6,887 matches
-
1134; J. Fontenrose, 1971, p. 55; G.S. Kirk, 1970, pp. 39-40; P. Smith, 1968, vol. XI, p. 527; E. Voegelin, 1949, vol. II, p. 778; R. Winthrop, 1991, p. 193 etc.): a) povestirea se referă la locuri, timpuri și evenimente Înzestrate cu atributul sacralității. Altfel spus, aceste Întâmplări sunt prezentate ca acelea care au produs schimbări În realitate, În timp ce Întâmplările narate de celelalte tipuri de povestiri nu sunt dotate cu asemenea consecințe, sunt ficționale: „Fabula nu instituie nimic, nici În planul
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
la sfârșitul acestuia; miturile etiologice (de origine) povestesc apariția diferitelor forme naturale (relief, plante, animale) și culturale (originea focului, a interdicției incestului și instituirea căsătoriei exogame, a regalității, a unor ceremonii etc.), iar miturile eroilor se referă la personaje umane Înzestrate cu puteri divine, fie ele eroi-luptători, eroi-fondatori, asceți, regi, tricksteri etc. Miturile cosmogonicetc "Miturile cosmogonice" Pentru marele public, mitul „prin excelență” este acea poveste care narează felul În care a luat naștere universul: astrele, pământul, formele de relief, ființele vii
Introducere în antropologia culturală. Mitul și ritul by Mihai Coman () [Corola-publishinghouse/Science/2018_a_3343]
-
cinematografie, D. a trăit drama cenzurii comuniste, de unde și ratarea lui ca scenarist. Cu un ochi necruțător, atent la detalii, la pitorescul când absurd, când lugubru al realității românești, beneficiar al unei prize la real de tip gogolian, scriitorul este înzestrat și cu o atașantă și suculentă tandrețe „cehoviană”. Egocentric, el își trăiește cu nesaț experiențele amoroase, situate invariabil la limita dintre sublim și grotesc, dintre realitatea cenușie și fantasmele ultracolorate, dintre excentricitatea aiuritoare, ironia autopersiflantă și conștiința acută a propriei
DINULESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286788_a_288117]
-
DOBRESCU, Ioan (26.I.1777, București - 1830, București), cronicar. Fiul al cojocarului Dobre, D. s-a născut în mahalaua Batiștei. Învață meserie de la tatăl său, dar, ca om cu carte și înzestrat cu glas frumos, face și pe țârcovnicul. După 1820, începe a se îndeletnici și cu negoțul. Acum se iscălește Ioan Dobrescu, dar mai înainte vreme, prin 1811-1812, își zicea „Ioan țercovnic sin Dobre cojocar” sau „Ioan dascăl”, iar în timpul ocupației
DOBRESCU-2. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286799_a_288128]
-
fi orbind. // Dar pune, mamă, jar în mireasă / plângi de pe-acuma căci am să cânt, / șadă cu toții veseli la masă / eu mai întârzii pe sub pământ.” Precum se vede, un Christ cu surâs amar de bufon locuiește împreună cu cinicul ludic, înzestrat cu sarcasm necruțător, dar și cu tandreți euforice, aflat în permanent balans între revolta îngerului căzut și ghidușiile făcute cu hohot sălbatic: „Acum gelos pe fluturi ieri alăptat cu nori / nici nu știam ce-i umbra când m-au lovit
DINESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286786_a_288115]
-
s-a constituit o adevărată rețea episcopală, ceea ce nu putea decât să impulsioneze creștinismul. Episcopia Scythia Minor, sub aspect canonic, depindea de Patriarhia de Constantinopol, iar episcopii tomitani aveau drept de jurisdicție (control) asupra creștinilor din stânga (nordul) Dunării, episcopia fiind înzestrată cu un apartat bisericesc numeros. Încă de la sfârșitul secolului al IV-lea, în Scythia Minor, era atestată viața monastică, în mediul acesta s-au afirmat o serie de personalități: Ioan Cassian (360-435), Dionisie Exiguu (470-527), Leonțiu Monahul (†543), Ioan Maxențiu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
