KorAP: Find »[drukola/base=zâmbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...856 857 858 ...945 >

23,608 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785

ziuă și mă întorceam de pe o parte pe alta. În sfîrșit ajung la ora adevărului. Intru în sala ovală. Este arhiplină. Fiecare are un teanc imens de dosare în față. Nu încep imediat lucrul. Mă uit la fiecare atent. Unii zîmbesc, alții se foiesc, alții sînt impasibili. Îi privesc din nou pe cei care se foiesc. Am o privire ucigașă. O doamnă se foiește mai tare, pare puțin speriată. Încep să semnez. Verific ca niciodată fiecare dosar. Durează mult. Unii se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
și urechi. La dispoziția dumneavoastră. Profesorul deschide o geantă din piele, imensă și roasă cam peste tot. De acolo scoate cărți și le pune pe birou. Dar scoate, nu se joacă! Le așează una peste alta, frumos zidite, după dimensiuni. Zîmbește spre mine. Am mai scris cîte ceva, în ultima vreme. Are aerul că se scuză de ce boroboață a făcut. Toate sînt ale matale? Fața lui caldă, prietenoasă, schițează un răspuns mai mult mimat. Răsfoiesc cam distrat clidul de cărți. Pe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
zici de asta? întreabă Vasilică. Să spun drept? Da, te rugăm. După scena la care am asistat acum, sper să mă ajute Dumnezeu să beau și eu lături... urmate de o astfel de recompensă. Ce drăguț! rîde Katia. Quel flatteur! zîmbește Vasilică. Eu însă eram cît se poate de sincer. Colecționarul Bătrînul Cernescu își trăia viața într-o izolare cvasitotală. Căsuța lui din zona Lascăr Catargi era înconjurată de garduri vii, înalte și impenetrabile privirilor curioase. Pe aleile betonate vegetația a

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
cel care te ocrotește și de cel care susține viața. Acoperișul și apa. Dimineața cazanul acela este acoperit de ceață și Soarele face efort să curețe locul. El și ea se pregătesc de plecare. Se îmbrățișează prelung. La final se zîmbește și lacrimile oprite dau strălucire ochilor. Pa. Pa. De lîngă mașinile parcate undeva, în pădure, își transmit bezele. Începe iarăși Marea Așteptare. Mona my love O iubeam pe Mona. Corpul ei delicat, trăsăturile fine, mersul plin de importanță și ocheadele

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
cumătră, vorbea pentru el. Ți-am spus, vii după Paști. După ce voi spune "Hristos a înviat!", după ce voi ciocni ouă roșii cu toți ai mei. Respirația îi era rapidă și zgomotoasă. Ochii au căpătat străluciri stranii. La vederea celor dragi zîmbea larg și se încuraja: Eh, mă încearcă, dar jur, nu plec pînă nu aud "Hristos a înviat!". Apoi, facă-se voia lui Dumnezeu! Dar mai întîi să se facă puțin și voia mea. Și nici nu mai este mult, două

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
în munte. Stau nehotărîți și temători. De pe o potecă apare un tînăr. Este uscat ca nisipul din clepsidră și avea pasul foarte vioi. Domnule, salvarea noastră, aveam să murim, ne-am rătăcit. Nu mai știm cum să ne întoarcem. Tînărul zîmbește. Îi măsoară, le vede pantofii lățiți ca niște bărci. I se face milă. Păi nu v-ați rătăcit. Uitați-vă la semnul ăsta, un cerc albastru. Mergeți pe el și în jumătate de oră ajungeți la Cabana Cerbului. Dar nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
picioarele tale. Numai că hărțuiala continuă a pielii delicate de pe piciorușele doamnei a zgîriat și iritat totul de parcă ar fi suferit de psoriazis. Moș Cazacioc i-a zărit și privea interesat cum cei doi înotau greoi la deal. Îi primește zîmbind larg și oarecum zeflemitor. De ce n-ați venit pe dincolo, pe deal, ați fi putut veni cu mașina pînă aici. Cum? Se putea veni pînă aici? Da, roată. Au mai fost mașini pe aici, m-au adus pe mine. Moș

