221,754 matches
-
unde ea a ajuns pe 20 decembrie pentru a se încărca cu proviziile finale și combustibil înainte de a se îndrepta spre sud. Pe 24 decembrie, cu 3 săptămâni mai devreme de data programată, "Aurora" a pornit în sfârșit înspre Antarctica, ajungând la Insula Ross pe 16 ianuarie 1915. Mackintosh a decis să stabilească o tabără pe țărmul de la Capul Evans, unde căpitanul Scott și-a concentrat activitatea în Expediția Terra Nova, 1910-1913, și să găsească un loc de acostare pentru iarnă
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
șelf, și celălalt într-un punct mai sudic, la 80° S. Aceste posturi, în viziunea sa, erau cel mai mic lucru care l-ar fi ținut pe Shackleton și pe grupul său pe durata traversării. Întârzierea cu care "Aurora" a ajuns în Antarctica nu a permis câinilor sau oamenilor mai puțin antrenați să se aclimatizeze, acest lucru ducând la diferențe a deciderii a modului de a continua. Ernest Joyce, cel mai puțin obișnuit cu vremea rece din Antarctica, a dorit să
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
doua zi, Joyce și Mackintosh având o inevitabilă dispută în privința folosirii câinilor. Joyce vroia ca aceștia să nu fie duși mai departe de Minna Bluff, dar insistența și graba lui Mackintosh a făcut ca ei să fie folosiți până când au ajuns la 80° S. O întârziere ulterioară a fost cauzată de încercarea de a căra proviziile cu tractorul. Deși, în final, postul de aprovizionare de la Minna Bluff și cel de la 80° S au fost amplasate, operațiunea nu a fost scutită de
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
bloc de gheață uriaș. Mai multe încercări de a contacta grupul de pe țărm prin wireless au eșuat. Prinsă bine, și cu motoarele nefuncționale, "Aurora" a intrat într-o derivă înspre nord, îndepărtându-se de Capul Evans, trecând prin Strâmtoarea McMurdo, ajungând în Marea Ross și eventual în Oceanul Antarctic. Zece oameni au fost lăsați abandonați pe țărm, la Capul Evans. "Aurora" a fost în final eliberată din gheață pe 12 februarie 1916, începând să călătorească spre Noua Zeelandă, ajungând acolo pe 2
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
prin Strâmtoarea McMurdo, ajungând în Marea Ross și eventual în Oceanul Antarctic. Zece oameni au fost lăsați abandonați pe țărm, la Capul Evans. "Aurora" a fost în final eliberată din gheață pe 12 februarie 1916, începând să călătorească spre Noua Zeelandă, ajungând acolo pe 2 aprilie. Deoarece Mackintosh a decis să folosească "Aurora" ca și spațiul de locuit al oamenilor, aici se afla mâncarea, echipamentul, lucrurile personale și combustibilul, lucruri ce au fost separate de ei cât "Aurora" a fost în derivă
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
martie Mackintosh a decis să rămână în cort pentru ca ceilalți doi să fie duși la Punctul Cabanei. O zi mai târziu Spencer-Smith a murit, fiind terminat de scorbut și oboseală, trupul lui fiind înmormântat în gheață. Joyce și Wild au ajuns, împreună cu convalescentul Hayward, la Punctul Cabanei, pe 11 martie, după care s-au întors după Mackintosh. Până pe 16 martie toți supraviețuitorii erau la Punctul Cabanei. De la începutul transportului proviziilor de la Capul Evans, pe 1 septembrie 1915, până când restul grupului a
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
împreună cu convalescentul Hayward, la Punctul Cabanei, pe 11 martie, după care s-au întors după Mackintosh. Până pe 16 martie toți supraviețuitorii erau la Punctul Cabanei. De la începutul transportului proviziilor de la Capul Evans, pe 1 septembrie 1915, până când restul grupului a ajuns la Punctul Cabanei, au trecut 198 de zile, cea mai lungă călătorie cu sania care a fost întreprinsă în oricare altă expediție. Cei cinci supraviețuitori s-au repus pe picioare după un regim de carne de focă. Gheața era prea
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
Wild au așteptat până la 15 iulie pentru a parcurge drumul până la Capul Evans, unde s-au reunit cu Stevens, Cope, Jack și Gaze, în ciuda unei eclipse parțiale de lună ce le-a redus lumina pe durata traversării. După ce "Aurora" a ajuns în Noua Zeelandă pe 16 aprilie 1916, Stenhouse a început strângerea de fonduri pentru repararea și consolidarea ei, pentru a se putea întoarce în Antarctica să își aducă tovarășii. Aceasta s-a dovedit dificilă: nu s-a mai auzit nimic de la
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
