4,649 matches
-
este o activitate secundară?! - Da, în sensul că nu e o activitate obligatorie. Probabil că răspunsul meu îi plăcuse, deoarece nu și-a exteriorizat în niciun fel nemulțumirea, cu toate că nu știu din ce motiv nu se simțea în apele dumnealui, întunecându-se ca din senin la față și scăpând cam zgomotos scaunul din mână când s-a ridicat să plece spunându-ne cu voce guturală că vom fi anunțați când va avea loc următoarea întâlnire. Altfel, colaboram destul de bine. Așa cum ați
Privind înapoi fără mânie by Gheorghe Bălăceanu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91574_a_93568]
-
noaptea aceea... Și apoi: s-a măritat! Și mai tîrziu: un copil! Copilul, idealul femeii care vrea să înceapă o viață nouă. Scuza ei față de alții și față de ea, ca să primească pretențiile noului-venit. Noaptea am căutat o femeie străină, am întunecat odaia și mi-am ațintit gândul la Irina, ca să-mi substitui vizitatoarea! Eu, care o prețuiam așa de puțin odinioară! 14 octombrie. Cu capul greu. Simt o picătură de apă care curge din susul capului înăuntru, mereu, monoton, cu același
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
a făcut apariția o nouă familie, compusă din mai mulți tineri, care dimineața invadau plaja. Viky deveni curând prietenă cu ei. Dintre toți, am desprins două fete, și te întrebai ce caută împreună, atât era deosebirea de mare. Una gravă, întunecată la față, fără un surâs, cu un profil bărbătesc, cu haina lipsită de orice ornament, vorbind puțin, despărțindu-se tot timpul de ceilalți; nici nu știu unde își petrece timpul, căci n-am văzut-o decât de două ori, noaptea, singură, la
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
aveam ceva mai important de vorbit. În schimb, imaginea mea în absență n-a făcut decât să se înfrumusețeze, Ioana n-a făcut decât o sforțare ascunsă să mă reabiliteze, reușind anevoie, căci pornise de la cea mai mare ură, care întunecase orice. Și cum nu era susținută acea încercare de a mă reabilita nici de el - fatal - nici de ceilalți, care văzuseră cât de chinuită a fost Ioana din pricina mea, și acum erau bucuroși că totul s-a sfârșit, le era
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
-sa e foarte supus și, în orice caz, că ea face din el orișice, cu puțină șiretenie. Pe fața doamnei Axente nu se întrevăd de loc urmele unor îndelungi nemulțumiri, dar ai impresia că nimic n-ar putea să o întunece, iar o moarte cât de apropiată nu i-ar furniza decât un nou prilej de a istorisi cu o bogăție de amănunte. Acum domnul Axente o cheamă tot timpul tânguitor, răsfățîndu-se, și-l auzi "cum uiți tu pe micul tău
O moarte care nu dovedește nimic. Ioana by Anton Holban [Corola-publishinghouse/Imaginative/295595_a_296924]
-
proprii lui Heraclit din Efes și Zenon din Elea. Cu atât mai puțin situația aporetică a gândirii. Desigur, nu este posibilă întâlnirea cu un om care este non-om, adică fie nimic, fie copac sau pasăre (decât, probabil, după ce se întunecă bine afară și doar pentru unii dintre noi, mai sensibili la astfel de apariții). Însă imposibilă este și întâlnirea cu un om care este identic în absolut cu sine, indiferent de întâmplările vieții. La limită, poate fi socotit vid atât
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1175]
-
des. Dar îți spun ca un precept: Bunul-simț rămas-a drept. De când sunt sub aparat, Optimism am căpătat. Bine-i și așa să fie Decât pus pe năsălie! Fost-am pesimist o viață, Acum vreau clipa măreață; Fost-am ieri întunecat, Acum sorb ca fermecat Și esența din nimic Chiar de-i orizontul mic. Dacă știi gând înțelept, Fă și tu, c-așa e drept! - Fii ferice! eu îți spun, Pentru Nobel te propun. Eu nu știu de-ai fi altcum
Reflecții minore pe teme majore by Ioan Saizu-Nora () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91695_a_92329]
-
proprii lui Heraclit din Efes și Ze non din Elea. Cu atât mai puțin situația aporetică a gândirii. Desigur, nu este posibilă întâlnirea cu un om care este nonom, adică fie nimic, fie copac sau pasăre (decât, probabil, după ce se întunecă bine afară și doar pentru unii dintre noi, mai sen sibili la astfel de apariții). Însă imposibilă este și întâlnirea cu un om care este identic în absolut cu sine, indiferent de în tâm plările vieții. La limită, poate fi
Privind altfel lumea celor absurde by Ștefan Afloroaei () [Corola-publishinghouse/Imaginative/593_a_1017]
-
