4,199 matches
-
aruncați într-o pușcărie de drept comun. Plecam de la coadă cu o infinită repulsie față de specia umană, îmi era fizic scârbă de fiziologia mea și a semenilor mei. O dată ajuns acasă, mă refugiam într-o asceză sălbatică, autist-mizantropică a lecturii, înjuram și blestemam. O categorie difuză era cea a securiștilor de cozi. Cei mai mărunți erau colaboratori ordinari, „din invidie”, mulți pensionari săraci și răi, câtă frunză și iarbă. Unii copii de securiști, mai rar și părinții lor, stăteau la începutul
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
peco. Nici măcar cozile de la carne nu se comparau cu cele de la benzină- kilometri întregi de mașini, în șirimboiuri încolăcite pe străzi și străduțe, era o adevărată aventură... „Memorabile” rămân, pentru mine, cozile de la benzinăria Favorit din Drumul Taberei. Stăteai și înjurai până-ți venea rău, nu mai vorbesc de conflictele între șoferi iscate din te miri ce... Dacă, în sfârșit, apucai să iei, puneai, o dată plecat la drum, canistrele în portbagaj. De aici, riscul ca, la un eventual accident, să se
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
fie unul descriptiv psihologic, încercând „a nu spune altfel decât se poate spune” (Wittgenstein). Liviu Antonesei: Crezi că o altă discuție despre comunism mai poate aduce ceva nou, mai este necesară? Dan Goglează: știu că s-a discutat, strigat și înjurat mult pe această temă. Întrucât fiecare o face în termenii care-i definesc „lumea”, vizând astfel comunismul „personal”, și nu al „altuia”, acum este rândul meu. Pe măsură ce voi răspunde la întrebări, este posibil să se dezvolte și felul meu personal
Viața cotidiană în comunism by Adrian Neculau () [Corola-publishinghouse/Science/2369_a_3694]
-
în 1899: „Sunt oameni cari ne-au dușmănit mereu, pentru că ne-am făcut slugi ai unei cauze sfinte românești. Dar când n-au avut cauzele bune dușmani? Cine izbește în noi dă cu noroi în steagul culturii române; cine ne înjură pentru că voim să luminăm poporul este nepretinul neamului nostru și cine strigă împotrivă cu gura spumegătoare de veninul pizmii este unealta intereselor josnice, un nefericit care-și teme pâinea.” I.D.
POPORUL-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288961_a_290290]
-
studiile secundare la Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu (clasa profesorului Nae Ionescu). Construit după modelul colegiului de la Eton, liceul pregătește mici gentilomi, viitoarea aristocrație militară. Școlarii poartă beretă, mănuși, fac duș zilnic, se tund săptămânal, sunt politicoși, nu înjură, nu clevetesc. Sunt educați în spiritul camaraderiei și al moralei creștine. Dimineața ascultă psalmi sau fragmente din Noul Testament, momentele sacre se repetă și mai târziu, numărul rugăciunilor într-o zi fiind de unsprezece. În clasă funcționează un tribunal care decide
PANDREA-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288654_a_289983]
-
tot ce poate fi mai abject, mai abominabil, de la răutate bestială la vulgaritate extremă. Ieșită din țigănime, Marea Doamnă Dracula e o tirană arogantă, care tratează oamenii ca pe niște otrepe, le vorbește trivial, neevitând vorbele și expresiile nerușinate și înjurând ca la ușa cortului. Încă și mai necontrolat se exprimă maică-sa. Nonagenară cu picioarele scheletice, pline de gâlme, cu părul cărunt rar, cu obrajii năruiți, cu ochi mici de cucuvea, răspândind un miros fetid cu toate că „se scaldă zilnic” în
NEAGU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288387_a_289716]
-
extrase din scrisori inventate, anuarul statistic, parafrazări din Eminescu, Creangă, Marin Preda etc. S-a observat că prozatorul dă rețeta aproape gideană a construirii unui personaj: „pentru a-l cunoaște va trebui să-l văd cum vorbește, cum și ce înjură, ce crede, ce părinți, ce istorie, ce meserie are, cine are nevoie de el și cine nu, ce speră el să se întâmple, ce cumpără și ce vinde el, ce studii are, ce nu știe și ce crede că știe
NEDELCIU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/288398_a_289727]
-
bibliotecă. Informarea prin mass-media Ațintișteanul anilor 2000 îți aduce aminte de țăranul din „Poiana lui Iocan”, unde, în frunte cu Moromete se discutau treburile târgului și ale țării. Tot săteanul a auzit despre Uniunea Europeană, își dă cu părerea asupra „politichiei”, înjură guvernanții seara, pe scăunelul din fața porții, în fața televizorului sau la cârciuma din sat. Informația zboară repede fie că este preluată din mass-media, să fie transmise din gură în gură. Țăranii se informează, în ciuda faptului că există unele limitări ale accesului
