215,260 matches
-
realizată de Petre Achințenie. Fiul său Ionuț Laurențiu Achințenie a lucrat la catapeteasmă. este unicul lacaș sfânt din Basarabia care a fost pictată de marele maestru, pictorul român, Petre Achițenie. În broșură "Catedrala Adormirii Maicii Domnului", care a fost oferită publicației Flux de preotul bisericii, se menționează că cea mai mare distincție pentru locuitorii orașului Drochia rămâne a fi această Catedrală - un minunat obiect arhitectonic, adevărata capodoperă a picturii sacre, obiect de artă, care înfrumusețează și domină peisajul orașului Drochia. Amploarea
Catedrala Adormirea Maicii Domnului din Drochia () [Corola-website/Science/309679_a_311008]
-
comerț din Berlin, după care urmează studii de științe politice, pe care le absolvă în 1923. Obține diploma de economist și doctoratul în știițe politice. Din 1924 începe să lucreze ca scriitor liber profesionist. Înființează la Brașov, împreună cu Gust Ongyerth, publicația de artă și literatură Klingsor, pe care o editează până în anul 1939. În calitate de redactor al revistei "Klingsor", , punea sub semnul îndoielii valabilitatea unei culturi naționale în opoziție cu cea europeană, și vedea în sași pe mijlocitorii și reprezentanții culturii europene
Heinrich Zillich () [Corola-website/Science/309719_a_311048]
-
din Stuttgart, Premiul pentru literatură al orașului Berlin și titlul de Doctor honoris causa al Universității din Göttingen, acordat de naziști. La începerea celui de-al Doilea Război Mondial, devine ofițer în Wehrmacht, unde primește misiunea de a edita o publicație cu poezii destinate militarilor de pe front: "Feldpostausgaben deutscher Dichtung". După război este supus „denazificării“. Continuă să activeze ca scriitor și publicist, să întrețină contacte cu foștii scriitori de frunte din perioada hitleristă, să participe la întruniri revizioniste. Din 1959 devine
Heinrich Zillich () [Corola-website/Science/309719_a_311048]
-
militarilor de pe front: "Feldpostausgaben deutscher Dichtung". După război este supus „denazificării“. Continuă să activeze ca scriitor și publicist, să întrețină contacte cu foștii scriitori de frunte din perioada hitleristă, să participe la întruniri revizioniste. Din 1959 devine editorul principal al publicației " Südostdeutsche Vierteljahresblätter" de la München, care apare și astăzi. Între 1952-1963 Zillich a fost președintele Asociației sașilor din Germania ("Landsmannschaft der Siebenbürger Sachsen"), publicând în aceeași perioadă și în presa radicală de dreapta. Singura diferență față de scrierile sale literare și publicistice
Heinrich Zillich () [Corola-website/Science/309719_a_311048]
-
în mizerie și ajunge să trăiască din ajutoarele pentru săraci. Casa din Gratzka este scoasă la licitație. Rămâne la Timișoara, unde activează până în 1943, ca îndrumător cultural al "Deutsche Volksgruppe" (Grupul Etnic German din România). În paralel, lucrează și la publicația "Banater Tagblatt" (1941-1942). În 1942, o dată cu moștenirea atelierul fotografic al părinților săi și a casei părintești, devine posibilă o nouă reîntoarcere la Orșova, în apropierea meleagurilor în care scriitorul poate trăi o existența „reală“, în comuniune cu natura. În 1943
Otto Alscher () [Corola-website/Science/309696_a_311025]
-
treilea volum cu povestiri despre animale "Die Bärin. Besinnliche Tiergeschichten" ("Ursoaica. Povestiri despre animale pașnice"). Este o selecție de articole publicate ocazional, la care se adaugă textele care, din cauza conținutului umanist și pacificst, nu i-au fost acceptate de nici o publicație. La 23 august 1944 România întoarce armele, Armata Roșie ocupă țara, iar cetățenii germani, precum și cei care lucrau la asociația "Deutsche Volksgruppe" sunt arestați. Fără o acuzație precisă, Otto Alscher este arestat și internat în lagărul de la Târgu Jiu. Deși
