KorAP: Find »[drukola/base=rău & drukola/pos=adjective]« with Poliqarp

<1 ...850 851 852 ...1025 >

25,611 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

a smuls barba, și-a pălmuit pieptul, șoldurile, scoțând strigăte de durere, ocărând, sictirind, blestemând pe răzvrătitul ghiaur Ștefan, diavolul acela afurisit și răufăcător, care, în privința diabolicei viclenii și răutăți, întrece pe toți dracii. Lui și "porcilor lui de moldoveni, răi din fire -, pentru că au biruit pe tătari, pe unguri, pe lehi, pe munteni, li s-a urcat la cap și, în obrăznicia lor fără seamăn, se pretind cum că ar fi liberi și neatârnați..." De prea multă inimă rea, Măritul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
moldoveni, răi din fire -, pentru că au biruit pe tătari, pe unguri, pe lehi, pe munteni, li s-a urcat la cap și, în obrăznicia lor fără seamăn, se pretind cum că ar fi liberi și neatârnați..." De prea multă inimă rea, Măritul Padișah s-a închis în odăile lui și trei zile și trei nopți n-a mâncat, n-a băut, numai fiere a vărsat și numai gânduri de cruntă răzbunare a clocit. N-a vrut s-o primească nici pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
nostru. Dar... dar n-a fost să fie așa... Au fost câțiva regi și principi, apărători ai libertății, care au luptat, dar n-au fost ajutați îndeajuns. Scanderbeg, vulturul Albaniei, părăsit de Europa, îngenuncheat de turci, a murit de inimă rea, retras în creierul munților. Cneazul Lazăr, eroul Serbiei, a căzut ca un viteaz, cu sabia în mână, în luptele de pe Câmpia Mierlei-Cossovo. Ioan Corvin de Hunedoara, "Lumina Lumii", s-a stins cu durerea în suflet că nu și-a văzut

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Oare?... Chiar așa făcea Cezar? "E cusută cu ață albă"... Șendrea întoarce capul să-și ascundă zâmbetul. Duma își scoate sacul și se întinde în iarbă, lângă Herman. Neamțule, zice Duma și îi arde o palmă prietenească pe spinare, gurile rele șușotesc că la Cetatea-Albă, cu boambele tale, ai dat la pește cu carne de turc. Doi galion, numai doi... Kaputt! se căinează el, cu regretul că n-a trimis la fund, mai multe. Barem să fi pescuit vreo cadână, ceva

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
aruncă la câini... Și multe alte batjocuri le-au fost făcând... Aiasta-i soarta noastră, Preasfinte... Dacă ne-a blagoslovit Dumnezeu cu ăst colț de lume, vad în calea răutăților, ce să facem? Să ne mutăm în altă țară? Bună, rea, a noastră e... Strângem din dinți. Oftăm și scoatem sabia, o apărăm. Mai murim... După ce trece urgia, ne îngropăm morții... Ne suflecăm brațele, frământăm lutul și, pe cenușă, înălțăm alte bordeie, alte bisericuțe, așa, mai micșoare, de nasul nostru, să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
moi, cu bărbia în piept, îngenunchează, se întinde pe piatra rece, o îneacă plânsul, bolborosește: Sfântă Fecioară... Sfântă... Undeva, departe, bate toaca... De ceva timp, în ușa de taină, ca o fantomă în negru, stă Doamna Maria și glasul ei rău, ca o palmă: Roagă-te păcătoaso!! Voichița tresare îngrozită, bolborosește tremurând: Do... Doamna... Roagă-te Sfintei Fecioare să te ierte, dacă poate fi iertare pentru păcatul ce ai săvârșit! Voichița se târăște în genunchi, cu mâinile întinse, implorând-o: Iartă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Țara Moldovei! Sabia Creștinătății! Athletul lui Hristos! Am fugit! Da! Fugeam! Cădeam! Cădeam și mă târam în patru labe prin mocirlă! Fugeam! Mă agățam de arbori! Îi îmbrățișam! Și plângeam! Plângeam și vărsam! Numai fiere vărsam! Mă sufocam și plângeam!... Răilor! M-ați alungat! Vouă... vouă ce vă pasă?! Ați stat cu sabia! Ne-ați apărat! Și ați căzut până la unu, acolo, la Valea Albă! Ce vă pasă? Dar eu?... Eu ce să fac acuma?!... Trebuia să rămân acolo la Valea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
puțină tihnă... Mult chinuit a mai fost și pământul ista al Moldovei... Să nu-i fie dat omului cât poate să pătimească. -Totdeauna am fost singuri, spune Ștefan cu durere. Mă întreb: de ce nu ne iubește nimeni? Suntem noi mai răi ca alții? Desigur, avem păcatele noastre... Domnul o să se îndure de noi și-o să ne ierte, că mult am suferit... Avem destui vrăjmași... Dar, uneori, nu știu cum se face, suntem proprii noștri vrăjmași... Ne-au învrăjbit necazurile... "Dezbinarea"!... Aiasta ne roade

