2,497 matches
-
Abdulah fu nevoit să mai aștepte încă o zi până să își ia slujba în primire. Murea de nerăbdare. Pusese suficient trinitrotoluen încât să spublere jumătate de oraș, iar centura cu explozibil și-o asigurase ca pe ochii din cap, încuind-o în dulap. A doua zi, bineînțeles că uitându-se la ceilalți Moș Crăciuni din Marks & Spencer, Abdulah observă că el era singurul mai tuciuriu. Nu-i păsa însă. În curând totul avea să fie praf și pulbere. Numai că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
de manipulat (de intoxicat cu tot felul de știri și alte năstrușnicii) tot au grijă să întrețină trendul acesta: e criză. Am un prieten bun la care țin foarte mult. El aplică ce-i drept principiul „crede în Dumnezeu dar încuie-ți mașina” dar nu are idei că o să piardă nu știu ce, că i se va întâmpla nu știu ce etc. De 35 de ani de când îl cunosc eu nici nu i s-au întâmplat astfel de lucruri, deoarece „nu-și bate capul”. Nu
Cărticică înspre… minte, trup şi suflet = mic tratat de bunăstare by Dan Alexandru Lupu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/545_a_749]
-
am uitat, mă uitam la mulajele din spatele lui, ăia dintr-a șaptea povesteau că există și organul sexual feminin făcut din material plastic și că arată exact la fel ca originalul, dar, bineînțeles, nu l-am văzut nicăieri, probabil era încuiat în dulapul de jos, mă uitam, deci, la mulaje fără să spun nimic, iar Vasököl fuma în tăcere, nu știam ce-are de gând, așa că am început să mă-ngrijorez tot mai mult, și atunci am auzit că sună de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
dar bunicul n-a mai zis nimic, s-a strâmbat numai, clătinând din cap. Între timp, traversasem Piața Centrală, cotisem pe Bulevardul Eroilor, și ajunsesem pe strada lăturalnică unde locuiau bunicii mei. Am oprit în fața casei, am coborât, bunicul a încuiat mașina, apoi a dat mâna cu mine, dar nu mi-a mai spus cât de mult se bucură c-am venit, s-a aplecat doar și m-a pupat pe obraji, mânjindu-mă iarăși cu cremă, când s-a dus
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
de sulul de postere și a rămas așa, atârnată, și atunci am auzit din nou zgomotul încuietoarei de la valiză, care era defectă, valiza nu se putea închide decât în doi, unul trebuia să apese capacul cu putere, iar celălalt să încuie valiza cu cheia, și am auzit cum mama trântește de mai multe ori capacul, gâfâind în timp ce se chinuia s-o încuie, și eram sigur că n-o să mă cheme în ajutor, dar că eu oricum o să mă duc s-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
defectă, valiza nu se putea închide decât în doi, unul trebuia să apese capacul cu putere, iar celălalt să încuie valiza cu cheia, și am auzit cum mama trântește de mai multe ori capacul, gâfâind în timp ce se chinuia s-o încuie, și eram sigur că n-o să mă cheme în ajutor, dar că eu oricum o să mă duc s-o ajut, numai așa, de-al dracu’. Zăcământul de aur Din câte știam noi, vechiul loc de exploatare a argilei fusese declara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2148_a_3473]
-
spre spate. Am băut cafeaua în cameră, sorbind-o zgomotos. Opt și patruzeci. Cel mai bun echipament: o haină lungă și largă, pantaloni conici, cât mai strâmți jos, pantofi cu talpa groasă de crep. N-am băut nimic, dar, în timp ce încuiam ușa, am recapitulat cum o voi saluta eu pe Martina, cerând zâmbitor o șampanie. Am luat-o spre est, apoi către nord. Mda, era clar că ziua avea o culoare stranie - o lumină suavă, dar lividă; biliară, de parcă plămânii îi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
că știu care este adevărul. Amintirea e pe aici pe undeva, își are propria ei ființă - dar, când o atingi, te trec fiori de silă. Ah! Să nu o lași să mă atingă! Ține-o cât mai departe... Așa că am încuiat costumul la loc, înapoi în celulă, alături de ceilalți complici la crimă, bine închis peste noapte, departe de mine. * Dar lipsește ceva și din prezent. Nu ești tentat să crezi asta? Mobilă, pestriță și plină de șarm, viața mea arată bine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
totuși, socoteam că mai arată ca o carte de cinci dolari. — Cât face? — Nimic. Fac eu cinste. — Când pot să-ți mai dau un telefon? — După ce o citești, a spus ea și a plecat. * Domnul John de la ferma Manor a încuiat peste noapte cotețele găinilor, am citit eu, dar era prea beat ca să își mai amintească să încuie si grăunțarele.1 M-am întins și m-am frecat la ochi. Toată cartea era la fel? Adică, am descoperit eu, cumva, vreo