Otto Alscher () [Corola-website/Science/309696_a_311025]
-
că era evreu din întâmplare ("Juden aus Zufall"). În 1899 și-a luat bacalaureatul la Gymnasium Wasagasse. S-a înscris în continuare la Universitatea din Viena la filosofie, unde a evitat pe cât posibil frecventarea cursurilor, preferând să scrie în foiletonul publicației Neue Freie Presse, unde era redactor Theodor Herzl. După ce debutase cu poezii deja din 1897 în diverse reviste, în 1901 i-a apărut cartea de poezii Silberne Seiten și în 1904 prima nuvelă, Die Liebe der Erika Ewald. În același
Stefan Zweig () [Corola-website/Science/309690_a_311019]
-
de 40 de ani. A fost și profesorul lui Paul Rampelt, pe care l-a influențat, prin creațiile sale în dialectul săsesc, să scrie și el versuri în dialect. După ce publicase deja cărți în dialectul săsesc, Schuster scoate în 1925 publicația "Bäm Hontertstreoch" ("Beim Holunderstrauch" - La tufa de soc) deasemenea în dialect, publicație care însă va apărea numai timp de doi ani. După 1945 a fost arestat. Abia în 1965, la împlinirea vârstei de 80 de ani, a fost reabilitat și
Dutz Schuster () [Corola-website/Science/309732_a_311061]
-
care l-a influențat, prin creațiile sale în dialectul săsesc, să scrie și el versuri în dialect. După ce publicase deja cărți în dialectul săsesc, Schuster scoate în 1925 publicația "Bäm Hontertstreoch" ("Beim Holunderstrauch" - La tufa de soc) deasemenea în dialect, publicație care însă va apărea numai timp de doi ani. După 1945 a fost arestat. Abia în 1965, la împlinirea vârstei de 80 de ani, a fost reabilitat și sărbătorit oficial. A fost o persoană plină de umor. Pe piatra sa
Dutz Schuster () [Corola-website/Science/309732_a_311061]
-
cercului intim de prieteni ai reginei ("Société Particulière de la Reine"). Mai târziu, ducesa de Polignac a devenit guvernanta copiilor regali și a fost prietenă atât cu Maria Antoaneta cât și cu Ludovic. Prietenia Delfinei cu aceste doamne, influențată de diverse publicații populare care au promovat astfel de prietenii, a cauzat mai târziu acuzația de lesbianism. La 27 aprilie 1774, la o săptămână după premiera operei lui Gluck "Iphigénie en Aulide", care a asigurat poziția Delfinei de patroană a artelor, Ludovic al
Maria Antoaneta, regină a Franței () [Corola-website/Science/309697_a_311026]
-
plecat la München cu gândul să studieze acolo medicina. Dar până la urmă a părăsit Germania pentru Lvov (în Galiția), pe atunci în Austro-Ungaria, unde s-a pus iarăși în legatură cu Linetski, care devenise acolo redactorul hebdomadarului în idiș „Isrulik”, publicație apreciată, dar pe care autoritățile țariste au închis-o curând. În 1876 Golfaden se mută la Cernăuți, în Bucovina, unde redactează un cotidian în idiș - „Dos Bukoviner Israelitishe Folksblatt” („Foaia populară israelită din Bucovina”). Nereușind să plătească cheltuielile de înregistrare
Avram Goldfaden () [Corola-website/Science/309740_a_311069]
-
În cursul bolii apar o serie accese convulsive de tip epileptic cu o repartiție particulară, care mai târziu au fost denumite ""crize jacksoniene"". Jackson a murit la 7 octombrie 1911 în vârstă de 76 de ani. Încă în primele sale publicații, Jackson susținea că "leziuni destructive în creier nu provoacă neapărat simptome pozitive, ci produc modificări care duc la o "stare negatvă", din care pot rezulta simptome pozitive". Ca exemple care ilustrează această teză, se referea la creșterea tonusului muscular și
John Hughlings Jackson () [Corola-website/Science/309749_a_311078]
-
