4,058 matches
-
putea să aibă un prenume. — Face față cum știe el. Se îngroapă în muncă. Aș primi mai mult sprijin emoțional de la un copil de trei ani. A râs lugubru. Știi ce, eu una m-am cam săturat. Știam aproape sigur încotro urma s-o ia Dianne. Era povestea veche, dintotdeauna. Avea să meargă într-o tabără de meditație pentru femei, unde umblă toate în pielea goală, mânjite cu vopsea albastră, venerând zeița-mamă, mândre că balcoanele le atârnă până la buric. Când nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
geantă și mi-am luat la revedere de la Teenie și Brooke. Capitolul 48tc "Capitolul 48" Aveam senzația că e noaptea dinaintea celei mai importante zile din viața mea. Eram nerăbdătoare, dar și neliniștită. Aidan, dacă nu răspunzi? Ce mă fac? Încotro s-o iau apoi? Când a sunat telefonul am tresărit. Era Kevin; am lăsat să răspundă robotul. —Anna, a zis, trebuie să vorbim, e foarte, foarte urgent. Sună-mă. Mi-a trecut pe la ureche. Puțin mai târziu - nu știu la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
să nu fie nici o sentinelă de veghe? se întreba mama cu glas tare. M-a lăsat jos și a împins canatul porții, care a cedat fără greutate, căci era deja întredeschis. Am ieșit din oraș, fără să știm prea bine încotro s-o apucăm. Eram încă la câțiva pași depărtare de zid, când un spectacol ciudat s-a oferit ochilor noștri holbați: două trupe de călăreți păreau să se îndrepte spre noi, una la dreapta, urcând dinspre râul Genil, dar înaintând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în luptă pentru a-mi apăra regatul, care este astăzi foarte slăbit. Tanger se află în mâinile portughezilor, ca și Arzilla și Sebta; Larache, Rabat, Chella și Salé sunt și ele amenințate, Anfa e distrusă, iar locuitorii ei fug care-ncotro. La nord, spaniolii ocupă unul după altul orașele de pe coastă. M-a tras mai aproape și a coborât glasul. Apropiații lui se îndepărtară, dar nu fără a ciuli imperceptibil urechea. — Peste câteva luni, îmi voi ridica din nou oastea împotriva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să mă însoțești fără să pui nici o întrebare? — Până în China, dacă trebuie! Atunci, vino să mă întâlnești mâine dimineață, aducând două cămile și burdufuri pline, în fața Marii Moschei de la Ghizeh. Hotărât să mă țin de cuvânt, n-am întrebat-o încotro ne îndreptam, astfel că, după două ceasuri de drum, nu schimbaserăm decât câteva vorbe. N-am socotit totuși că încalc înțelegerea dacă remarc: — Piramidele nu-s probabil prea departe de aici. — Întocmai! Încurajat de indicația asta, am continuat: — Acolo ne
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
drumul ce ducea la piramide. Fără să-mi dau seama, alesesem cel mai bun moment spre a fugi: otomanii, liniștiți de acum în urma executării dușmanului lor, își slăbiseră vigilența, în vreme ce prietenii lui Tumanbay, doborâți de înfrângere, o luaseră razna care-ncotro. Am fost nevoiți, firește, să ne oprim de cinci-șase ori ca să răspundem la câteva întrebări bănuitoare. Dar n-am fost nici maltratați, nici prădați de straie, iar noaptea ne-a găsit culcați fără grijă în coliba Khadrei, locul iubirii noastre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
vreun om din sat să-i fi văzut. În curând, zăpada le acoperi urmele. — Știi drumul? întrebă bărbatul care, împreună cu Valerius, îl sprijinea pe gladiator. Te pot călăuzi până dincolo de dealuri. — Nu e prima oară când străbat ținutul ăsta. Știu încotro merg. Privi din nou în urmă. Nu suntem urmăriți. Bărbatul ducea un sac mare și pătura de blană; la brâu avea două pumnale. — Era mai bine dacă plecam mai devreme - aseară, așa cum am spus. Ai fi avut un avans mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
să devină opacă? Privi din nou amuleta. Ce anume o putea face să se întunece, dacă nici măcar moartea nu reușise asta? Confuz, strânse amuleta la piept, vrând parcă să și-o întipărească în carne. „Plec“, își spuse iar. Nu știa încotro. Îi dusese cenușa în locul unde se născuse. Chiar în noaptea dinainte - o noapte cu lună plină - săvârșise ritualul, într-o pădure din apropierea cetății. Făcuse ce i se spusese. Nu-i mai rămânea altceva de făcut în viață. Cât despre răzbunare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