[Corola-publishinghouse/Science/2221_a_3546]
-
sub „pana” lui Paul Cernat, în mici vitralii epice. „Spaimele unui șoim al patriei” evocă infiltrarea precoce a practicii duplicității în suflețelul fraged al lui Paul: în primii ani de grădiniță, viitorul șoim al patriei știa deja pe cine să înjure și cum să mintă. Autorul descrie în amănunt cele mai importante viraje livrești din anii de școală primară, când ideologia regimului nu putea fi atât de insinuantă. A urmat o copilărie „la insectar”, sub stricta supraveghere a educatorilor patriei: televiziunea
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
popor, singura „supapă” era fotbalul - sportul care în anii ’80 mobiliza pasiuni colective lipsite de termen de comparație. Succesele clubului Steaua și ale echipei naționale nu-i potoleau însă ura nedisimulată față de Ceaușescu („Râdeam de el, îl imitam maimuțărindu-l, înjuram. L-aș fi ucis” - p. 95)1. Escapadele boeme sau adaptarea mimetică la muzica pop occidentală nu erau nici ele veritabile soluții, atât în formă, cât și în conținut. Fapt semnificativ, Paul Cernat n-a intrat într-o discotecă până în
[Corola-publishinghouse/Science/1881_a_3206]
-
rămas, să încerce a-l înfige în trupul balenei. Nu-i de mirare că, făcînd socoteala pe întreaga flotă de baleniere, din cincizeci de lovituri, cel mult cinci nimeresc la țintă; nu-i de mirare că atîția harponiști nenorocoși sînt înjurați cu furie și retrogradați; nu-i de mirare că pe unii dintre ei îi lovește damblaua chiar în ambarcațiune; nu-i de mirare că unii vînători de cașaloți se întorc, după patru ani pe mare, cu tot atîtea butoaie de
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
-ați? încetați odată cu plescăiturile astea! Dom’ Stubb zice că vă puteți umple cît poftiți bărdăhanurile blestemate, dar, pentru Dumnezeu, încetați odată cu gălăgia asta! Ă Bucătare, îi tăie vorba Stubb, bătîndu-l pe umăr, nu se cuvine, crăpa-ți-ar ochii, să înjuri cînd ții o predică! Nu în felul ăsta se cuvine să-i convertești pe păcătoși! Ă Cine? A... Păi, n-aveți decît să le predicați singur, zise bucătarul, cu țîfnă întorcîndu-se, să plece. Ă Nu, bucătare, continuă, continuă! - Bine... Dragi
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
cu un ghem uriaș de șerpi vii. Treaba continuă așa multă vreme: cele două palancuri se ridică și coboară simultan, cașalotul și cabestanul se învîrtesc, marinarii cîntă, domnii din „cămara de grăsime“ înfășoară ghemul, secunzii „trasează“, corabia geme și toți înjură din cînd în cînd, ca să se mai răcorească în acest frecuș general. Capitolul LXVII PĂTURA Am acordat o atenție destul de mare pielii balenei, un subiect oarecum delicat. Am purtat pe mare discuții în contradictoriu cu unii vînători de balene experimentați
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
fir-ar al naibii! tună Stubb. Și astfel, balena fu pierdută, iar Pip salvat. De îndată ce-și veni în fire, bietul negrișor fu asaltat de zbieretele și înjurăturile echipajului. După ce lăsă să se stingă aceste înjurături neregulamentare, Stubb îl înjură oficial, într-un fel simplu, practic, dar pe jumătate hazliu; apoi, îi dădu lui Pip, neoficial, unele sfaturi sănătoase, care sunau cam așa: Ă Uite ce e, Pip, nu trebuie niciodată să sari dintr-o ambarcațiune, decît... Restul, însă, era
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
încerca s-o priponească. Lua-o-ar naiba, du-că-se! Dar, în vreme ce se întorcea spre punte, ochii lui zăriră flăcările și atunci exclamă, cu o voce schimbată: Ă Fie-vă milă de noi, fulgerelor! Pentru mateloți, înjurăturile sînt monedă curentă; ei înjură și pe vreme bună și pe vreme rea și ar fi în stare să-și azvîrle blestemele chiar de pe vergile ce se apleacă peste marea zbuciumată. Dar rareori mi-a fost dat să aud, în cursul peregrinărilor mele, vreo înjurătură
[Corola-publishinghouse/Science/2072_a_3397]
-
Între linii În: Flacăra II, nr. 40 (92), 8 oct. 1949) * „Nu e departe vremea când munceam pe-ogor străin slugă la chiabur ori la boierul hain am fost de toate, tăietor de lemne și păzitor de vaci și-am Înjurat domnii trimițându-i la o mie de draci. (Ă). Dar vremea s-a Întors cum s-ar Întoarce o apă-n cale domnii s-au făcut galbeni la față și au fost cuprinși de jale chiaburii au Început să privească
Literatura în totalitarism. 1949-1951 by Ana Selejan [Corola-publishinghouse/Science/2043_a_3368]
-