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
partea boierimii". (De altfel Ureche însuși, amestecat într-un complot împotriva domnului Alexandru Iliaș, a fost în pericol de a-i fi vărsat sângele "nevinovat".) P.P. Panaitescu, Letopisețul lui Grigore Ureche * " Ce zicea el o dată era zis ... dar față de cei răi și nedrepți, era "mânia lui Dumnezeu". Pe cât era de amarnic în război; pe atât era de bun , de blând în vreme de pace. Vestit și lăudat de toată lumea, un viteaz mare, un năzdrăvan nu alta, faima lui s-a dus

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199

despărțirea de Cati - iarăși nu țin minte. La întoarcerea din refugiu, la Galați, în toamna lui 1944, în orice caz la sosirea noastră la Cluj, în martie 1945, ea nu se mai afla la noi. Ce-i drept, avea năravuri rele, era neascultătoare, sfatul bun nu se lipea de ea; apoi, nu este exclus ca ea să fi fost aceea care să fi vrut cu tot dinadinsul să plece din casa noastră (și-o fi găsit alți stăpâni). Și totuși, până

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
care se vedea din când în când. Nu era o stricată, dar nici ușă de biserică nu se putea spune că era. Dormea, fără să aibă habar de stafia care se proțăpise lângă ușa bucătăriei și care îi pusese gând rău. O auzeam cum sforăie încetișor, dizgrațios. Dar îmi păsa de asta tot atât cât de gândacii de bucătărie, care foșgăiau, probabil, în jurul picioarelor mele goale, lipite de scândura podelei. Vroiam cu disperare să ajung la ea. Nu mă puteam decide

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
iulie 1979 (la 84 de ani), pare-se chiar în ziua în care - mobilizându-mi întreaga voință și toate rezervele de energie - am început să lucrez la Dicționarul personajelor lui Dostoievski. Mi s-a părut mai mult decât ciudată, de rău augur, această coincidență, ce mă culpabiliza parcă. Ea își încheia viața, eu începeam o carte. Pe care n-am încheiat-o înainte de a o pierde pe mama. După decesul ei, la sfârșitul lui 1981, o vreme n-am mai scris

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
s-a dat o pauză de câteva ore. M-am dus acasă cu gândul să nu mă mai întorc. Nimic interesant, mi se părea‚ nu era de așteptat să se mai întâmple la ședință. Pe deasupra, se nimerise și o vreme rea, fulguia, bătea un vânt rece. Și totuși, la ora patru d.m. eram din nou în sala „Dinamo”. Ce se întâmplase? De ce mă răzgândisem? După ce am mâncat, m-am întins pe divanul din camera „mea” (prima la intrare) și eram gata-gata

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
nu constituia lucrul cel mai rău ce i se putea întâmpla pe atunci unui tânăr. Apoi s-a recunoscut (chiar în cursul acelei ședințe de la „Dinamo”? nu mai țin minte) că „vina” lui Gh. Udr. nu o reprezentau inventatele note rele sau o pretinsă rea purtare la cămin, ci faptul că tatăl lui, decedat de doi ani, avusese ceva avere, nu cine știe ce, avere nedeclarată, tăinuită de fiul dornic să termine o facultate. Și era cât pe ce să reușească! Ajunsesem spre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
mai rău ce i se putea întâmpla pe atunci unui tânăr. Apoi s-a recunoscut (chiar în cursul acelei ședințe de la „Dinamo”? nu mai țin minte) că „vina” lui Gh. Udr. nu o reprezentau inventatele note rele sau o pretinsă rea purtare la cămin, ci faptul că tatăl lui, decedat de doi ani, avusese ceva avere, nu cine știe ce, avere nedeclarată, tăinuită de fiul dornic să termine o facultate. Și era cât pe ce să reușească! Ajunsesem spre sfârșitul anului IV... A

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
din UTM. Pe 25 aprilie am fost exmatriculat din facultate. În holul facultății, la afișier a apărut o listă cu câteva nume: sub al meu, figura cel al Corinei, implicată în chip aberant (nu fără „ajutorul” unor colege invidioase și rele) în toată această afacere doar din cauza lacrimilor de compasiune colegială care îi luciseră în ochi când Gh. Udr. fusese somat să părăsească sala „Dinamo”! Cum numele ei de familie era tot Cristea, mulți au înțeles că am fi soț și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
m-a întrebat, uitându-se cu tâlc la asistenta ce se învârtea în jurul lui, dacă știu să cânt. La început, n-am înțeles ce vrea să spună, apoi am priceput încotro bătea și, firește, nu i-am răspuns. O dimineață rea, mohorâtă, amestecându-se cu starea mea de boală, cu necazurile din acea perioadă și cu neșansa de a fi întâlnit un om nedelicat, un medic înăcrit de propria lui mediocritate, răzbunându-se și el pe cine putea. * Femeiușca aceea sprințară

