23,159 matches
-
război, condamnat la moarte și executat. După primii ani de școală din comuna natală, a continuat la Pitești și apoi la colegiul Sfântul Sava din București. Între 1922-1926 a urmat cursurile Facultății de Drept din București, unde și-a obținut doctoratul. Începând din 1929 a fost asistent de drept internațional la Academia de Studii Comerciale și Industriale din București și în același timp a profesat avocatura. În anii '30 a fost membru al Partidului Liberal brătienist. În 1938 l-a cunoscut
Mihai Antonescu () [Corola-website/Science/303301_a_304630]
-
și patentată ca U.S. Patent #2,455,992 din data de 14 decembrie 1948. Mai târziu în 1952, o versiune a jocului X și 0 numită "Noughts and Crosses" a fost creată de A. S. Douglas ca parte a disertației de doctorat la Universitatea din Cambridge. Jocul rula pe un computer al universității numit Electronic Delay Storage Automatic Calculator (EDSAC). În 1958 William Higinbotham - care a ajutat să se construiască prima bombă atomică - a creat "Tennis For Two" în laboratoarele naționale din
Joc video () [Corola-website/Science/303382_a_304711]
-
După absolvirea serviciului militar, ca artilerist, Institutul Italian de Cultură îi acordă, în anul 1940, o bursă de studiu, în Italia. După ce termină a doua facultate, la Universitatea din Roma, unde a studiat științe politice și economie, Drăgan își dă doctoratul în jurisprudență, tot la Roma. Acolo l-a cunoscut pe Giorgio del Vecchio, filosof al dreptului. Proaspătul doctor în jurisprudență Drăgan a tradus în limba română lucrarea lui del Vecchio „Lecții de filozofia dreptului”. La acea vreme Drăgan a fost
Iosif Constantin Drăgan () [Corola-website/Science/303408_a_304737]
-
oferă programe de studii universitare și postuniversitare. Învățământul superior din Alabama este supervizat de Comisia pentru Învățământ Superior a Statului Alabama. Colegiile și universitățile din Alabama oferă programe de studiu de la nivel de colegiu de 2 ani până la programe de doctorat de 16 ani. Acreditarea programelor academice se face prin Asociația Sudică de Școli și Colegii și printr-o serie de agenții de acreditare naționale și internaționale.
Alabama () [Corola-website/Science/302432_a_303761]
-
primare le-a făcut în comuna natală, Avdela, iar cursul secundar în Bitolia. În 1891 devine student la Facultatea de Litere a Universității din București. Începând din 1905, face studii de specializare la Leipzig, cu filologul Gustav Weigand, luându-și doctoratul în litere în 1908. Între 1895 și 1898 este profesor la liceul român din Bitolia (și pentru un an și 8 luni directorul liceului), ulterior funcționând la școli secundare din Salonic, Giurgiu, precum și la Silistra, unde obține titularizarea și este
Pericle Papahagi () [Corola-website/Science/302889_a_304218]
-
născut la data de 5 ianuarie 1967, în municipiul Craiova. A urmat cursurile Facultății de Istorie de la Universitatea București (1988-1993), masteratul în istorie ("Diplome d’Etudes et des Recherches Approfondies") la Universitatea Laval din Quebec, Canada (1996-1997) și cursuri de doctorat în istorie la Universiatea Laval din Quebec, Canada (1997-2002), finalizate prin susținerea tezei cu titlul "Mitul, Imaginea și Cultul liderului în România comunistă". De asemenea, a fost și bursier al Colegiului Noua Europă (2001-2002). După absolvirea facultății, a devenit cadru
Adrian Cioroianu () [Corola-website/Science/302896_a_304225]
-
la "Universitatea din Oxford" în anul 1925, numite "Starea cristalină" ("The Crystalline State"). Începând cu 1992, "Institutul australian de fizică" a instituit un premiu numit Bragg Gold Medal for Excellence in Physics care se acordă celei mai bune teze de doctorat realizată de un student la o universitate australiană. Acest premiu este numit pentru a onora atât fiul, Sir William Lawrence Bragg (a cărui efigie este prezentă pe medalie), cât și tatăl, Sir William Henry Bragg.