lor, triburile ungare se unesc și aleg drept căpetenie a lor pe Arpad, despre care împăratul bizantin Constantin Porfirogenetul ne spune că era "cel mai demn de a-i conduce, înțelept la sfat și înțelegător, de o vitejie aparte și înzestrat pentru a conduce". Capacitățile militare ale ungurilor au atras atenția diplomației bizantine, confruntată cu ofensiva bulgară. Astfel, emisarii împăratului de la Constantinopol, Leon VI, s-au prezentat la cei doi conducători ai ungurilor, Arpad (gyula) și Kurszan (kende) și, cu daruri
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
sud-dunăreană a românilor și lipsa oricărei legături directe cu romanitatea Daciei carpatice ori cu populația geto-dacică. El ajunge la deducții extrase din tăcerea izvoarelor istorico-arheologice medievale despre români, dar și la observații și fapte pozitive istorice și lingvistice. Bine scrisă, înzestrată cu un aparat științific impresionant, rezultat din progresele cercetării filologice și istorice, teoria imigraționistă se va identifica în viitor cu numele său, teoria roesleriană. Ce susținea Roesler ? Dacia era în momentul părăsirii ei, în 275, o provincie nedeplin romanizată, stăpânită
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
și până la statele de sine-stătătoare nu mai era mult.26 Organizarea bisericească în secolele X-XIII Existența acesteia susținea stratificarea social-politică, conturată în secolul al X-lea. În preajma Anului 1000, biserica era o instituție ce sprijinea pătura conducătoare a formațiunilor politice. Înzestrată cu pământ și alte bunuri de căpeteniile politice, biserica, ca instituție, se feudalizează, devine un factor în aservirea obștilor sătești. Localități, ca Alba Iulia, Dăbâca, Cenad erau centre ale organizării politice, dar și reședințe bisericești, sedii ale unor episcopate. În
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ca Drobeta și Sucidava. La începutul secolului al XI-lea, Ahtum, mare feudal local din Banat, botezat creștin în Vidinul bulgar, primise călugări ortodocși (greci) și înființase la Morisena, reședința sa, o mănăstire pentru ei, cu hramul Sf. Ioan Botezătorul, înzestrată cu bunuri și privilegii. Acei călugări "graeci" puteau fi bizantini și bulgari, probabil că Morisena ortodoxă, ca și Vidinul, erau subordonate patriarhiei bulgare de la Ohrida, până la 1018-aceste legături cu clerul sud-dunărean, bulgaro-bizantin, ale lumii din Banat nu sunt surprinzătoare. Nu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
numire confirmată de papă în martie 1228. Teodoric a cerut ca noua episcopie a cumanilor să atârne direct de scaunul papal. Reședința acestei dieceze era Milcovia, un târg aflat pe Milcov, în sud-vestul Moldovei. A fost zidită o biserică episcopală, înzestrată cu întinse stăpâniri. Dar noua episcopie nu va dăinui mult, fiind distrusă de mongoli, în timpul marii invazii din 1241. Conform izvoarelor dominicane, au fost uciși atunci 90 de călugări, printre ei și episcopul Teodoric, după această dată nu mai știm
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
aflat pe drumul din Moldova de Jos. Alte orașe amintite după aceea, în urma pătrunderii franciscanilor, în 1345, înainte de descălecarea Moldovei, sunt Siret, Suceava, Hotin, Baia. Orașele de la est de Carpați sunt menționate documentar în secolele XII-XIII. Orașele erau comunități privilegiate, înzestrate cu personalitate juridică-ele se puteau judeca în această calitate cu boierii și mănăstirile și cu toți oamenii liberi. Orașele au contribuit la nașterea statului și au constituit un factor al creației politice românești. Putem conchide că secolele VIII-XI marchează începutul
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
regele Ungariei, Bela IV, precum tatăl său Andrei II, în 1211, a apelat la călugării-ostași, ospitalierii Sf. Ioan din Ierusalim, ordin cavaleresc francez, cavalerii ioaniți ! Ioaniții erau prezenți de mai multă vreme în Europa și chiar în regatul Ungariei-ei fuseseră înzestrați de Andrei II cu averi uriașe. Încă din anii 1237-1238, documentele îl menționau pe magistrul ospitalierilor Sf. Ioan, Rembald, cu care se hotărăște să trateze regele și baronii săi. Gravitatea situației, depopularea regatului, veniturile neîncasate, prevenirea unor noi atacuri din partea