arhaice o viziune pesimistă asupra vieții; dimpotrivă, datorită acestei "eterne reîntoarceri" la izvoarele sacrului și ale realului, existența omenească i se pare a fi mântuită de nimicnicie și de moarte. Perspectiva se schimbă cu totul atunci când sensul religiozității cosmice se întunecă, așa cum se întîmplă în unele societăți mai evoluate, când elitele intelectuale se desprind treptat de tiparele religiei tradiționale. Sanctificarea periodică a Timpului cosmic se dovedește în acest caz inutilă și neînsemnată. Zeii nu mai sânt accesibili prin ritmurile cosmice. Semnificația
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
filosofi și revoluționari, Eça de Queiroz (1860-1900) nu era nici filosof, nici enciclopedist și a încetat repede de a fi revoluționar. Opera lui e un monument al literaturii portugheze moderne; singurul de altfel pe care timpul, departe de a-l întuneca, îl valorifică neîncetat. Dar prin admirabilele sale romane, Eça de Quieroz a zdruncinat instituțiile tradiționale - Patria Portugheză, Biserica, familia - poate tot atât cât a făcut Oliviera Martins sau Antero. Realismul său nu era întrecut decât de marea, unica sa probitate
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
din privirile marinarilor că, de astă dată, se poate întîmpla orice, încearcă să-i înduplece zvîrlindu-se la picioarele lor, cu un copil de câteva luni pe care-l purta în brațe. E zadarnic. "E tîrziu! Trebuie s-o ștergem!", se întunecă unul dintre marinari. Femeia mai are timp să-i strige, de la fereastră, în timp ce comandantul era urcat de marinari în "camioneta fantomă": "Adio!" Carlos de Maia este ucis de Dinte de Aur și oamenii lui, cu toate rugămințile șoferului și cu toate că
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
la Lisabona. Durează o singură zi, dar a fost una din cele mai sălbatice, și curge din belșug sânge portughez. Salazar colindă în automobil câmpurile de luptă. O fotografie ni-l înfățișează ascultând raportul unui ofițer; o nesfârșită tristețe îi întunecă figura; fruntea îi e plecată, ochii aproape închiși, mâna dreaptă mușcă împietrită genunchiul. Rareori s-a întîlnit atâta durere și atâta stăpânire pe chipul unui om. Dar mâna de fier a generalului Carmona și a șefului Guvernului, generalul Domingos da
Sacrul și profanul, Salazar by Mircea Eliade [Corola-publishinghouse/Imaginative/295581_a_296910]
-
întâmplare. Ei, și după aceea, ajunge în Țara... Dulciurilor. Intră pe ușa din față a gardului și vede acolo numai castele și case din biscuiți și din ciocolată. Vede o jumătate din țară în ziua aceasta și începe să se întunece. El credea că poate să aibă un castel de ciocolată numai pentru el și iau spus că poate să aibă ce vrea el dar să și-l facă singur, să muncească. Ciocolată îi dădeau destulă, dar să-și construiască singur
Poveştile mele de pe vremea când nu ştiam să scriu by Drago ş -Sebastian Meri ş ca () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91582_a_92386]
-
bătu vesel cu mâna pe braț. — Bravo! Ești un muncitor grozav. Ah, eu am spus-o întotdeauna, știi, și întotdeauna te-am apărat, chiar și atunci când cineva, la ultima adunare, a avut câte ceva de zis despre tributul tău. Audbert se întunecă. Și, pentru ca teama să-i fie și mai mare, Khaba se întorsese și se așezase iarăși pe bancă, dar de astă dată lângă el. — Dar de ce? Tributul era același din totdeauna și... — Bine ai zis! Cel din totdeauna, interveni apăsat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
îl liniști: — Nu te teme, o să primești o răsplată frumoasă. — Chiar așa? îl întrebă marcomanul, înălțând din sprânceană și scărpinându-și gânditor barba deasă. Și cum anume? — O să fii scutit pentru totdeauna de tribut. — Și... dacă zic nu? Balamber se întunecă. — Dacă zici nuuu?!? prelungi el, prefăcându-se indignat; își plesni tare coapsa cu palma și îi aruncă lui Khaba o privire în care sclipea un râs abia reținut. Dacă zici nu, poți să fii sigur că Utrigúr îți va tripla
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
a nu fi observați de câțiva călători în trecere pe acolo. Cu toate precauțiile, în ziua următoare, în primele ceasuri ale după-amiezii, întâlniră bagauzii. întâlnirea s-a produs în mijlocul unui platou întins, pe când străbăteau o rariște înconjurată de o centură întunecată de brazi. Când îi văzu ieșind pe neașteptate din desișul de copaci, Audbert se opri cu o smucitură, dar era prea târziu ca să mai schimbe direcția. Cei pe care îi văzu imediat erau trei, toți călare. înaintau încet, strângând în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