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
țepoasă. Scoate un ac gros cît un creion (mină de creion, de fapt) și mi-l înfige acolo unde nu era zare de venă. Nu țip și imediat face altă gaură. Tot nu dă de sînge. Mă mai forați mult? zîmbesc eu cuceritor. Pînă reușesc, răspunde ea ca o perjă acră. Din greșeală, acălăul dă spre o pungă de sînge și umple seringa. Gata, fata îmi zîmbește fermecător și eu rînjesc a mulțumire. Doctorul mă invită la o cafea și eu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
și imediat face altă gaură. Tot nu dă de sînge. Mă mai forați mult? zîmbesc eu cuceritor. Pînă reușesc, răspunde ea ca o perjă acră. Din greșeală, acălăul dă spre o pungă de sînge și umple seringa. Gata, fata îmi zîmbește fermecător și eu rînjesc a mulțumire. Doctorul mă invită la o cafea și eu refuz politicos. Vă conduce Letiția, mă copleșește medicul cu politețe. Sigur, zîmbește micuța satrapă. Merg pe culoarul întunecat, dar n-o strîng de gît. Gurița aceea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
greșeală, acălăul dă spre o pungă de sînge și umple seringa. Gata, fata îmi zîmbește fermecător și eu rînjesc a mulțumire. Doctorul mă invită la o cafea și eu refuz politicos. Vă conduce Letiția, mă copleșește medicul cu politețe. Sigur, zîmbește micuța satrapă. Merg pe culoarul întunecat, dar n-o strîng de gît. Gurița aceea frumoasă mă apostrofează brutal: Ați picat-o la matematică la bac pe sora mea! Îmi pare rău, dar n-am fost anul acesta la bac. Dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
țuica mea. Mă privește din nou printre gene, ca pe un gîndac sub lupă. Și ce este țuica, bre, Costică? De data asta mă ochește unde mă pricep. Îmi umflu pieptul și răspund: Alcool etilic, că de cel metilic orbești! Zîmbește, auzind atîta deșteptăciune. Și ce face alcoolul ăsta după ce îl înghiți? Cam arde măruntaiele și buimăcește creierul. Așa este, văd că ești capabil de discuții elevate. Dar de ce devii dependent de el? Este ca și tutunul. Se formează niște mișcurici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
și să-ți bag cheile de la jeep pe gît! Este bună! Hai, servește un mititel și un păhărel... Dă mai tare maneaua asta, spui excitat, cu ochii ieșiți din orbite. Și mie îmi place foarte mult, îmi merge la suflet zîmbește imbecilul. Cineva, în difuzor, rage ca mușcat de șarpe: M-ai lăsat la mititica, ai alergat la mămica, pușcăria m-a mîncat, să-ți fac ție un palat... Of, of, of. Te întorci complet refăcut acasă, desfaci bagajele și te

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
mea... Eu voi zbura pentru prima dată cu un astfel de avion. O, să vedeți ce zbor am avut în Algeria... furtună de nisip... primejdii. Dar eu... mă lupt cu balaurul, tai capete, mînuiesc sabia... și iată-mă învingător. Paul zîmbește, fata se face că mă admiră și eu accept, ca prostul, zborul. La micul aeroport ne întîmpină pilotul. Un atlet tînăr, frumos ca un Cupidon și viteaz cum seamăn n-are. Cînd vede fata, începe a cucurigi, a bate din

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
să vedem ce și cum a fost. Bună ziua, excelență, se adresează șeful marelui grangur. Nu-i el guvernatorul. Îl așteptăm puțin, intervine traducătorul. Dar ce p... mă-si, îl așteptăm noi?! Chiar atunci intră și grangurul gazdă și grangurul nostru zîmbește la el. Excelență..., zîmbește larg al nostru. Bine ați venit, zîmbește și grangurul lor. Ați avut un drum greu. Pe unde ați venit? Pe la... Dubrovnic, spune fără să clipească al nostru. Grangurul lor rămîne cu gura căscată. Dubrovnic era la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
cum a fost. Bună ziua, excelență, se adresează șeful marelui grangur. Nu-i el guvernatorul. Îl așteptăm puțin, intervine traducătorul. Dar ce p... mă-si, îl așteptăm noi?! Chiar atunci intră și grangurul gazdă și grangurul nostru zîmbește la el. Excelență..., zîmbește larg al nostru. Bine ați venit, zîmbește și grangurul lor. Ați avut un drum greu. Pe unde ați venit? Pe la... Dubrovnic, spune fără să clipească al nostru. Grangurul lor rămîne cu gura căscată. Dubrovnic era la celălalt capăt al lumii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
șeful marelui grangur. Nu-i el guvernatorul. Îl așteptăm puțin, intervine traducătorul. Dar ce p... mă-si, îl așteptăm noi?! Chiar atunci intră și grangurul gazdă și grangurul nostru zîmbește la el. Excelență..., zîmbește larg al nostru. Bine ați venit, zîmbește și grangurul lor. Ați avut un drum greu. Pe unde ați venit? Pe la... Dubrovnic, spune fără să clipească al nostru. Grangurul lor rămîne cu gura căscată. Dubrovnic era la celălalt capăt al lumii. Excelență, v-am adus cîteva amintiri de la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
cuțitul și furculița și sînt surprins că în fața mea se așează o asiatică mai coptuță, împreună cu fiica sa, gata să dea în pîrg. Cel puțin așa credeam, căci puțin mai tîrziu am aflat că avea peste două decenii. Doamnele îmi zîmbesc și eu încerc să fac la fel, arătîndu-mă bucuros că au ales masa mea. Abia mai tîrziu am băgat de seamă că și-au lăsat pe scaune niște tăgîrțe, iar mi-au zîmbit și au plecat să-și aducă micul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
că avea peste două decenii. Doamnele îmi zîmbesc și eu încerc să fac la fel, arătîndu-mă bucuros că au ales masa mea. Abia mai tîrziu am băgat de seamă că și-au lăsat pe scaune niște tăgîrțe, iar mi-au zîmbit și au plecat să-și aducă micul dejun. Atunci capăt pe loc convingerea că nu aspectul meu de mascul feroc (sîc!) le-a adus la masa mea, ci imposibilitatea să înșfac tăgîrțele și s-o șterg englezește. Femeile revin la