William Henry Bragg () [Corola-website/Science/302903_a_304232]
-
d. Saint-Amour, Jura, 26 septembrie 1956) a fost un istoric modernist francez. A fost redactor original al Encyclopédie française, împreună cu Anatole de Monzie. Studiază la Școala Normală Superioară din Paris, la secțiunea de Litere. În 1911 își susține teza de doctorat cu titlul Philippe II et la Franche-Comté, un studiu de istorie regională prin care încearcă să definească formulele politice și instituționale din provincia franceză în timpul celei de a doua jumătăți a secolului al XVI-lea. În 1922 publică lucrarea "La
Lucien Febvre () [Corola-website/Science/302905_a_304234]
-
studii la Facultatea de Filosofie de la Universitatea Carolină din Praga, el a plecat la Paris și și-a continuat studiile la Sorbona și la Școala de Studii Politice ("École Libre des Sciences Politiques"). A absolvit la Dijon, unde a obținut doctoratul în drept în 1908. Apoi, el a predat timp de trei ani la Academia de Comerț din Praga și după obținerea titlului de doctor habilitat în domeniul filosofiei, în 1912, a devenit profesor de sociologie la Universitatea Carolină. El a
Edvard Beneš () [Corola-website/Science/302901_a_304230]
-
unde va fi titularizat profesor în 1990. A fost șeful Catedrei de literatură comparată la Facultatea de Litere din București între 1980 și 1984 și după 1990. A fost unul dintre discipolii academicianului Tudor Vianu. În anul 1969, își susține doctoratul cu teza „Shakespeare în cultura română modernă”. În perioada 1970-1971 este detașat ca lector în S.U.A., unde a ținut cursuri de istoria și cultura României și de literatură comparată la universitățile din Seattle, Portland și Los Angeles, iar între 1971
Dan Grigorescu () [Corola-website/Science/302910_a_304239]
-
-și facă studiile liceale la "Collège Charlemagne". Jules Michelet s-a distins în studiul literaturii; a absolvit în 1817, obținând diploma de „bacalaureat în litere”. În 1819, dovedind o precocitate intelectuală, Jules Michelet prezintă la Universitatea din Paris tezele de doctorat "Examen des „Vies des hommes illustres” de Plutarque" („Cercetare a „Vieții oamenilor iluștri” de Plutarh) și "De percipienda infinitate secundum Lockium" („Despre perceperea infinitului după Locke”). În 1821, în urma unui concurs, Jules Michelet revine la "Collège Charlemagne", de data aceasta
Jules Michelet () [Corola-website/Science/302907_a_304236]
-
fost tumultoasă: renunță la studiile de medicină, reușește să își dea licența în istorie la vârsta de 20 de ani, în bună parte datorită unei memorii excelente, este profesor în Algeria, 8 ani, timp în care își gândește teza de doctorat ca o lucrare evenimențială despre politica mediteraneană a lui Filip al II-lea. În 1932 se reîntoarce în Franța unde predă în diferite licee, iar în 1935 acceptă să plece să predea pentru trei ani la Universitatea Sao Paulo din
Fernand Braudel () [Corola-website/Science/302906_a_304235]
-
numit profesor la Ecole Pratique des Hautes Etudes, la Paris, dar cariera ce se prefigura îi este întreruptă de război. Înrolat fiind, el este repede luat prizonier și dus în lagărul de la Lübeck unde începe să își redacteze teza de doctorat pe caiete de școală. Teza despre Mediterana și lumea ei, în vremea lui Filip al II-lea va fi susținută în 1947. În același an devine co-director alături de Febvre la revista Annales, în 1949 profesor la cea mai prestigioasă instituție
Fernand Braudel () [Corola-website/Science/302906_a_304235]
-