rămase inert. Tridentul îl înțepă din nou în gleznă; simți în spate lovitura violentă a pumnalului de lemn al adversarului. Căzu, dar se ridică repede. În clipa următoare, adversarul înaintă spre el, însă Valerius începu să sară în lateral, neștiind încotro să fugă; nu voia totuși să se întoarcă cu spatele la el. Rețiarul își pregătea tridentul. Valerius alerga în jurul lui ca un iepure. Ai grijă! strigă Hyrpus. Tu ești secutor, tu ar trebui să-l urmărești pe el. Dacă fugi, o să te
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
același timp, acceptabil din punctul ei de vedere, deși era el însuși îngrijorat în privința sorții primatelor, și, în același timp, a propriei sorți. Sigur că deja auzise primele mormăieli despre mănăstiri moderne și ploi musonice și își dădea exact seama încotro se îndreptau lucrurile. Iar acum, că maimuțele se purtaseră atât de urât, habar n-avea ce urma să i se-ntâmple. Mănăstiri de beton! Bleah! Un adevărat ermit trăia în copac sau pe o piatră, într-o peșteră sau o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
să strănute, am auzit ceva care îmi spunea că Eileen era o fabrică de zgomote căreia îi sărise călușul. * Fat Paul se aplecase și trăgea de zăvoarele mari și negre. Și tot acum, Doris Arthur intră în Shakespeare, întrebându-se încotro să-și îndrepte zâmbetul recunoscător. Dar Fat Paul continua să-și țină capul aplecat ca un cerber, ca o gorilă... Fielding Goodney mi-a spus că Doris e „un geniu feminist“. Inițial am crezut că era vorba doar de o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
am apropiat și mai mult. Selina dormea, era atât de mulțumită, de sinceră, de naturală. Mai puteai încă să vezi copilul din ea în pleoapele adormite și în umbra de zâmbet - da, mai era încă acolo. Călătorește prin timp, dar încotro? Selina s-a mișcat, grațioasă, moale, în căutarea celei mai bune poziții, așa cum apa își dorește locul cel mai neted. Street nu are nici un ban, absolut nici un ban. Imaginează-ți. De multe ori n-a avut bani pentru un bilet
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
avut vreun amestec în dușurile cu companie din spatele magazinului. Eu mă îndoiesc de cuvântul ei, atâta timp cât le plătește avocaților o avere. Dar cui îi pasă? Străzile sunt pline de forfotă, dar aproape nimeni nu merge acolo unde ar dori, ci încotro îi împinge nevoia de bani. Doar oamenii cu bani își permit așa ceva. La volanul Culprit-urilor și Alibiurilor stau bărbați nervoși cu facturi și comenzi în poală. Femeile polenizează magazinele. Acum, când nu mă mai duc la muncă în fiecare zi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
cât câștig, ce joc, eu voi fi întotdeauna idiotul. Eu voi fi întotdeauna bătaia de joc. Copile, asta ni se întâmplă tuturor. E sentimentul secolului douăzeci. Suntem de râsul lumii. Trebuie să te împaci cu gândul ăsta, Spunk. n-ai încotro, trebuie să rabzi bătaia de joc. După care am discutat vreme de trei ceasuri în întunericul sufrageriei, eu și frățiorul meu de sânge. Tu ai vreodată sentimentul ăsta, Fielding? Nu, moșule, cred că nu. N-am decât douăzeci și cinci de ani
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Adriana Condrea Mariana Dumitru Chimia - frumusețe dincolo de formule Motto: În mare parte viața poate fi interesantă dacă se exprimă în limbajul chimiei. Chimia este o limbă internațională, o limbă pentru toate timpurile, limba care explică de unde venim, ce suntem și încotro ne îndreptăm. Limbajul chimiei are o mare frumusețe estetică și face legătura între științele fizice și cele biologice." (Arthur Kornberg, laureat al Premiului Nobel pentru medicină,1959) Într-o lume a noului și a schimbării școala trebuie să devină un
PAȘI PRIN TIMP ÎN DEVENIREA NOASTRĂ.. In: ARC PESTE TIMP 40 ANI 1972 – 2012 by Larisa Târzianu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/288_a_580]
-
Era o plăcere să-l urmărești. Ca și când ai fi fost pe urmele unei femei nărăvașe, care trebuie îmblânzită. Mă gândeam cum ar reacționa o femeie ori de câte ori îi vedeam urma piciorului lângă vreun izvor. Era vreo cacealma? Sau vreo dublă cacealma? încotro se-ndrepta de-adevăratelea? întotdeauna m-am bazat pe instinct. Capeți un simț al căutării mai puternic decât orice miros. Dacă semnele nu se potrivesc cu simțul tău, ignori semnele. Asta-i diferența dintre un căutător de doi bani și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
