21,931 matches
-
Israel) se poate constata o mișcare organizată de modernizare a limbii. Biblia ebraică (תנ"ך, "Tanah") este scrisă în limba clasică ebraică din perioada exilului babilonian în secolul al VI-lea î. Hr. De aceea evreii au numit ebraica în decursul veacurilor „limbă sacră” (לשון הקודש, "Lashon Hakodesh"). După căderea Ierusalimului în anul 70 și începutul diasporei evreiești, ebraica a devenit o limbă literară, folosită în rugăciune și studiul Bibliei. A fost reînviată în secolele al XIX-lea și al XX-lea
Limba ebraică () [Corola-website/Science/297509_a_298838]
-
opri noile culte și a readuce la catolicism teritoriile influențate de mișcările reformiste. Europa medievală era predominată de războaie, foamete și epidemii, moartea fiind o prezența obsesivă. În secolul al XIV-lea, în urma Marii Ciume și devastatorului războiu de un veac, temele macabre dominau arta medievală, ca ""Dansul Macabru"". Prezența morții în viața cotidiană ducea la accentuarea pesimismului sau la o viață pasională, după Boccacio în preambulul Decameronului. Pe plan religios, teama de moarte ducea la creșterea pietății și credinței a
Reforma Protestantă () [Corola-website/Science/297535_a_298864]
-
de la Milano din 313 împăratul Constantin I a garantat libertatea religioasă creștinilor. Orașul a fost cucerit de vizigoți în 402, reședința imperială fiind mutată la Ravenna. Cincizeci de ani mai târziu (452) hunii au atacat așezarea, ca după aproape un veac în 539, orașul să fie cucerit și devastat de ostrogoți în așa-zisul Război gotic împotriva Bizațului condus de Împăratul Justinian I. În 774 Milano făcea parte din Imperiul Franc ca ulterior să fie integrat Sfântului Imperiu Roman. În perioada
Milano () [Corola-website/Science/296696_a_298025]
-
intonat muzică militară și patriotică. Pe o inscripție se poate citi: Patria recunoscătoare scumpilor săi fii. Nu vărsați lacrimi pe mormintele eroilor ci mai curând slăviți-l în cântece, așa ca faima numelui lor să rămână un ecou în legenda veacurilor."" În parcul central al orașului a fost ridicat un monument în memoria poetului originar din Brașov, Ștefan Octavian Iosif. Încă de prin 1919 presa brașoveană începuse o susținută campanie de colectare de fonduri pentru ridicarea unui bust al scriitorului. Se
Monumentele Brașovului () [Corola-website/Science/317025_a_318354]
-
a monumentelor istorice sub codul LMI: . Frumoasa așezare situată între dealuri și păduri seculare, satul Groși e situat la 12 km nord-est de Făget și aparține din punct de vedere administrativ de comuna Margina. Așezare mică, atestată documentar la începutul veacului al XVI-lea, la 1717, aceasta avea doar 20 de case. Locuitorii s-au ocupat în trecut cu spălarea aurului din pâraie, precum și cu arderea cărbunilor de lemn, cu bocșeritul. Biserica de lemn cu hramul "Adormirea Maicii Domnului" a fost
Biserica de lemn din Groși, Timiș () [Corola-website/Science/317061_a_318390]
-
Dumnezeu ceresc”". Inscripția este însoțită și de trei splendide rozete solare. Pe intradosul aceluiași tirant, o altă inscripție, tot în cirilice: "„Eu sunt pâinea care s-au pogorât din ceriu, de va mânca oricine din pâine, acesta va trăi în veci”". Apar aici aceleași trei rozete solare, precum și o cruce sculptată în relief, obținută prin excizia fondului lemnos. Tipologic și stilistic, biserica se aseamănă cu cea de la Bătești, cu deosebirea că aici spațiul interior este mai mare, iar pereții exteriori de
Biserica de lemn din Groși, Timiș () [Corola-website/Science/317061_a_318390]
-
cu filonul bizantin ortodox, creând un stil propriu lui Gh. Tattarescu. Se remarcă forța desenului, arhitectura sobră a compozițiilor, tehnica impecabilă a folosirii clar-obscurului, impresia de spațiu și profunzime. Biserica păstrează obiecte cu valoare de patrimoniu dăruite, de-a lungul veacurilor, de ctitori: un epitaf al Mântuitorului, brodat în fir, din anul 1793; o icoană împărătească ferecată în argint, din anul 1803; două icoane din 1804; vitraliile Bisericii, datând din anul 1909; medalioane exterioare din mozaic, executate de pictorul Eugen Profeta
Biserica Oțetari () [Corola-website/Science/317058_a_318387]
-
postojano Kano klisurine Proklet bio izdajica Svoje domovine! Macedoneană Bulgară Ucraineană <poem> Hei, Slavi! Încă trăiește limba strămoșilor noștri, [și va trăi] cât timp va bate pentru popor inima propriilor descentenți. Să trăiești, să trăiești, suflet slav, să trăiești în veci! Amenințarea focului împotriva noastră e inutilă. Aceste cuvinte ni le-a transmis Dumnezeu aceasta e voința Să, cântecul nostru nu poate fi redus la tăcere, noi rămânem [tot] în picioare, vârtoși că stăncile. Să fie blestemați trădătorii Patriei!
