25,611 matches
-
aveam să trăiesc! M-am dus ca de obicei la Consiliul Popular, obosită și urmărită de aceeași stare de inutilitate, de proastă dispoziție accentuată datorată celor două nopți nedormite, dar și de prezența cucuvelei pe acoperișul meu, sinistru încremenită, piază rea și aducătoare de vești proaste. Ce să fac? Trece o oră, trec două, iar eu eram tot singură în primărie. M-am uitat de câteva ori pe geam și am constatat cu uimire că spre școala care se afla vizavi
BIETUL OM SUB VREMI by DORINA STOICA () [Corola-publishinghouse/Memoirs/531_a_938]
-
prin decizia nr. 547 din 12 octombrie 1989. EXECUTORIE! Nu-mi venea să cred ceea ce citeam! Cum, constatările și deciziile unei "Comisii de control a CC al PCR" au fost injuste, pripite, nefondate, dând dovadă de neprofesionalismul "membrilor", subiectivismul și reaua lor intenție? Erau aceste "comisii" detașamente de pedepsire ale partidului, care aveau ordin "de sus" să "dea exemple", indiferent de probe și evidențe ? Mă mai întrebam cum, la câteva luni de la "ghilotina" CC al PCR, trei miniștri ai turismului, comerțului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
Ceaușescu, căruia deși băgat profund în afacerile "Cooperativei", nu i s-a îngrădit dreptul fundamental și libertatea omului de a-și lua viața, fiind găsit spânzurat la sfârșit de decembrie 1989 în subsolul Agenției economice a României de la Viena! (Gurile rele spun că, aidoma poetului Maiakovski, ale cărui ultime cuvinte înainte de a se "sinucide" au fost "Nu trageți tovarăși", și la Nea Marin "vienezul" ultimele cuvinte ar fi fost "Tovarăși nu trageți de sfoară"!) Se pare că răposatul, conform presei austriece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
Îmi vine totuși să zâmbesc, aducându-mi aminte cine era "ofițerul operativ II", care propunea includerea mea "în mapa de verificare" nu știu ce însemna asta, dar când văd câte "table" și-au dat avizul, îmi dau seama că treaba era "groasă rău" și pe viitor urma să circul în Republica Socialistă România precum o potaie în lesă! (reamintesc unele "sarcini" din planul de urmărire și verificare conceput pentru E.M., agent de turism la firma Dr. L., menționate mai sus: urmărire și supraveghere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1570_a_2868]
-
nou lider în persoana lui Hary Truman, iar Anglia, în locul lui Churchill pe Attlee Clement, care nu mai vorbesc aceeași limbă politică din vremea războiului cu Stalin și așa începe „războiul rece” dintre răsărit și occident. În România viața, bună - rea, merge înainte și toți speră în crezul individual și al grupării din care face parte: cei de la putere caută consolidarea poziției câștigate și își pun nădejdea în U.R.S.S., ceilalți speră să vină americanii. Pe lângă rănile, nelecuite încă, ale războiului
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
familia respectivă care erau angajați, încadrați în diverse instituții, s a cerut oficial, acelor intreprinderi, să-i trimită la Hlipiceni spre a sta de vorbă cu părinții și rudele nelămurite, iar facultatea să stea de vorbă cu studentul din familia rău voitoare cooperativizării. Întovărășire s-a făcut și în satul Hlipiceni, având ca președinte pe gospodarul Ion Balan. Prin politica nouă dusă de partid, viața românilor de la orașe și sate se schimbă din an în an. De la brigăzile cu „hei rup
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
nou lider în persoana lui Hary Truman, iar Anglia, în locul lui Churchill pe Attlee Clement, care nu mai vorbesc aceeași limbă politică din vremea războiului cu Stalin și așa începe „războiul rece” dintre răsărit și occident. În România viața, bună - rea, merge înainte și toți speră în crezul individual și al grupării din care face parte: cei de la putere caută consolidarea poziției câștigate și își pun nădejdea în U.R.S.S., ceilalți speră să vină americanii. Pe lângă rănile, nelecuite încă, ale războiului
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
familia respectivă care erau angajați, încadrați în diverse instituții, s a cerut oficial, acelor intreprinderi, să-i trimită la Hlipiceni spre a sta de vorbă cu părinții și rudele nelămurite, iar facultatea să stea de vorbă cu studentul din familia rău voitoare cooperativizării. Întovărășire s-a făcut și în satul Hlipiceni, având ca președinte pe gospodarul Ion Balan. Prin politica nouă dusă de partid, viața românilor de la orașe și sate se schimbă din an în an. De la brigăzile cu „hei rup
Confluenţa de la Hlipiceni by Petrru Rezuş () [Corola-publishinghouse/Memoirs/668_a_1264]
-