fără lume", cu corolarele: "timp fără temporalitate, spațiu fără spațialitate," dar în același timp pun problematică dorinței de a suprima sentimentul solitudinii “imanente și fără orizont pe care o presupune pierderea proprietății de lume.” . Note:</br> Florina Iliș, Teza de doctorat, Fenomenul SF în cultura postmodernă. Ficțiunea cyberpunk, Universitatea Babeș-Bolyai, Facultatea de Litere, Cluj-Npoca, 2003</br> idem, p.28</br> Barbara M. Kennedy, The Cybercultures Reader, edited by David Bell and Barbara M. Kennedy, Routledge, London and New York, 2002, p.42
Cyberpunk () [Corola-website/Science/302951_a_304280]
-
la Liceul „Andrei Șaguna” din Brașov între 1914 și 1922, și cele superioare la Facultatea de Litere a Universității din București (doar primul an), continuând apoi cu Facultatea de Teologie din Cernăuți (între anii 1923 - 1927). La Cernăuți a obținut doctoratul în 1928. Este trimis de mitropolitul Nicolae Bălan la Facultățile de Teologie din Atena (1927 - 1928), Munchen și Berlin (1928 - 1929) pentru a se specializa în Dogmatică și Istorie bisericească și face călătorii de studii și documentare la Paris și
Dumitru Stăniloae () [Corola-website/Science/302953_a_304282]
-
pentru locul său de muncă. Dubček și soția sa, Anna, au continuat să trăiască într-o vilă confortabilă dintr-un cartier frumos din Bratislava. În 1988, lui Dubček i s-a permis să călătorească în Italia pentru a accepta un doctorat onorific decernat de Universitatea din Bologna și, în timp ce se afla acolo, a acordat un interviu ziarului italian "L'Unità", acesta fiind prima sa declarație publică după 1970. Apariția interviului lui Dubček l-a readus în atenția publicului internațional. În 1989
Alexander Dubček () [Corola-website/Science/302947_a_304276]
-
dar de mic copil mergea la biserică la anglicani, în ramura anglo-catolică. A făcut studiile la Dynevor School din orașul său natal apoi la Christ's College, Cambridge, și la Christ Church, și Colegiul Wadham din Oxford, unde a obținut doctoratul. A predat teologia la Universitățile din Oxford și Cambridge, unde a fost decan la Colegiul Clare. În 1991 a fost hirotonit episcop pentru dieceza de Monmouth, iar în 1999 a fost numit arhiepiscop al Țării Galilor. În 2002 a fost ales
Rowan Douglas Williams () [Corola-website/Science/299493_a_300822]
-
presupunând că lumina este alcătuită din particule (numite fotoni) și aplicând ipoteza lui Planck, conform căreia energia este cuantificată. Louis de Broglie a extins teoria lui Einstein, susținând că orice particulă în mișcare are asociată o undă. Teza lui de doctorat este publicată în anul 1924, dar el primește premiul Nobel abia în 1929, după ce teoria sa este verificată experimental. Louis de Broglie afirmă că orice particulă aflată în mișcare (electron, proton, atom) are și o comportare ondulatorie. El stabilește relația
Dualismul corpuscul-undă () [Corola-website/Science/299498_a_300827]
-
Utrecht", dar nu a obținut numărul necesar de credite pentru a deveni student, așa încât s-a decis să plece în Elveția, unde s-a îmatriculat la "Institutul Politehnic" din Zürich după susținerea examenelor. În 1869 și-a susținut teza de doctorat la Zürich și a fost numit asistentul celebrului fizician August Kundt. Îl însoțește pe acesta la Würzburg și ulterior la Strasbourg. Unul dintre momentele cele mai importante ale vieții sale a fost întâlnirea cu Ivan Pulyui, un fizician de origine
Wilhelm Conrad Röntgen () [Corola-website/Science/299501_a_300830]
-
