2,517 matches
-
ar fi însemnat o modificare în planul creației divine: adică o schimbare de gând, o imperfecțiune, lucru de neconceput în cugetarea eternă a lui Dumnezeu! Creștinismul creează lumea din nou asociind pe om la lucrarea divină. Principiul acesta apare în întruparea Fiului lui Dumnezeu. Iisus Hristos, zice un mare cugetător creștin, Dionisie Areopagitul, a adus în lumea devastată de păcat un mod nou de lucrare: modul teandric, adică modul divinomenesc. Prin întrupare, Dumnezeu se face și creatură pentru a ridica pe
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
pe om la lucrarea divină. Principiul acesta apare în întruparea Fiului lui Dumnezeu. Iisus Hristos, zice un mare cugetător creștin, Dionisie Areopagitul, a adus în lumea devastată de păcat un mod nou de lucrare: modul teandric, adică modul divinomenesc. Prin întrupare, Dumnezeu se face și creatură pentru a ridica pe om și odată cu el cosmosul la destinația divină din planul veșnic al creației. Act de nemărginită dragoste e întruparea, dar în același timp e și satisfacția mâhnirii lui Dumnezeu prin asocierea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
păcat un mod nou de lucrare: modul teandric, adică modul divinomenesc. Prin întrupare, Dumnezeu se face și creatură pentru a ridica pe om și odată cu el cosmosul la destinația divină din planul veșnic al creației. Act de nemărginită dragoste e întruparea, dar în același timp e și satisfacția mâhnirii lui Dumnezeu prin asocierea omului la opera de rezidire a lumii. Creștinismul e înainte de toate persoana divinumană a Mântuitorului. În misterul acestei persoane unice, în care se asociază cele două naturi, Dumnezeu
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
în măsura în care omul, ca făptură liberă, se asociază la lucrarea lui Dumnezeu în lume. Recunoașterea lumii în Iisus Hristos înseamnă recrearea ei în har. De obicei, rolul Mântuitorului în lume se înțelege fragmentar, ca un episod istoric, punctat de apariția prin întrupare și de dispariția prin înălțare. Iconografia bizantină ne dă o imagine plastică a întregimii acestui rol când înfățișează pe Mântuitorul înconjurat de astre și ținând în mână globul pământesc. Această icoană corespunde concepției juste despre raportul lui cu lumea. Mântuitorul
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
creație, care e opera Mântuitorului, lumea transfigurată în sfințenie și ridicată din nou la frumusețea cea dintâi se poate numi Sophia creaturală. Modelul de frumusețe sofianică, necreată și creată totdeodată, e personalitatea Mântuitorului care, ca Logos e necreat, iar ca întrupare în om e creat. Ideea de Sophia creaturală îndumnezeită constituie una din cele mai subtile și mai neclarificate probleme de teologie. Ea muncește inteligența filosofică a unor scriitori ruși ca Pavel Florenski și îndeosebi ca Sergiu Bulgakov. Dacă ținem s-
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
care constituie una din formele genialității, o populează din belșug. Și dacă arta purifică și transfigurează realitățile pe care le atinge, lucrurile istoriei i se oferă de la sine purificate prin distanță, iar eroismul și sacrificiul sunt dintre cele mai pure întrupări ale spiritului omenesc. Din acest punct de vedere, nu suntem de părerea lui Aristotel, asupra acelei chestiuni ce se ia mereu în discuție și anume că istoria e inferioară poesiei, fiindcă cea dintâi se ocupă de fapte particulare, iar cea
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
nu mai știu care din Pretextele sale, Andre Gide crede că doctrina creștină, fiind de un spiritualism abstract, Biserica a fost nevoită să inventeze o mitologie pentru a da material artei. A susține însă o asemenea idee înseamnă a nega întruparea concretă a lui Dumnezeu și acțiunea harului care spiritualizează și îndumnezeiește concretul omenesc. Mitologie înseamnă plăsmuire a fanteziei și cuvântul nu-și are locul în sfera conceptelor creștine. Astăzi, o discuție cum e cea ridicată de romanticii germani asupra incompatibilității
