căpătâi din Țara turcească, tâlhari și hoți, au venit de-au prădat Țara Moldovei, desigur, fără știrea și porunca Luminăției Voastre..." Ai scris? Noi ne-am apărat cum am putut; dar să n-aibă grijă Luminăția Voastră, că
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
sarcastic. Alergam desculță pe malul mării și recitam sonetele lui Petrarca, mă luam la întrecere cu vuietul valurilor și strigam: De nu-i iubire tot ce simt, ce-i oare? Iar dacă e, din ce-a fost plămădită? De-i rea, de ce durerea mi-e-nsorită? De ce, de-i bună, roadele-s amare? De-s bucuros să ard, de ce mă doare? De nu... de nu... la ce mi-e lacrima... la ce mi-i lacrima..." Am... am uitat... Proastă eram! se ceartă ea
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
unui întreg șir de împărați stăpânitori ai unui Imperiu! Maria, potolește-te! "Os domnesc"! râde sarcastic. Să se sature de ibovnice, de țiitoare! "Curvele" astea grozav se pricep să vă îmbrobodească! Parcă ea mai știe care o fi "tatăl"?! Ești rea, Maria! o mustră el. Maruca mama lui Alexandru n-a fost o... o aia, cum zici tu. Mi-a povestit Vlaicu. N-a fost de neam mare, a fost fiica unui mic boier, dar toți mi-au spus că era
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
iasă, pe brânci, la lumină. Atâta suferință, atâta zăpăcenie, pentru că nu s-a găsit nimeni să-i lichideze ca pe câinii turbați și, o dată cu ei, să curme și rătăcirile minții lor bolnave. Am auzit că venețienii i-au pus gând rău și au năimit pierzători de i-au strecurat otravă în pilaf sau în vreo doftorie, povestește Maria. Din păcate, făptașii au dat greș. Vulpoiul a mirosit la timp și pierzătorii mi-e groază să pomenesc ce-au pătimit... Ah, cât
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
te sufocă prin fumul de carne arsă... În ipocrizia lor, "să nu păcătuiască vărsând sânge" cum scrie la Biblie, îi frig pe jăratec. Oricine îndrăznește să gândească liber este acuzat de erezie, vrăjitorie, dat pe mâna "Măicuței Inchiziții". Nu faptele rele ale omului îi înspăimântă, cât ideile noi, "ideile periculoase ce infectează omenirea". Îi ard pe rug, dar ei nu-și dau seama că nu s-a făurit lanț să cetluiască gândul, că nu s-a găsit supliciu care să ucidă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Să dea Domnul și Maica Precistă să izbândească, spune Maria și-și face cruce. Ștefan tace. Se plimbă cu mâinile la spate, apoi începe să râdă: În sfârșit, a sosit iscoada noastră de la Stambul! Mi-a povestit tărășenia... Sunt vești rele?! Spune! Spune! se precipită Maria. Ce vești?! A văzut când s-au întors la Stambul rămășițele "falnicei armii". "Tigrii pustiei" nu mai erau decât niște găini jumulite, rebegite, deși, după poruncă, băteau talpa țanțoși, sumețindu-se cu oarece prefăcută veselie, de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]