12,381 matches
-
ar fi oferit el Însuși dușmanilor capul, pe o tipsie de argint. Mașinăria trebuia să dispară. În prag se opri, ținându-l pe Cecco În urma lui. Înăuntru părea să nu fie nimeni, strigătele și zgomotele de pași erau acum mai Îndepărtate. Se strecură În tăcere spre intrarea În subterană, trăgându-și prietenul de mână după el. În criptă, ridică lespedea, scoțând lada cu ajutorul lui Cecco. În răstimpul operațiunii, sienezul continuase să fixeze obiectul cu un ochi lacom, Însă Dante Îi ignorase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
jos, Încât Îi silea să Își plece fruntea și chiar să se târască. Înaintau prin bezna cea mai deplină, lăsându-se În seama instinctului. Cecco Îl urma așa cum orbul Își urmează călăuza, În timp ce deasupra capetelor lor răsunau, ca un tremur Îndepărtat, pașii grăbiți ai soldaților. Aerul era din ce În ce mai cald, impregnat cu o duhoare puternică de ars, semn că fumul de la incendiu pătruns și acolo. Dante Înaintă stăpânit de greață și de o senzație mereu mai acută de amețeală. Coridorul devenea din ce În ce mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
după cum a fost numită la noi întreaga poveste, subliniind majuscula cu suspine și gesturi, era trecut de șaizeci de ani și se pensionase cu un an înainte. Era un bărbat înalt și uscățiv, semăna cu o pasăre înghețată, maiestuoasă și îndepărtată. Avea doi ochi spălăciți ce păreau imobili și buze subțiri, fără mustață, o frunte înaltă și păr grizonat. V. se afla la douăzeci de kilometri de noi. Douăzeci de kilometri în 1917 era o distanță cât o lume întreagă, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
talentele lui Destinat și averea lui l-ar fi putut duce foarte departe. În schimb, a rămas toată viața la noi. Adică nicăieri, adică într-un ținut în care, pentru mulți ani, zgomotul vieții a pătruns doar ca o muzică îndepărtată, înainte ca într-o bună dimineață să ne lovească în moalele capului, și să ne chinuie îngrozitor timp de patru ani. Portretul lui Clălis împodobea încă vestibulul Castelului. Surâzând, privea de acolo lumea schimbându-se și alunecând în abis. Purta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
penumbra doar puțin destrămată de lumina albăstruie a felinarelor din stradă, pentru a se convinge de ceea ce văzuse, pentru a privi urmele subțiri de noroi pe tabla în alb și negru a pardoselii, și a se uita apoi în ochii îndepărtatei lui soții, care surâdea și ea, dar cu zâmbetul de altădată, pe care nimic nu-l mai lumina, și care i se părea, de aceea, infinit de departe de el. Începură apoi zile stranii. Era în continuare război, poate mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Nu am avut niciodată gust pentru sânge. Am luat totuși arma, spunându-mi că dacă i-o lăsam lui Edmond, voi avea poate pe conștiință, fără să fiu niciodată sigur de asta, o crimă stropită cu cidru într-un ținut îndepărtat. Iar de atunci am prins obiceiul să iau carabina cu mine, în plimbările mele duminicale, ajutându-mă de ea aproape ca de un băț. Cu trecerea anilor, țeava și-a pierdut strălucirea și a căpătat o nuanță întunecată care nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
devenea dintr-odată meditativ când nori mari și rotunzi pătau cu albul lor un cer de un albastru foarte pur. „Ticăloșii“, spunea în astfel de momente, dar n-am știut niciodată dacă se referea la nori sau la alte imagini, îndepărtate și încețoșate, care navigau pe cer numai pentru el. Asta e tot ce-mi aduc aminte când mă gândesc la el. Memoria e ciudată: reține lucruri care nu fac doi bani. În rest, totul se duce la canal. Gachentard trebuie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
Se uita cu un zâmbet frumos, față de care surâsurile pe care ni le adresa zilnic, și Dumnezeu mi-e martor că acelea erau fermecătoare, păreau palide și distante. Privea câmpia brună și infinită, tremurătoare sub coloanele de fum ale exploziilor îndepărtate, a căror furie ajungea la noi estompată și decantată, într-un cuvânt: ireală. Departe, linia frontului se confunda cu linia orizontului, atât de bine încât uneori ai fi putut avea impresia că mai mulți sori se ridicau deodată pe cer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
