KorAP: Find »[drukola/base=îngrijora & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...85 86 87 ...195 >

4,859 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573

plec, știu că fratele meu se va simți ușurat, chiar și sub pământ. — Hanbei a murit spunând că spiritul lui va continua să mă slujească, chair și de dincolo de mormânt. Cum aș putea întoarce spatele unui lucru care l-a îngrijorat cât timp era în viață? Trebuie să faci așa cum îți dictează inima. — Vă mulțumesc. Cu permisiunea dumneavoastră, mă voi strădui să-i onorez dorința exprimată pe patul de moarte. — Unde-ai să te duci? — La un templu, undeva, într-un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
spre a-i împărți printre săracii din Azuchi. Astfel, Nobunaga dorea să creadă că, de acel An Nou, nu avea să existe în Azuchi nici un om flămând. Când Nobunaga îi vorbi funcționarului însărcinat cu încasarea taxei, care, la început, fusese îngrijorat că seniorul se implica în asemenea acțiuni plebee, omul fu nevoit să recunoască: — Ați avut o idee cu adevărat excelentă, stăpâne. Oamenii care au venit să viziteze castelul vor avea ce povesti toată viața, iar săracii care au primit „contribuțiile

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
celelalte minuni ale lor. Nobunaga era conștient de importanța propășirii diverselor culturi și aprobase ca, în Azuchi, să se înființeze o biserică și o școală. Acum, însă, când mlădițele pe care le lăsase să crească începeau să scoată muguri, era îngrijorat pentru viitorul acelor elevi. Își dădea seama că, dacă lăsa mult timp situația neluată în seamă, aveau să se iște neplăceri. Nobunaga ieși din clasă și fu condus de preoți într-o încăpere bine mobilată. Acolo, Nobunaga se odihni pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
era guvernatorul Castelului Ejiri. Amplasat pe granița cu Suruga, era, pentru clanul Takeda, un punct strategic important pentru miazăzi. De peste jumătate de an, Baisetsu nu mai venise să-l slujească pe Katsuyori, spunând mereu că e bolnav, iar Katsuyori era îngrijorat. — Nu, cred că s-a îmbolnăvit cu adevărat, probabil. Baisetsu e preot și e un om cinstit; nu cred că s-ar preface bolnav. Întrucât, de obicei, Shoyoken era un om excepțional de bine dispus, răspunsul său nu-l liniști

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
în tăcere pe urma lor, cu aceeași stare de spirit. — V-am ieșit în întâmpinare. Pesemne sunteți obosit. Când Toshimitsu se înclină în fața lui, Mitsuhide păru luat prin susprindere. — Toshimitsu? Nu te-am văzut. Ai avut bunătatea de a fi îngrijorat de întârzierea mea. Iartă-mă. Azi am băut cam mult, așa că intenționat am venit pe jos spre casă, încercând să mă dezmeticesc. Nu fi îngrijorat de paloarea mea. Acum mă simt mult mai bine. Toshimitsu vedea că stăpânul său trecuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
păru luat prin susprindere. — Toshimitsu? Nu te-am văzut. Ai avut bunătatea de a fi îngrijorat de întârzierea mea. Iartă-mă. Azi am băut cam mult, așa că intenționat am venit pe jos spre casă, încercând să mă dezmeticesc. Nu fi îngrijorat de paloarea mea. Acum mă simt mult mai bine. Toshimitsu vedea că stăpânul său trecuse printr-o întâmplare nefericită. De mai mulți ani, era slujitorul apropiat al lui Mitsuhide, așa că, era improbabil ca un asemenea lucru să scape atenției lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Mintea i se înviorase complet, iar Toshimitsu se simțea la fel. A fost plăcută baia, cum spuneai. Cred că oboseala fusese cauza, precum și sake-ul. — Vă simțiți mai bine? Acum mi-e foarte bine, Toshimitsu. Nu-ți face griji. Eram îngrijorat din cauza marii neliniști de pe chipul dumneavoastră. Aceea a fost cea mai rea din toate. Ei bine, dați-mi voie să vă spun că, în lipsa dumneavoastră, ne-a sosit un musafir, care acum vă așteaptă întoarcerea. — Un musafir? În acest cartier

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
văzu nici un vasal. Îl urmară numai doi-trei paji. Dar, odată ce păși afară, văzu grupuri mici de vasali adunați cu capetele laolaltă, vorbind în umbra copacilor și în grajduri. În mod cât se poate de firesc, toți vasalii clanului Akechi erau îngrijorați că fuseseră eliberați, pe neașteptate, din funcțiile de la banchet și, în aceeași zi, li se ordonase să pornească spre apus. Își exprimau încoace și-ncolo nemulțumirea, cu lacrimi de amărăciune în ochi. Revolta și furia lor față de Nobunaga, care se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cineva descălecă în fața porții. Era un mesager de la Nobunaga. — Senior Mitsuhide, plecați? se interesă omul. — Încă nu. Mă gândeam să mai trec o dată pe la castel, să-i salut pe Domnia Sa și pe Seniorul Ieyasu, apoi să plec. — Seniorul Nobunaga era îngrijorat că s-ar fi putut să vă vină ideea asta și m-a trimis aici, ca să nu mai trebuiască să treceți pe la castel, în graba dumneavoastră de a pleca. — Cum? Încă un mesaj? Mitsuhide intră imediat în casă, se așeză

