21,599 matches
-
preocupe mai mult de celelalte. Când dimpotrivă situația este violentă, trebuie ca sufletul, prin intermediul moralităților (și prin asta înțeleg orice considerație generală) să se întoarcă, ca să spunem așa, înapoi; trebuie ca el să pară că vrea să dea pasiunilor aparența rațiunii, unor ieșiri violente aspectul hotărârilor cu judecată. În cel dintâi caz, tonul trebuie să fie ridicat, inspirat; în cel de-al doilea, el trebuie să fie moderat și solemn. Căci, pe de o parte, rațiunea se inflamează și devine pasiune
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
vrea să dea pasiunilor aparența rațiunii, unor ieșiri violente aspectul hotărârilor cu judecată. În cel dintâi caz, tonul trebuie să fie ridicat, inspirat; în cel de-al doilea, el trebuie să fie moderat și solemn. Căci, pe de o parte, rațiunea se inflamează și devine pasiune; de cealaltă, pasiunea se răcește și devine rațiune. Majoritatea actorilor fac exact pe dos." (întâia Seară) Lessing se arată admirativ față de arta pantomimei la Antici care dispuneau de un întreg limbaj gestual. Cheironomia era deosebit de
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
În cel dintâi caz, tonul trebuie să fie ridicat, inspirat; în cel de-al doilea, el trebuie să fie moderat și solemn. Căci, pe de o parte, rațiunea se inflamează și devine pasiune; de cealaltă, pasiunea se răcește și devine rațiune. Majoritatea actorilor fac exact pe dos." (întâia Seară) Lessing se arată admirativ față de arta pantomimei la Antici care dispuneau de un întreg limbaj gestual. Cheironomia era deosebit de complexă în teatrul latin. Lessing nu caută restaurarea pantomimei, conștient fiind că gesturile
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în ambianța care îi este specifică, în fața spectatorului. În afara acestor condiții, fac rabat la toate curiozitățile decorațiunii, care nu-și au locul decât în feerii." Nu se cuvine nici crearea unui decor într-un scop ornamental. Decorul își pierde atunci rațiunea de a fi, care este să pună în evidență influența mediului asupra indivizilor. "Orice decor adăugat unei opere literare precum un balet, scrie Zola în Naturalismul în teatru, numai ca să astupăm o gaură, este un expedient supărător. Dimpotrivă, trebuie să
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
întinsă și lăsând să apară un perete alb în fața căruia trece și revine personalul vor fi de cel mai mare efect. Trebuie ca totul să pară un provizorat, în mers, făcut în grabă, incoerent, improvizat cu entuziasm! (...) Ordinea este plăcerea rațiunii; dar dezordinea este deliciul imaginației." Suprarealiștii, care afișează convențiile cu o superbă insolență și tratează scena ca pe un spațiu de fantezie, sunt continuatorii lui Jarry. Ei își revendică această moștenire, creând piesele lui Vitrac (1889-1952) la Teatrul Alfred Jarry
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
imaginației, nebuniei și freudismului. Suprarealismul este definit aici ca un "automatism psihic prin care se propune exprimarea, fie verbală, fie scrisă, fie în oricare alt fel, a funcționării reale a gândirii. Dicteu al gândirii, în absența oricărui control exercitat de rațiune, în afara oricărei preocupări estetice sau morale. Suprarealismul se bazează pe credința în realitatea superioară a anumitor forme de asociere neglijate până la el, pe atotputernicia visului, pe jocul dezinteresat al gândirii." Foarte atenți la visele lor, suprarealiștii le notează toate traseele
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
mult pe aspectul rațional." Pentru producerea acestei "distanțări" care va dezaliena spectatorul, Brecht proslăvește un "teatru epic". Caracteristica esențială a teatrului epic, scrie el în Drumul spre un teatru contemporan, este, poate, să se adreseze mai puțin afectivității spectatorului, cât rațiunii sale. Spectatorul nu trebuie să trăiască ceea ce trăiesc personajele, ci să le reconsidere. Ar fi totuși fals să afirmăm că sentimentul este străin de teatru. Asta ar însemna să afirmăm, și astăzi, că sentimentul este străin de știință." Exprimarea conține
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
în întregime. Într-un cuvânt, actorul atinge și izolează, în mii de feluri pe care i le oferă arta sa, lucrurile necunoscute, neînțelese vreodată sau prost înțelese, și le face să apară în adevărul lor pe o scenă ideală, unde rațiune și sentiment se volatilizează, fără ca vreuna să se exercite vreodată în pofida alteia, ci unde cele două aspecte se întăresc reciproc." Critica lui Brecht este cea mai mușcătoare față de operă, și mai ales față de dramă, căci aici iluzia atinge culmea. Brecht
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
Lemercier să construiască o sală de spectacole la Palatul Cardinalului, care va deveni, la moartea sa, survenită puțin după aceea, Palatul Regal (Palais Royal). 47 "Pe scenă-mi place actorul iscusit, Ce-n public niciodată nu este înjosit; Plăcut prin rațiune, el nu vrea s-o provoace. Cât pentru falsul comic cu groase echivoace, Ce are drept spectacol tot glume uricioase, Să meargă, dacă-i place, pe treptele glodoase, Netrebnica mulțime ticsită unde șade, Și slugilor să joace acele mascarade." (Tr.
