21,931 matches
-
struguri albi care a format în trecut baza viilor în Podgoria Drăgășani. Profesorul Teodor Martin consemna în cartea sa, "Strugurii de masă": "Soi autohton... se apreciază a fi foarte vechi, ca unul din puținele soiuri dacice care au supraviețuit peste veacuri." Acest soi se găsește numai în plantații de pe teritoriul românesc. Etimologia este necunoscută deși sunt încercări în acest sens. Soiul mai este cunoascut sub numele de "Cârlogancă" sau "Băldoaie" în Oltenia și "Ciolan" în Podgoria Dealu Mare. În ultima perioadă
Crâmpoșie () [Corola-website/Science/315756_a_317085]
-
cele vechi. Nici măcar în literatura de specialitate nu se găsește un asemenea exemplu. Eu am să las în scris că atunci când acest arbore va muri definitiv, să i se facă o cupolă de sticlă pentru a rămâne o mărturie peste veacuri"." Același specialist afirmă că ""Iașiul se va mândri cu încă 50, poate chiar 100 de ani de-acum încolo, fără probleme"". În luna iunie 2014, membrii grupului de inițiativă civică "Iașul iubește teii", alături de Grupul Academic din Iași, Asociația Peisagiștilor
Teiul lui Eminescu () [Corola-website/Science/315791_a_317120]
-
Porumb sistematizează traiectoria activității celor doi pictori care au activat la Desești în cadrul Dicționarului de pictură veche românească din Transilvania, sec. XIII-XVIII. Autorul acordă un capitol aparte picturii maramureșene și implicit a celei din Desești în lucrarea sa intitulată Un veac de pictură românească din Transilvania, sec. XVIII. Alte cercetări, având ca subiect activitatea zugravilor Radu Munteanu și Alexandru Ponehalschi, se datorează istoricilor Ecaterina Cincheza-Buculei . și Aurel Bongiu . Arhitectura bisericii din Desești a fost analizată în contextul mai amplu al recentelor
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
desfășoară o altă inscripție: „Ani[i] Domnului 1780, acest sf[ânt] fruntar l-au plătit Pop Eanoș Părșinar și cu jupâneasa dumisale Marica, fecioru[ul] lor Ștefan și cu părinții lor Pop Grigorie, Acsene, ca să le fie lor pomană în veci de veci, Amin luna lui iunie 7 zile, de 35 de forinți” . Inscripția nu consemnează numele pictorului, dar este importantă deoarece conține data execuției și numele donatorilor. Toate cele trei inscripții din biserica din Desești certifică importanța pe care nobilii
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
altă inscripție: „Ani[i] Domnului 1780, acest sf[ânt] fruntar l-au plătit Pop Eanoș Părșinar și cu jupâneasa dumisale Marica, fecioru[ul] lor Ștefan și cu părinții lor Pop Grigorie, Acsene, ca să le fie lor pomană în veci de veci, Amin luna lui iunie 7 zile, de 35 de forinți” . Inscripția nu consemnează numele pictorului, dar este importantă deoarece conține data execuției și numele donatorilor. Toate cele trei inscripții din biserica din Desești certifică importanța pe care nobilii maramureșeni au
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
al bisericii de lemn din Desești, este constituit din patrusprezece icoane, toate pictate în aceeași tehnică, tempera pe suport de lemn. O icoană - care îl reprezintă pe Iisus Pantocrator - este realizată în secolul al XVII-lea, iar celelalte datează din veacul al XVIII-lea.Inscripțiile celor patru icoane împărătești nu consemnează numele pictorului, insă prin analogie stilistică ele pot fi atribuite zugravului Alexandru Ponehalschi. Cea mai veche pereche de icoane, Maica Domnului cu Pruncul și Deisis au fost pictate în anul
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