mai ales Însă producția rachiului. În Moldova, evreul e croitor, cizmar, ceasornicar, tichinigiu, mai cu seamă cămătar. Ia până 50 la sută pe lună de la debitor și, deoarece nu există instituții de credit, În vremuri de lipsă - la orice recoltă rea - toți trebuie să-și găsească refugiul la el”. Persistența și acutizarea „chestiunii evreiești” În anii 1867-1868, au afectat demersurile făcute de diplomația românească pe lângă puterile garante pentru lărgirea autonomiei și dobândirea independenței. Punctul nevralgic l-a constituit circulara ministrului de
ASPECTE DIN ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI DIPLOMATICĂ by CRISTINA NICU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91556_a_92304]
-
evreiască....voi introduce legea prusacă din 1864, care nu admite naturalizarea evreilor decât dacă dovedeau că sunt titrați și patrioți”. Pisoski nota la 24 februarie 1917 „Carp găsește că ovreii sunt astăzi atotputernici și că dau germanilor povețile cele mai rele”. Și astfel, Într-o cariera politică de 50 de ani, era Întâia și ultima dată când Carp și-a schimbat părerea. Capitolul V Petre P. Carp și dezvoltarea economică a României. Legea minelor În general, politica economică a guvernelor conservatoare
ASPECTE DIN ACTIVITATEA POLITICĂ ȘI DIPLOMATICĂ by CRISTINA NICU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91556_a_92304]
-
abuzului". Nu știam atunci de imensa capacitate de militant pentru drepturile omului a colegului nostru. Comisarul a lăsat-o mai moale, ba ne-a spus că, deocamdată, nu s-a dovedit furtul, încât ancheta este o obligație formală, deocamdată... * Veștile rele circulă cu viteză maximă. Tot orașul aflase, se făcuseră tabere. Și iubitele noastre (cum să nu afle?) au reacționat diferit. Iubita lui Panaitescu, ieșind de la școală, a trecut strada, i-a întins mâna, "mai mult decât se cuvine" (aceste nuanțe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
cum sunt culorile la începutul toamnei. Nu-ți poți închipui că dincolo de calea ferată, destul de aproape, se întinde, haotic, pustiul. Aici este o sărăcie lucie; (dar "lucie", adică "lucioasă",lustruită, curată, îngrijită). Aici se simte tristețea vântului, ca un duh rău, și nici nu cred că se aude vântul pustiului de dincolo. Dar m-am înșelat. Pe Strada Casei este o casă, bineînțeles, de unde și numele. O casă ciudată, mare, foarte mare, fără ferestre, o casă care a rămas cu orbitele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
din zvonuri), marinarul nu a mai venit să-și vadă nici logodnica, nici eucaliptul. Se zice că s-a scufundat împreună cu vasul pe care îl conducea, salutând, cu mâna la chipiu, lumea de care se despărțea eroic. Zic alții (mai răi din fire) că ofițerul ar fi fugit cu o nevastă frumoasă a unui domn însemnat și că amândoi eroii presupusei aventuri erau pe undeva prin Argentina. Se poate ca prima variantă să fie cam melodramatică (dar viața este și melodramatică
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
în capul unor elevi evrei, măcelăriți acolo de niște soldați (aflați în trecere cu regimentul prin orașul nostru; veneau de la Cernăuți). ...Frumoasă zestre... ca și trenurile de refugiu, în care am călătorit douăzeci de zile pe o platformă, sub ninsoare rea, cum sunt ultimele ninsori ale iernii. Toate acestea m-au înzestrat, pe mine și pe cei de un leat cu mine, cu un anume profil sufletesc. Dar o să adun cu grijă, așternându-le la loc ferit, și "altfel" de imagini
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
de-a viata, de-a realitatea?... Pe lângă mașină zburătăcesc, în direcții întretăiate, o mulțime de coțofene. Niciodată nu au fost atâtea coțofene în părțile noastre. Sunt păsări hoațe, li s-a dus numele și în opere clasice, sunt "un soi rău" al neamului păsăresc. Anunță pagube și nenorociri. Sunt nefaste. Aduc ghinion. S-au înmulțit teribil de mult în anii tranziției. Și totuși, mistificare rafinată, au un nume științific grațios: "Pica-pica". Nume de fată delicată. Sunt periculoase și au obiceiuri urâte
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
în ultimul secol, în zeci și sute de ediții (celebra "Brehm's Tierleben"). Drumul ni se întretaie toată ziua cu mici pâlcuri de coțofene (trăiesc solitar sau în pâlcuri mici; sunt rele și puțin sociabile). Ne privesc hoțește, cu gânduri rele... Mă conving, încă o dată, înainte de a ajunge acasă, că Pica-pica este emblema cea mai potrivită a timpului nostru de tranziție. Este un Mitică păsăresc. Acasă, la t.v., se prezintă pe larg trei criminali (paznici), care au omorât, cu poftă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
îți spun mâine) ce delicați erau cei care se întâlneau la Mascan"... Și așa mai departe... Personajele de pe terasă își aminteau de balurile de la prefectură; de politețe și politețuri, de lungile rochii și de pălăriile doamnelor, despre... Multe, bune și rele, erau evocate cu o tristă nostalgie. M-am furișat, am plecat, eu eram din altă lume, din altă parte... * M-am retras mai încoace, către prezent, pentru ca demult nu-i mai înțelegem pe acești oameni cu obsesiile lor desuete. Nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