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Când pot să-ți mai dau un telefon? — După ce o citești, a spus ea și a plecat. * Domnul John de la ferma Manor a încuiat peste noapte cotețele găinilor, am citit eu, dar era prea beat ca să își mai amintească să încuie si grăunțarele.1 M-am întins și m-am frecat la ochi. Toată cartea era la fel? Adică, am descoperit eu, cumva, vreo intenție satirică aici? Bun, e-n regulă, pot să suport o glumă. Mi-am prins ceafa cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
altă gagică se îndreptă spre noi, și eu eram prea amețit și prins în dispută. Așa că, după cum vezi, m aceste câteva zile nu am mai avut timp de citit. Eram prea ocupat cu probele. * Domnul John de la ferma Manor a încuiat cotețele peste noapte, am citit eu, dar era prea beat ca să își mai amintească să încuie și grăunțarele... Tot n-am aflat ce sunt grăunțarele. M-am interesat Fielding nu știe. Felix nu știe. Dicționarul nu știe. Știi tu? — Salut
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
după cum vezi, m aceste câteva zile nu am mai avut timp de citit. Eram prea ocupat cu probele. * Domnul John de la ferma Manor a încuiat cotețele peste noapte, am citit eu, dar era prea beat ca să își mai amintească să încuie și grăunțarele... Tot n-am aflat ce sunt grăunțarele. M-am interesat Fielding nu știe. Felix nu știe. Dicționarul nu știe. Știi tu? — Salut, am auzit eu o voce din spatele meu. M-am întors. — Cară-te, am spus eu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
și după al doilea colț, îmi îngustez ochii și apuc cu nădejde de volan, dar cu un aer indiferent, ca un actor. După al treilea colț e alarmă roșie. La urma urmei, chiar în asta și constă paranoia. Alarmă roșie. Încui ușile și ferec ferestrele. Trec la măsuri de diversiune. Dau colțurile, să văd dacă mă vor urmări dând și ei colțurile. Accelerez... Sunt și cazuri când mă molipsesc de paranoia de la mașinile din fața mea: e posibil ca mașinile din fața mea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
apa, nu pământul și focul... m-am răsucit în jurul axei mele: doar o notă, cu scrisul ei puternic și subțire. Se trezise devreme, așa cum fac oamenii maturi, și își va petrece tot restul zilei în oraș. O să am grijă să încui ușa când plec. Ne mai întâlnim deseară? Cu drag, Martina. După ce am folosit baia, cam cu economie, am coborât scările gol. Shadow moțăia pe o dâră descrisă de buchetul razelor de soare. Mi-a arătat că a luat notă de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
haine, l-am salutat pe Shadow și m-am îndreptat spre ușă. M-am întors brusc. Am făcut câteva ture prin cameră și, după nu mai mult de cinci minute de panică animalică, am acceptat situația așa cum era. Martina mă încuiase în casă. Ușa de la intrare era nezăvorâtă, cu toate mecanismele de închidere și lanțurile atârnându-i libere... Dar ușa nu se deschidea și nu voia să-mi dea drumul în lume... Ei și, cui îi pasă? Nu trebuia să ajung
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
ce văzuse și cum o afectase. John Self întins pe burtă, cu un picior îndoit sfios, tulburat, dar jenat, în timp ce scotocea printr-un vraf de lucrări ale vechilor maeștri desfăcute ca un evantai. Oricum, iată ce a spus: — Te-am încuiat în casă. Unde e cheia pe care ți-am dat-o? Ești un tip greu de intuit, nu-i așa? După care continuă, ca și cum o hotărâre bruscă sau o decizie luată de multă vreme ar fi bătut-o ușor pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
terminat, nu încă, în nici un caz. Talentatul Fat Paul aștepta în barul fol. Era gata. În mână ținea cu un ciorap negru. Știam ce înseamnă asta. Picioarele mele erau ca nici picioare văzute prin apă. Ușa din spate - or fi încuiat-o? N-are nici o importanță. Poți să fugi, dar nu poți să fugi. Fă-o și o să fii bătut ca un câine, da, o bătaie cu adevărat fascistă. Nu eram în stare să fug. Nu eram în stare să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