Cea mai veche pereche de icoane, Maica Domnului cu Pruncul și Deisis au fost pictate în anul 1752, conform inscripției de pe prima icoană: „[acea]sta Sfântă icoană au cumpărat Pop Ștefan și cu soața sa Todora...Să fie pomană în veci de veci amin 1752 luna...”. Probabil aceste lucrări au făcut parte din iconostasul vechii biserici. Alexandru Ponehalschi pictează și cealaltă pereche de icoane împărătești în anul 1778: Iisus Pantocrator și Maica Domnului cu Pruncul. Nici aceste lucrări nu sunt semnate
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
veche pereche de icoane, Maica Domnului cu Pruncul și Deisis au fost pictate în anul 1752, conform inscripției de pe prima icoană: „[acea]sta Sfântă icoană au cumpărat Pop Ștefan și cu soața sa Todora...Să fie pomană în veci de veci amin 1752 luna...”. Probabil aceste lucrări au făcut parte din iconostasul vechii biserici. Alexandru Ponehalschi pictează și cealaltă pereche de icoane împărătești în anul 1778: Iisus Pantocrator și Maica Domnului cu Pruncul. Nici aceste lucrări nu sunt semnate, dar icoana
Biserica de lemn din Desești () [Corola-website/Science/315796_a_317125]
-
biserici. Însemnarea aflată la pagina 28, pe verso, spune: „Această sfântă și dumnezeiască carte ce se cheamă Paucenie este a sfintei și dumnezeieștei mănăstiri de la Sălciua de gios, ce se cheamă Oncășești, cumpărată cu bani buni și să fie în vecii vecilor a mănăstirii, anii 1726...” Din vechea mănăstire se păstrează, în lăcașul de acum, prețioase icoane, dintre care se detașează Deisis, cu aureolă și decor în stuc, în curat spirit brâncovenesc, precum și icoanele din 1753: Sfântul Nicolae, cu plata lui
Biserica de lemn din Sub Piatră () [Corola-website/Science/315888_a_317217]
-
(în prezent Poșaga de Sus), comuna Poșaga, județul Alba, datează din anul 1789. Are hramul „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil”. Biserica se află pe noua listă a monumentelor istorice sub codul LMI: AB-II-m-B-00265. Cercetările au coborât în veacul al XVI-lea, menționarea documentară a Belioarei, amintită fiind, alături de Poșaga și alte așezări din Munții Apuseni, într-o conscripție din 1560, a ivirilor aurifere. La origine crâng, apoi sat de sine stătător, Belioara a fost contopită în Poșaga de
Biserica de lemn din Belioara () [Corola-website/Science/315887_a_317216]
-
astăzi singurele elementele cioplite, dar nu este exclus ca sub pervazul de lemn al intrării (de pe latura de sud), să fi rămas ancadramentul sculptat, cu datarea monumentului, pe care o apreciem a fi în pragul celui de al XVIII-lea veac. Inventarul format din clopot, icoane și cărți datează din secolul al XIX-lea. Absida altarului este acoperită de pictură, realizată probabil în 1863, an înscris pe arcul absidei. Realizată dincolo de mijlocul secolului al XIX-lea, pictura de la Belioara poate fi
Biserica de lemn din Belioara () [Corola-website/Science/315887_a_317216]
-
re-înhumați strict după ierarhia gradelor. Întrebarea era ce forță de muncă suplimentară necesita operațiunea. Ca urmare, administratorul cimitirului i-a trimis ministrului un tabel prin care solicita 46 de gropari în plus, cerând și deslușiri tehnice cu privire la re-alocarea locurilor de veci. Altă farsă a lui Nicolae Tăutu. Le-a spus unor prieteni: hai să-i verificăm lui Dan Deșliu loialitatea față de comuniști. Pentru aceasta, l-a convocat la miez de noapte pe Dan Deșliu în Piața Palatului, fiind de dorit să
Nicolae Tăutu () [Corola-website/Science/315914_a_317243]
-
auzită pentru prima oară într-un film românesc în 1959, în pelicula eponimă semnată de regizorul Liviu Ciulei. Piesa a fost publicată în Statele Unite ale Americii în 1896 și în 1903, dar va deveni cunoscută aici abia o jumătate de veac mai târziu. „The Anniversary Song”, cu un nou set de versuri („Oh, how we danced on the night we were wed!”) și un aranjament semnate de Al Jolson și Saul Chaplin, dar cu numele lui Ivanovici menționat, apare prima oară