străzii. Cum situl nu este supravegheat de paznici, de-a lungul timpului au fost desprinse piesele metalice din structura de rezistență a clădirii pentru a fi vândute că fiare vechi. Incidentul a fost amplu relatat în presa (printre altele, de publicațiile "Gândul", "Adevărul", "România liberă", "Click!", agenția de știri HotNews, Televiziunea Română, B365-Realitatea TV, postul de radio București FM), iar organizațiile non-guvernamentale și asociațiile internautice pentru memoria culturală a Bucureștiului caută o soluție pentru oprirea degradării și, eventual, îmbunătățirea situației în care
Moara lui Assan () [Corola-website/Science/309992_a_311321]
-
fost înregistrat cu ajutorul unor producători precum Jermaine Dupri, Brian McKnight sau Miri Ben-Ari, iar Keys a contribuit la producerea majorității pieselor de pe album. Abordarea stilistică a discului cuprinde elemente de muzică R&B, soul și jazz. Într-un interviu acordat publicației americane "Billboard" Keys numea discul "„o fuziune între tehnicile mele clasice, muzica pe care o ascultam în copilărie și diversele experiențe din viața mea.”" Albumul "Songs in A Minor" a debutat pe prima poziție în clasamentul Billboard 200, fiind comercializat
Alicia Keys () [Corola-website/Science/309978_a_311307]
-
mele de bucurie, durere, suferință, depresie”. Cartea a devenit un succes comercial în S.U.A., adunând peste 500,000 de dolari americani. Ulterior, cartea a fost inclusă în lista celor mai de succes produse ale anului 2005, în ierarhia întocmită de publicația "The New York Times". în anul următor, Keys a câștigat din nou premiul „Cel mai bun videoclip R&B”, oferit în cadrul Galei MTV Video Music Awards, de această dată pentru „Karma”. De asemenea, Keys a urcat încă o dată pe scena acestei ceremonii, pentru
Alicia Keys () [Corola-website/Science/309978_a_311307]
-
literar în publicistica românească - Foiletonul Zimbrului. Un exemplar al acestui ziar a ajuns să fie cel mai scump ziar din lume. La 3 iulie 1850 a apărut, la Iași, bisăptămânal, gazeta politică și literară "Zimbrul", tribună politică și literară unionistă. Publicația s-a numit astfel între 3 iulie 1850 și 21 februarie 1852 și între 17 ianuarie 1855 și 10 septembrie 1856. Între 1 noiembrie 1858 și 30 decembrie 1858 a apărut sub titlul "Zimbrul și Vulturul". Pe 1 octombrie 1855
Zimbrulu și Vulturulu () [Corola-website/Science/310029_a_311358]
-
un software care se autoreproduce într-o rețea de calculatoare. Printre pseudonimele sale se numără K. H. Brunner, Gill Hunt, John Loxmith, Trevor Staines și Keith Woodcott. În afara ficțiunii sale, el a scris o serie de articole gratuite pentru diverse publicații, mai ales fanzine, dar și 13 scrisori către "New Scientist" și un articol în "Physics Education". Brunner a fost un membru acriv al organizației Campania pentru Dezarmare Nucleară și a scris versurile melodiei "The H-Bomb's Thunder", cântată cu ocazia
John Brunner (romancier) () [Corola-website/Science/310066_a_311395]
-
la Budapesta. În 1862 ajunge profesor universitar de limba și literatura română la Universitatea din Budapesta, poziție pe care o păstrează până la moartea sa. Profesia universitară a completat-o cu o prodigioasă activitate publicistică. În 1867 a înființat ziarul "Federațiunea," publicație de limbă română ce apărea la Budapesta. Pentru că a publicat "Pronunciamentul de la Blaj" (declarație politică a românilor care afirma păstrarea Transilvaniei ca principat autonom) a fost condamnat la un an de închisoare și 500 de zloți amendă. pedeapsă executată la
Comuna Ceica, Bihor () [Corola-website/Science/310199_a_311528]
-
la sfârșitul secolului XIX și începutul secolului XX de limbi mult mai simple și mai ușor de învățat cum ar fi esperanto sau latino sine flexione. Schleyer a publicat în mai 1879 o primă schiță a Volapük în "Sionsharfe", o publicație catolică la care era redactor. A urmat în 1880 o carte în limba germană. Schleyer nu a scris nicio carte despre volapük în alte limbi, dar alți autori au făcut-o curând după aceea. Criptograful flamand Dr. Auguste Kerckhoffs a
