213,725 matches
-
Lituaniei, aliat cu Regatul Poloniei, și Marele Cnezat al Moscovei. După mai multe înfrângeri în fața lui Ivan al III-lea și Vasile al III-lea, lituanienii s-au bazat din ce în ce mai mult pe ajutorul polonez, factor ce a contribuit la crearea Uniunii Polono-Lituaniene. Înaintea primei reprize de războaie din secolul al XV-lea, Marele Ducat al Lituaniei cucerise multe teritorii rutenești, de la Kiev la Mojaisk, în urma prăbușirii statului acestora după invaziile mongole. De-a lungul șirului de războaie, mai ales în secolul
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
1569, după ce Sigismund al II-lea August a transferat Poloniei întinse teritorii ale Marelui Ducat, și după mai multe luni de negocieri, lituanienii au acceptat parțial cererile polonilor și au convenit asupra Unirii de la Lublin, prin care s-a format Uniunea Polono-Lituaniană. În faza următoare a conflictului, în 1577, Ivan al IV-lea a profitat de luptele interne din Uniune (denumite în istoriografia poloneză Războiul Danzigului) și, în timpul domniei lui Ștefan Báthory în Uniunea Polono-Lituaniană, a invadat Livonia, cucerind rapid întregul
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
luni de negocieri, lituanienii au acceptat parțial cererile polonilor și au convenit asupra Unirii de la Lublin, prin care s-a format Uniunea Polono-Lituaniană. În faza următoare a conflictului, în 1577, Ivan al IV-lea a profitat de luptele interne din Uniune (denumite în istoriografia poloneză Războiul Danzigului) și, în timpul domniei lui Ștefan Báthory în Uniunea Polono-Lituaniană, a invadat Livonia, cucerind rapid întregul teritoriu cu excepția Rigăi și Revalului (astăzi, Tallinn). Acel război avea să dureze din 1577 până în 1582. Ștefan Báthory a
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
de la Lublin, prin care s-a format Uniunea Polono-Lituaniană. În faza următoare a conflictului, în 1577, Ivan al IV-lea a profitat de luptele interne din Uniune (denumite în istoriografia poloneză Războiul Danzigului) și, în timpul domniei lui Ștefan Báthory în Uniunea Polono-Lituaniană, a invadat Livonia, cucerind rapid întregul teritoriu cu excepția Rigăi și Revalului (astăzi, Tallinn). Acel război avea să dureze din 1577 până în 1582. Ștefan Báthory a răspuns cu un șir de trei ofensive contra Rusiei, încercând să izoleze Livonia de
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
prelungit și neconcludent a condus la negocieri care, cu ajutorul Antonio Possevino au dus la în care țarul a renunțat la a revendica Livonia și Polock dar nu a cedat teritorii rusești. Pacea a durat un sfert de secol, până când oastea Uniunii a invadat Rusia în 1605.
Războaiele Ruso-Lituaniene () [Corola-website/Science/335842_a_337171]
-
(1558-1583) a fost purtat pentru controlul asupra (în teritoriul actual al Estoniei și Letoniei), când Țaratul Rusiei s-a confruntat cu o coaliție fluctuantă formată din , și cu Uniunea (mai întâi personală, devenită pe parcursul războiului statală) dintre Marele Ducat al Lituaniei și Regatul Poloniei. În perioada 1558-1578 Rusia a dominat regiunea cu succesele militare inițiale de la Dorpat (Tartu) și Narva. Dizolvarea de către Rusia a a adus Polonia și Lituania
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
al Lituaniei și a întors soarta războiului cu succese între 1578 și 1581, inclusiv ofensiva comună suedo-polono-lituaniană din . Aceasta a fost urmată de o culminând cu lungul și dificilul . Conform din 1582, care a pus capăt războiului între Rusia și Uniunea Polono-Lituaniană, Rusia și-a pierdut toate fostele posesiuni din Livonia și Poloțk în favoarea Poloniei-Lituaniei. În anul următor, Suedia și Rusia au semnat , prin care Suedia dobândea mare parte din Ingria și nordul Livoniei, păstrând și Ducatul Estoniei. Până pe la jumătatea
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Pozvol în septembrie 1557. Acolo, au semnat Tratatul de la Pozvol, prin care se stabilea o alianță reciprocă atât defensivă cât și ofensivă, împotriva Rusiei, și care a provocat declanșarea Războiului Livonian. Ivan al IV-lea considera cererea de protecție din partea Uniunii Polono-Lituaniene în conformitate cu ca fiind un "casus belli". În 1554, Livonia și Rusia semnaseră un armistițiu valabil cincisprezece ani în care Livonia accepta să nu intre in nicio alianță cu Polonia-Lituania. În ianuarie 1558, Ivan a reacționat invadând Livonia. Rușii erau
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
care Sigismund garanta stărilor livoniene diferite privilegii, inclusiv libertatea religioasă în raport cu , "", și continuarea administrației tradiționale germane. Termenii privind libertatea religioasă interziceau orice reglementare a ordinii protestante de către autoritățile religioase sau laice. Unii membri ai nobilimii lituaniene s-au opus extinderii uniunii polono-lituaniene, și i-au oferit coroana lituaniană lui Ivan al IV-lea. Țarul a susținut public această opțiune, fie deoarece o lua în serios, fie pentru că avea timp să-și întărească trupele din Livonia. De-a lungul lui 1561, un
