3,818 matches
-
să ne faceți un serviciu? Un foarte mare serviciu? O să vă explic îndată despre ce este vorba. Doar o clipă... O trase ușor după ea, îndreptîndu-se spre ușă. O ajută să-și încheie nasturii de sus ai mantalei și îi înfășură șalul deasupra capului. - Să nu răciți, spuse. Deși nu va dura mai mult de un minut. Ieșiți pe verandă, vă scuturați cizmele ca și cum le-ați scutura de zăpadă, apoi intrați. Și când Ieronim vă deschide ușa, îi puneți aceleași întrebări
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
fiecare zi? Dar, în sfârșit, ar fi prea multe de spus!... Când o văzu de departe, călcând apăsat și totuși cu eleganță, în cizmele ei militărești, printre troiene, sub ninsoarea care cădea necontenit de trei zile, Maria da Maria își înfășură fularul în jurul capului, ca un turban, și ieși s-o întîmpine. Se întîlniră în fața verandei. - Doamnă, șopti Maria, vă rog să nu intrați acum, că de-abia a început repetiția, și Ieronim e nebun de fericire, e de nerecunoscut. Spune
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
Mariei, ca să vedem dacă mai poate intra... - Dacă Borban n-a stins lumina, îl întrerupse Iconaru, îmi deschide pe din dos... - Iar noi, continuă Ieronim, noi plecăm apoi să ne plimbăm pe străzi. Avem atâtea de discutat... Cu gesturi scurte, înfășură rochia de mireasă și, asemenea unui mare șal, i-o încolăci în jurul umerilor. Apoi izbucniră toți în râs. - Tinerețe! exclamă încă o dată Antim, însoțindu-i în coridor. Încuind ușa, îl auzi, pe Ieronim: - Princesse, dacă crezi cu adevărat în Dumnezeu
Maitreyi și alte proze by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295580_a_296909]
-
palton acu nouă ani și o ia din loc. Omu ei, el îi zice c-o ia din loc : Ce faci, iar o iei din loc ? hârâie de-acolo, din pat, dintre păturile îngrămădite peste plapumă, de unde stă, cu capul înfășurat într-un jerseu vechi, hărtănit, de-al ei; că și-a rătăcit fesul decolorat pe care, de obicei, îl poartă. Când vorbește, gâfâie între cuvinte, e gras și înalt, a trecut peste suta de kilograme. Pielea gâtului îi atârnă moale
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
s-a dat cu gaz și azi și-a pus ciorapii de lână, groși. Pesemne c-o să se schimbe vremea. Se oprește o clipă să-și tragă sufletul, aerul rece a amețit-o, și își scoate din buzunar mâna încârligată, înfășurată într-o mănușă împletită, destrămată la vârf, și-o sprijină pe oblonul coșcovit. De douăzeci de ani, de când a închis prăvălia, rugina și praful l-au acoperit, și oblonul de-acum face una cu zidul. VINURI DEALU ZORILOR scria mare
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
a mai rămas gheață spartă și, vârâte în ea, bucăți de ziar care ies ude ici și colo. Da-n rest e curat pe jos, cartier boieresc, poate să meargă liniștită până la Ivona. Își scoate din buzunar o mână încârligată, înfășurată într-o mănușă de lână destrămată la vârf, și-o reazemă de perete. Picioarele încă îi tremură. — Eeee-te, zice, mă miram de unde-l știu. Mă miram de unde-l știu așa bine... Ginerle lu Reli, ăl de face serviciu la Pipera
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
poate fi portofelu ? I s-a muiat și mai rău picioarele și simte gheață la inimă și pe spinare... Portofelu, dooj-de lei avea în el, plus măruntele... Sângele îngroșat i se bate în tâmple, își sprijină de zid mâna încârligată, înfășurată în mănușa neagră, de lână, destrămată la vârf. Portofelu, dar-ar dracu-n Ivona și-n tot neamu ei... De când a plecat de la Gelu, parcă n-a mai umblat la țoașcă... Da un să fie ? Un-să fie ? Că parc-a
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
pildă, este destul de joasă, buzele subțiri sunt strânse cu încăpățânare, nasul... Și așa mai departe. Dai însă lupa la o parte și tânăra doamnă privește din nou, visătoare și detașată. Un imens șal alb de mătase în care s-a înfășurat lasă să i se vadă gulerul negru montant al bluzei de dantelă. Spre mijlocul salonului, un gheridon acoperit cu o fețișoară de masă gris-vert de catifea. Lotuși sau nuferi îmbobociți - brodați în dégradé. Un șnur de mătase răsucit o tivește
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