nu însemna pentru el absolut nimic? Motivul e, în aparență, șocant: pentru că violase un spațiu la care avea acces doar el. Marlowe nu reacționează nici la agresivitatea corporală, la înjurături, nu devine violent când Carmen, ieșindu-și din minți, îl înjură în mod vulgar. Dar devine de o maximă intoleranță la ideea că zona zero a intimității sale a fost profanată: Mă înjură grosolan. Nu mi-a păsat. Nu mi-a păsat de ceea ce mi-a spus, cum nu-mi pasă
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
nu reacționează nici la agresivitatea corporală, la înjurături, nu devine violent când Carmen, ieșindu-și din minți, îl înjură în mod vulgar. Dar devine de o maximă intoleranță la ideea că zona zero a intimității sale a fost profanată: Mă înjură grosolan. Nu mi-a păsat. Nu mi-a păsat de ceea ce mi-a spus, cum nu-mi pasă indiferent cine mă înjură. Dar trebuia să locuiesc în acea cameră. Era tot ce aveam ca locuință. Tot ce se afla înăuntru
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
Dar devine de o maximă intoleranță la ideea că zona zero a intimității sale a fost profanată: Mă înjură grosolan. Nu mi-a păsat. Nu mi-a păsat de ceea ce mi-a spus, cum nu-mi pasă indiferent cine mă înjură. Dar trebuia să locuiesc în acea cameră. Era tot ce aveam ca locuință. Tot ce se afla înăuntru îmi aparținea, era legat de mine, de trecutul meu, de tot ce ține locul unei familii. Câteva lucruri: mai multe cărți, tablouri
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
simpatice în ziua de azi, nu sunt perverse sau criminale. Și așa devin un ticălos. Foarte bine, nici nu-mi pasă. Am fost insultat de oameni de toate felurile și de toate rangurile, inclusiv de surioara dumitale. Ea m-a înjurat mai rău fiindcă nu m-am culcat cu ea. Am primit cinci sute de dolari pentru a-l găsi pe domnul Rusty Regan, presupunând că-l pot găsi. Acum îmi oferiți cincisprezece mii. Asta mă face să mă cred important
[Corola-publishinghouse/Science/2073_a_3398]
-
să recunoască, le mai puteți da câte o palmă sau 2-3 bețe la fund, întrebându-i „dar cu asta cum e... dar cu cealaltă cum e”... îl mai ții noaptea în picioare și nu-l lași să doarmă, îl mai înjuri, și dacă nici așa nu recunoaște, atunci îl voiu lua eu... Știu eu cum să-l iau ca să-l fac să recunoască...2. Torturile au continuat însă la Gherla, așa că „Țanu” și ceilalți au tradus intervenția lui Sucegan ca pe
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
Bogdanovici cădea deseori și ziua, dar întotdeauna noaptea, într-un somn întrerupt, intermitent, letargic, în care scotea un fel de sforăituri și horcăieli sonore și stranii. Ori de câte ori Pușcașu V. auzea acest zgomot, îl trezea pe Bogdanovici, ziua sau noaptea, îl înjura, îl bruftuia, uneori îl călca în picioare. Când nu se mai obosea să se ducă personal să-l zgâlțâie, îl punea pe altul să-l trezească și-l înjura dela distanță. Pentru Bogdanovici, groaza de Pușcașu V. era un coșmar
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
auzea acest zgomot, îl trezea pe Bogdanovici, ziua sau noaptea, îl înjura, îl bruftuia, uneori îl călca în picioare. Când nu se mai obosea să se ducă personal să-l zgâlțâie, îl punea pe altul să-l trezească și-l înjura dela distanță. Pentru Bogdanovici, groaza de Pușcașu V. era un coșmar continuu 1. Pop adaugă că Țurcanu se interesa mereu de soarta lui, așa încât era clar că presiunea exercitată de Pușcașu era dirijată la ordinele acestuia. Snopit în bătăi, a
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
de un belciug de fier din perete, după care au fixat un bidon de apă deasupra lui și l-au torturat după metoda picătura chinezească. S-au uitat la el să vadă cum reacționează, după care l-au scuipat și înjurat. În urma acestei torturi a înnebunit din nou pentru o lungă perioadă, revenindu-și abia după ce bătăile au fost interzise în închisoare. Doctorul de la infirmerie i-a spus că a fost adus acolo după vreo lună și jumătate, inconștient și murdar
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]
-
autodenunțurile. Revoltat, Timaru i-a arătat rănile supurânde, refuzând să colaboreze cu el, însă după câteva zile a fost bătut de Avădanei și de încă un ofițer, fiind apoi aruncat pe scări. A fost permanent șicanat de acesta, lovit și înjurat ca să recunoască declarațiile smulse sub torturi. Iarna lui 1952 a petrecut-o în izolare la Zarca, iar în anii următori a mai fost cercetat la Securitatea din Bârlad și Ploiești. Deși bolnav de TBC și internat în infirmeria din Gherla
Pitești. Cronica unei sinucideri asistate by Alin Mureșan () [Corola-publishinghouse/Science/2118_a_3443]