22,240 matches
-
umană pentru a se situa față de orice eveniment, cât și pentru conectarea experienței personale cu a colectivului (familie, grup de prieteni, colegi). Această orientare promovată de școală ar putea fi regăsită în toate celelalte sisteme menționate și ar putea influența interacțiunile dintre părinți și copii în cadrul familiei. Capacitatea și deprinderea de a reflecta și povesti sunt esențiale pentru construirea coerenței în relațiile cu ceilalți, dar și în propriile acțiuni, precum și în planificarea de soluții pentru probleme. Este o capacitate importantă pentru
VIOLENTA, TRAUMA, REZILIENTA by ANA MUNTEANU, ANCA MUNTEANU () [Corola-publishinghouse/Science/804_a_1761]
-
publică. Partea a doua constă În analiza modalităților concrete, dar privite la un nivel foarte general, prin care politicile publice pot fi furnizate eficient. Se va dovedi că rolul central În cadrul acestei furnizări Îl dețin instituțiile, ca formă generală de interacțiune umană. Însă, deși eficiente În momentul instituirii lor, cele mai multe instituții nu conțin mecanisme interne de autoreglare, acest lucru ducând la posibile ineficiențe structurale. Ca urmare a acestei concluzii generale, clasica instituție căreia i-a fost atribuit rolul de furnizor de
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
fi afirmativă, cu privire la posibilitatea furnizării optime a politicilor publice, În angrenajul unui aranjament instituțional format, pe de-o parte, de instituția acțiunii colective (al cărei caz particular este activitatea guvernamentală) și, de cealaltă parte, de instituția pieței libere. Aflate În interacțiune, cele două se pot regla reciproc. Piața va permite existența unui standard de eficiență economic care să ne permită evaluarea diverselor politici publice, iar acțiunea colectivă poate juca rolul presiunii concurențiale asupra Întreprinzătorilor privați, asigurând astfel furnizarea optimă a unei
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
iar acțiunea colectivă poate juca rolul presiunii concurențiale asupra Întreprinzătorilor privați, asigurând astfel furnizarea optimă a unei politici publice În condițiile date. Politicile publice ocupă un rol central În cadrul economiei societăților contemporane. Aria lor acoperă orice mod mai complex de interacțiune socială, de la politici educaționale și de sănătate la politici de redistribuție socială, până la politicile ce au o influență directă asupra aspectului economic. Obiectivul lucrării este de a prezenta mai multe fațete ale acestui fenomen de o foarte mare importanță, care
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
aspectului economic. Obiectivul lucrării este de a prezenta mai multe fațete ale acestui fenomen de o foarte mare importanță, care să ofere În final și o perspectivă Închegată asupra procesului politicilor publice. Ideea care justifică abordarea de față este că interacțiunile sociale, În complexitatea lor, conduc la rezultate a căror influență asupra vieților indivizilor nu poate fi estimată sau controlată la un nivel global, ci doar pe anumite dimensiuni. Acceptarea acestei premise conduce la respingerea existenței unui posibil unic aranjament instituțional
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
a căror influență asupra vieților indivizilor nu poate fi estimată sau controlată la un nivel global, ci doar pe anumite dimensiuni. Acceptarea acestei premise conduce la respingerea existenței unui posibil unic aranjament instituțional, care să ofere o viziune globală asupra interacțiunii sociale. Totuși, criteriul normativ de eficiență al politicilor publice presupune o corelare pozitivă la acest nivel global. Altfel spus, politicile publice Își capătă justificare doar În măsura În care procesul de furnizare al acestora, per total, are o influență pozitivă asupra cetățenilor. Prin
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
și Jordan, 2005). Aceste rețele sunt considerate nu doar ca influențând politicile guvernamentale, ci preluându-i acestuia din urmă atribuțiile (Stoker, 1998, p. 23). Conform lui Eberlein și Kerwer (2004, p. 136), putem distinge cel puțin patru posibile forme de interacțiune Între guvernământ și guvernanță. Ele ar putea: 1. să se complementeze, fără Însă a fuziona Între ele; 2. ar putea să fuzioneze una cu cealaltă; 3. ar putea să fie În competiție și În conflict una cu cealaltă; 4. una
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
ar putea să fie În competiție și În conflict una cu cealaltă; 4. una ar putea să o eclipseze sau să o Înlocuiască În mod activ pe cealaltă. Jordan, Wurzel și Zito (2005, p. 481) etichetează cele patru tipuri de interacțiune, drept coexistență, fuziune, competiție și Înlocuire. Revenind la problema politicilor publice, am putea reformula definiția acestora, Înlocuind sintagma „activitate guvernamentală” cu „activitate de guvernanță”. Însă un aspect foarte important este tocmai faptul că cele două forme de guvernare pot fi
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
politicilor publice, ne este utilă o privire de ansamblu a cadrului comun În care se desfășoară cele două tipuri de activități. Conceptele definitorii pentru societatea occidentală contemporană sunt capitalismul și democrația. Fiecare dintre cele două definește un tip specific de interacțiune umană. Capitalismul definește dinamica interacțiunilor individual-competitive (realizate prin intermediul pieței libere), iar democrația definește dinamica interacțiunilor colectiv-cooperative (realizate prin mecanismele electorale democratice). Fiecare dintre cele două concepte ne oferă o perspectivă privilegiată pentru a Înțelege dinamica societății contemporane, iar o discuție