Hej Sloveni () [Corola-website/Science/317102_a_318431]
-
data construirii edificiului trimite la anul 1818, dar o notă de pe o Evanghelie tipărită la București menționează că aceasta a fost dăruită bisericii din satul Galu în 8 noiembrie 1780. Ar rezulta că actuala biserică s-a construit la începutul veacului al XIX-lea pe locul unui lăcaș mai vechi de anul 1780 distrus în împrejurări încă necunoscute. Clădirea este realizată în stil moldovenesc cu unele influențe transilvane, explicația fiind transferul populațional la sfârșitul secolului al XVIII-lea, din Transilvania spre
Biserica de lemn din Galu () [Corola-website/Science/317109_a_318438]
-
în 1261, după 57 de ani în care cetatea fusese sub stăpânirea Imperiului Latin de Constantinopol. Întemeietorul ultimei dinastii bizantine, Mihail al VIII-lea, descindea din neamul Paleologilor, cunoscut de pe la mijlocul secolului al XI-lea. De-a lungul a două veacuri, Paleologii au reușit să intre în legături de rudenie cu aproape toate familiile imperiale din Bizanț, astfel încât noul basileu își zicea mândru pe numele deplin Mihail Ducas Angelos Comnenos Paleologos. Fiu al guvernatorului Thessalonicului, el frecventase din fragedă tinerețe cercurile
Mihail al VIII-lea Paleologul () [Corola-website/Science/317073_a_318402]
-
la Râmnic în 1776, cu însemnarea: "„În văleat 7287 (1779) să se știe că această sfântă carte au cumpărat Dorofteiu Solcanu și cu feciorii dumisale, Toader, Constantin (...) Și s-a așezat în biserică în satul Bogdănești, să fie în vecia veacului. Amin”". O altă atestare a vechimii acestei biserici este inscripția de pe clopotul mijlociu cu textul: "„Simion, ani de la Iisus Hristos 1783”". În jurul anului 1836, preotul Solcanu a dăruit bisericii un Octoih mare, cu următoarea însemnare "„Acest Octoih este dat de
Biserica de lemn Sfinții Voievozi din Bogdănești () [Corola-website/Science/317117_a_318446]
-
făceau fânul și pășteau cirezile și turmele călugărilor. Privilegiile mănăstirești au fost întărite printr-un alt act din 10 aprilie 1645. Anul ridicării bisericii a fost însemnat în pisania de peste intrarea în biserică. Textul pisaniei, scris în slova românească a veacului al XVIII-lea în vechea grafie chirilică, se poate citi în întregime astfel: "„Această sv(â)ntă beserică sau făcut în zilile pre(a) luminatului domn Ion Ioan Neculai voevod pren silința cinstitului părinte chir Ioasaf egumen(ul) Putnii le
Biserica de lemn din Bilca () [Corola-website/Science/317134_a_318463]
-
fost marcat printr-o cruce de piatră. În curtea bisericii se află o cruce de piatră cu următoarea inscripție: "„Aciastă sf(â)ntă cruce sau făcut cu cheltuiala robului (lui) Dumnezeu Ioan Moroșan din Horodnic de Sus spre pomenire (în) veci. 1854”". Cu timpul, la sfârșitul secolului al XIX-lea, biserica de lemn a devenit neîncăpătoare pentru obștea locală. În septembrie 1888, pe spezele „anlistului” comunal Zaharie Zub, a fost zidit un turn clopotniță cu două etaje la intrarea în cimitir
Biserica de lemn din Horodnic de Sus () [Corola-website/Science/317136_a_318465]
-
1400-1432), printr-un document din 18 noiembrie 1409, a scos satul Vama din Ocolul Câmpulung și l-a dat Mănăstirii Moldovița, împreună cu veniturile vămii ("„satul Meto care acum se cheamă Vama, care să-i fie uric cu toate veniturile din veac în veac”"). În Evul Mediu, acest drum a fost folosit de tătari în incursiunile lor de jefuire a satelor din Moldova și din Transilvania. În toponimia locală există și astăzi „Drumul Tătarilor”, care avea o ramificație ce trecea prin Vama