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
un rol de prim-plan în sânul mișcării. Mai multe texte, semnate de Suprarealiști pe la 1925, în care este de recunoscut chemarea spre Orient contra raționalismului occidental, îi poartă amprenta. Dacă o rupe destul de repede cu grupul, o face din rațiuni politice, căci refuză aservirea artei unor scopuri non estetice. 27 Artaud a mai putut corecta șpalturile pentru Teatrul și dublul său la întoarcerea din Mexic, dar în 1938, când apare lucrarea, este cuprins de nebunie și este deja internat la
by MARIE-CLAUDE HUBERT [Corola-publishinghouse/Science/1110_a_2618]
-
să se concretizeze în acțiuni, se obiectivează în reacții sau în opinii. Nu toate dorințele noastre sunt rele. Dorințele, ca și plăcerile, nu exclud virtutea. Nu toate plăcerile sunt derizorii. Cele care sunt rezonabile, cele care se înscriu sub controlul rațiunii, al lui cum se cuvine, sunt acceptate. Fără dorințe, lumea noastră nu s-ar clinti din încremenire. Ceea ce sporește cantitatea de plăcere și diminuează cantitatea de durere, e bun. Teleologic, deontologic, utilitarist, oricum ai lua-o, ca să folosesc jargonul de
Ieşirea în etern. Exerciţiu împotriva căderii by Valeria Roşca () [Corola-publishinghouse/Science/1134_a_2288]
-
de vedere, romanul ratează rezolvarea conflictului: Lae se dovedește până la urmă un revoltat de carton, care, după ce se îndepărtează de familie și de comunitate, cutreierând munții alături de un grup de legionari, se hotărăște totuși să se înscrie în colectivă din rațiuni pragmatice. Romanul este rebarbativ la lectură, mai ales din pricina stilului, fie prea reportericesc (în consemnarea unor fapte), fie liricoid (în exaltările protagonistului sau în elogiile bombastice aduse clasei țărănești). Reușite sunt figurile satului de odinioară (strămoși ai eroului) și personajele
Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/287743_a_289072]
-
În tradiția noastră culturală, constă chiar În diferența dintre ceea ce este o religie (produs pur și simplu uman, social, cultural, istoric) și ceea ce aceasta pretinde să fie (realitate fondatoare și justificatoare a societății, a culturii, a istoriei): diferență pe care „rațiunea” Încearcă să o umple și să o Întoarcă În favoarea sa, În timp ce „pietatea credinciosului” o apără și o păstrează cu orice mijloc. Așadar, chiar În ireductibilitatea acestei diferențe rezidă și consistă paradoxul distinctiv al religiei: dacă religiile provin de la o ființă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
unei cunoașteri discursive și raționale; experiența religioasă este, sub anumite aspecte, asemănătoare cu cea estetică (R.D. Drennnan, apud Flannery, 1976). Exaltarea emotivității este evidentă mai ales În rituri: ceremoniile religioase sau riturile cu un caracter public vizibil Își găsesc adesea rațiunea de a fi prin recompensa psihologică și socială care derivă din etalarea semnificativă și colectivă a emotivității. Chiar și din acest motiv, distingerea Între religios și secular, Între „sacru” și „profan” poate fi dificilă sau iluzorie, mai ales În cazul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și foarte des subliniat al acestei perioade, importanța acordată conceptului maatxe "maat". Am Întâlnit deja În alt moment o insistență aparte asupra acestei teme, chiar În prima Perioadă Intermediară, când, În urma prăbușirii societății organizate, aspirația către o ordine reînnoită din rațiuni interioare duce la contemplarea nostalgică a Îndatoririi morale. Aici maat este ceea ce Îl face pe rege să „trăiască” (la fel ca Ra În mai vechea mitologe solară), dar este și ordinea cosmică pentru care regele este garant. Astfel se revine
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se Încheie aproximativ În 35 000 Î.Hr., În timpul glaciațiunii Würm, care, la rândul ei, a Început spre 70 000 Î.Hr. Paleoliticul mijlociu a fost caracterizat, cel puțin plecând de la un anumit moment, de locuirea În peșteri (trogloditism), din rațiuni de securitate. Aici, se disting fazele cronologico-culturale tabunian, acheulean superior și târziu, jabrudian sau amudian și musteriano-lavalloisian. Viața omului În peșteri sau grote este documentată, printre altele, de instrumentele de piatră (dălți, răzători, găuri În lame, așchii etc.), de resturile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fost creată „din nimic” (ex nihilo), ci din ceva confuz și inform (haos), care se deosebește total de forma și orânduirea lucrurilor reale existente, putând fi considerat non-existență. b) Evaluarea documentării Lectura atentă a textelor cosmologice mesopotamiene - care aici, din rațiuni de spațiu, nu pot fi nici măcar sintetizate - permite descoperirea a două adevăruri principale. Primul constă În faptul că lumea este o lucrare divină, realizată de divinități masculine (Anxe "An"/Anuxe "Anu"(m), Enlilxe "Enlil", Enkixe "Enki"/Ea, Mardukxe "Marduk" etc.