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
o privire de ansamblu a cadrului comun În care se desfășoară cele două tipuri de activități. Conceptele definitorii pentru societatea occidentală contemporană sunt capitalismul și democrația. Fiecare dintre cele două definește un tip specific de interacțiune umană. Capitalismul definește dinamica interacțiunilor individual-competitive (realizate prin intermediul pieței libere), iar democrația definește dinamica interacțiunilor colectiv-cooperative (realizate prin mecanismele electorale democratice). Fiecare dintre cele două concepte ne oferă o perspectivă privilegiată pentru a Înțelege dinamica societății contemporane, iar o discuție asupra interconexiunilor dintre ele s-
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
desfășoară cele două tipuri de activități. Conceptele definitorii pentru societatea occidentală contemporană sunt capitalismul și democrația. Fiecare dintre cele două definește un tip specific de interacțiune umană. Capitalismul definește dinamica interacțiunilor individual-competitive (realizate prin intermediul pieței libere), iar democrația definește dinamica interacțiunilor colectiv-cooperative (realizate prin mecanismele electorale democratice). Fiecare dintre cele două concepte ne oferă o perspectivă privilegiată pentru a Înțelege dinamica societății contemporane, iar o discuție asupra interconexiunilor dintre ele s-ar putea dovedi foarte importantă. Dar scopul acestei secțiuni este
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
furnizării de politici publice. Pentru Început, vom oferi o modalitate de Înțelegere a acestui proces, luând ca punct de reper dinamica democratică a societății. Entitatea fundamentală a unui sistem politic democratic este cetățeanul. Aceasta este axioma de bază care configurează interacțiunile politice din societatea contemporană. Într-o democrație, statutul de cetățean este, prin excelență, fundamentat pe un principiu de egalitate. Dacă Într-o perspectivă capitalistă puterea de decizie individuală depinde de puterea economică a agentului respectiv, Într-o logică democratică, oricare
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
a fi public. Putem spune că acea politică a fost reușită doar dacă finalitatea unei politici constă În furnizarea unui bun sau serviciu public. Miza acestui studiu va fi tocmai aducerea În discuție a unor trăsături generale ale formei de interacțiune socială ce urmărește furnizarea de bunuri și servicii publice, respectiv a rolului administrației publice În raport cu această furnizare. Prin urmare, o analiză detaliată a conceptului de bun public va reprezenta primul pas În Înțelegerea acestor trăsături generale și ne va permite
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
a rolului administrației publice În raport cu această furnizare. Prin urmare, o analiză detaliată a conceptului de bun public va reprezenta primul pas În Înțelegerea acestor trăsături generale și ne va permite să Înțelegem În ce măsură administrația publică poate contribui pozitiv la această interacțiune. 1.3. Bunuri publice Indivizii Își Îmbunătățesc viața utilizând bunurile la care au acces. Acestea pot fi resurse naturale, modificări artefactuale ale acestora sau resurse sociale. Orice bun este un bun pentru cineva, indiferent de modul de proveniență. De asemenea
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
locală, determină În mare parte procesul politicilor publice. Într-adevăr, pare imposibil de imaginat o situație alternativă În care, În lipsa statului, să fie realizate politici publice cât de cât eficiente. Dimpotrivă, imaginea furnizată de această asumpție anarhică este una a interacțiunilor haotice și non-cooperante Între indivizi (de exemplu, haosul produs după uraganul din SUA În 2005), iar Însăși posibilitatea acțiunii colective ce stă la baza realizării politicilor publice pare definitiv compromisă Într-un asemenea context. Însă, deși această imagine sumbră oferă
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
de anterioritate garantează și o independență conceptuală a politicilor publice În raport cu statul. Procesul istoric prezentat În acest sens va Începe cu apariția primelor forme de cooperare interumană și se va sfârși cu apariția aranjamentelor instituționale. În această etapă preistorică a interacțiunii sociale, cu mult anterioară apariției celui mai Îndepărtat strămoș al statului contemporan, vom regăsi, totuși, probleme de politici publice incipiente. a) Preistoria instituțiilor Comunitățile umane au existat de foarte mult timp, iar existența unei comunități depinde esențial de modul În
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
la bază dispoziția naturală de a Încerca să obții puterea și să-i domini pe ceilalți membri ai grupului. El a fost observat atât la oameni, cât și la alte primate (Boehm, 2000). Acest tip de comportament va conduce la interacțiuni competitive În interiorul grupului, În care diverși indivizi vor Încerca să acumuleze o putere cât mai mare În raport cu ceilalți membri. Însă această competiție pune În pericol posibilitatea cooperării (de exemplu, indivizii dominați vor fi din ce În ce mai puțin dispuși să participe la acțiunile