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
în coroana frumuseții și are influența cea mai hotărâtoare în cunoașterea oricărui lucru frumos”. în linii generale, esteticienii germani definesc sublimul cam în același fel. Pentru Schiller e sublim „ceea ce face din mine însumi o măreție infinită”. Pentru Schelling e „întruparea nemărginitului în mărginit”. Pentru Vischer e absolutul în covârșitoarea-i măreție față de orice finit. Kirchmann zice: „în fața sublimului, omului îi apare limpede imposibilitatea de a-și măsura propria-i forță cu forța lui”(Johannes Volkelt: System der Aesthetik, v.II
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
că ar putea sta pe picior de egalitate cu sfinții, fiindcă, în omeneasca lor păcătoșenie, aveau conștiința creștină a distanței ce-i desparte de virtutea, pe care o visau și o cântau, dar n-o înfâptuiau. Ascetul e, dimpotrivă, o întrupare reală a virtuții. El n-o visează, ci o încarnează. Despre el se spune de obicei, în comparație cu geniul, că își este propria capodoperă morală, pe când artistul își consumă umanitatea în capodopera de artă pe care, dincolo de el, o dăruiește omenirii
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
cele egiptene ce i se aseamănă și ca o imagine aproximativă a făgăduinței Mântuitorului dată de Dumnezeu în Biblie, cerul nu voiește distrugerea totală a vieții de pe pământ, ci salvarea ei din durere și din moarte. Această făgăduință, adeverită în întruparea Domnului nostru Iisus Hristos, ridică prima idee a raiului terestru pe planul transcendent al paradisului spiritual și ceresc. Mărturisind credința în nemurirea sufletului, toate neamurile pământului, fără excepție, își înalță nădejdile, din adâncul mizeriei omenești, în paradisul de dincolo de moarte
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
copil. Despre el se spune, nu fără dreptate, că izbutește să se păstreze până la sfârșit în aureola fragedă a prunciei. Cu toată multipla și uimitoarea sa inteligență, Goethe făcea contemporanilor impresia unui copil bătrân. Viața lui Mozart pare o tainică întrupare a ideii acesteia. Muzica lui e imaginea melodică a unei gingășii și a unei frăgezimi ce nu cunoaște bătrânețea. Sugerată de această apropiere, există chiar încercarea interesantă, dar fără sorți de izbândă, de a lămuri originea artei prin analogia cu
Nostalgia paradisului by Nichifor Crainic () [Corola-publishinghouse/Science/846_a_1785]
-
ne bucurăm împreună. Să vedem un Moș darnic. Să ne bucurăm și să fim îmrepună cu cei dragi de aceste sărbători. Pe 25 decembrie este prăznuită a doua mare sărbătoare a creștinătății, Nașterea lui Iisus Hristos. Atunci ne bucurăm de Întruparea Celui care avea să mântuiască omenirea. În fiecare an, ascultăm, la slujba de Crăciun, povestea nașterii Lui, întâmplările prin care a trecut Fecioara în acea noapte minunată. În fiecare an, aflăm povestea magilor care au urmărit Steaua. În fiecare an
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]
-
omenirea. În fiecare an, ascultăm, la slujba de Crăciun, povestea nașterii Lui, întâmplările prin care a trecut Fecioara în acea noapte minunată. În fiecare an, aflăm povestea magilor care au urmărit Steaua. În fiecare an, trăim bucuria cea sfântă a Întrupării Mântuitorului. Steaua Se spune că atunci, cu puțină vreme înainte de Naștere, departe de Bethleemul Iudeii, trei magi cercetau cerul pentru a afla viitorul omenirii în mersul stelelor. La un moment dat, au văzut că o stea nu merge precum celelalte
Maria Radu by Tradiţie şi artă la Tansa. Datini de Crăciun şi Anul Nou () [Corola-publishinghouse/Science/91716_a_92857]