se va mai întoarce oare, spășită, târându-se și cerând iertare? Iocasta ar fi vrut să creadă că da, dar și-a amintit și ea de Liv; și a știut că Media nu se va mai întoarcedecât dacă n-avea încotro, numai dacă nu va avea încotro... Iocasta a ieși pe coridor, așa tăcut cum era, și a fost prinsă de o a treia sincopă exact acolo, singură. După ce totul a trecut, a icnit și s-a rezemat de perete. Elfrida
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
târându-se și cerând iertare? Iocasta ar fi vrut să creadă că da, dar și-a amintit și ea de Liv; și a știut că Media nu se va mai întoarcedecât dacă n-avea încotro, numai dacă nu va avea încotro... Iocasta a ieși pe coridor, așa tăcut cum era, și a fost prinsă de o a treia sincopă exact acolo, singură. După ce totul a trecut, a icnit și s-a rezemat de perete. Elfrida Gribb a ieșit din cameră, serioasă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
-
gol al lui Bill. — Post neocupat. Asta nu e deloc bine. Nu durează mult, îmi spuse Sebastian, strecurându-se repede prin spatele biroului. Am rămas o clipă în loc, neștiind ce să fac, iar din ușă se auzi Suki Fine: —Sebastian, încotro? Părea că au de gând să vină și ei. Săracul Bill, dacă un întreg grup de-al lor îl prinde în camera din spate cu o sticlă de whisky în mână... M-am strecurat și eu de partea cealaltă a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2162_a_3487]
-
spre a-i ostoi bătrânei ctitorii durerile ultime ale despărțirii ei de Lume. Inginerul ne-a părăsit la poarta din mijloc a fostei pușcării, acolo unde se făcea odinioară triajul condamnaților. Sub bolta mare de la ieșire ne-am oprit nehotărâți încotro s-o luăm. Timp suficient ca să vedem cum o Dacie papuc încearcă să facă rondul din capătul străzii și șoferul, neîndemânatic, nu ia curba cum se cuvine și mașina se răstoarnă lent, într-o rotire înceată, se rostogolește de câteva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
l dăduse un tanchist american chiar în dimineața când au ieșit din lagăr și rătăceau, tatăl lui și cu bunicul, pe o șosea în căutarea unui adăpost al libertății. Erau câteva sute de eliberați din lagărul acela și nu știau încotro s-o apuce. Atunci au apărut tancurile americane și un soldat l-a luat pe tatăl lui Ghidale, i-a dat ceva de mâncare și timbrul acela, pe care americanul îl păstra într-o cărțulie vișinie, la buzunarul din spate
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
cu luminile ei sporite de umbrele în care se cufundă. O Lume pe care, coborând, o simt ca un glob din vălătuci de iluzii, de chemări, de așteptări și doruri de împliniri. Am tot coborât în ea fără să știu încotro merg. Acum, ajuns aproape de capăt, o văd doar cum se deschide cu toate minunile ei. Îmi dă bucuria, ultimă, a scrisului ei. Narcisism, poate, dar mă simt într-adevăr parte a acestei Lumi de himere, pe care abia apropierea Morții
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
care o lăsau părinții ei câteva săptămâni vara. „Venea veverița dimineața și stătea în chenarul ferestrei și aștepta până mă trezeam, mă urmărea atentă cum mă îmbrac, apoi venea după mine prin grădină, parcă tot voia ea să-mi arate încotro să mă duc, ce să fac. Era mai mare ca astea din Cișmigiu, aproape cât o pisică.“ Tatăl meu a surâs observând veverița. „Cine-ar fi crezut“, a șoptit tatăl meu, „să vină veverița tocmai aici, în inima Bucureștilor“. Mi-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
viața ta a luat un alt drum. Apoi un altul. Și iarăși un altul. Înțelegi, în cele din urmă, cum textul se închide mereu în fața ta și se deschide, furându-te, mereu în spatele tău. Indiferent din ce parte vii. Indiferent, încotro te îndrepți. Indiferent dacă urci sau cobori. La Biblioteca Facultății de Medicină îl aștept pe Gh.Gh. Nu se va ține de cuvânt, să vină la oră fixă. Meteahna lui de a promite și a uita sau de a amâna. Sala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]
-
instrument al puterii, ci constituia mizera condiție duplicitară a textului care încerca să ordoneze vieți, destine, istorii. Frica mea căpătase dimensiuni precise. El m-a învățat, cum nu reușiseră alții, să trăiesc duplicitar, ca într-un joc, fără a ști încotro mai era adevărul, încotro era minciuna. Am lăsat toate să se amestece și să mă azvârle, ca pe un fir de paing, în toate părțile. Așa am ajuns, pentru câțiva ani, în refugiul de la „Geamandura“... Despărțirea de Vichi credeam că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2046_a_3371]