Biserica de lemn Înălțarea Domnului din Vama () [Corola-website/Science/317172_a_318501]
-
un document din 18 noiembrie 1409, a scos satul Vama din Ocolul Câmpulung și l-a dat Mănăstirii Moldovița, împreună cu veniturile vămii ("„satul Meto care acum se cheamă Vama, care să-i fie uric cu toate veniturile din veac în veac”"). În Evul Mediu, acest drum a fost folosit de tătari în incursiunile lor de jefuire a satelor din Moldova și din Transilvania. În toponimia locală există și astăzi „Drumul Tătarilor”, care avea o ramificație ce trecea prin Vama. Folcloristul Simion
Biserica de lemn Înălțarea Domnului din Vama () [Corola-website/Science/317172_a_318501]
-
de cult. Acesta a fost descifrat de folcloristul Simeon Florea Marian: ""Pomelnicul ctitorilor care s-au ostenit și au făcut biserica ce din giosu la Vama, unde se prăznuiește hramul Înălțarea lui Hristos, s-au scris aice ca să pomenească în veci 1787 ...". Parohia Vama de Jos a donat și turnul clopotniță din lemn, construit în anul 1787. Clopotnița a fost reconstruită în muzeu în anul 2005. Edificiul are un plan octogonal, fiind construit din bârne de brad cioplite la patru fețe
Biserica de lemn Înălțarea Domnului din Vama () [Corola-website/Science/317172_a_318501]
-
iconografic în 1996 și apoi de Emil Goțiu din Ilia, a fost târnosită la 22 septembrie 1929 și apoi resfințită la 14 iulie 2002. Edificiul actual ,menționat de conscripțiile din 1805 și 1829-1831, a coexistat, timp de trei sferturi de veac, cu o altă ctitorie de lemn, amplasată în mijlocul vechiului cimitir din „Bordeie”, în partea sudică a satului; traseul vechilor fundații încă se mai distinge. Ridicată în cursul secolului XVII-lea, biserica a fost vândută obștii unite din Mintia în anul
Biserica de lemn din Vorța () [Corola-website/Science/317277_a_318606]
-
anul 1815 noiembrie 7, Biserica Sfântul Vasile a fost închinată Mănăstirii Mărcuța. Din același an datează și îmbrăcămintea din metal argintat și aurit a iconoanei Maicii Domnului socotită făcătoare de minuni. Dacă aici exista o biserică de lemn încă din veacul al XVIII-lea pe un teren înconjurat de ape și mlaștini, adică puțin populat, propice unei sihăstrii mai vechi în jurul Codrilor Vlăsiei, este posibil ca să fi fost chiar un schit de călugări la marginea Bucureștiului care va fi avut legături
Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Calea Victoriei () [Corola-website/Science/317281_a_318610]
-
moaște. Mărturie ne stă racla sub forma unei coperți de Evanghelie cu inscripții grecești și lucrătură de argint în spiritul tradiției athonite ce adăpostește părticele din șase sfinți și o bucată din lemnul Sfintei Cruci. Urme, despre existența bisericii în veacul al XIX-lea: - În 1828, scrisoarea fiicei preotului Trandafir, către Președintele Plenipotențiarilor de pe lângă Divanul Valahiei și Moldaviei, care revendică cele două prăvălii din fața bisericii; - Cartografia orașului București, din 1838 fila 324 vorbește despre Mahalaua „Sfântul Vasile”, din culoarea galbenă - Tot
Biserica Sfântul Vasile cel Mare din Calea Victoriei () [Corola-website/Science/317281_a_318610]
-