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
plecat să-și aducă micul dejun. Atunci capăt pe loc convingerea că nu aspectul meu de mascul feroc (sîc!) le-a adus la masa mea, ci imposibilitatea să înșfac tăgîrțele și s-o șterg englezește. Femeile revin la masă, iar zîmbesc și eu boldesc ochii cît cepele. Farfuriile lor debordau precum cornul abundenței. Pînă la venirea lor meditam admirativ. Îmi ziceam că uită-te, dom'le, au cam 30-32 kg, fac treabă cît una bucată femeie europeană de 70-72 kg și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
dotări aveau tot ce trebuie și, în plus, salariul era cît și al europenelor noastre de mare. Am rămas contrariat de farfuriile acelea, mari cît roata carului, pline pînă aproape de tavan și din acest motiv prelungesc micul dejun. Asiaticele îmi zîmbesc și apoi atacă ușor căpițele din farfurii. Mănîncă delicat și extrem de eficient. Îți dau impresia că abia ating mîncarea și că ce este în farfurie este pentru generațiile viitoare. Mai beau o gură de cafea, mai scormonesc cu furculița în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
abundenței". Decid să nu mai plec și îmi pun în ceașcă încă o cafea. Fata vine cu aceeași farfurie cît roata carului, plină ochi de zgîria tavanul cu bunătățile îngrămădite claie peste grămadă. Mă decid să lungesc admirația. Mama îmi zîmbește și se ridică elegant de la masă. Doar n-o să lase fata acolo, gîndesc naiv. Nu, n-o lasă pe dulceața aceea singură pentru mult timp, deoarece vine cu o altă căpiță de bunătăți. Din nou este doar zîmbet. Femeile mănîncă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
acum greu s-o închid. Fata, bijuteria aceea mignonă, iar pleacă la aprovizionare. Nu, nu mai pot, nu vreau să-mi schimb anumite păreri adînc înrădăcinate și mă pregătesc să închei cu observațiile mele inoportune. Mă foiesc puțin mai multișor, zîmbesc mamei și mă îndrept spre ușă. Pe traseu mă întîlnesc cu fata. O nouă căpiță din produsele vieneze este tîrîtă spre masă. Îmi zîmbește și-mi aruncă un "la revedere" puțin stîlcit. O admir cît este de mititică, ce mînuțe

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
adînc înrădăcinate și mă pregătesc să închei cu observațiile mele inoportune. Mă foiesc puțin mai multișor, zîmbesc mamei și mă îndrept spre ușă. Pe traseu mă întîlnesc cu fata. O nouă căpiță din produsele vieneze este tîrîtă spre masă. Îmi zîmbește și-mi aruncă un "la revedere" puțin stîlcit. O admir cît este de mititică, ce mînuțe fine, ce tăliuță, ce gîngurit care stîlcește engleza... Deodată dau cu măciuca în baltă și adaug: și ce mult mănîncă, frate! Pînă la aeroport

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
mai rămas o oră și jumătate în cameră, meditînd la cîte în lună și în stele. Acum, în drum spre portița noastră de îmbarcare, eram foarte relaxat. Deodată, de la o masă a unui bar, două asiatice îmi fac cu mînuța. Zîmbesc, mă salută ca pe un vechi prieten. Eu însă rămîn cu ochii holbați: în fața lor, în farfurii se aflau niște tartine cît... Doamne, că rău mai sînt! Zîmbesc larg și încă o dată ne spunem "la revedere". Adică "good bye". Tamponări

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
de la o masă a unui bar, două asiatice îmi fac cu mînuța. Zîmbesc, mă salută ca pe un vechi prieten. Eu însă rămîn cu ochii holbați: în fața lor, în farfurii se aflau niște tartine cît... Doamne, că rău mai sînt! Zîmbesc larg și încă o dată ne spunem "la revedere". Adică "good bye". Tamponări între confrați În perioada Ramadamului eram singur în cabinetul meu și necăjit pînă la Dumnezeu. Ajunsesem în Algeria de ceva timp, am primit un avans foarte mic și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]