în decembrie 1914, și se părea că era nevoie de misiuni de salvare pentru amândouă expedițiile. Totuși, contul Expediției Imperiale Transantarctice era falit, nicio altă sursă evidentă de a strânge bani nefiind disponibilă. Din cauza condițiilor groaznice în care "Aurora" a ajuns în Noua Zeelandă, contribuitorii erau greu de găsit. În final, guvernământul Australiei, Noii Zeelande și Marii Britanii au acceptat să sponsorizeze împreună repararea "Aurorei", dar au impus ca un comitet comun al lor să coordoneze misiunile de salvare. Pe 31 mai, Shackleton
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
Noua Zeelandă, contribuitorii erau greu de găsit. În final, guvernământul Australiei, Noii Zeelande și Marii Britanii au acceptat să sponsorizeze împreună repararea "Aurorei", dar au impus ca un comitet comun al lor să coordoneze misiunile de salvare. Pe 31 mai, Shackleton a ajuns în Insulele Falkland cu relatarea scăpării sale după ce "Endurance" a fost pierdută în Marea Wedell. Principala sa prioritate era să salveze restul grupului, ce era blocat pe Insula Elefantului, ajungând pe la sfârșitul lui decembrie în Noua Zeelandă. Era prea târziu să
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
să coordoneze misiunile de salvare. Pe 31 mai, Shackleton a ajuns în Insulele Falkland cu relatarea scăpării sale după ce "Endurance" a fost pierdută în Marea Wedell. Principala sa prioritate era să salveze restul grupului, ce era blocat pe Insula Elefantului, ajungând pe la sfârșitul lui decembrie în Noua Zeelandă. Era prea târziu să organizeze o misiune de salvare pentru grupul de la Marea Ross; iar comitetul comun al celor trei state l-au numit pe John King Davis ca și comandant al misiunii, înlăturându
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
din 1914 de a fi comandantul lui "Endurance" sau a "Aurorei". Ca și mulțumiret, lui Shackleton i s-a permis să navigheze ca un ofițer suplimentar când nava a plecat pe 20 decembrie. Pe 10 ianuarie 1917, când "Aurora" a ajuns la Capul Evans, supraviețuitorii erau uimiți să îl vadă pe Shackleton îndreptându-se spre ei; realizând inutilitatea muncii depuse. După încă o săptămână pierdută în căutarea trupurilor lui Mackintosh și Hayward, "Aurora" a întors spre nord, având la bord pe
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
Richards, ultimul supraviețuitor al expediției, a spus că a meritat ce a făcut și că nu a fost în zadar. De fapt, el credea că era ceva ce spiritul uman a realizat, și că orice lucru a făcut până a ajuns la această concluzie nu a fost fără folos.
Grupul de la Marea Ross () [Corola-website/Science/330627_a_331956]
-
conflict, iar în ziua de Crăciun, în 1208, i-a invitat pe cei doi duci ai Poloniei Mari, pe Arhiepiscopul de Gniezno și pe Episcopii de Wroclaw, Lubusz și Poznań, la o întâlnire în Głogów. După lungi discuții, s-a ajuns la o înțelegere între Vladislav și Arhiepiscopul Kietlicz, care putea reveni în Gniezno și i se restaurau toate bunurile sale, în schimbul ridicării anatemei împotriva ducelui. Cu toate acestea, conflictul dintre unchi și nepot a rămas nerezolvat. În 1210, Vladislav l-
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
prelua tronul din Cracovia, în baza acordului de succesiune dintre el și Leszek cel Alb, semnat în 1217. Deși Ducele de Cracovia lăsase un fiu în vârstă de un an, Boleslav al V-lea, era clar că până ar fi ajuns la vârsta corespunzătoare, guvernarea Cracoviei trebuia preluată de altcineva. În același timp, fratele lui Leszek, Conrad I de Masovia își făce apariția în Polonia Mică, cerând, de asemenea, tronul din Cracovia. Alegerea formală a noului Mare Duce al Poloniei a
Vladislav al III-lea Picioare Groase () [Corola-website/Science/330632_a_331961]
-
Ștefan cel Mare, care se afla în confruntare cu Lehia la acea perioadă, încercând să-și extindă influența în sud-vestul Poloniei (Pocuția) Izvoare bine informate arată că ceata de răsculați pornise din Moldova, alăturându-i-se treptat țărani ruteni, până ce ajunse să numere 9-10.000 de oameni. Așezările feudale au fost devastate, nobilii prinși au fost uciși, iar Sniatinul, Colomeea și Haliciul pustiite. La cele dintâi vești ajunse la curtea regală a Poloniei, se credea chiar că merge vorba de o
Răscoala lui Muha () [Corola-website/Science/330660_a_331989]
-
ceata de răsculați pornise din Moldova, alăturându-i-se treptat țărani ruteni, până ce ajunse să numere 9-10.000 de oameni. Așezările feudale au fost devastate, nobilii prinși au fost uciși, iar Sniatinul, Colomeea și Haliciul pustiite. La cele dintâi vești ajunse la curtea regală a Poloniei, se credea chiar că merge vorba de o expediție armată trimisă de domnul Moldovei. Ulterior, regele Cazimir al IV-lea a adunat nobilii pentru o campanie împotriva rebelilor și a angajat în acest sens, ostași