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
accepte o pace cuprinzătoare cu Lituania, temându-se de pericolul reprezentat de un stat polono-lituanian. Discuțiile au fost apoi oprite și ostilitățile reluate după întoarcerea solilor în Lituania. În 1569, tratatul de la Lublin a consfințit unirea Poloniei cu Lituania în Uniunea Polono-Lituaniană. , unificat cu Lituania prin din 1566, a intrat sub polono-lituaniană. În iunie 1570, s-a semnat un armistițiu de trei ani cu Rusia. Sigimund al II-lea, primul rege al Uniunii, a murit în 1572 lăsând tronul Poloniei fără
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Lublin a consfințit unirea Poloniei cu Lituania în Uniunea Polono-Lituaniană. , unificat cu Lituania prin din 1566, a intrat sub polono-lituaniană. În iunie 1570, s-a semnat un armistițiu de trei ani cu Rusia. Sigimund al II-lea, primul rege al Uniunii, a murit în 1572 lăsând tronul Poloniei fără succesor clar pentru prima oară din 1382 și astfel au început primele alegeri deschise din istoria Poloniei. Unii nobili lituanieni au propus un candidat rus, în încercarea de a conserva autonomia Lituaniei
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
se întâmplau exact în timp ce "opricinikii" în frunte cu Ivan erau pe drum către un . La întoarcerea sa la Moscova în mai 1570, Ivan a refuzat să se întâlnească cu solia suedeză și, după semnarea unui armistițiu de trei ani cu Uniunea Polono-Lituaniană în iunie 1570, nu se mai temea de război din partea acesteia. Rusia considera aducerea Ecaterinei ca pe o precondiție a oricărei înțelegeri, iar suedezii au convenit să se întâlnească la Novgorod pentru a discuta chestiunea. Conform lui Juusten, la
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Narva a fost urmată de Ivangorod, Jama și Koporie, ceea ce i-a făcut pe suedezi să fie mulțumiți cu cuceririle din Livonia. Negocierile ulterioare conduse de legatul papal iezuit Antonio Possevino au avut ca rezultat din 1582 între Rusia și Uniunea Polono-Lituaniană. Pacea a fost una umilitoare pentru țar, în parte deoarece el a cerut pace. Conform acordului, Rusia avea să cedeze Uniunii Polono-Lituaniene toate regiunile din Livonia pe care le mai deținea, precum și orașul Dorpat, în timp ce Polotsk revenea sub controlul
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Negocierile ulterioare conduse de legatul papal iezuit Antonio Possevino au avut ca rezultat din 1582 între Rusia și Uniunea Polono-Lituaniană. Pacea a fost una umilitoare pentru țar, în parte deoarece el a cerut pace. Conform acordului, Rusia avea să cedeze Uniunii Polono-Lituaniene toate regiunile din Livonia pe care le mai deținea, precum și orașul Dorpat, în timp ce Polotsk revenea sub controlul Uniunii. Orice teritoriu suedez capturat—anume Narva—putea fi păstrat de ruși, iar Velike Luki avea să fie retrocedat de Bathory Rusiei
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
Polono-Lituaniană. Pacea a fost una umilitoare pentru țar, în parte deoarece el a cerut pace. Conform acordului, Rusia avea să cedeze Uniunii Polono-Lituaniene toate regiunile din Livonia pe care le mai deținea, precum și orașul Dorpat, în timp ce Polotsk revenea sub controlul Uniunii. Orice teritoriu suedez capturat—anume Narva—putea fi păstrat de ruși, iar Velike Luki avea să fie retrocedat de Bathory Rusiei. Possevino a făcut o încercare nu foarte hotărâtă de a lua în calcul și dorințele lui Ioan al III
Războiul Livonian () [Corola-website/Science/335801_a_337130]
-
ale Germaniei nu au comunicat deloc pe această temă. Germania spera că Lituania va ceda voluntar agitata regiune, și o atitudine publică ar fi putut perturba sensibilele discuții în care era angajată cu Polonia pe tema unei alianțe anticomuniste împotriva Uniunii Sovietice. La guvernul lituanian au ajuns zvonuri cum că Germania avea planuri exacte pentru a prelua Klaipėda. La 12 martie, ministrul de externe Urbšys a reprezentat Lituania la înscăunarea Papei Pius al XII-lea la Roma. La întoarcerea în Lituania
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
nimic concret în sprijinul ei. Ei au urmat mult mediatizata . Regatul Unit a tratat problema la fel cum tratase și Criza Sudetă și nu a făcut planuri de a ajuta Lituania sau alte Țări Baltice în eventualitatea unei agresiuni germane. Uniunea Sovietică, deși în principiu sprijunea Lituania, nu a dorit să-și perturbe relațiile cu Germania, întrucât lua în calcul o alianță cu naziștii. Fără susținere materială, Lituania nu a avut de ales decât să accepte ultimatumul. Diplomația lituaniană a caracterizat
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