una, alta..., sunt oameni simpli, beau, se îmbată, cântă... Altceva nu știu". Vădit, el era din altă categorie umană. Mi-am închipuit că este unul dintre acei diletanți studioși de tipul parapsihologilor și când l-am întrebat s-a uitat "rău" la mine și mi-a spus că el este un cercetător "de știință", nu un speculant al unor ipoteze absurde. "Mă interesează donarea. Am o problemă personală cu donarea", mi-a spus, examinându-mă, oarecum, suspicios. A plecat grăbit, întrebând
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
Abia de am putut fi liniștit din plâns. Nu știu de ce plângeam. Pe urmă a început din nou să aducă ouă și smântână. Am aflat că fusese "închisă" pentru o datorie, o sumă furată de undeva de copilul ei cel rău, pentru care se dăduse ea singură vinovată, ca să-l scape pe băiat, și făcuse închisoare. Ea însă, râzând, mă asigura că, din când în când, oamenii învie... "De Paști învie lumea, spunea, asta-i regula lăsată de Dumnezeu". Cu timpul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
că, în istoria ei, cartea a fost uneori bolnavă, chiar nebună: e treaba psihiatrilor și a criticilor să se ocupe de această stare de degradare a cărții; și în prezent aceste boli ale cărții sunt frecvente, unele manifestându-se prin reaua alcătuire a ideilor și sentimentelor. Cred că fiecare epocă a avut cel puțin câte o carte criminală; dar depinde cum se vede, cum este prezentată nocivitatea. Cartea de căpătâi a unei părți a omenirii, Biblia, poate fi citită și ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
foarte mult; devenisem totuși un fel de vagabond; să zic un boem precoce. Umblam cu gașca pe dealuri, căutam gâlceavă cu alții și procedam mai tot timpul contrariu bunelor purtări care ni se recomandau. Dar asta nu înseamnă că eram răi, că decăzusem; în ceea ce mă privește eram mai degrabă un teribilist, ceea ce mi se pare un antrenament pentru viață. Cred că ai realizat portretul celui care eram atunci... Dar să scriu despre aventura noastră de Crăciun. Eram cu George, cel
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1485_a_2783]
-
într-o tipologie exhaustivă, ei aveau individualități modelate de căpitaniii sub care serveau, de zona din care veneau sau acționau, de interesele pe termen lung, de scopurile imediate, de codurile nescrise pe care le respectau, nici mai îndrăzneți, nici mai răi decât alte categorii umane implicate în violențe (ofițerii, soldații, țăranii răsculații, tâlharii). Nu erau dispuși să lupte oricând și oricum (excepțiile o constituie căpitanii prea cruzi sau prea curajoși), erau conservatori și imitatori, preluând aspecte din viața comercianților, a aristocraților
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
o mână de jefuitori cvasi-notorii mai terorizau rutele maritime, soarta piraților a depins, în mare măsură, de veștile și poveștile despre succesele, respectiv insuccesele lor. Efectul știrilor negative a constat în deformarea imaginii publice a piraților, iar biografiile celor mai răi dintre tâlharii mărilor au urmărit să-i descurajeze pe alții în a le urma calea. Suprapuse peste convenția că criminalii nu pot proveni decât din clasele de jos, toate au dat un anumit halou prin care pirații au fost priviți
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
se disipase, oricum, iar harta marilor descoperiri geografice se umpluse încă de la James Cook de locuri cunoscute, închizând, treptat, unul după altul, misterele insulare și oceanice. În secolul al XX-lea, odată cu ivirea altor și altor tipuri de epic (psihologic, rea list, naturalist, eseistic, expresionist, decadent etc.) și odată cu închiderea evazionismului romantic, sub presiunea determinismului și a cunoașterii experimentale, literatura marină și-a pierdut din importanță și s-a exilat pe rafturi estetice inferioare. Totuși, pradă unui hedonism generalizat, omul postmodern
PIRAŢI ȘI CORĂBII Incursiune într‑un posibil imaginar al mării by Adrian G. Romila () [Corola-publishinghouse/Memoirs/850_a_1578]
-
despărți în mai multe cuiburi spre a putea primi membrii noi, neputând depăși numărul de 13, mi-am chemat camarazii la o masă de despărțire, pe la mijlocul lunii Ianuarie. Însă și aceasta, ca și aceea din Februarie 1938, a fost de rău augur, căci puțin timp după ea a reînceput prigoana. Într-adevăr, cu prilejul serbării Bobotezei, de la 6 Ianuarie, miam dat ușor seama că plutește ceva în aer. Antonescu era mai bățos ca de obicei, cutra de Rioșeanu tuna și fulgera
Mărturisirile unui „criminal politic” by Vladimir Dumitrescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/828_a_1741]