fixată asupra lui Balamber. Da, dintre voi, întări. Cei doi care vor supraviețui. Audbert se albi la față. Odolgan, care deja dusese la buze pocalul plin ochi, se opri: Ce vrei să zici, vrăjitoareo? Și de ce chiar șase luni? Malaberga, întunecându-se la față, lăsă paharul și îi privi cu un aer impasibil; spuse apoi cu gravitate: — Am primit multe semne în ultimele zile: din cer, din ape și din pământ! Iar oasele pentru ghicit mi-au vorbit lămurit: vor urma
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
un colț, peste o grămadă de butuci, făcând-o să scoată un sunet metalic, surd. Bolborosind cu glas scăzut, își desprinse toiagul de pe perete, apoi, deschizând ușa mică și desfăcută din încheieturi, ieși în liniștea umedă a serii. Cerul se întuneca, iar aerul, după ploaie, devenise rece și înțepător. Cu pas hotărât, deși puțin clătinat, încercând din când în când terenul cu toiagul, dar fără să se teamă de întuneric, descântătoarea o porni către fundul văii. Puțin după aceea, ușa, ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
aceia sângeroși. Astăzi, când suntem și mai puțin .la număr, prietenia și protecția Romei sunt încă și mai importante pentru noi. Asta, cel puțin, e părerea mea. Un războinic în vârstă, dar atletic, complet chel, așezat în fața lui, îl ascultase întunecat pe bătrânul conducător al satului, răsucindu-și nervos mustățile blonde și dese; imediat ce acesta termină de vorbit, izbucni nerăbdător și plin de mânie: — Tu ai fost un mare războinic, Ademar, și eu te respect, dar, de nu ar fi părul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
poată auzi, Sebastianus fu nevoit să-și apropie puțin calul de cel al interlocutorului său și îi vorbi aproape la ureche, aplecându-se din șa. Auzind numele trădătorului, Alpinianus se îndreptă în șa de parcă ar fi fost biciuit și se întunecă la față. — Urâtă treabă! în tinerețe, Gualfard s-a comportat minunat în războiul cu hunii. Nimeni nu s-ar îndoi vreodată de ura sa față de Atila. Ești sigur de martorul tău? Sebastianus încuviință: — Da, nu am nici un motiv să mă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
să-ți răzbun tatăl și fratele. Ea întoarse privirea spre trupul lui Gualfard, pe care doi oameni de-ai lui Gundovek îl duceau de acolo, târându-l de picioare, lăsând pe caldarâm o dâră lungă de sânge. Chipul fetei se întunecă. — Răzbunat, zici? Nu, nu destul. Poporul meu e în mare pericol: hunii ne persecută de treizeci de ani și nu vom avea niciodată pace până nu ne vom elibera de monștrii aceia ucigași. Fulgerul mi-a deschis ochii. Da: lupta
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
toată familia, animalele și toate lucrurile tale. Gundovek îți va da pământuri prin părțile astea. Marcomanul căscă ochii și îi luă o mână între ale sale, strângându-i-o cu putere. Oh! Mulțumesc!, Mulțumesc, Eminentisime! Dar imediat chipul său se întunecă. — O escortă? Oameni de încredere, sper! — Firește: toți sunt din garda personală a lui Gundovek, răspunse Sebastianus, eliberându-și mâna și reluându-și mersul. Audbert se ținu după el. — Dar... Să-mi fie iertat, Eminentissime, tu ai fost foarte generos
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
luptă cumplită: am auzit, pe când urcam, strigătele și zăngănitul armelor. însă burgunzii erau puțini, iar hunii fără număr. Și atunci, iată... noi... am fugit și am venit aici să vă cerem adăpost și protecție. Chipul sever al lui Canzianus se întunecă. — Protecție? întrebă cu o voce răgușită, dar fermă. Și ce protecție pot să vă garanteze zidurile astea dărăpănate și nouă călugări neînarmați? De ce nu v-ați dus către Noviodunum? Acolo e un post burgund, nu? Bărbatul scutură din cap: — E
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
genunchi, și trase sabia din teacă. — Nu! strigă abatele, întinzând din nou brațul. Tânărul său confrate fu străbătut de un tremur. Vorbind către Balamber, Canzianus îl imploră: — Cruță-l, te rog. Nu e decât un biet nebun. Mintea lui e întunecată, dar, în realitate, e... un om smerit... un om bun. Balamber întinse un braț și-l opri pe prietenul său, care ridicase deja sabia să lovească; punând apoi mâinile în șolduri, râse: — Bun? Vrea să vă vadă morți pe toți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]
-
ridică pocalul și încuviință cu gravitate: — Pentru cea de acum și pentru cele ce vor veni! Băură împreună, căutând atent fiecare în ochii celuilalt. Apoi, Sebastianus întrebă: — Ai vești de la Flavius Etius? întrebarea aceea o făcu pe Frediana să se întunece la față. își șterse buzele cu dosul mâinii și, aruncând pocalul gol pe salteaua de paie, scutură din cap: — Magister militum nu a sosit și, dacă vrei părerea mea, nici nu o să sosească. — Dar... asta nu se poate. — încă de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2230_a_3555]