Răscoala lui Muha () [Corola-website/Science/330660_a_331989]
-
Din imediata proximitate a "Pasului Stânișoara" - unde fuseseră construite cazemate, armata germană a executat tiruri de artilerie până la aliniamentul văii Moldovei. În timpul luptelor, Crucea Talienilor a fost distrusă de bombardamente. Au mai rămas doar treptele de piatră pe unde se ajunge la soclul pe care s-au montat mai târziu o cruce metalică (luată de la o biserică mutată) și o troiță. Mai târziu, cazematele au fost aruncate în aer. În amintirea soldaților din Regimentele 3 Grăniceri, 6 Grăniceri (Batalionul 1) și
Drumul Talienilor () [Corola-website/Science/330654_a_331983]
-
și triburi.Eliminarea societății războinice din epoca miceniană a lăsat loc unei prularități de mici centre izolate unul față de celălalt și dominate de o aristocrație fluidă. Destinul cuvântului micenian "pasireu", cândva desemnând un mic funcționar local al prinților micenieni, și ajungând să denoteze căpetenia militară locală, "basileus" exprima limpede pulverizarea puterii. Epoca este domnată de o puzderie de personaje războinice în jurul cărora se dezvoltă și se desfac structuri fragile de putere. În fruntea tribului se afla "filobasileul" , în fruntea fratriei "basileutatos
Era quot;întunecatăquot; a Greciei () [Corola-website/Science/330636_a_331965]
-
sa timpurie. La moartea sa, linia Silezia-Piast s-a rupt în două: Ducele de Silezia (cu excepția nepotului lui Henric, Henric al IV-lea cel Drept) nu au mai fost capabili să guverneza in Polonia ca Mare Duce, și ulterior, a ajuns sub influența regatului vecin, Boemia. În 1218, Henric s-a căsătorit cu Ana, fiica regelui Otokar I al Boemiei. Cei doi au avut zece copii:
Henric al II-lea cel Pios () [Corola-website/Science/330649_a_331978]
-
6 ani, a crescut sub îngrijirea mamei sale, care s-a dedicat cu totul educației unicului său fiu. În acest scop, se mută la Sibiu, unde urmează liceul catolic de stat, fiind un elev eminent. La vârsta de 18 ani ajunge la facultatea de drept din Budapesta, unde a fost promovat doctor „sub auspictis regis”, dăruit cu un inel de briliante. După ce mai petrecu un an la Paris pentru completarea studiilor, trecând și examenul de cenzură, după un an de stagiu
Amos Frâncu () [Corola-website/Science/330665_a_331994]
-
și examenul de cenzură, după un an de stagiu la Budapesta, își deschide birou de avocat în Sibiu, cucerind lumea prin cultura sa aleasă. Vorbea perfect trei limbi: româna, maghiara și germana, și binișor franceza. Se stabilește la Cluj, unde ajunge unul din marii avocați ai Ardealului. Aici a avut ocazia să exceleze în procesul Memorandumului de la 1894. În acest proces Amos Frâncu a fost apărătorul liderului Partidului Național Român, dr. Ioan Rațiu. Deși era cel mai tânăr ca vârstă, el
Amos Frâncu () [Corola-website/Science/330665_a_331994]
-
al IV-lea a aspirat la titlul de Rege al Poloniei, cerându-i Papei permisiunea pentru încoronare. Negocierile au avut succes și Henric a trimis la Roma, suma de 12.000 de grzywna, cadou pentru Papa. Când trimisul său a ajuns în Italia s-a constatat că 400 de grzywna au fost furați în timpul călătoriei, iar Papa, care s-a înfuriat, a anulat toate negocierile cu Henric. Deși trimisul a fost capabil să scape de furia Papei și de justiția Dogilor
Henric al IV-lea cel Drept () [Corola-website/Science/330655_a_331984]
-
din cauza unui atac din partea lui Ludovic al IV-lea, asupra regiunii Lubusz, ceea ce l-a forțat pe Henric să se retragă. În același timp, în scopul de a nu pierde terenurile lui Vladislav al III-lea, Henric a decis să ajungă la un acord cu Leszek și cu aliatul său, Conrad de Masovia. Conținutul noului tratat, semnat pe malurile râului Dłubną, este necunoscut. Luptele pentru Lubusz au continuat cu întreruperi până în 1230, după moartea lui Ludovic al IV-lea când succesorul
Henric I cel Bărbos () [Corola-website/Science/330645_a_331974]
-
de Wiesenburg, care l-a protejat cu propriul său trup. Acest act a dat startul unei noi lupte pentru tronul polonez. Leszek cel Alb lăsase un fiu în vârstă de un an, Boleslav al V-lea cel Sfios dar până când ajungea la vârsta corespunzătoare, guvernarea Cracoviei trebuia preluată de altcineva. La început, cel mai serios candidat părea să fie Ducele Vladislav al III-lea, a cărui absență oportună la Congresul din Gąsawa l-a salvat din ambuscadă. Cu toate acestea, nobilimea
Henric I cel Bărbos () [Corola-website/Science/330645_a_331974]