n-a mai avut timp... — Apropo, știi de ce mi-am dat viața pe mâinile tale în această carte? Nu, nu-mi pot explica. De dragul bunicii tale, de dorul lui Dinu și al lui Nelli am ajuns să-mi deschid sufletul încuiat cu trei lacăte. Iată că dintr-o joacă, la început, m-am pornit să depăn atâtea amintiri, ștergând anii care ne-au despărțit una de alta până mai ieri. — Cum ți se pare acum povestea care ne-a ieșit? — Întrebările
Ioana Celibidache : o mătuşă de poveste by Monica Pillat () [Corola-publishinghouse/Imaginative/585_a_978]
-
plătit-o, apoi i-a dădu drumul, privind-o cum se ridică în văzduh. A ceru să i se aducă altele...Nu a mai glumit nimeni fățiș, dar, între ei, oamenii se amuzau. Atelierul se închidea la opt seara. Ceasornicarul încuia pe dinăuntru obloanele și ușa, apoi trecea în altă încăpere, ce-i servea drept dormitor și bucătărie. În ogradă sădise flori de piatră, covor, iar în podul casei ținea câteva perechi de hulubi jucători. Galben-roșiatici, cu două moțuri, unul în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
fir de oțel. Veșnicele atacuri ale incapabililor. Mezinul compunea poezii. Numai sonete. Pe la cinci ani, avea publicată o plachetă. Criticii erau derutați și insinuau că versurile erau gândite de către altcineva. Pentru a se lămuri definitiv lucrurile, micul bard a fost încuiat într-o cameră, urmând a improviza pe trei teme date. Mezinul s-a speriat și a început să plângă, dar când i s-a spus că dacă termină repede, va ieși la joacă, s-a învoit. După nici un ceas, a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1901_a_3226]
-
grațioasa asistentă. * - Ei? o întrebă Olga pe prietena ei a doua zi. Ți-a fost greu? - Nu, chiar deloc. Dar n-am avut la mine un zâmbet de rezervă pentru inginerul tău. I-am spus însă că tu le-ai încuiat În dulap, dar mâine când vei reveni... Râseră pe seama inginerului care, în lipsă de alte ocupații aduna zâmbete, și-și promiseră să petreacă duminica în pragul căreia se aflau, împreună, ca în zilele lor cele bune... Alexandru Georgescu era un
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3121]
-
o ședință din str. Păcurari a fost urmărit, fugărit și, refugiindu-se în pasajul dintre străzile Lăpușneanu și Independenței, urmăritorii l-au ajuns, descoperit și asasinat, în Martie 1946, s-a întâmplat ca și poarta metalică dinspre bulevard să fie încuiată. Era din Botoșani de loc și de existența lui mai amintește doar o placă de marmură pusă, după 1989, pe peretele umbrit de tei al clădirii cu etaj, utilizată de Universitatea de Medicină. Cei care s-au rânduit la șefia
Amintiri ?ns?ngerate by CONSTANTIN N. STRACHINARU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/83873_a_85198]
-
pierdută. (Făcând ordine în căruță a descoperit, din întâmplare, minusculul obiect și l-a restituit păgubașei). Aproape fără excepție, bunurile aparținând altor persoane și găsite în diverse împrejurări erau redate celor care le-au pierdut. Nici un gospodar din sat nu încuia ușa sau poarta când pleca de acasă. Așeza un băț sau mătura întrun anumit fel, care semnala absența stăpânilor. Și nimeni nu se plângea că-i lipsește ceva din casă sau din ogradă. Un alt aspect. La câmp existau fel
Parfum de spini by VASILE FETESCU () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91814_a_92973]
-
lui pot ucide, și a amânat audiența, fără să stabilească însă data. Cremutius s-a întors acasă, singur, și nimeni n-a avut curaj să-i vorbească. Oamenii o coteau repede în altă parte ca să nu-l salute. El a încuiat poarta, a închis canaturile. Tăcură, în timp ce un servitor bătrân, care-l cunoscuse pe Germanicus încă de când acesta era copil, le umplea cupele cu vin. Știau, fără s-o spună, că Cremutius vorbea cu moartea. Să aștepți să mori, refuzând să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]
-
vrajă, casa blestemată a Mașterei era acolo, la câțiva pași. Se blestemă că n-o distrusese. Camerele private ale împăratului deveneau o insulă de singurătate sinistră. Germanii și pretorienii lui Chereas stăteau la capătul altor încăperi. El se ducea să încuie ușa înainte de culcare. Aștepta zorii, zorii tot mai leneși ai zilelor de iarnă, întins în pat, singur. Uneori însă, în toiul nopții, se ridica și se ducea pe neașteptate, trezind paznicii și sclavele, în camerele Miloniei, care îi respectase întotdeauna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1889_a_3214]