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
ale lui Bela IV și Ladislau Cumanul, intervalul 1241-1300, marchează consolidarea domeniului nobiliar și a nobilimii, în general. În a doua jumătate a secolului al XIII-lea, se manifestă tendința de transformare a domeniului nobiliar în seniorie, stăpânire de pământ înzestrată cu atribute ale puterii publice, prin intermediul imunităților, prin care s-a transferat treptat o parte a puterii statului asupra stăpânirii de pământ. În 1267, prin privilegiul regal, oamenii senioriilor erau scutiți de orice dări, plăți, rechiziții și găzduiri în favoarea seniorilor
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
al XIII-lea, cnezatul și voievodatul erau instituții statornicite (aflate) ereditar în mâinile unor familii puternice, viitoare dinastii. Sub aspect teritorial, cnezatele și voievodatele au cunoscut o evoluție specifică, extindere sau contracție, în funcție de conjunctură. Țările acestea cneziale sau voievodale erau înzestrate cu instituții proprii, aveau o organizare politică, militară și bisericească. De pildă, un izvor bizantin (Ioan Stavrakios) vorbește despre luptele dintre vlaho-bulgari și bizantini și rolul organismelor politice nord-dunărene, "micile domnii" (cnezate) sau "stăpâniri" în luptele din sudul Dunării. Apoi
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
Deducem din existența ei, una din trăsăturile vieții politice românești în teritoriile incluse în regatul ungar până la mijlocul secolul al XIII-lea, și anume continuitatea formelor tradiționale de organizare românească. O altă regiune românească, Țara Maramureșului, în secolele XIII-XIV, era înzestrată cu structuri cnezial-voievodale. La începutul secolului al XIII-lea, cu sprijinul secuilor, a coloniștilor germani și a cavalerilor teutoni, regatul ungar a depășit linia Carpaților și și-a extins dominația în regiunile de intensă locuire românească. Lumea românească, în prima
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
pescării ai căror deținători plăteau Ordinului și Regelui dările cuvenite, biserici și episcopi. Teritoriul avea o organizare socială și economică înaintată, aici circula moneda ungurească de argint. Sub aspect social, în Severin, era o nobilime bine închegată, mândră (maiores terrae), înzestrată cu privilegii; puternici și bine situați pe scara socială, nobilii depindeau direct de regele Ungariei, de pildă, sentințele capitale trebuiau confirmate de rege. Se afla aici o lume românească vie, bine și de mult așezată, prosperă economic, diferențiată social, cu
[Corola-publishinghouse/Science/1523_a_2821]
-
de tip matricial sau adaptări pentru lucrul de proiecte. Managementul unor echipe interdisciplinare orientate spre crearea de noi produse sau inovații de altă natură va fi cheia succesului unei astfel de strategii. Încurajarea creativității înseamnă crearea de echipe de cercetare, înzestrate cu o largă autonomie decizională, în condițiile în care organizația acceptă să preia riscurile și să amortizeze eșecuri în cercetare. Controlul managerial va însemna o delimitare largă a câmpului de acțiune și orientarea spre rezultate, în timp ce costurile rămân într-un
Tehnici de analiză în managementul strategic by Bogdan Băcanu () [Corola-publishinghouse/Science/2251_a_3576]
-
tare”" Prelucrarea lemnului este o ocupație pe care majoritatea românilor ar include-o pe lista ocupațiilor cu specific național. Aceasta se datorează unei realități economice, dar și unui context natural în care pădurea joacă un rol central. România a fost înzestrată de natură cu o suprafață întinsă acoperită de păduri, aproximativ un sfert din suprafața țării, ceea ce explică amprenta complexă pe care aceasta a pus-o pe viața românilor din toate timpurile. Din punct de vedere economic, pădurea se află la