-se că nu e mare lucru de capul nostru. Când ieșeam din cameră, am lovit cu umărul un vraf de ziare care s-au prăbușit cu zgomot de hârtie-nvechită. Zile pierdute au alunecat la picioarele mele, ani morți, drame îndepărtate. Și în mijlocul acestora, sărindu-mi în ochi, numele lui Matziev, cu litere mari, deasupra unui mic articol din capul paginii. Incidentul avusese loc în 1894, într-o zi din decembrie. Cu o seară mai înainte: locotenentul Isidore Matziev, scria în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
și deja ruginit. Când a plecat, Josăphine m-a sărutat pe ambii obraji. Nu mai făcuse asta înainte. Mi-a plăcut mult sărutul ăsta. Era ca o pecete, ceva ce ne unea într-o rudenie a singurătății, înfrățirea unui trecut îndepărtat, dar încă viu. A trecut de colțul străzii. Iar eu am rămas încă o dată singur. M-am gândit iarăși la Belle de jour. În fiecare dimineață de duminică, micuța venea la noi, și asta de când avea opt ani. Să ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
totul, aveai plumb în cap și brațe puternice. Erai aproape adult. Bourrache are simțul banului, am mai spus-o. Pentru fiicele sale, alesese nași cu dare de mână. De aceea, la botez micuța fusese purtată în brațe de o rudă îndepărtată care locuia în orașul nostru și care, la vremea Cazului, mergea pe 80 de ani. Adălaïde Siffert, așa o chema. O femeie înaltă și ciolănoasă care avea un chip cu trăsături ascuțite și picioare de măcelar, fată bătrână - și mulțumită
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu zgomotul unei pietre lovite de un zid. Matziev scoase un trabuc, vru să-i dea unul și judecătorului, care îl refuză. Pentru câteva momente, ținură în continuare discursuri despre astre, despre lună, mișcarea planetelor, cu capul întors spre bolta îndepărtată. Apoi, ca și cum ar fi fost înțepați cu un ac, se întoarseră spre prizonier. Erau trei ore de când stătea în frig. Și nu orice fel de frig. El unul avusese tot timpul să se uite la stele, înainte ca pleoapele să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
dar nu îl ducea niciodată la buze. Apoi, cei doi bărbați vorbeau. — Dar despre ce? am îndrăznit să-l întreb într-o zi pe Bourrache, dar după multă, multă vreme. Avea privirea pierdută. Ai fi crezut că privea o scenă îndepărtată, sau o imagine neclară. Ochii i-au devenit strălucitori. — Despre copila mea, a răspuns și lacrimi mari i-au curs pe obrajii nerași. Vorbea mai ales procurorul, eu îl ascultam. Ai fi spus că o cunoștea mai bine decât mine
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
formă - preotul îl învățase că originalitate înseamnă formă, îi povestise că, în artă, înaintea Primului Război Mondial, artiștii s-au întors, în dorința lor de nou, spre africani, explozia formei a venit de la Africa, noutatea de acolo a venit, de la cea mai îndepărtată civilizație. Peste ani, orașul îl adoptase și se mândrea cu el, lumea orașelor îl venera). Acuma, în liceu, afară de mitologia pe care i-o dădea preotul să o devoreze, citea romancierii ruși, poeții îl preocupau mai ales, știa poezie cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
când fata de un metru optzeci (adusă de Kaye, din grupa ta, și cu care el a Încercat să-ți facă toată seara cunoștință) trece din nou, săltăreață, rândul pășește Înapoi, grupulețele fac stânga-mprejur și se concentrează asupra colțurilor Îndepărtate ale sălii, deoarece la orizont apare Kaye, asudat și alarmat, croindu-și drum cu coatele către chipurile familiare. — Ascultă, bătrâne. Am o foarte bună... — Regret, Kaye, dar dansul ăsta sunt ocupat. Trebuie să iau partenera de la un tip. — Dar următorul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
granița groazei. Se scufundase prin stratul subțire de groază de la suprafață, iar acum se mișca Într-o regiune În care picioarele și teama de ziduri albe erau reale, lucruri vii, lucruri pe care trebuia să le accepte. Numai În profunzimea Îndepărtată a sufletului tremura o flăcăruie plăpândă, strigându-i că care-ceva care-l trage spre străfunduri, Încercând să-l vâre În dosul unei uși și să trântească ușa după el. După ce ușa aceea se va fi trântit, nu vor mai exista
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
amurgului În chipul ei, iar miile de pași, miile de uverturi, se vor contopi cu pașii ei, iar ochii ei catifelați, Întâlnindu-i pe ai lui, Îl vor Îmbăta mai strașnic decât vinul. Până și visurile sale erau acum viori Îndepărtate, plutind ca sunetele estivale În văzduhul văratec. Camera era cufundată În Întuneric, cu excepția lucirii palide a țigării lui Tom, care ședea lângă geamul deschis. Închizând ușa după el, Amory a rămas o clipă cu spatele sprijinit de ea. — Hello, Benvenuto