Volapük () [Corola-website/Science/310223_a_311552]
-
a urmat o școală de prestigiu cu limba de predare maghiară din Timișoara (unde a studiat și Arnold Hauser). Limba prin care a pătruns în lumea literaturii și a științelor a fost maghiara. A citit din literatura modernistă aopărută în publicația ""Nyugat"" (Vest), fondată în 1908, dar și din literatura de avangardă promovată în special de revistele""A Tett"" (Acțiunea) și ""Ma"" (Astăzi), fundate de Lajos Kassák în 1915, respectiv 1916. Mai târziu, Reiter va face adesea referire la aceste periodice
Franz Liebhard () [Corola-website/Science/310337_a_311666]
-
literatura de avangardă promovată în special de revistele""A Tett"" (Acțiunea) și ""Ma"" (Astăzi), fundate de Lajos Kassák în 1915, respectiv 1916. Mai târziu, Reiter va face adesea referire la aceste periodice, care circulau la școală și în familie, alături de publicații în limba germană, ca ""Der Sturm"" (Furtuna). În Banat coexistau mai multe culturi, deoarece aici conlocuiau, de secole, români, maghiari, sârbi, germani și evrei. Prin urmare, trecerea lui Reiter de la limba germană la cea maghiară poate fi privită ca o
Franz Liebhard () [Corola-website/Science/310337_a_311666]
-
sfârșitul anilor '20. Bine-cunoscutele reviste ""Ma"", ""Genius""și ""Periszkop"" și-au încetat apariția în jurul anului 1926. Din 1919 a început să apară, în Banat, ziarul de limbă germană ""Schwäbische Volkspresse"". Ulterior, denumirea acestuia s-a schimbat în ""Banater Deutsche Zeitung"". Publicația era mijlocul de exprimare al comunității de șvabi bănățeni. Primul redactor-șef a fost Franz Xaver Kappus În vara anului 1925, Reiter a devenit redactor al publicației ""Banater Deutsche Zeitung"", al cărei redactor-șef a fost în perioada 1929 - 1941
Franz Liebhard () [Corola-website/Science/310337_a_311666]
-
germană ""Schwäbische Volkspresse"". Ulterior, denumirea acestuia s-a schimbat în ""Banater Deutsche Zeitung"". Publicația era mijlocul de exprimare al comunității de șvabi bănățeni. Primul redactor-șef a fost Franz Xaver Kappus În vara anului 1925, Reiter a devenit redactor al publicației ""Banater Deutsche Zeitung"", al cărei redactor-șef a fost în perioada 1929 - 1941. O dată cu conformitatea impusă de naționl-socialiștii germani, publicația și-a schimbat titlul în ""Südostdeutsche Tageszeitung, Ausgabe Banat"", unde a rămas până în august 1944, pentru a pune în practică
Franz Liebhard () [Corola-website/Science/310337_a_311666]
-
de șvabi bănățeni. Primul redactor-șef a fost Franz Xaver Kappus În vara anului 1925, Reiter a devenit redactor al publicației ""Banater Deutsche Zeitung"", al cărei redactor-șef a fost în perioada 1929 - 1941. O dată cu conformitatea impusă de naționl-socialiștii germani, publicația și-a schimbat titlul în ""Südostdeutsche Tageszeitung, Ausgabe Banat"", unde a rămas până în august 1944, pentru a pune în practică o nouă politică culturală, sub conducerea altui redactor-șef. În această perioadă a publicat și traducerea în limba germană a
Franz Liebhard () [Corola-website/Science/310337_a_311666]
-
din localitate, propune o variantă inedită: în vechime, orașul s-ar fi numit Plăieși și nu Ploiești, întrucât „"aici s-ar fi aflat un post permanent al plăieșilor lui Mihai Viteazul păzind granița spre Transilvania"” (Cf. Florica Dumitrica - "Monografii și publicații documentare privind orașul Ploiești", Sesiune de comunicări și referate - 29 mai 1971 - Arh. St. Pl., 1973, p. 179). Ioan Moruzi, pornind de la afirmația lui Nicolae Bălcescu - că aici ar fi fost încă din timpul lui Mircea cel Bătrân o Căpitănie
Istoria Ploieștiului () [Corola-website/Science/310298_a_311627]