KorAP: Find »[drukola/base=zâmbi & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...857 858 859 ...945 >

23,608 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785

limba arabă, devine nervos, tot mai nervos și colegul său se face mic, tot mai mic. Discuția dintre ei continuă, eu aduc banii și spun: Să estimeze cît costă reparațiile și plătesc pe loc, urmînd să achit eventuale diferențe. Traducătorul zîmbește și îmi transmite mesajul. Domnul profesor spune că dumneavoastră, cu această propunere, l-ați strîns de gît. Recunoaște că este de vină și plătește el ambele reparații. Asta am vrut să aud. Acum accept să ne plătim fiecare reparațiile. Cei

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
faimoasă, pustie și liniștită. Fratele meu a ales un loc magnific, știut din alte dăți și începe să aranjeze totul. Eu ajut și ceilalți la fel. Fiecare are ceva de făcut. Doi tineri arabi apar ca prin farmec, se apropie, zîmbesc și cască gura la noi. Vă rugăm, zic eu, vrem puțină intimitate. Băieții zîmbesc în continuare și nu se clintesc din loc. Vă rog, vrem puțină tihnă, țip puțin la ei. Lasă-i dragă, spune Victor, nu mă deranjează. Totuși

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
dăți și începe să aranjeze totul. Eu ajut și ceilalți la fel. Fiecare are ceva de făcut. Doi tineri arabi apar ca prin farmec, se apropie, zîmbesc și cască gura la noi. Vă rugăm, zic eu, vrem puțină intimitate. Băieții zîmbesc în continuare și nu se clintesc din loc. Vă rog, vrem puțină tihnă, țip puțin la ei. Lasă-i dragă, spune Victor, nu mă deranjează. Totuși este jenant să stea aici cu ochii holbați la noi. Stau și ei săracii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
venit ideea. Cum adică, n-au plătit destul? Din contra. Ne-a plătit regește și am zis... Dar au capetele tari, anafura mamii lor de boanghine. Altă dată o să le tai beregata. Mă întunec la față și primarul se apropie zîmbind îngerește. Vor ceva? Ceva anume? Dom' primar, strigă Ghiocel. Să ne pună pe amîndoi în aceeași celulă. Mai jucăm cărți, barbut... trece timpul. Ce-a spus, ce dorește? Mă simt revoltat. Bieții bătrîni cu inimă bună! Mi-a spus că

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
savoare. Deodată, cum mergeam noi leneși și visători, auzim un măcăit în cor. Era un cîrd de rațe și rățuște care făceau mare tărăboi. Unele băgau capul în apă și rămîneau cu fundul în sus, fapt ce mă făcea să zîmbesc amuzat. Georges bate puternic din palme, pune apoi mîinile pîlnie și strigă: Diana, vino aici și-l salută pe domnul. O rață iese din cîrd și vine, sigură pe ea, spre noi. Lip, lip, lip și oac, oac, oac. Ajunsă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
la umbra fierbinte a unei pietre masive. Batiste șterg transpirații, elevi care înjură în gînd insistența doamnei învățătoare. Eu apăs mereu pălăria de soare din pai românesc și urc metodic scări spre Templul lui Apollo. Nordici ca niște raci fierți zîmbesc tîmp oricărui întîlnit în cale. Oameni buni, ei își împărtășesc bucuria clipei tuturor. Hei, mă salută un suedez de vîrsta mea. Hei, hei, îi răspund amabil. Ce înseamnă hei? mă întreabă Dimitri. Un salut. Dar, hei, hei? Un salut și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
bătrînul ia paharul pentru vin al doamnei ministru și apoi, spre stupefacția noastră, toarnă jumătate din paharul cu apă al doamnei ministru și jumătate din paharul domnului ministru. Privește satisfăcut la paharul său plin ochi, îl dă peste cap și zîmbește. Doamna și domnul ministru stau buboi. Bătrînul ia din nou paharele celor doi și le golește de astă dată în paharul său. Iar zîmbește și dă paharul pe gît. Înainte de a trece la masa propriu-zisă, un ex-prim-ministru ne ține o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
din paharul domnului ministru. Privește satisfăcut la paharul său plin ochi, îl dă peste cap și zîmbește. Doamna și domnul ministru stau buboi. Bătrînul ia din nou paharele celor doi și le golește de astă dată în paharul său. Iar zîmbește și dă paharul pe gît. Înainte de a trece la masa propriu-zisă, un ex-prim-ministru ne ține o alocuțiune. Cum eram flămînzi și nerăbdători, ne-am bucurat cînd acesta și-a terminat cuvîntul. Îl aplaudăm. Bătrînul se ridică vioi, se îndreaptă spre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
pe creștet, pe chelie. Domnul ex-prim-ministru nădușește, scoate batista și-și freacă exasperat chelia. După nostimul incident, în sfîrșit, se pornește armata de chelneri. Bătrînul pleacă puțin capul și spre uimirea noastră își pune cu mare dexteritate proteza. Pișicher, ne zîmbește, pune o mînă pe mîna doamnei ministru și cu un deget îi saltă sînul în sus. Nu mai putem să ne abținem, unii se pleacă sub masă și hohotesc de rîs. Bătrîna îmi face cu ochiul: La masa aceasta am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
doi pași lateral dreapta întrerupți de alți doi la stînga și apoi sus și chiar jos. Parcă eram într-o mașină de spălat cu program automat, uitați acolo de gospodină. Cu ajutorul lui Dumnezeu, ieșim din ghearele nebunului și fețe blonde zîmbesc unele la altele. Se vorbește în toate limbile, inclusiv prin semne. Cînd avionul atinge pista, se aplaudă, iar un băiețel de vreo șase ani zîmbește. Am scăpat. Ce bine! Părinții albinoși rîd, îl mîngîie și nu-l sărută așa cum am

