21,599 matches
-
își dispute cu științele naturii niște drepturi egale”. Convingerea sa este că prin intermediul fenomenologiei intenționale, spiritul a devenit câmpul experienței științifice sistematice. El consideră criza existenței europene ca pe o prăbușire de suprafață a raționalismului, ținând cont de faptul că rațiunea decăderii unei culturi raționale nu stă în esența raționalismului, ci numai în exteriorizarea sa și în absorbirea sa de către naturalism și obiectivism. În concordanță cu constatarea făcută de Husserl, Tereza Brândușa Palade, pe marginea celor spuse, afirmă că: „științele umaniste
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
rigid din științele naturii în științele sociale (psihologia, sociologia, economia etc.), ci și cu faptul că finalitatea cercetării științifice este îndreptată tot mai exclusiv, atât în științele naturii, cât și în cele sociale, spre o utilitate imediată. Utilitatea a devenit rațiunea de a fi a acestor științe, iar funcția cognitivă a științelor umaniste, pe care Husserl și Dilthey o leagă de spirit, și-a pierdut sensul și legitimitatea. În schimb, atât în educație cât și în cercetare, seducțiile pragmatismului și relativismului
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
acestor științe, iar funcția cognitivă a științelor umaniste, pe care Husserl și Dilthey o leagă de spirit, și-a pierdut sensul și legitimitatea. În schimb, atât în educație cât și în cercetare, seducțiile pragmatismului și relativismului care se opun unei rațiuni teoretice dezinteresate și unui umanism care cultivă per se adevărul, binele și frumosul, sunt mai prezente ca niciodată. Acest relativism științific este, cum am putea spune într-un limbaj apropiat de cel al lui Husserl, consecința abandonării unei tradiții umaniste
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
om: „primul om” a aparținut lumii grecești, orientat de ordinea cosmosului unit cu „al doilea om” al credinței, produs al revelației ebraico-creștine, orientat spre providență și înclinat spre un scop escatologic. Împreună au format o sinteză armonică de credință și rațiune, de istorie și meta-istorie. „Al treilea om” a rupt această sinteză întorcând spatele științei religioase și științei filosofice pentru a privilegia doctrina științifică ca instrument de dominare a lumii. „Al patrulea om” este fără tradiție și fără viitor. Acesta din
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
Cicero și Seneca au avut concepții asemănătoare. În această privință, și tradiția referitoare la daímon (δαίμων), legată de Socrate, a contribuit, cel puțin în parte, la divinizarea conștiinței în gândirea anticilor. Aceștia din urmă vedeau în conștiință o participare la Rațiunea divină sau la Spiritul divin care guvernează universul. Origine identifica conștiința cu pneuma egemonikón (πνεύμα ήγεμονικόν) care, în antropologia sa, este identificată cu sufletul vital. De asemenea, este relevantă identificarea conștiinței cu îngerul păzitor, dăruit la botez, o idee propusă
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
celor precedente, pe care grecii o numesc synteresis (συντήρησις), adică scânteia conștiinței. Potrivit concepției sale, această scânteie nu se stinge niciodată, ne avertizează că facem răul când ne lăsăm învinși de plăcere, sau de mânie, sau când suntem păcăliți de către rațiune. Ceea ce este într-adevăr semnificativ pentru tratarea noastră constă în așezarea scânteii conștiinței alături de „Spiritul care mijlocește pentru noi prin gemete de neexprimat”. Făcând un salt în timp, este relevantă gândirea filosofului și teologului englez John Henry Newman (1801 -1890
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
naturale. Această funcție permite omului să intre într-un dialog intim cu sine însuși, din moment ce-i descoperă persoanei bunătatea sau răutatea atitudinilor sale. A doua funcție, în conexiune cu prima, este cea de „judecător”. Conștiința emite o judecată practică a rațiunii ce-i dictează omului care este binele de făcut și răul de evitat. Această judecată, după cum am văzut, conține o rază de adevăr divin, iluminând existența omului în situațiile sale concrete. A treia funcție este cea de „normă de moralitate
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
definiția care caracterizează orientarea sa personalistă, este utilă pentru descifrarea ei. Din moment ce persoana este prezența însăși a omului, ea nu poate fi susceptibilă de o definiție riguroasă. De asemenea, ea nu este obiectul unei experiențe spirituale pure, detașată de lucrarea rațiunii și a datului sensibil, ci se descoperă prin intermediul unei experiențe decisive, care se adresează libertății fiecăruia. Nu este vorba de experiența imediată a unei substanțe, ci de experiența progresivă a unei vieți personale. De aceea, potrivit lui Mounier, noi nu putem
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
participiul natum), adică un om este om deoarece s-a născut din părinți umani. La Aristotel, termenul de natură este sinonim cu cel de esență (ousia). De asemenea, termenul „rațional” la Boethius traduce grecescul logon ekhon, unde termenul logos înseamnă rațiune (în limba latină ratio), ceea ce, la Aristotel, îi distinge pe oameni de animale. Boethius, vorbind de persoana umană, aplică definiția prin analogie cu cea divină. Astfel, potrivit definiției lui Boethius, nou-născutul este persoană chiar dacă nu este capabil să vorbească. I.
