21,623 matches
-
era mic și adesea Îndepărtat de marile centre urbane (fusese ales cu secole În urmă tocmai din acest motiv); Universitatea din Paris era o excepție notabilă. Cele mai multe nu aveau un campus În sensul american al cuvântului (excepție fac aici universitățile britanice, mai ales Cambridge și Oxford), fiind integrate fizic În mediul urban Înconjurător: studenții căutau cazare și Își procurau cele necesare zilnic din oraș. Aspect crucial: deși erau În multe cazuri vechi de sute de ani, universitățile europene nu aveau fonduri
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
arhitectură rece, erau măcar construite și pregătite să satisfacă cererea sporită de locuri pentru studenți - și de posturi pentru doctoranzii tot mai numeroși, care sperau la o catedră. În loc să deschidă aceste noi universități publicului larg, factorii de decizie din Învățământul britanic au decis să le integreze În vechiul sistem de elită. Universitățile britanice și-au păstrat așadar dreptul la o admitere selectivă: numai candidații care atingeau un anumit nivel la examenele naționale de absolvire a liceului puteau spera să fie admiși
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
locuri pentru studenți - și de posturi pentru doctoranzii tot mai numeroși, care sperau la o catedră. În loc să deschidă aceste noi universități publicului larg, factorii de decizie din Învățământul britanic au decis să le integreze În vechiul sistem de elită. Universitățile britanice și-au păstrat așadar dreptul la o admitere selectivă: numai candidații care atingeau un anumit nivel la examenele naționale de absolvire a liceului puteau spera să fie admiși la facultate și fiecare universitate avea dreptul să-și aleagă numărul și
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
prin prezentare, aceste produse sfidau distincțiile sociale tradiționale. În muzică, succesul maxim a fost Înregistrat de Beatles și de epigonii lor, care Îmbinau ritmurile chitariștilor de blues americani (majoritatea negri) cu un material extras din limbajul și experiența clasei muncitoare britanice 4. Acest amestec original a devenit apoi cultura indigenă, transnațională, a tineretului european. Conținutul muzicii pop era important, dar și mai mult conta forma. În anii ’60, lumea era preocupată mai ales de stil. Ceea ce, veți spune, nu era un
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
aceasta era o surpriză, o inversare tinerească a ordinii firești a lucrurilor, care s-a dovedit efemeră. Însă cu strălucirea ei iluzorie, „Swinging London”, cum o numea revista Time În aprilie 1966, a marcat o epocă. În 1967, În capitala britanică existau peste 2.000 de prăvălii autointitulate boutiques. Majoritatea nu făceau decât să imite magazinele de pe Carnaby Street, perimetru tradițional al aventurilor homosexuale, reciclat acum În epicentru al modei pentru toată lumea. La Paris, magazinul „New Man”, primul semn francez al
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
slabe”. În Europa, studiul istoriei cunoscuse o reînnoire În generația anterioară: Economic History Review și Annales: Économies, Sociétés, Civilisations, ambele fondate În 1929, Își anunțau Încă din titlu proiectele revizioniste. În anii ’50 a apărut Grupul Istoricilor din Partidul Comunist Britanic și influentul jurnal de istorie socială Past & Present; apoi secția de studii culturale de la Universitatea Birmingham, inspirată de lucrările lui Richard Hoggart și Raymond Williams, iar mai târziu școala de istorie socială din jurul lui Hans-Ulrich Wehler la Universitatea Bielefeld din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oraș era mai mult decât o afinitate electivă: era trăsătura distinctivă care separa ideologia stângii de reformiștii sociali bine intenționați din partidul catolic sau liberal. Votul clasei muncitoare, mai ales cel masculin, era Însăși temelia puterii și influenței Partidului Laburist Britanic, partidelor muncitorești din Belgia și Olanda, partidelor comuniste din Franța și Italia și partidelor social-democrate din Europa Centrală germanofonă. Cu excepția Scandinaviei, majoritatea proletarilor nu erau socialiști sau comuniști - simpatiile lor erau Împărțite În tot spectrul politic. Însă partidele tradiționale de
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
fix, creat Înainte de sfârșitul celui de-al doilea război mondial ca prim pas spre o rețea controlată a economiilor naționale, fusese Încheiat. Ce avea să-i urmeze? După câteva luni de confuzie, două devaluări succesive ale dolarului și „deriva” monedei britanice În 1972 (care a pus capăt, Într-un târziu, rolului vechi și Împovărător de „rezervă” internațională valutară deținut de lira sterlină), o conferință desfășurată la Paris În martie 1973 a Îngropat oficial aranjamentele financiare edificate cu atâta caznă la Bretton
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