la aproape 20% din total. După pierderea regiunii Klaipėda, Lituania a alunecat în sfera de influență germană, mai ales în termeni comerciali. La sfârșitul lui 1939, Germania primea 75% din exporturile Lituaniei și îi livra 86% din importuri. Germania și Uniunea Sovietică au convenit în același an asupra Pactului Ribbentrop-Molotov, împărțindu-și Europa de Est în sfere de influență. La început, cum era și firesc, Lituania a intrat în sfera Germaniei. Naziștii au mers până într-acolo încât să propună o alianță militară
Ultimatumul german din 1939 adresat Lituaniei () [Corola-website/Science/335882_a_337211]
-
de purificări etnice. Ca și în alte zone din actuala regiune Kaliningrad, asimilarea teritoriului și colonizarea cu ruși s-a realizat concomitent cu înlocuirea toponimelor germane istorice cu altele rusești în toată porțiunea cordonului litoral controlată de Rusia. După dezmembrarea Uniunii Sovietice, turismul a înflorit; mulți germani, mai ales urmași ai celor ce au locuit aici, au început să aleagă cordonul litoral al Curlandei (mai ales Nida, întrucât călătoria în Lituania este nerestricționată pentru cetățenii germani) drept destinație de vacanță. Deși
Cordonul litoral al Curlandei () [Corola-website/Science/335874_a_337203]
-
identitate, la un nume la naștere, la o cetățenie. România este din 1994 stat parte la "Convenția europeană pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale" și se supune jurisdicției Curții Europene a Drepturilor Omului de la Strasbourg. De asemenea, în cadrul Uniunii Europene, România a semnat în decembrie 2007 Tratatul de la Lisabona care conține "Carta Drepturilor Fundamentale". Un sondaj efectuat de WIN/Gallup International Association în 2014 arată că 49% dintre români consideră că alegerile în România nu sunt libere și corecte
Drepturile omului în România () [Corola-website/Science/335852_a_337181]
-
Discriminării. De altfel, într-un raport al Comisiei Europene, intoleranța generală față de homosexuali și lesbiene apare ca fiind de două ori mai mare decât media europeană. România este una din ultimele țări din Uniunea Europeană care nu recunoaște nicio formă de uniune civilă între persoanele de același sex. Alte state membre UE care nu recunosc astfel de uniuni sunt Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia. Un raport al Agenției pentru Drepturi Fundamentale din 2013 arată că 54% dintre respondenții LGBT români au
Drepturile omului în România () [Corola-website/Science/335852_a_337181]
-
ca fiind de două ori mai mare decât media europeană. România este una din ultimele țări din Uniunea Europeană care nu recunoaște nicio formă de uniune civilă între persoanele de același sex. Alte state membre UE care nu recunosc astfel de uniuni sunt Bulgaria, Letonia, Lituania, Polonia și Slovacia. Un raport al Agenției pentru Drepturi Fundamentale din 2013 arată că 54% dintre respondenții LGBT români au declarat că s-au simțit discriminați sau hărțuiți în ultimul an, în contextul în care puține
Drepturile omului în România () [Corola-website/Science/335852_a_337181]
-
11,7% dintre membrii Parlamentului României (13,3% în Camera Deputaților și 7,4% în Senat) sunt femei. Violența asupra femeilor ocupă, în România, primul loc în ceea ce privește cazurile de violență domestică. Potrivit unui raport al Agenției pentru Drepturi Fundamentale a Uniunii Europene, 30% din femeile din România au fost subiectul violenței de natură fizică sau sexuală la un moment dat în viață după vârsta de 15 ani. Legat de experiența de violență în copilărie, un procent de 24% dintre femeile din
Drepturile omului în România () [Corola-website/Science/335852_a_337181]
-
pentru infecții oportuniste comune, care, prin lege, ar trebui să fie platită de stat și disponibilă prin farmaciile private sau ale spitalelor. Același scenariu se aplică și în câmpul muncii. Potrivit cercetării "HIV/SIDA și locul de muncă", realizată de Uniunea Națională a Organizațiilor Persoanelor Afectate de HIV/SIDA (UNOPA) din România, numărul angajatorilor dispuși să angajeze persoane seropozitive este scăzut, angajatorii nu cunosc și nu aplică, decât într-o proporție foarte mică, legislația referitoare la persoanele cu handicap/persoanele seropozitive
Drepturile omului în România () [Corola-website/Science/335852_a_337181]
-
traficul de persoane constituie o violare a drepturilor omului și o atingere adusă demnității și integrității ființei umane, așa cum se afirmă în toate documentele internaționale în materie, România a adoptat gradual, alături de alte state ale lumii și, în speță, ale Uniunii Europene, un ansamblu de măsuri legislative și de alt ordin, destinate construcției, consolidării și eficientizării continue a dispozitivului național, în contextul consolidării cooperării internaționale, în scopul prevenirii și combaterii acestui fenomen. În legislația națională traficul de persoane este definit în
Drepturile omului în România () [Corola-website/Science/335852_a_337181]