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
de rezolvare a politicilor publice. După cum am constatat, Însăși apariția normelor sociale a fost posibilă prin găsirea unei rezolvări pentru această problemă de politică publică originară. La rândul ei, apariția normelor sociale a făcut posibilă apariția unor sisteme complexe de interacțiuni Între indivizi ce permiteau soluții mai bune pentru probleme mai vechi (de exemplu, supraviețuirea), dar și descoperirea unor modalități de a atinge scopuri inaccesibile. Aceste sisteme complexe de interacțiuni sunt instituțiile. b) Ce este o instituție În momentul actual, problema
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
apariția normelor sociale a făcut posibilă apariția unor sisteme complexe de interacțiuni Între indivizi ce permiteau soluții mai bune pentru probleme mai vechi (de exemplu, supraviețuirea), dar și descoperirea unor modalități de a atinge scopuri inaccesibile. Aceste sisteme complexe de interacțiuni sunt instituțiile. b) Ce este o instituție În momentul actual, problema supraviețuirii, deși Încă fundamentală, reprezintă doar o componentă a unui spectru mult mai larg al problemelor cu privire la bunăstarea individuală. Însă modalitatea de cooperare ce a asigurat supraviețuirea strămoșilor noștri
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
modalitatea de cooperare ce a asigurat supraviețuirea strămoșilor noștri, solidificată sub forma instituțiilor, stă și acum la originea acțiunilor ce au relevanță socială. De fapt, această concluzie pare evidentă, dacă avem În vedere faptul că instituțiile reprezintă forme complexe de interacțiune umană ce pot subzista În timp și pot avea influențe semnificative la nivelul comunității. În acest sens, componenta non-instituțională se reduce la interacțiuni disparate Între agenți individuali ce nu au o influență sistematică asupra societății. Contextul instituțional fiind deci constitutiv
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
De fapt, această concluzie pare evidentă, dacă avem În vedere faptul că instituțiile reprezintă forme complexe de interacțiune umană ce pot subzista În timp și pot avea influențe semnificative la nivelul comunității. În acest sens, componenta non-instituțională se reduce la interacțiuni disparate Între agenți individuali ce nu au o influență sistematică asupra societății. Contextul instituțional fiind deci constitutiv pentru interacțiunile sociale, Înțelegerea lui este necesară pentru a putea plasa problema politicilor publice pe harta interacțiunilor sociale. Făcând o trecere În revistă
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
ce pot subzista În timp și pot avea influențe semnificative la nivelul comunității. În acest sens, componenta non-instituțională se reduce la interacțiuni disparate Între agenți individuali ce nu au o influență sistematică asupra societății. Contextul instituțional fiind deci constitutiv pentru interacțiunile sociale, Înțelegerea lui este necesară pentru a putea plasa problema politicilor publice pe harta interacțiunilor sociale. Făcând o trecere În revistă a principalelor concepții cu privire la natura instituțiilor, Crawford și Ostrom (1995) identifică trei tipuri importante de astfel de conceptualizări: instituții-ca-echilibre
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
sens, componenta non-instituțională se reduce la interacțiuni disparate Între agenți individuali ce nu au o influență sistematică asupra societății. Contextul instituțional fiind deci constitutiv pentru interacțiunile sociale, Înțelegerea lui este necesară pentru a putea plasa problema politicilor publice pe harta interacțiunilor sociale. Făcând o trecere În revistă a principalelor concepții cu privire la natura instituțiilor, Crawford și Ostrom (1995) identifică trei tipuri importante de astfel de conceptualizări: instituții-ca-echilibre, instituții-ca-norme și instituții-ca-reguli. Scopul celor trei abordări e de a oferi explicații pentru regularitățile observate
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
al acțiunilor individuale. Abordarea instituțiilor ca norme pornește de la asumpția că multe modele de comportament au la bază percepțiile Împărtășite de către un grup de indivizi asupra comportamentelor adecvate și inadecvate În situațiile particulare. Pentru a Înțelege de ce anumite moduri de interacțiune există mai degrabă decât altele, este nevoie să mergem dincolo de evaluarea de tip mijloace/scopuri a agenților, ce stă la baza primei abordări, și să analizăm credințele Împărtășite ale grupului cu privire la obligațiile normative ce le revin. Abordarea instituțiilor ca reguli
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]
-
mergem dincolo de evaluarea de tip mijloace/scopuri a agenților, ce stă la baza primei abordări, și să analizăm credințele Împărtășite ale grupului cu privire la obligațiile normative ce le revin. Abordarea instituțiilor ca reguli are la bază asumpția că multe modele de interacțiune interumană presupun Înțelegerea Împărtășită din partea agenților a faptului că acțiunile inconsistente cu ceea ce este considerat legitim vor fi zădărnicite de către autoritatea Împuternicită să le sancționeze, În caz că aceasta va fi informată. Din această perspectivă, Înțelegerea regularităților de comportament presupune analizarea regulilor
[Corola-publishinghouse/Science/2346_a_3671]