a confruntat cu o inflație de două ori mai mare. În acei ani, prețurile franceze au crescut În medie cu 10,7% pe an. În Italia, rata medie a inflației era de 16,1%, iar În Spania peste 18%. Media britanică era de 15,6%, dar În cel mai dificil an (1975) rata inflației a depășit 24%. O asemenea inflație a prețurilor și salariilor nu era lipsită de precedent istoric. Dar, după ratele stabile din anii ’50 și ’60, era o
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
europene și campioană la export, nu a fost cruțată. Surplusul balanței de plăți a țării (9.481 de milioane de dolari În 1973) s-a transformat În anul următor Într-un deficit de 692 de milioane de dolari. Conturile naționale britanice aveau acum un deficit cronic - În asemenea măsură Încât, În decembrie 1976, exista un risc serios de neplată a datoriei naționale, iar Fondul Monetar Internațional a fost chemat să salveze Marea Britanie. Dar nici alții nu o duceau mai bine. Balanța
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Balanța franceză de plăți a intrat pe minus În 1974 și așa a rămas mai tot deceniul următor. Italia, ca și Regatul Unit, a fost nevoită În aprilie 1977 să ceară ajutor de la FMI. La fel ca și În cazul britanic, liderii italieni au putut apoi să dea vina pe „organismele internaționale” pentru măsurile nepopulare luate pe plan intern. În gândirea keynesiană, găurile la buget și deficitele de plată - ca și inflația Însăși - nu erau inerent negative. În anii ’30, ele
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
1968 nu mai producea decât șase milioane de tone, iar zece ani mai târziu doar cantități neglijabile. Între 1955 și 1985, În Belgia s-au pierdut 100.000 de slujbe miniere și varii ocupații conexe au fost afectate corespunzător. Mineritul britanic a suferit pierderi chiar mai mari, deși repartizate pe o durată mai Îndelungată. În 1947, Marea Britanie se putea lăuda cu 958 de mine de cărbune; 45 de ani mai târziu, rămăseseră doar 50. Forța de muncă În domeniu a scăzut
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
oțelul nu avea un substitut. Dar, pe măsură ce tot mai multe țări neeuropene se industrializau, competiția s-a accentuat, prețul a scăzut și piața costisitorului oțel european s-a prăbușit. Între 1974 și 1986 au fost disponibilizați 166.000 de oțelari britanici (deși În acest din urmă an, liderul În domeniu, British Steel Corporation, a realizat pentru prima oară profit În mai mult de un deceniu). Construcțiile navale au intrat În declin din același motiv; la fel construcția de autovehicule și industria
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
tradiționale. Înainte de 1973, transformarea Începuse deja În domeniul cărbunelui, fierului, oțelului și În construcția de mașini; ea s-a extins ulterior la produsele chimice, textile, hârtie și bunuri de consum. Zone Întregi au fost afectate: Între 1973 și 1981, regiunea britanică West Midlands, raiul micilor firme de construcții și uzine de automobile, și-a pierdut un sfert din forța de muncă. Zona industrială Lorena, În nord-estul Franței, a pierdut 28% din slujbele din industrie. În Lüneburg (Germania de Vest), forța de muncă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Germania de Vest, guvernul federal a Încurajat mai degrabă consolidarea privată decât etatizarea, dar cu efecte de cartelizare similare. La jumătatea anilor ’70, un singur consorțiu, Ruhrkohle AG, realiza 95% din producția minieră din bazinul Ruhr. Industriile textile franceză și britanică - sau ce mai rămăsese din ele - au fost păstrate (de dragul slujbelor pe care le asigurau În regiuni defavorizate) prin subsidii directe substanțiale (angajatorii primeau bani pentru a păstra lucrători de care nu aveau nevoie) și măsuri protecționiste Împotriva importurilor din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
industrie. Guvernul suedez a băgat bani În șantierele navale, neprofitabile, dar politic sensibile. Reacția la recesiune Înregistra diferențe naționale. Autoritățile franceze au cultivat intervenția microeconomică, identificând În fiecare sector „campionii naționali” și favorizându-i prin contracte, vărsăminte și garanții; Trezoreria britanică și-a continuat În schimb venerabila tradiție de manipulare macroeconomică prin impozite, rate ale dobânzii și subvenții mascate. Dar e izbitor cât de puțin difereau măsurile sub aspect politic. Social-democrații germani și suedezi, creștin-democrații italieni, gaulliștii francezi și politicienii britanici
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
britanică și-a continuat În schimb venerabila tradiție de manipulare macroeconomică prin impozite, rate ale dobânzii și subvenții mascate. Dar e izbitor cât de puțin difereau măsurile sub aspect politic. Social-democrații germani și suedezi, creștin-democrații italieni, gaulliștii francezi și politicienii britanici de toate culorile s-au agățat la Început instinctiv de consensul postbelic, căutând pe cât posibil ocuparea completă a forței de muncă sau compensând În caz contrar prin creșteri salariale pentru cei cu loc de muncă, transferuri sociale pentru cei fără