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
de sine (sopra se stessi). Fundamentul uman al persoanei este dependența divină de Absolutul personal. În schimb, când în tradiția gândirii occidentale acest fundament a fost dezrădăcinat de dimensiunea veșnică a lui Dumnezeu și a fost orientat spre subiectivitate, conștiință, rațiune, după o perspectivă clar antropocentrică, persoana este considerată înăuntrul ei (dentro di sè).” Enrico Berti observă o întoarcere la noțiunea clasică de persoană, în filosofia anglo-americană de inspirație analitică (Peter Simson, care afirmă necesitatea unei perspective metafizice; D. Wiggins, pentru
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
încearcă să definească voința omului în relație cu natura umană transmisă de Adam după păcat. Pentru Augustin, voința (voluntas) este un apetitus sau animi motus în linia dorinței, care poate să se refere doar la natură și depinde doar de rațiune să dea sau nu consensul dorinței. Adversarul său, Iulian din Eclan, susținea că voința ca alegere (proairesis) este o operație rațională care presupune cunoașterea a două sau mai multe lucruri diferite, prin urmare poate să aibă voință doar persoana ca
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
în vederea discernământului.” Se subliniază că Maxim face uz frecvent și de alte tipuri de distincții trihotomice, fără pretenția de a fi absolute: υοΰς - λόγος - αίσθησις, în care termenul λόγος ocupă în mod obișnuit poziția mediană și corespunde cu cea a rațiunii naturale; rațional - non rațional - non sensibil, în sensul că unele creaturi sunt raționale, non raționale, iar altele sunt corpuri mișcate de suflet; trupesc - psihic - spiritual, este vorba de o distincție paulină și plotiniană; rațional, irascibil, concupiscibil, schemă platonică specifică. În
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
ființe individuale și manifestă ceea ce este particular și propriu, stabilesc și circumscriu într-o manieră proprie ceea ce este comun și necircumscris. Pare semnificativ faptul că distincția natură-ipostază se regăsește la nivelul voinței. Puterile care caracterizează în mod specific ființa sunt rațiunea și voința, iar operațiile acestor puteri sunt raționamentul și apetitul. Voința (θέλησις) apare ca un apetit rațional care aparține omului, întrucât este înzestrat cu un suflet inteligent și se identifică cu capacitatea de autodeterminare tipică ființelor raționale. Însă el distinge
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
XIII-lea o regăsim, în mod deosebit, în gândirea lui Alexandru de Hales, care se referă la anumite definiții dualiste despre om, de origine augustiniană: înainte de toate, el afirmă că „există două substanțe în om, sufletul și trupul”: sufletul cu rațiunea sa și trupul cu puterile sale sensibile. Atunci când evocă noțiunea aristotelică de suflet ca formă sau perfecțiune a corpului, se observă și influența lui Bonaventura despre compatibilitatea cu doctrina unei dualități a substanțelor. O notă semnificativă se referă la caracterul
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
la sufletul - imagine și similitudine a lui Dumnezeu. Și în acest sens, Alexandru se situează pe același plan cu Augustin afirmând că sufletul este capax de a intra în raport cu întreg universul ființei. Această receptivitate se verifică la trei niveluri: spirit, rațiune și sensibilitate. În al patrulea rând, „spiritul, mintea, este partea principală a omului”. Termenul „minte” desemnează spiritul sau inteligența, dar nu este sinonim cu sufletul, principiul însuflețitor al trupului. Termenul „minte” este înțeles în mai multe sensuri: principiu care exercită
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
în istorie: - homo religiosus, legat de moștenirea iudeo-creștină, cu sentimentele de ură și de vină din cauza nostalgiei și dorinței unui bine cunoscut și apoi pierdut; - homo sapiens, care derivă din cultura greacă, o ființă superioară altor ființe din natură datorită rațiunii sale; - homo faber este animalul cel mai dezvoltat, care se distinge de celelalte ființe prin „dezvoltarea cea mai pronunțată a acelor atitudini psihice pe care le întâlnim deja în maimuțele antropoide”: - homo dionysiacus apare drept „trădătorul vieții” din cauza creșterii morboase
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
strânsă dintre conștiința unei ființe, membră a unei „comunități universale infinite de natură spirituală” și autoconștiința individuală a unei „tensiuni spirituale nelimitate” spre o comunitate tot mai bogată, mai vastă și completă, care ajunge la „comunitatea supremă și definitivă a rațiunii și a iubirii față de Dumnezeu”, potrivit intuiției lui Augustin despre „inquietum cordis”. Al treilea principiu, pe care el îl numește „reciprocitatea religioasă morală, sau a solidarității etice”, se propune aproape ca o alternativă la „doctrinele liberale despre comunitate”. El afirmă