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
automat, uitați acolo de gospodină. Cu ajutorul lui Dumnezeu, ieșim din ghearele nebunului și fețe blonde zîmbesc unele la altele. Se vorbește în toate limbile, inclusiv prin semne. Cînd avionul atinge pista, se aplaudă, iar un băiețel de vreo șase ani zîmbește. Am scăpat. Ce bine! Părinții albinoși rîd, îl mîngîie și nu-l sărută așa cum am face noi, românii. Mașina își arată puterea pe autostradă, prin accelerări de rachete cosmice, apoi, ca un cal strunit cu zăbala, se mulțumește să zburde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
veniți. Un taxi microbuz ne așteaptă în micuțul port. Să urce oaspeții Ingelei, ne îndeamnă șoferul Sture vesel nevoie mare. Lățimea ulițelor este egală cu cea a microbuzului și copiii sar de pe biciclete și fac loc, strigînd "Trece mașina!". Cu toții zîmbesc, rîd și sînt amabili. Căsuța Ingelei este într-un minigolf situat la estul insulei, adăpostită perfect de vînturile din vest. O terasă imensă, un șezlong, scaune confortabile și o masă cît toate zilele. În bucătărie, miroase frumos a "coptură", frigiderul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
am petrecut ani frumoși din tinerețe, acolo am lăsat urme, prietenii și regrete. Dedic aceste rînduri micuțului meu prieten, care plîngea la plecarea mea definitivă în România. Avea vreo zece ani. Ochii vioi îți ghiceau dorințele și ghemotocul uman, chiar dacă zîmbea mai tot timpul, avea imprimată o îndelungă suferință, o amară experiență. Îl vedeam peste tot, umbla pe străzi cu un singur scop, să-și cîștige hrana, și făcea orice, cu aerul unui om matur și amabil. L-am cunoscut în

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
își cumpără medicamente pentru copilul său pe moarte (cel puțin așa mi-a tradus el). Algerienii se dau la o parte, nu devin amabili, sînt încruntați, răuvoitori, dar nu atacă. În farmacie, aceleași cuvinte domolesc perplexitatea celor prezenți. Nimeni nu zîmbea, copilul vorbea tot timpul, mă ținea de mînă, uneori țipa. După aproape o oră, am revenit în cartierul meu. Eram atît de recunoscător acestui minunat micuț, acestui minunat prieten salvator. Scot zece dinari și-i întind spre el. Îi văd

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
le doboare, să scufunde și flota de război din Adriatica, să distrugă bazele din Italia, din Turcia și chiar statuia Libertății. Apoi să doboare turnul Eiffel, Reichstagul nemțesc, refăcut recent și chiar turnul Londrei cu Big-Ben-ul său cu tot. Vuk zîmbește amar. În casă, soția sa Marița doarme după o grea zi de muncă. Lîngă ea este micuțul Vuk, moștenitorul său de opt luni. Prin somn își suge limbuța în amintirea sînului Mariței. Vuk jr. a fost înțărcat de două zile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
cu cîte un plodișor în cîrcă. Ea îl are pe cel mic, el pe cel mai mărișor. Ochișorii lor par să confirme că voiajul este plăcut. Se opresc la izvor, dau "bagajul" jos. Beau apă, se spală pe față și zîmbesc. Cînd v-ați pornit din sat? De două ore. Au gura pînă la urechi, dau ceva de băut plozilor și ne întreabă ca să se afle în vorbă, pentru că știau răspunsul. Pînă la Pont du Col cît se face? Cinci ore