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
În tunel”: un acord pentru a menține proporții semifixe Între valutele lor, cu o marjă de variație de 2,25% În jurul ratelor stabilite. Deși Marea Britanie, Irlanda și țările scandinave li s-au alăturat, compromisul a rezistat doar doi ani: guvernele britanic, italian și irlandez - nevrând sau neputând să reziste presiunilor interne de a devalua moneda dincolo de limitele agreate - au fost nevoite să renunțe la acest aranjament și să-și lase moneda să cadă. Chiar și francezii au fost nevoiți să iasă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
și În teorie - cu propunerea de a Înlocui dolarul cu marca germană ca valută de referință - cel puțin În Europa. Unele țări au stat deoparte: Îndeosebi Marea Britanie, unde James Callaghan, prim-ministrul laburist, a Înțeles că SME ar Împiedica guvernul britanic să adopte măsuri reflaționare pentru a contracara șomajul. Alții au aderat tocmai din acest motiv. Ca solution de rigueur, SME urma să funcționeze În genul Fondului Monetar Internațional (sau, mai târziu, Comisia Europeană și moneda unică europeană): obligând guvernele să
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
timp de patru decenii. În anii ’60, poziția oficială a autorităților de la Dublin semăna cu cea a autorităților de la Bonn: deși susțineau public dezideratul reunificării naționale, În sinea lor erau mulțumite de amânarea sine die a chestiunii. În paralel, guvernele britanice succesive au ales să ignore pe cât posibil situația delicată pe care o moșteniseră În Ulster, unde majoritatea protestantă Îi domina pe catolicii locali prin „aranjamente” la circumscripțiile electorale, clientelism politic, presiuni sectare asupra angajaților și monopolul slujbelor În domeniile-cheie: administrația
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
restul țării, intraseră În declin spre sfârșitul anilor ’60 și era deja limpede pentru factorii de decizie din Londra că forța de muncă industrială de acolo, predominant protestantă, avea un viitor incert. Dar În afară de asta se poate spune că autoritățile britanice nu se gândiseră de zeci de ani la problema Irlandei de Nord. IRA devenise o sectă politică marginală care denunța Republica Irlandeză incompletă și, prin urmare, nelegitimă, reiterându-și În același timp aspirația „revoluționară” de a crea o Irlandă nouă
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Derry, iscate de tradiționalul Marș al Ucenicilor din iulie 1969, ce comemora agresiv eșecul cauzei iacobite și catolice În urmă cu 281 de ani. În fața violenței publice crescânde și sub presiunea liderilor catolici din Londra, care solicitau o intervenție, guvernul britanic a trimis În Ulster forțe militare, preluând controlul ordinii În cele șase comitate. Armata, formată În cea mai mare parte din britanici, era cu siguranță mai puțin partizană și În ansamblu mai puțin brutală decât poliția locală. Însă prezența ei
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Armata, formată În cea mai mare parte din britanici, era cu siguranță mai puțin partizană și În ansamblu mai puțin brutală decât poliția locală. Însă prezența ei, În mod ironic, i-a furnizat nou-formatei IRA Provizorii principala solicitare: evacuarea autorităților britanice și a trupelor lor, ca prim pas către reîntregirea insulei sub control irlandez. Britanicii nu au plecat. Nu e clar cum ar fi fost posibilă o retragere. În anii ’70, efortul de a clădi o Încredere intercomunitară care să-i
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
suspecteze promisiunile de egalitate civică și diviziune a puterii lansate de conducerea protestantă a Ulsterului. Aceasta din urmă, dintotdeauna reticentă când venea vorba de concesii reale pentru minoritatea catolică, se temea acum cu adevărat de „provizoriii” Înarmați. Fără prezența militară britanică, provincia s-ar fi cufundat și mai adânc Într-un război civil deschis. Guvernul britanic era așadar prins la mijloc. Inițial, Londra a simpatizat cu dorința de reforme a catolicilor, dar, după asasinarea unui soldat britanic În februarie 1971, guvernul
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]
-
Aceasta din urmă, dintotdeauna reticentă când venea vorba de concesii reale pentru minoritatea catolică, se temea acum cu adevărat de „provizoriii” Înarmați. Fără prezența militară britanică, provincia s-ar fi cufundat și mai adânc Într-un război civil deschis. Guvernul britanic era așadar prins la mijloc. Inițial, Londra a simpatizat cu dorința de reforme a catolicilor, dar, după asasinarea unui soldat britanic În februarie 1971, guvernul a introdus detenția fără proces și situația s-a deteriorat rapid. Într-o zi din
[Corola-publishinghouse/Science/1961_a_3286]