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
să ajungem acolo curând, chiar dacă plouă. Auzind glasul neobișnuit de vesel al stăpânului lor, vasalii se simțiră, mai presus de orice, uimiți. În aceeași seară, Mitsuhide se plânsese de o ușoară febră și luase medicamente, iar acum vasalii săi erau îngrijorați din cauza riscului de ploaie. Răspunsese alarmării lor cu un glas intenționat îndeajuns de tare pentru a-l auzi atât oamenii dinăuntrul porții, cât și cei din afara ei. Când fu anunțat Mitsuhide, focul fu răspândit de la o feștilă la alta, până când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
se putea întoarce în loc să vadă până acolo, Mitsuhide arăta de parcă ar fi străbătut o mie de leghe. În timp ce stătea în fața castelului comandat de vărul său, Akechi Mistuharu, avea senzația că scăpase din bârlogul tigrului. Însoțitorii săi, însă, erau mult mai îngrijorați de tusea periodică a lui Mitsuhide decât ar fi putut să fie de ceea ce avea în minte, și-și exprimau preocuparea: — Ați călătorit toată noaptea prin ploaie, cu răceala asta, și sunteți, desigur, extenuat. Când ajungeți în castel, va trebui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
conduc. — Mă tem că noi trei suntem provinciali, așa că nu înțelegem prea multe despre ceai și, cu siguranță, nu eram pregătiți să avem parte azi de o asemenea onoare de la dumneavoastră. — N-o luați așa. Știu câte ceva din ceea ce vă îngrijorează și, fie și numai din acest motiv, ceainăria e locul ideal pentru a sta de vorbă. Se așezară în lumina subțire care intra prin ușile glisante de hârtie translucidă ale micii ceainării. Apa din ibric clocotea de câtva timp, iar

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
desăvârșire calm, iar cei trei își reveniră repede. Parcă s-ar fi așteptat să se confrunte cu focul, dar nu vedeau decât apă. Mitsuharu le observă ochii umflați, dar el, unul, rămase neclintit. — Într-adevăr, continuă Mitsuharu, și eu sunt îngrijorat că această întoarcere neașteptată înseamnă că Seniorul Nobunaga a fost ofensat în vreun fel. De ce a fost concediat Seniorul Mitsuhide de la supravegherea banchetului? Primul răspunse Dengo: — Seniorul Mitsuhide este stăpânul nostru, dar nu suntem orbi în fața crimei și nu avem

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
din conversație. Mitsuharu se întoarse, întrebându-l pe noul sosit ce se întâmplase. Samuraiul părea stânjenit. Ținea în mână o scrisoare și ceva ce părea a fi o petiție scrisă pe hârtie groasă. În timp ce vorbea, se vedea limpede că era îngrijorat din cauza posibilei reacții a lui Mitsuharu: — La poarta castelului a venit încă un mesager din partea marelui preot din Yokawa și a insistat să-i înaintez, încă o dată, această scrisoare seniorului de la castel. Am refuzat, dar el a spus că primise

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
o cameră din apartamentele preoților, unde se țineau depozitate sutrele. Urându-i somn ușor, îl introduse în odaie și încuie cu grijă ușa pe dinafară. Chiar atunci, Kyutaro apăru încet lângă Hikoemon și-i șopti ceva la ureche. — Domnia Sa e îngrijorat că vestea despre incidentul din Kyoto ar putea ajunge la urechile oamenilor. În ochi i se citea intenția de a-l ucide pe mesager, dar Hikoemon clătină din cap. După ce făcură câțiva pași, îi spuse: Probabil va muri acolo unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
mai este, replică Muneharu, ar trebui să mă pregătesc, cu ușurință, de moarte. * * * Ekei îi raportă Muneharu acceptase mai întâi lui Hideyoshi, apoi călări în galop spre tabăra clanului Mori de la Muntele Iwasaki. Atât Kikkawa cât și Kobayakawa se arătară îngrijorați de motivul întoarcerii lui neașteptate. — Au întrerupt tratativele? întrebă Kobayakawa. — Nu, răspunse călugărul. Există perspective de succes. Va să zică, Hideyoshi a cedat? păru Kobayakawa cam surprins. Ekei, însă, clătină din cap: — Persoana care s-a rugat mai mult decât oricine pentru

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
Hideyoshi. Pacea ar fi fost imposibilă, fără consimțământul dumneavoastră în această problemă. Îndelungatul asediu trebuie să vă fi obosit, iar Seniorul Hideyoshi ar dori să acceptați această ofrandă ca pe un mic simbol al sentimentelor lui. Nu trebuie să vă îngrijorați dacă soarele urcă prea sus pe cer. Vă rog să vă luați tot timpul de care aveți nevoie pentru despărțire. Dintr-o barcă, în cealaltă, trecură un poloboc cu cel mai bun sake și diverse delicatese. Chipul lui Muneharu se