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
ai dat înapoi? (mă nătărăule, adaug în românește). S-a blocat și... Mă uit la mașină. Nu sînt pagube prea mari, dar să-l las așa, fără o dojană românească? Mare dobitoc mai ești! mișc mărunt din buze. El îmi zîmbește a amabilitate. Răspund pervers: Totuși românii... or fi ei, dar nici chiar așa! Pun radioul în funcțiune în drum de la reședință spre ambasadă. Ritmul este jos pălăria. Dar cuvintele? Aud: ama me, mata me, agaligala. Orchestra se înfoaie și toboșește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
o fotografie? spuse ea rîzînd prietenos. Sigur, vă rog. Dar turista mai vrea o poză, de-a cuprinsa. Îl strînge lîngă ea și cu aceeași mînă îl mîngîie peste tricoul galben și asudat. Mă cheamă Wilma, spune ea natural. Îi zîmbește și ostentativ își lasă tricoul larg să lunece peste umeri și să facă decolteul exagerat de mare. Pedro o compătimea. Știa că unele turiste, mai coapte, vin pentru... unele prostii. Se spunea chiar că plătesc foarte bine, dar el nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
să-i admir o parte din vasta sa operă. Era cam la sfîrșitul celui de-al cincilea deceniu de viață, dar fața sa, avînd cam multă piele și neavînd prea mult de acoperit, se zbîrcise ca un sîmbure de piersică. Zîmbea însă larg și ochii erau extrem de prietenoși, de calzi. Părea un vechi prieten, pe care îl știai încă din copilărie. Cînd a zărit mașina, a început să se agite, să strige și, mai ales, să rîdă cu bucurie vădită: Aici

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
cu o linguriță. Mă așez, cu un oftat de plăcere pe un scaun vechi, dar foarte comod. Am grijă să-l așez în așa fel, încît tabloul cu femeia să-mi cadă în față. Deslușesc titlul tabloului: "una mujer"*. Pictorul zîmbește și mă întreabă: Vă place în mod deosebit? Încă nu știu. Deocamdată îmi reține atenția. Nu-s prea vorbăreț, nu pun întrebări. Alcoolul însă înlătură țepoșenia mea și devenim mai vorbăreți. Parcă face cu ochiul. Este un efect studiat sau

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
prea vorbăreț, nu pun întrebări. Alcoolul însă înlătură țepoșenia mea și devenim mai vorbăreți. Parcă face cu ochiul. Este un efect studiat sau o întîmplare? Nici un studiu. Eu am pictat ce ochiul a văzut... Și ce inima a simțit, completez zîmbind. Da, da. Este adevărat. Văd că ați rămas cu o sensibilitate... Este o poveste pe care vreau și nu prea vreau s-o uit. Mă uit mai atent și observ că femeia din tablou are gura astfel desenată, încît exprimă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
de importanță, deodată, un prim tunet se declanșează în hățișul intestinelor sale, groase și subțiri. Se oprește speriat. Ce-a fost asta? se întreabă făcînd o grimasă. Pornește din nou, cu pași prudenți și cu atenția mărită. Eh, alarmă falsă, zîmbește încrezător. Dar dacă?! îl străfulgeră un gînd nebunesc. Se oprește și calculează ce să facă în situația de... criză. Cum spuneam, señor Eduardo era un om calculat, prevăzător. Nu se lăsa el surprins ca un om de rînd. Într-un

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
aerul condiționat. Ne angajăm în discuții, sînt captat total de probleme. Dau să mă ridic, ca să-mi torn apă în pahar. Îmi aduc-aminte la timp. Mă așez și mă uit în spate. O tînără din rîndul de lîngă perete îmi zîmbește amical. O fi văzut? Poate îmi zîmbește așa frumos pentru că sînt eu un bărbat irezistibil! Hm! N-aș prea crede! Pipăi discret locul cu pricina. Nu, nu mai dau de piele. Țesătura și-a mai revenit un pic. Luăm o

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
captat total de probleme. Dau să mă ridic, ca să-mi torn apă în pahar. Îmi aduc-aminte la timp. Mă așez și mă uit în spate. O tînără din rîndul de lîngă perete îmi zîmbește amical. O fi văzut? Poate îmi zîmbește așa frumos pentru că sînt eu un bărbat irezistibil! Hm! N-aș prea crede! Pipăi discret locul cu pricina. Nu, nu mai dau de piele. Țesătura și-a mai revenit un pic. Luăm o pauză de cafea de 15 minute. Toți

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]
și Zenaida sînt unice, deși lumea este plină de femei care oferă cam aceleași servicii. Zenaida este unică pentru că o afirmă chiar ea. Vă rog, întîi vizitați-o pe Ernestina și apoi veniți la mine... Ce ai tu în plus? zîmbea pișicher clientul. Ernestina, țipa Zenaida. Ernestina apărea într-o ținută transparentă, leneșă, căscînd de mama focului. Ce vrei? Vreau să dorm... Domnul vrea să vadă... diferența. Blegul ăsta?! Ce, eu îs capră?! Ptiu, Satană! După remarcile făcute, mai cască o dată

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1487_a_2785]