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
scris, de amor sau de destrăbălare. Pentru prima oară În viață, ar fi vrut ca moartea să dea iama În cei de-o generație cu el, obliterându-le entuziasmele, zbaterile și exaltările meschine. Tinerețea nu i se păruse niciodată mai Îndepărtată decât acum, când compara solitudinea dureroasă a acestei vizite cu excursia zurbagie și veselă de acum patru ani. Lucruri care pe atunci fuseseră aspectele cele mai banale ale vieții - somnul profund, sentimentul că totul În jur era frumos, că totul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
fenomen destul de grosolan, alcătuit mai ales din flori care, la o inspecție mai atentă, erau roase de fluturi și din furnici ce călătoreau neobosite pe firele de iarbă, era, ca Întotdeauna, o dezamăgire. Natura reprezentată de ceruri, ape și orizonturi Îndepărtate era ceva mai plăcută. Înghețul și promisiunea iernii Îl Înfiorau, făcându-l să se gândească la marea bătălie dintre St. Regis’ și Groton de acum o veșnicie, de acum șapte ani, și la o zi de toamnă petrecută În Franța
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
început să-i crească puțin. Din singurătate și din simpatie cu doamna Popa, Mariana aproape că era însărcinată. Dar toată această abnegație ascundea un echilibru interior firav. Uneori stătea ore în șir privind portretul lui Mișu. Era un ideal la fel de îndepărtat ca Brad Pitt. Alteori se simțea mândră în anonimatul ei pustnic. Dacă ar fi vrut musai, ar fi fost acum cu el acolo. Se uita cu superioritate disimulată la oamenii din bar: ea era soția (cu acte!) a Halterofilului din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
-
i urât deloc, în schimb e foarte neplăcut. Fiindcă Hans nu știe ce înseamnă ea pentru el, că Anna e tot ce poate obține el mai bun, de fapt că e prea bună. Din păcate el aleargă după o fericire îndepărtată, când în realitate ea e atât de aproape, așa cum aproape se află și lucrurile bune din viață. Cu toate astea, el trebuie să hoinărească prin depărtări. Neplăcut pentru ea, nu și pentru el. * Scuturați de vânt, copaci de tot felul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
imediat un miros neplăcut care‑și face meseria: miroase urât. Nimic nu se aruncă, totul trebuie să rămână aici și să depună mărturie despre murdăria sa și a locatarilor. Îmbrăcăminte îngălbenită, veselă spartă, jucării, aparate de gimnastică, suveniruri din colțuri îndepărtate ale țării, hârtii, lucruri moștenite, diverse aparate pentru diverse activități, și printre toate acestea viața îngălbenită, distrusă a patru persoane, doi adulți și doi adolescenți. Rainer vrea să iasă la lumină, indiferent unde, într‑un spațiu deschis sau într‑un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
crai și are și reputație de așa ceva), iar mami ca scoasă din gunoi, cu lucruri distonante, care nu se asortează de nici o culoare și nu s‑au asortat nici în tinerețea lor, părinții, deci, merg în vizită la o mătușă îndepărtată, căreia privirea lui Rainer i s‑a părut dintotdeauna tulburătoare; are ceva pătrunzător și, în același timp, viclean, mătușa îl consideră în stare de orice. Asta l‑ar bucura pe R. dacă ar afla. Părinții sunt fericiți în afara casei, copiii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
am Roan sau Kahlenberg, a căpătat o oarecare faimă. Cei trei parchează mașina și pleacă la plimbare. La stânga, viile se întind în sus, pe colină, la dreapta coboară spre Dunăre, care e și ea o panglică argintie, numai că mai îndepărtată. Aerul e limpede, dar încă atât de rece, încât cei trei sunt nevoiți să se înfășoare cu fularele lor moderne și exagerat de lungi. Sus se văd niște nori, parcă trasați cu compasul. Vântul aduce praf. Butucii de vie încă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
cu boia, urmată de o tocană de căprioară și de prepeliță, apoi de câteva bucăți de cârnați ungurești, totul Însoțit de mai multe pahare de vin roșu unguresc. Când Încetă muzica țigănească ungurească, aceste opt luni căpătaseră conturul unei amintiri Îndepărtate. Akemi era Încă drăguță, cu toate că trecuse de treizeci de ani, cu ceafa sa albă, cu gleznele delicate, cu talia subțire, mă gândeam eu simțind cum cele două pastile atârnau tot mai greu În buzunar. Ne-am terminat masa savurând pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]