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
greutățile sau mulțumirile mele, de ce nu-mi povestești de moartea Seniorului Nobunaga? Și spune-mi dacă l-ai nimicit pe infamul nostru dușman, Mitsuhide? Involuntar, Hideyoshi își aranjă gulerul. Mama lui continuă: — Mă întreb dacă știi că lucrul care a îngrijorat-o pe bătrâna ta mamă, zi de zi, nu a fost gândul dacă erai viu sau mort. Mă frământam întrebându-mă dacă te purtai ca marele General Hideyoshi, un vasal al Seniorului Nobunaga. Chiar în timp ce mă întrebam cum aveai să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
consfătuire, am stabilit să trimit doi vasali de încredere, împreună cu Inuchiyo, pentru a negocia pacea cu Hideyoshi, dar acum nu mai știu ce să zic. Ce vreți să spuneți, stăpâne? întrebă unul dintre vasali. Nu știu ce să zic de Inuchiyo. — Vă îngrijorează calitățile lui de mesager? — Îi cunosc bine calitățile. Dar, pe vremea când Hideyoshi era doar un soldat pedestru, au fost prieteni apropiați. — Cred că nu aveți nici un motiv de îngrijorare. — Așa crezi? — Cu toată convingerea, declară Gozaemon. Atât provincia lui

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
pari cel mai matur. — Iar tu ești cel ce pare prea bătrân pentru vârsta lui. Hideyoshi ridică din umeri: — Încă din tinerețe am arătat bătrân. Dar, sincer vorbind, oricât de mult aș îmbătrâni, nu mă simt prea matur, ceea ce mă îngrijorează. — Cineva a spus că, după vârsta de patruzeci de ani, omul ar trebui să nu mai șovăie. — Asta-i o minciună. — Așa crezi? Un domn nu șovăie niciodată - așa e zicala. În cazul nostru, mai adevărat ar fi că patruzeci

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
întâlni cu oficialitățile de la castel. Ascultă atent raportul despre evenimentele ulterioare din apus și situația de pe diversele lui moșii. Era a doua jumătate a Orei Șobolanului - miezul nopții. Deși nu le păsa de propria lor oboseală, vasalii lui Hideyoshi erau îngrijorați ca aceeași oboseală să nu înceapă să afecteze sănătatea stăpânului lor. — Cinstita dumneavoastră mamă și Doamna Nene vă așteaptă de aseară. Ce-ar fi să vă duceți înăuntru ca să vadă că sunteți bine? propuse Miyoshi, cumnatul lui Hideyoshi. Când intră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
și se întoarse, pe neașteptate, spre Shogen: — Ia dă-mi puțin harta. Fără a se clinti de pe scăunelul de campanie, Genba desfășură harta, mângâindu-și obrazul cu o mână, și rămase tăcut. Trecu aproape o oră. O vreme, Katsuie fusese îngrijorat că nepotul său vorbise cu prea mult zel, dar, când îl observă pe Genba contemplând în tăcere harta, dintr-o dată se simți convins că putea avea încredere în el. — În regulă. Punând capăt, în sfârșit, propriilor șovăieli, se întoarse spre

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
și-și dădu toată străduința să înmoaie poziția rigidă a lui Genba. — Ei, ei. Îți înțeleg îndârjirea, dar, dintre toți membrii familiei dumitale, Seniorul Katsuie este cel care te stimează cel mai mult, motiv pentru care acum e atât de îngrijorat. Îndeosebi acum, când ai distrus o parte a inamicului, ne vom putea consolida poziția, vom continua să înregistrăm victorii după victorii și vom zdrobi punctele slabe ale dușmanului, pas cu pas. Aceasta e strategia noastră pe termen lung și care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
cu Hideyoshi, însă, își trăda sufletul. Katsuie... Hideyoshi... Comparându-i pe cei doi, Inuchiyo n-ar fi riscat în nici un caz să aleagă greșit între ei. Când își părăsise castelul din Fuchu, plecând pe câmpul de luptă, soția sa fusese îngrijorată pentru intențiile lui și îl ceecetase îndeaproape. Dacă nu lupți contra Seniorului Hideyoshi, nu-ți vei face datoria de războinic, spusese ea. — Așa crezi? — Dar nu cred nici că e nevoie să-ți onorezi cuvântul față de Seniorul Katsuie. Nu vorbi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]
ochi. Mai târziu, un paj cu ochi ageri le pomeni generalilor care-l slujeau pe Hideyoshi strania stare de spirit a acestuia. Cu toții se arătară surprinși, părând că nici prin minte nu le putea trece motivul comportării stăpânului lor. Erau îngrijorați din pricina tristeții sale, dar, de cum puse capul pe pernă, Hideyoshi își regăsi sforăitul ascuțit dintotdeauna. Dormi mulțmit, doar patru ore. Dimineața, când cerul încă nu se luminase, se sculă și plecă. În ziua aceea, primul și al doilea detașament ajunseră

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2248_a_3573]