vinovată. — Faci cum crezi de cuviință, dar la primul fum vei începe iar a tuși... Vocea rece a Sophiei este chiar vocea neliniștii lui - așadar, nu ridică ochii spre celălalt capăt al salonului, acolo unde stă ea, în jețul italian, înfășurată în obișnuitul ei șal alb de mătase. Pe catifeaua gheridonului, mâna osoasă încă mai șovăie nehotărâtă și, ca și când ar voi să mai câștige timp, unghia uscată râcâie abia auzit conturul unui nufăr brodat. Tânărul Titi Ialomițeanu se simte apăsat de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
ne aflam cu toții aici, chiar în salonul acesta. Atunci când a telefonat unchiul și ați vorbit... Vă reamintiți, nu ? se adresează Sophiei. Privirea lui albastră alunecă temătoare spre colțul salonului, acolo unde, mai absentă, mai disprețuitoare ca de obicei, Sophie își înfășoară șalul în jurul trupului plin. O maliție ambiguă pare să fie în spatele politeței lui excesive : un amestec de admirație, neîncredere, teamă și (mai presus de toate) curiozitate - un melanj sentimental pe care totdeauna Sophie l-a trezit în el. Totdeauna, chiar
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
că rușii ar fi trecut granița dintr-o eroare... O eroare care să țină 60 de kilometri ? a spus. Nu se poate totuși aduce unui general rus insulta că nu ar ști să citească o hartă ! Dar de când Sophie, care, înfășurată într-o pelerină tenebroasă, lăcrăma pe un romanț sau pleca spre livadă încărcată de pânze, șevalet, șasiuri, cu pitoreasca ei pălărie alunecând neglijent pe spate, a ajuns să se priceapă în politică atât de bine ? Auzi-o vorbind, cu obișnuita
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
puiului de vulpe care i se zbate sălbăticit la piept, care își înfige tot mai adânc în carnea lui ghearele însângerate. însă pe el, la fel ca pe micul spartan, niciun tremur al glasului n-are să-l trădeze ! Va vorbi, înfășurându-se tot mai tare în dantelăria pe care i-o împletește rivalului (acesta este mediocrul tânăr Ialomițeanu, să nu se mai mintă singur), încercând să se apropie. Atât de aproape s ajungă, încât să-i poată pipăi celuilalt mișcările sufletului
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
nu trebuie să schimbe nimic din ceea ce a hotărât : să plece înainte de sindrofie. Numai astfel venirea neanunțată capătă o încheiere cuviincioasă ! Iar dacă se va trezi mâine cu Sophie, venind inopinat și intempestiv, într-o birjă de piață, cu capul înfășurat într-un voal des și puțin strâmbând din nas la mirosurile de pe scară, lucrul acesta n-are să-l deranjeze pe înțeleptul tânăr. Dimpotrivă. Așa că își continuă dezinvolt conversația : — ...vremea s-a întâmplat să fie călduroasă, dar Brătianu cu căciula pe
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
te mai moșmondi atât, biata vecina Tincuța, ce frică i-era să plece singură la drum, noaptea. Ea-mi bătea în geam și tot pe bâjbâite mă-ncotoșmănam cu flendurile rămase de la biata mămica. La urmă, m-aplecam să-mi înfășur ghetele-n cârpe, mă lăsase pingelile și, copil-copil, da știam că dacă nu-mi am singură de grijă, nu mai e cin’ să mi aibă. Și mă văd cum închid încet-încet ușa la casă, să nu trezesc toată liota de
Dimineaţă pierdută by Gabriela Adameșteanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/598_a_1325]
-
celelalte clase veneau În pauze să vă Întrebe, de parcă voi știați mai multe ca ei. I-ai povestit maică-ti acasă ce s-a Întîmplat, n-a avut un răspuns și nici nu părea să vadă tulburarea ta. Ai adormit Înfășurat În această tristețe directă, brutală... Deși nu erați prieteni, doar stătuse În banca din față În ultimul an și probabil că-l sîcÎiseși cu mici răutăți, nu ți se mai Întîmplase să moară cineva atît de apropiat... Și toată povestea
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
fac viața mai plăcută. Cam ce dracu’ o fi cu mine? De ce nu pot să mă mai uit În spate cînd las acolo niște oameni cu care aș putea rămîne prieten? Mă adîncesc În autoscopii și simt cum deznădejdea Își Înfășoară și mai strîns ghemul de sîrmă pe inimă. De ce? Pentru că abia am reușit să-mi fac prieteni și acum plec iar În necunoscut, pentru Încă un an și o lună. Nu, serios, de ce? Pentru că am prostul obicei de a mă
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
uscate, pufoase, în șerpi lungi, întunecați, care se învârtejeau în apa din cadă, în timp ce degetele puternice ca niște gheare de oțel ale domnișoarei Adkin râcâiau fiecare scăfârlie aplecată într-un gest de implorare. Pe urmă un prosop, alb, moale, era înfășurat în jurul fiecărui cap ud și victima cu turban și obrajii aprinși fugea, chicotind de zor. Lui Hattie nu-i plăcea să i se spele părul, dar operația în sine o incita. Lângă fiecare pat se găsea câte un mic scrin