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
este luată Într-un sens geografic și cultural mai larg. Granițele occidentale ale regiuni siro-palestiniene sunt delimitate de Mareaxe "Marea" Mediterană, În timp ce zonele sud-orientale Își găsesc limita În ansa Eufratului și În deșert; la sud, unde se află deșertul Negev, rațiuni de natură istorică conduc la includerea parțială a Cisiordaniei, În timp ce În nord, unde lanțurile muntoase ale Amanului reprezintă o limită naturală, trebuie incluse În discuție și unele zone ale Turciei de astăzi (ca, de pildă, câmpia Antiohiei). Regiunea despre care
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Dar la Heraclit, chiar dacă el este deja „proză”, logos-ul rămâne „discursul”, deși din el rodesc toate lucrurile, și este un discurs care e „ascultat” (fr. 1, Diano), ocupând același câmp semantic ca și mythos-ul. Abia mai târziu va fi „rațiunea”. Între timp și istoriografia Începea să atace tradiția mitică. Hecateu din Milet Își Începea opera, poate Genealogiile, afirmând că va povesti faptele așa cum i se păreau „adevărate”, „fiindcă logoi ai grecilor sunt multe și ridicole”; la câtva timp după el
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
a fost un fel de fir conducător care a Însoțit și călăuzit Întreaga cultură greacă (subcapitolul 1.4). Nici măcar oratoria atică nu s-a eliberat vreodată cu totul de ea, deși a contribuit destul de mult la orientarea măsurii și capacității rațiunii grecilor, desprinzându-i progresiv de categoriile mitice. Arhè și telos, Început și sfârșit al tragediei după Aristotel, mitul era un mod de a reprezenta lumea ca realitate de neschimbat și neschimbată după acțiunile zeilor și ale eroilor. Omul, căruia această
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
problema teodiceei” este profund examinată În stoicismul și În scepticismul Akkademiei, dar ea rămâne nerezolvată (cf. Cancik, 1983). 2. Filozofii elaborează o Weltanschauung globală care are pretenția ei de adevăr În măsura În care derivă din experiența lor personală, din natură și din rațiune (Seneca, Epistulae morales ad Lucilium, 95, 12): „Afirmațiile filozofiei ș...ț Îmbrățișează Întreaga viață și chiar Întreaga natură”. Filozofii sunt supuși „ca față de un jurământ (sacramento rogati) sau chiar de o teamă superstițioasă; consideră o nelegiuire (nefas) faptul de a
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
fi de prisos și, odată cu pietatea, ar dispărea toate orânduirile pe care se reglementează viața, ba chiar și „comunitatea neamului omenesc” (Cicero, De natura deorum, 1, 2, 3-4; cf. 2, 61, 153). Câteodată Își fac apariția motive „machiavelice”: dacă nu rațiunea, atunci religia este cea care trebuie să Îl determine pe om să Își Îndeplinească datoria 2. Frica de un judecător puternic trebuie să Îi pedepsească pe cei neștiutori: așa se legitimează din punct de vedere filozofic interpretarea fulgerelor și cercetarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
colină (I fr. 14). El poate fi Însă venerat și fără imagini și sub alte nume; de pildă, iudeii Îl numesc pe Jupiter Iao (I frr. 15-17). În realitate el este „sufletul” lumii, pe care „o cârmuiește prin mișcare și rațiune” (I fr. 13). Ceilalți zei sunt membre, părți, puteri ale unicului Zeuxe "Zeu": el Însuși este totalitatea acestor zei; Unul și Totul sunt același lucru 5. Speculația cosmologică Îl corelează pe Jupiter cu eterul și pe Iunonaxe "Iunona" cu aerul
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
Înaltă culme a eterului, Jupiter eterul din mijloc, iar Iunonaxe "Iunona" aerul cel mai de jos și pământul. Speculația cosmologică este acceptată pe plan antropologic, cultual și istoric. Prin acești zei, noi respirăm (penitus spiramus) și avem trupul (terra) și rațiunea (Minerva). Este motivul pentru care Tarquinius i-a pus Împreună pe Campitoliu Într-un unic centru de cult și sub același acoperiș. Dar zeii prin care „respirăm profund” se numesc Penates. Cultul acestor Penațixe "Penați", despre care a fost Învățat
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
RD I fr. 5). Împreună cu civitas a romanilor, religia care Își găsește propria instituire În interiorul ei Îi asumă și istoria. b) În cartea Antiquitates rerum divinarum, În care sunt expuse fundamentele metodologice (cartea I), sunt, așadar, prezentate nu numai motivul, rațiunea și scopul operei (pericole și reforma religiei romane), ci și o istorie a cultului În statul roman. Romulusxe "Romulus" a Început cu „instituirea” (constituere), Întemeind cultele lui Ianusxe "Ianus", Jupiter, Martexe "Marte", Picus, Faunusxe "Faunus", Tiberinusxe "Tiberinus" și Herculexe "Hercule
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]