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
anului 1971, ea încăpuse pe mâinile unui medic nepriceput și escroc. După o întrerupere de sarcină, nu se simțise bine luni de zile. Ca să ne sperie și să ne stoarcă mai mulți bani, individul nu excludea nici supoziția cea mai rea. Găsise că e cazul să se facă și o biopsie. În așteptarea rezultatului, ce îngrozitoare clipe de suspans... În acele clipe m-am legat pentru totdeauna de anumite străzi (a Sborului, de pildă) sau perimetre (cel de lângă Piața Matache, unde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
momentele, la rândul lor, trecuseră; acum, în schimb, greutatea nu se lăsa aruncată de pe umeri, piatra luată de pe inimă - zile, săptămâni, luni în șir; marea clipă a descătușării nu mai sosea), de un prânz cu lacrimi. Deznădăjduit de o veste rea tocmai primită, din cele pe care avea grijă să ni le servească din când în când medicul șarlatan, am izbucnit în plâns, mama a încercat să mă îmbărbăteze și, după un timp, m-a obligat să mănânc. Și am mâncat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
De ce continui să nu o visez? E supărată pe mine? Nu vrea să mă sperie? Dar de ce să mă sperie? Oare dacă, după ce s-au ascuns atâta vreme de mine, mi s-ar arăta în vis, ar fi un semn rău? Ar însemna că mi se apropie și mie ceasul, că mă cheamă? Cu orice risc, vreau s-o visez pe mama! * Ceaiurile mamei, slabe, decolorate, aproape albe, băute îndelung, cu înghițituri rare, din același pahar, din paharul ei, cu o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
puțin mai sus de șale, o adevărată plagă. Acolo, în dreptunghiul verde, de refugiu, de la poalele pădurii, atât de familiar mie - se lăsau umbrele mari ale serii și se făcuse aproape frig - s-a produs fulgerător înstrăinarea mea înciudată, mânioasă, rea față de badea Emil. Să-l fi condamnat în acea clipă, la rândul meu, la moarte? Abia de curând am înțeles că, în 1986, Sângeorzul ne-a dat un semn, ne-a avertizat că multă vreme nu vom mai pune piciorul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
Încât, într-o zi, după repunerea în circulație a liniei tramvaiului 19, când am făcut o cursă cu el (Sf. Vineri, stația de plecare, mai era în picioare), am rămas uluit, copleșit, siderat: ceea ce zăream întrecea cu mult cele mai rele așteptări. Cât puteai cuprinde cu privirea se întindea un uriaș teren viran, un fel de Hiroșima curățată de dărâmături. Era un peisaj neverosimil, parcă de pe altă planetă sau... de pe altă lume. Poate de aceea am și încercat atunci sentimentul că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
zicere într-o împrejurare dramatică, de mare cumpănă, când a trebuit să ia o hotărâre foarte importantă, atât pentru ea, cât și pentru noi, copiii. În ultimul timp, m-am obișnuit să o citez și eu, zicerea în care cuvântul rău apare de patru ori, alcătuită aproape numai din acest cuvânt, părându-mi-se cât se poate de potrivită cu vremurile. * Conformist-nonconformist. Termenii se definesc, evident, în funcție de atitudinea față de putere. Ca să fim siguri că nu greșim, mai trebuie totuși să îndeplinim

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
cei mai mulți, pe al doilea - o minoritate. * Anticomunismul celor bogați (deosebit de al meu, altă mâncare de pește!) ca reacție față de un alt mod de obținere a puterii (altul decât prin acumulare de avuții). * Prefer să trăiesc într-o dictatură (nu foarte rea totuși) decât într-o democrație în care căsătoriile între homosexuali sunt nu numai permise, ci și intens mediatizate. * Privesc indignat-amuzat cum, la noi (la noi ca la nimenea!), după un șir de dictaturi, mai toată lumea se complace într-o veselă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]
cruci, nu se mai sperie dracul. Ba chiar cred că îi convin. * V.M.: „Dacă eu care - nu-i așa? - sunt atât de bun sunt, totuși, uneori atât de rău, ce să mai zic de cei care sunt, pur si simplu, răi...” * O singură dată în viață mi s-a întâmplat să mi se spună că aș fi - și eu - un șmecher. Acuzația, foarte surprinzătoare pentru mine, mi-a adus-o, în cursul unei discuții polemice destul de aprinse, nimeni altul decât Mircea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1874_a_3199]