Tehnici de analiză în managementul strategic by Bogdan Băcanu () [Corola-publishinghouse/Science/2251_a_3576]
-
semnul fast al generației ’60. Nu era puțin lucru, pentru un student la primul său volum, să fie recomandat printr-o prefață semnată de Al. A. Philippide. Bătrânul poet vedea în C. un contemplativ, dar și un căutător de sensuri, înzestrat cu simțul echilibrului și înclinat spre expresia concisă. În cartea de debut stăruie unele ecouri din Lucian Blaga (Homer, Trei motive homerice), dar ciclul Corăbii noi... corăbii noi ilustrează tematica oficială a vremii (Zidar, Miner, Șarja de oțel, Gânduri pentru
CONSTANTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286367_a_287696]
-
luceferi și este capabil să caligrafieze versuri de dragoste delicate și discrete. În Desprinderea de țărm (1964), unele titluri mai evocă referențialul dominant în epocă (Constructorul, Șantier naval, Minerii), dar substanța poemelor nu este aceea pe care o sugerează titlurile. Înzestrat cu imaginație, mai curând dionisiac, dar nu fără conștiința efemerității, C. transfigurează realul în sens estetizant. Volumele Clepsidra (1966), Bunavestire (1968), Coline cu demoni (1970; Premiul Uniunii Scriitorilor) cuprind versuri muzicale, mici caligrafii alimentate cu resurse livrești, reverii intelectuale cu
CONSTANTIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286367_a_287696]
-
al Martei Pop; 31.I.1930, București), prozatoare. A absolvit Facultatea de Matematică-Fizică din București în 1956. A debutat cu volumul de proză scurtă Geamantanul din America, în 1969. Acesta, precum și următorul, Câinele și gramofonul (1973), dezvăluie o autoare extrem de înzestrată pentru genul scurt, amestecul de ironie, duioșie și umor caracterizând majoritatea schițelor, în care evoluează personaje bine conturate, chiar dacă ele se înscriu mai totdeauna în banalul cotidian. Uneori comicul e atenuat de o undă de melancolie, ca în Obsesia, O
COZMIN. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286461_a_287790]
-
anii ’50, este condamnat și închis până în 1964. Din 1965 până în 1972 este redactor la revista „Familia”. Cariera literară îi este curmată înainte de vreme din cauza unei maladii incurabile. A mai colaborat la „Revista Cercului Literar”, „Luceafărul”, „Orizont”, „Secolul 20”. Critic înzestrat cu un talent remarcabil, dublat de un larg orizont teoretic, C. se dovedește unul dintre cei mai subtili și mai profunzi cercetători ai fenomenului cultural românesc și universal. Articolele sale din revista „Familia”, publicate la mijlocul anilor ’60 și reluate într-
COTRUS-1. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286452_a_287781]
-
arte minore” de la noi. Se crede că mitropolitul ar fi intervenit, înrâurind nemijlocit planul și stilul arhitectural original (prin proporțiile insolite și armonioase, gustul subtil, tinzând la spiritualizarea elementelor decorative) al ctitoriei sale de la Dragomirna, lăcaș pe care îl va înzestra cu capodopere de artă manuscrisă și miniaturistică, semnate de el însuși, alături de pleiada de artiști formați aici. Majoritatea, cu destin accidentat; se mai păstrează circa 27 dintre aceste manuscrise rare: în țară, câteva, sau în biblioteci din Rusia, Germania, Polonia
CRIMCA. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/286493_a_287822]
-
denunță ca „primejdie națională” literatura „falsă”, prin care înțelege atât veleitarismul impenitent, cât și tentativele moderniste. Ulterior, se arată deosebit de agresiv față de „ardeleni”, atacul extinzându-se și asupra „Sămănătorului”, ceea ce îi va atrage simpatia cercului de la „Românul literar și politic”. Înzestrat cu o abilitate rară, chiar cu talent, B. nu are forță de creație, nici cultură suficientă și, ca urmare, e predispus la imitație. Inițial, îl imită pe Coșbuc, apoi pe Eminescu, ale cărui poeme le transcrie, diluându-le. Ambițios, încearcă
BECESCU. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/285674_a_287003]