Valurile Dunării (vals) () [Corola-website/Science/316508_a_317837]
-
acestei Biserici și de prin Comunele vecine în timpul ... [Elisaveta Regina] ... prea sfințitului Episcop Ghenadie Râmniceanu, fiind Arhitect Nicolae Fârtățoiu, si Pictor Ioan P. Leuleanu, Dumnedzeu să le primească prinoasele celor ce au dat la acest locaș spre pomenire fie în veac. Amin.”". În textul pisaniei este șters numele reginei Elisabeta dar apare clar pe locul pisaniei inițiale, la exterior, pește intrare, sub pisania de la 1931. Lucrările de reparații și renovări din 1931 sunt surprinse de pisania exterioară, pește intrare: "„Această sfântă
Biserica de lemn din Măgureni () [Corola-website/Science/316530_a_317859]
-
an ziua de 6 Martie 1932 an timpul Domniei M. S. Regelui Carol II-lea și păstoriei prea sfințitului Episcop D. D. Vartolomeu al Râmnicului Noului Severin. Donatori Dumitru Popescu și Ioan Bujoranu, Dumnedzeu săi răsplătească pe toți Ostenitori, în veci vecilor, Amin. Pictor Petre Roșieanu, Zăvoieni Vâlcea.”". Din textul pisaniei rezultă o refacere completă a învelișului exterior și o repictare a interiorului. Nu se poate stabili în ce măsură pictorul Petre Roșieanu a intervenit peste pictură anterioară a lui Ioan Leuleanu. Se
Biserica de lemn din Măgureni () [Corola-website/Science/316530_a_317859]
-
Cezar Ivănescu. Au urmat volumele de poezie "Iarba manuscriselor" (editura "Plumb", Bacău, 1997), "Corabie spre Magonia" (editura "Semne", București, 1998) și "Toamnă în Casiopeea" (editura "Ager", București, 2004). A fost inclusă, de asemenea, cu poezie în antologiile: "Un sfert de veac de poezie" (antologie a Festivalului de Poezie de la Sighetu Marmației, editura "Fundația Luceafărul", București, 1998), "Poezia pădurii" (editura "Orion", București, 1999; o antologie de Radu Cârneci). De asemenea, poezia sa a fost tradusă în limba albaneză și inclusă, de Kopi
Simona Nicoleta Lazăr () [Corola-website/Science/316520_a_317849]
-
oltenesc de adopțiune) și tatăl Grigore (care, la peste 80 de ani, înjunghie singur porcul de-o sută de kilograme) - sunt analizați și psihanalizați până-n cele din urmă clipe ale vieții lor de venetici, ce-și dorm acum somnul de veci în pământ străin. Atât prin subiectul său, de un dramatism incontestabil, cât și prin frumusețea, profunzimea și autenticitatea scriiturii, romanul lui Ion Lazu se dovedește a fi o carte de pus pe raftul întâi al oricărei biblioteci." - Constantin Stan despre
Ion Lazu () [Corola-website/Science/316556_a_317885]
-
și de decădere și a trecut prin mâinile multor cuceritori. A cunoscut apogeul când a servit drept capitală Regatului cruciat al Ierusalimului, în secolul al XIII-lea, si mai târziu că reședința a lui Ahmed pasă Al Djazzar, la finele veacului al XVIII-lea. În secolul al XIX-lea, însemnătatea să a scăzut în favoarea orașului Haifa, care i-a luat locul că port principal în nordul țării. Dezvoltarea să a fost de atunci cu mult încetinita. În anul 2001, partea veche
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
Cand a fost reînnoita în epoca bronzului mijlociu ea a cuprins un oraș fortificat și o cetățuie. Aceasta este perioada în care Acra este menționată în Textele execrațiilor din Egiptul antic. Orașul canaanean- fenician a ajuns la culmea înfloririi în veacurile al XIV-lea și al XIII-lea î.H., cănd posedă un port activ, aflat în legături comerciale cu Ciprul și cu orașele din bazinul Mării Egee. „Akka” e amintită în vremea această în tăblițele cu Scrisorile de la Tell al Amarna