-
un conflict, un deznodământ și un epilog, care este morala. - prezența unor elemente de decor,care ajută la localizarea, la individualizarea tipologiei sau a epocii; - motivele fabulistice au existat înglobate în fondul mitic și folcloric; îndeosebi în basm, snoavă, proverb; întrupările mitice devin simboluri etice, reprezentând binele sau răul;prelucrarea rodnică a surselor folclorice;fabula țintește simbolizarea adevărului nelăsat să vorbească; se distinge prin echilibrul compoziției; - gândirea fabulei este plastică, expresivă și convingătoare; limba este neforțată, mânuită cu siguranță; expresia este
Noțiuni de teorie literară pentru gimnaziu by Doina Munteanu () [Corola-publishinghouse/Science/91833_a_93194]
-
ei de la misiunea ei normală: mărturisirea valorilor fundamentale ale creștinismului ca singura posibilitate de revigorare a culturii române, de scoatere a ei din tiparele ideologizante marxiste. Elita interbelică creștină era conectată Realului ca urmare a raportării la faptul esențial al Întrupării, Răstignirii, Învierii și Inălțării Mântuitorului. Toate aceste repere nu constituie simple atitudini metafizice pe care ființa umană e datoare să le urmeze pentru a evita o anumită pedeapsă sau pentru a obține mântuirea, ci evenimente istorice. Spre deosebire de elitele post-decembriste dominate
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
ci evenimente istorice. Spre deosebire de elitele post-decembriste dominate de o lipsă flagrantă de orientare, de poziționare în real din cauza absenței unor "convingeri temeinice, convingeri reale, ale vieții" de care vorbea Părintele Justin Pârvu elitele interbelice creștine credeau în realitatea concretă a Întrupării. Astfel, omul devine real în virtutea acestui fapt major, mărturisind un crez al Adevărului. Intelectualul interbelic creștin nu era un sacerdot al nimicului, ci un protector permanent al realului ca sursă primordială de respirație firească a vieții. Ancorat în orizontul istoric
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
o despicare și o dezintegrare a lumii, o trecere într-o altă dimensiune. Léon P. Karsavin publică un studiu de cristologie Sur les deux natures dans le Christ. Cristologia care s-a dezvoltat în cadrul Bisericii Creștine, vede în Iisus Hristos întruparea Fiului lui Dumnezeu și un om, în același timp. Dacă Sinodul din Efes (431) al cărui singur document oficial este condamnarea lui Nestorius a întărit autoritatea Sinodului de la Niceea (325) și a insistat pe autoritatea lui Hristos, Sinodul de la Calcedon
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
este interesată mai întâi de lumea de aici, realizând un soi de "stat al lui Dumnezeu pe pământ cu Episcopul Romei în frunte", aceasta ca o ilustrare a teoriei augustiniene a lui Civitas Dei. De fapt, Civitas terrena constituie modelul întrupării acelei Civitas Dei în plan uman, a realizării Împărăției lui Dumnezeu pe pământ. Un alt tip de reacție împotriva idealismului creștin este protestantismul, considerat pe bună dreptate, de Simion Mehedinți "un alt compromis cu doctrina lui Iisus". Plecând de la principiul
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
să-și piardă identitatea, nu numai în cazul abaterii sale de la model, ci și în momentul producerii unei iluzii care poate să genereze disoluția realului 14. Teologia creștină a făcut posibilă o bogată ontologie a imaginii în jurul problemei centrale a Întrupării. Este important de a înțelege modul prin care ființa lui Dumnezeu devine imagine, adică ia forma corporalității în lume. Creștinismul valorizează moștenirea iudaică, interpretând creația lumii ca opera personală a lui Dumnezeu. Din perspectiva neotestamentară, Hristos este imaginea/icoana lui
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