adusă după 1895. Lăcașul figurează pe lista monumentelor istorice, . În Hoteni au fost documentate trei biserici de lemn succesive în ultimele trei secole. Aducerea ultimelor două biserici din alte sate este explicată de starea economică limitată a acestei comunități în veacurile trecute, care dispunea de un hotar redus, fără pădure. Locuitorii din Hoteni au avut statutul social de iobagi până la mijlocul secolului 19. Aducerea unei biserici de lemn dintr-un sat nobil aducea cu sine avantajul de a ridica la un
Biserica de lemn din Hoteni () [Corola-website/Science/317600_a_318929]
-
cu numele ctitorilor, inscripții, și prin multe sculpturi decorative. Poartă hramul „Nașterea Maicii Domnului” și datează din anul 1746-1747. Biserica are valoare de patrimoniu cultural și istoric fiind înscrisă pe noua listă a monumentelor istorice, LMI 2004: . Istoria de peste două veacuri și jumătate a acestui lăcaș este surprinsă în mai multe pisanii și inscripții păstrate pe pereții bisericii. Momentul ridicării ei a fost însemnat pe stâlpul dinspre miazăzi al pridvorului, în anii vechii ere bizantine "„... 725[5]”", adică anii 1746-1747 ai
Biserica de lemn din Floreșteni () [Corola-website/Science/317661_a_318990]
-
ai Bisericii, printre care Sfântul Nil Atonitul, Sfântul Ioan Cuvântătorul de Dumnezeu, Sfântul Cosma Etolianul, Sfântul Moise Arapul sau Sfântul Ierarh Calinic de la Cernica, au avut vedenii prin care Dumnezeu le-ar fi dezvăluit că în a doua jumătate a veacului al optulea (începând cu anii 2010 AD) se va înmulți fărădelegea, va fi un război groaznic, se va arăta împărăția lui Antihrist și astfel sfârșitul lumii ar fi aproape. Patriarhul Chiril I al Moscovei afirma în 2013 că recunoașterea de către
Sfârșitul lumii () [Corola-website/Science/317696_a_319025]
-
se afla pe deal, la schit, în localitatea Mitrofani, județul Vâlcea și purta hramul „Sfântul Nicolae”. Vechimea bisericii era necunoscută, însă conform tradiției locale, fusese locul în care se cununase Mihai Viteazul, în urmă cu patru veacuri, înainte de 1600. Biserica a fost distrusă de un incendiu în anul 2000, în care s-a pierdut nu numai întregul său inventar ce și încă un loc de o mare valoare istorică și culturală din patrimoniul românesc, înainte de a fi
Biserica de lemn din Mitrofani-Schit () [Corola-website/Science/317776_a_319105]
-
și 40 de cărți; dar astăzi, incluzând compilațiile celor 50.000 de pagini de manuscrise, mai mult de 100 de titluri sunt disponibile în engleză. Unele din cele mai populare cărți sunt "Calea către Hristos", "Hristos, Lumina Lumii" și "Tragedia Veacurilor". Ellen, împreună cu sora sa geamănă Elizabeth, au fost născute pe 26 noiembrie 1827 de către Robert și Eunice Harmon. Robert era un fermier care confecționa și multe pălării, și toată familia îl ajuta în acest lucru. Cu opt copii în familie
Ellen White () [Corola-website/Science/317786_a_319115]
-
de anii pictării ușilor de la altar. Pe ușa diaconească, Sfântul Ioan Zlataust, se află trecut, cu cifre chirilice și arabe, anul 1778. Pe cealaltă ușă, Sfântul Vasile, cu inscripția că „s-a făcut în casa fam. Birta Simion și în veci să-i fie pomană lui”. Probabil înainte vreme biserica a avut și pereții pictați, numai că acea pictură s-a distrus cu timpul, rămânând la momentul dat iconostasul, pictat pe pânză maruflată, inferioară sub aspect calitativ celei de pe ușile altarului
Biserica de lemn din Hidișelu de Jos () [Corola-website/Science/317862_a_319191]