Brazilia. A făcut parte dintre fondatorii Universității din Sao Paulo. În 1937 a devenit director în cadrul Ecole pratique des hautes etudes. În 1938 a fost mobilizat în armata franceză. În captivitatea germană a redactat o parte din teza sa de doctorat "Mediterana și lumea mediteraneană în epoca lui Filip al II-lea". Lucrarea apare în 1948. Inițial, era o lucrare de politică mediteraneană a lui Filip al II-lea. La sugestia lui Febvre, care o coordona, accentul este mutat de la istorie
Istoriografie () [Corola-website/Science/299380_a_300709]
-
nomenclaturiști (Răutu, Gheorghiu, Brucan, Onescu, Doicaru) . A absolvit Facultatea de Filosofie a Universității din București, specializarea Sociologie în anul 1974 ca șef de promoție. Lucrarea să de licență este "Noua Stânga și Școala de la Frankfurt" (Editură Politică, 1976). Teza de doctorat (Universitatea București, 1980) are titlul "Revoluție și Rațiune Critică. Teoria politică a Școlii de la Frankfurt și radicalismul de stânga contemporan". Între 1974-1981, a lucrat ca sociolog în cadrul Laboratorului de Cercetări Sociologice Urbane din cadrul Institutului de Proiectări pentru Construcții Tipizate din
Vladimir Tismăneanu () [Corola-website/Science/299512_a_300841]
-
frecvent preocupată de feude ideologice sau atrasă de marxism, uitând de marile valori autohtone.” Tismăneanu l-a cooptat în comisie pe Sorin Antohi, dovedit ulterior colaborator al Securității și care a recunoscut că ar fi mințit în legătură cu deținerea diplomei de doctorat. Antohi este în continuare editor al jurnalului academic East European politics and Societies, unde Tismăneanu este președintele comitetului editorial. Despre activitatea academică a lui Tismăneanu în România și relația să controversată cu Antohi, Gallagher scrie: “În final, doar timpul va
Vladimir Tismăneanu () [Corola-website/Science/299512_a_300841]
-
și Filosofie de la Universitatea din București, unde își ia licența în 1908. A fost elevul lui Titu Maiorescu, Ion Bianu și Ovid Densusianu. În 1909, obține o bursă la Viena, unde va lucra sub îndrumarea lingvistului Wilhelm Meyer-Lübke. Susține două doctorate, în 1913, unul în filosofie, altul în filologie romanică. Din 1920, devine docent la Universitate, iar în anul 1930 profesor la catedra de istorie a literaturii române moderne de la Universitatea din București. În același an a fost primit ca membru
Dumitru Caracostea () [Corola-website/Science/298999_a_300328]
-
Organizare sanitară și Politică. După absolvirea gimnaziului din Köslin, Virchow începe în 1840 studiul medicinii la Universitatea din Berlin ca bursier al Academiei Militare ""Pépinière"", având ca profesor - printre alții - pe renumitul fiziolog Johannes Peter Müller. După ce și-a luat doctoratul cu dizertația ""De Rheumate Praesertim Corneae"" (1843), a început să lucreze ca asistent al lui Robert Friedrich Froriep la Prosectura spitalului ""Charité"" din Berlin, efectuând examenele autoptice ale pacienților decedați și obținând în acest fel o mare experiență asupra modificărilor
Rudolf Virchow () [Corola-website/Science/299001_a_300330]
-
despre pedagogie ca știință a culturii". Din 1978, autorul a circa o sută de studii științifice din domeniile sociologiei educației, istoriei intelectuale, istoriei și filozofiei culturii, didacticii moderne, metodologiei cercetării educației și științelor politice. În septembrie 2001 și-a susținut doctoratul, iar din ianuarie 2002 a fost promovat conferențiar universitar. Din octombrie 2005 devine prin concurs profesor la aceeași catedră. În perioada 1974-1976 este redactor șef-adjunct la revista Opinia studențească. În anii 1980-1983 este redactor șef-adjunct la aceeași revistă. Între 1990-1995
Liviu Antonesei () [Corola-website/Science/299015_a_300344]