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
unul la celălalt și dârdâind de frig, virtualii salvatori se grăbeau să apuce prosoape uscate și să-și îmbrace hainele uscate. Brian își căută pulovărul și-i trebui câtva timp până să-și dea seama că-l purta Alex. Se înfășură în fulgarinul lui Gabriel. Ruby începuse să împartă căni cu ceai fierbinte din termosurile de picnic și fiecare stătea sau ședea fără să scoată o vorbă. Hattie plângea încet. Gabriel se săturase de atâta plâns și ședea cu gura deschisă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
moment, Tom, ținând câinele în brațe, avu impresia că e mort, atât de inert și de înghețat și de nemișcat era bietul de el. Dar, în aceeași clipă, o limbuță roză îi linse mâna. Gabriel veni într-un suflet, îl înfășură pe Zet într-un prosop uscat, apoi se așeză pe nisip și începu să-l frece cu putere. Adam, transfigurat, se rezemă de umărul ei, plângând de bucurie. Brian stătea în spatele lor, întinzându-și mâinile într-un incoerent gest de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
printre magnolii le sugeră că grădina suferea pagube serioase. Emma valsa de unul singur, pe sub salcâm, când o întâlni pe Pearl. O recunoscu pe dată, deși fata se deghizase oarecum pentru a ieși afară, îmbrăcând o pelerină lungă neagră și înfășurându-și capul într-un fular. Emma îi spuse: Hello, scumpo. L-ați văzut cumva pe Tom McCaffrey? întrebă Pearl. Nu, scumpo. Nu pleca, scumpo. Scuzați-mă... Pearl! Abia acum, Pearl îl recunoscu: Oh,... domnul Scarlett-Taylor! Nu fi proastă - numele meu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de Crăciun", așa se chema piesa. Lucian stătea cocoțat pe un taburet și își examina de aproape fața în oglinda din baie, pe cap cu peruca albă de vată, care era deja gata. Rotocoale de bucle din șuvițe de vată înfășurate pe creion aproape că-i acopereau urechile. Încă nu știa exact ce trebuiau să facă îngerii pe scenă, dar, într-adevăr, găsea în propriii ochi larg deschiși inocență și limpezime. De înger. Se aplecă și mai mult spre oglindă, privindu
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
imaginea promițătoare a unui abțibild de pe care încă n-ai scos foița. Era prima zi de Crăciun dar trebuia să se ocupe chiar astăzi de aripile de înger. Fâșii lungi de hârtie creponată, franjurate cu mâna lui pe-o latură, înfășurate de-a curmezișul pe cadrul de sârmă al aripii. Mai întâi pe o aripă, apoi pe cealaltă. Hârtie creponată roz. Iar mama, de atâtea ori înainte nemulțumită de el, de astă dată se arăta încântată de zelul cu care își
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ajungeau gheme. Urmăream ușurătatea cu care munca ei migăloasă se nimicea cu iuțeală firul de lână se deșira alergând c-un pârâit ușor și mărunte poticneli de la un capăt la celălalt al spatelui sau al unuia din piepți și se înfășura într-un ghem. Aici era mâna mamei, care, iată, se rotea amețitor în jurul ghemului lucrând în secvențe sacadate, cu opriri scurte când ghemul era sucit foarte puțin, doar atât cât fiecare nouă spiră a firului să fie în avans pe
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
fragilă rămânea. O vâlvătaie încarnată... Dar Marilena-Melisa? Dănilă trebuia să deducă singur și să tragă învățăminte din cele ce spuneau cei mari: să nu te lași niciodată indus în eroare de îmbrăcămintea arătoasă a unei femei. Melisa purta o panglică înfășurată în jurul calotei pălăriei de pai, înnodată și lăsată să atârne cu capetele până către mijlocul spatelui. Iar la gât își lega uneori o bentiță neagră, precum Katherine Hepburn în Femeia zilei. Iepele se îmbrăcau elegant, ba chiar extravagant pentru acele
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
ajung până nu pică noaptea”. Privea depărtarea în timp ce mergea din ce în ce mai anevoie din pricina durerii din picior. Fiecare pas era însoțit de un geamăt surd... În cele din urmă, s-a așezat pe marginea șanțului. A scos fularul și cu el a înfășurat strâns fluierul piciorului rănit, cu speranța că vor mai trece durerile. Soarele nu aștepta însă. El a pornit să se rostogolească cu grabă spre asfințit. „Și eu n-am apucat să fac nici jumătate din cale” - l-a fulgerat gândul
Cercetaşul Toaibă by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/502_a_1063]