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
rațional, cât și cel afectiv și include dimensiunea socială în care persoana se regăsește și spre care se simte atrasă. 3.2 Persoana ca unitate Filozoful german preferă înțelegerea persoanei mai degrabă ca „unitate co-experimentată” decât substanța care dispune de rațiune. Motivele pentru care nu pare să accepte ideea de persoană-de-rațiune” sunt următoarele: aplicarea la toți oamenii echivalează cu o depersonalizare pentru că nu permite o diferențiere a faptului de a fi persoană; în ordinea dezvoltării logice a aprofundării sale, recunoaște că
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
expresie - „lumina evangheliei” - diverse izvoare primare, iar cu cealaltă expresie, „experiența umană”, pe cele secundare. Scopul teologiei morale este să medieze diversele dimensiuni ale vieții creștine, dincolo de orice disociere dualistă: pe de o parte, credința și, pe de altă, parte rațiunea morală, considerată în autonomia sa relativă și orientată spre credință, într-un raport de circularitate dialectică. Confruntarea constantă și critică cu propriul trecut asigură măsura vitalității unei tradiții, și, în același timp, legitimează progresul prin asumarea noilor paradigme. Experiența morală
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
conceptuală. În al doilea caz, al experienței ca percepție a datelor de fapt (spre exemplu: „Nu-ți este permis să administrezi cuiva cianură!”), noi suntem în măsură să cunoaștem ceea ce am putea face sau omite, despre ceea ce este în puterea rațiunii noastre. Puterea limitată condiționează datoria morală astfel încât, în măsura în care se amplifică această capacitatea de cunoaștere, se amplifică și datoria (atunci când copilul devine adolescent slăbește directiva morală de a fi supuși autorității părinților). Desigur, aceasta nu înseamnă că normele se schimbă, ci
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
în intelect. Mintea umană reușește să atingă doar lumea fenomenelor și nu noumenul. Potrivit lui Kant, soluția este atribuită concepției despre om, ca spirit întrupat. Experiența sensibilă este o componentă insostituibilă pentru cunoașterea umană. Se trece de la o concepție naturală a rațiunii (H. Spencer), la o concepție istorică, ce-și are actul de naștere în Fenomenologia spiritului lui Hegel. Acesta este terenul care a favorizat orientarea psihologiei moderne, experiența interioară, introspecția privilegiată de spiritualiști și de fenomenologi. În cadrul analizei termenului „experiență” se
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
unele nuanțe ale experienței, următorul pas ne introduce în experiența de credință, de care omul este capabil prin deschiderea sa față de transcendent și prin capacitatea sa de a se autodepăși. J. Fuchs (reluând poziția lui J. De Finance) afirmă că rațiunea umană poartă în sine semnele unei „reprezentări” sau „caracterul de locțiitor” al lui Dumnezeu necunoscut. Devine evident că experiența morală are de-a face cu experiența lui Dumnezeu. În acest mod, experiența morală, cel puțin implicit, este și o experiență
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
al lui Dumnezeu necunoscut. Devine evident că experiența morală are de-a face cu experiența lui Dumnezeu. În acest mod, experiența morală, cel puțin implicit, este și o experiență de credință. Faptul că este călăuzit în comportamentul său moral de rațiune, (Toma de Aquino) înseamnă că omul posedă în sine capacitatea de a accede la discursul normativ. Este vorba despre o capacitate ca datorie a omului, creat după „chipul și asemănarea lui Dumnezeu”, de a nu atinge în mod arbitrar autorealizarea
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
profunzime, am vrut înainte de toate să oferim o privire riguroasă asupra conceptului de „experiență”, în intersectarea ei cu științele teologice și umane. De asemenea, am încercat să evidențiem rolul său important în înțelegerea exigențelor condiției umane (omul nu este doar rațiune, voință, sentiment, ci și fragilitate, nevoie, slăbiciune) și, pe de altă parte, participarea (care nu poate să nu fie benefică) laicilor în procesul de aprofundare a teologiei în general și în particular, în teologia morală, fiind convinși că „adevărata creștere
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]
-
spre Dumnezeu”, în timp ce „răul moral există numai atunci când se răspunde în mod negativ la chemarea absolută a lui Dumnezeu”. Această primă regulă are nevoie de norme operative care obligă și interzic. În acest sens, legea naturală se identifică cu însăși rațiunea care participă la legea eternă a lui Dumnezeu (participatio legis aeternae in creatura rationali), motiv pentru care este o expresie a ordinii stabilite de Dumnezeu. Acest mod de a pune problema se verifică și la anumiți autori (Gabriel Vasquez) posteriori
Etica creştină din perspectiva persoanei by Duma Bernadin () [Corola-publishinghouse/Science/100983_a_102275]