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
legată probabil de Ptolemeu lagidul și Dinastia Ptolemeica care a stăpânit în Egipt și în regiunile limitrofe după împărțirea regatului lui Alexandru. Începând din anul 261 î.H localitatea a devenit o colonie militară a Regatului ptolemeic egiptean. La finele veacului al II-lea î.H. s-a încheiat procesul de consolidare a așezării urbane în zona de șes dintre colina Tell Akko și coasta mării. Ptolemaida a devenit cel mai însemnat port al Palestinei (Iudeea) antice și unul din orașele
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
Tulun din Egipt. Ibn Tulun a reconstruit portul și în timpul domniei lui, după spusele geografului arab contemporan Al Muqaddasi, orașul a început să cunoască o perioadă de prosperitate. După o scurtă perioadă de reintrare în stăpânirea Bizanțului, Akko intra în veacul al X-lea sub dominația califatului șiit al Fatimizilor cu centrul în Egipt. În anul 1103, Baldovin I, care venise cu prima cruciada în 1099 și cucerise Ierusalimul,devenind primul rege cruciat al Ierusalimului, a constatat că porturile Jaffa și
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
ca urmare a ceremoniei de ardere a cărților Talmudului organizate în capitala franceză . După moartea sa în 1266 conducerea ieșivei "DeParis", a fost preluată de Rabbi Moshe ben Nahman, cunoscut ca Ramban sau Nahmanides. Și astfel, în acei ani din veacul al XIII-lea, a ajuns comunitatea evreiască din Akko să fie una din cele mai importante din lumea iudaica, în Palestina și în afara ei. Cucerirea mamelucă în 1291 a pus capăt înfloririi ei, ea dispersându-se în mare parte și
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
Ullah a murit la Akka în 1892. Datorită lui, Akka a devenit la finele secolului al 19-lea unul din orașele sfinte ale bahaismului. Urmașul lui Baha Ullah,la conducerea acestei comunități, Abdul Bahaa, a continuat întărirea ei la începutul veacului următor. În cursul Primului război mondial,Acra a fost ocupată de armată britanică la 24 septembrie 1918. Sub administrația britanică a Palestinei, Acra a devenit capitala a plasei Acra în cadrul districtului Galileea. Orașul s-a extins dincolo de ziduri, dar dezvoltarea
Acra () [Corola-website/Science/316560_a_317889]
-
mondial, când, spre a fi ocrotite, au fost duse la Viena și adăpostite în capelă ortodoxă română din același oraș. Revenirea Bucovinei și a Basarabiei la țara-mamă, în 1918, a făcut ca Sfanțul Ioan să devină iarăși ceea ce a fost veacuri de-a rândul, adică "ocrotitorul a toată țara Moldovei". Patimile Sfanțului Ioan cel Nou au fost reprezentate în pictură multor biserici din Moldova. Chipul sau apare pentru prima oara în pronaosul bisericii de la Dobrovăț, de lângă Iași, în 1529. Câțiva ani
Sfântul Ioan cel Nou () [Corola-website/Science/316581_a_317910]
-
industriale"; • După inaugurarea "Palatului Academiei Comerciale" (1926) - astăzi cladirea Ion N. Angelescu (rectorul din perioada 1924-1929), prima prelegere ce a fost ținută în amfiteatrul I, de către prof. Emil Brancovici, a fost ""Tehnica comercială a mărfurilor și uzanțele comerciale în decursul veacurilor""; • la restrângerea, de la trei la doua, a secțiilor de specialitate (1932) o secție se va numi "comercială-industrială"; • atunci când Aula Palatului Academiei Comerciale este îmbogățită cu fresca semnata de Cecilia Cuțescu-Storck (1879-1969), aceasta este închinată istoriei comerțului românesc. Autoarea avea să
Facultatea de Business și Turism a Academiei de Studii Economice () [Corola-website/Science/316596_a_317925]