o iradiere care îl restituie pe Hristos fără nici o duplicare speculară. În schimb, Euharistia este imaginea adevărată a lui Hristos, întrucât ea este impregnată de Duhul Sfânt; spre deosebire de icoană, Euharistia are o dublă dimensiune: divină și materială. Ca urmare a Întrupării, imaginea christică a fost făcută vizibilă, anulând astfel interdicția veterotestamentară de a reprezenta divinul. Prin urmare, oamenii care neagă faptul că Hristos poate fi reprezentat prin icoană, neagă implicit realitatea Întrupării. Imaginea nu se identifică în esența și substanța sa
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
o dublă dimensiune: divină și materială. Ca urmare a Întrupării, imaginea christică a fost făcută vizibilă, anulând astfel interdicția veterotestamentară de a reprezenta divinul. Prin urmare, oamenii care neagă faptul că Hristos poate fi reprezentat prin icoană, neagă implicit realitatea Întrupării. Imaginea nu se identifică în esența și substanța sa cu modelul. Iconoclasmul comite o blasfemie atunci când consideră Euharistia o imagine. Euharistia este însuși Hristos, și nu imaginea sa. Iconodulia ignoră sau neagă funcția simbolică a imaginii sacre. Teologia creștină dezvoltă
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
liturghia care se desfășoară în incinta ei marchează o ruptură în dimensiunea temporală; adică nu avem de-a face cu un timp istoric actual, timpul trăit, ci cu timpul punctat de existența istorică a lui Hristos, timpul istoric sanctificat prin întruparea Mântuitorului 6. Așadar, timpul sanctificat prin întruparea lui Iisus Hristos este, în biserică, timpul liturgic, care afirmă istoricitatea persoanei lui Hristos. În atmosfera sacră a Bisericii, timpul liturgic devine esențializat, unic prin valoarea și funcția sa. Disocierea dintre timpul istoric
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
marchează o ruptură în dimensiunea temporală; adică nu avem de-a face cu un timp istoric actual, timpul trăit, ci cu timpul punctat de existența istorică a lui Hristos, timpul istoric sanctificat prin întruparea Mântuitorului 6. Așadar, timpul sanctificat prin întruparea lui Iisus Hristos este, în biserică, timpul liturgic, care afirmă istoricitatea persoanei lui Hristos. În atmosfera sacră a Bisericii, timpul liturgic devine esențializat, unic prin valoarea și funcția sa. Disocierea dintre timpul istoric actual, trăit în prezent și timpul sacralizat
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
dintre primii Părinți ai Bisericii care a evidențiat semnificațiile iconomiei divine. El folosește acest cuvânt chiar la plural, aplicându-l diverselor momente și acte ale iconomiei. Irineu al Lyonului pune pe același plan iconomia cu lucrarea lui Dumnezeu, realizată prin întruparea lui Iisus Hristos. Irineu susține caracterul universal al iconomiei, asociindu-l, precum Apostolul Pavel, recapitulării oamenilor în Hristos. Termenul de recapitulatio are mai multe semnificații: aceea de a repeta, a reproduce sau a rezuma. În acest sens, gnosticismul constituie recapitularea
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]
-
iconomie a lui Hristos, Cel care recapitulează omenirea pentru a o rezuma. El recapitulează lumea în sensul restaurării sale. Doctrina despre unirea și recapitularea tuturor în Hristos, în perspectiva vetero și neotestamentară, reprezintă o trăsătură fundamentală a Ecclesiei. Prin iconomia Întrupării și prin lucrarea de mântuire, Biserica trebuie să reunească tot ceea ce ființează: Dumnezeu, om și creație. Biserica este "noua creație" a Sfintei Treimi. Principiul comuniunii funcționează fie la nivelul structurii doctrinare și sacramentale, fie la nivelul deschiderii sale ecumenice. Recapitularea
Biserica şi elitele intelectuale interbelice by Constantin Mihai [Corola-publishinghouse/Science/898_a_2406]