2,322 matches
-
cărți liturgice și religioase pentru întreaga zonă de vest a Ucrainei. A murit în 1651 fiind canonizat la scurt timp după aceasta. În 1720 lavra a trecut în mâinile congregației vasiliene a bisericii Greco-catolice ucrainiene. Abia în 1831, sub dominația țarista, ansamblul va fi returnat bisericii Ortodoxe. Odată cu mănăstirea au reintrat în ortodoxie și călugării viețuitori. În 1833 mănăstirii i s-a acordat statutul de Lavra, devenind reședința de vară a episcopului ortodox de Volina. La finele secolului 19, Poceaevul devenise
Lavra Poceaiv () [Corola-website/Science/316787_a_318116]
-
călugării viețuitori. În 1833 mănăstirii i s-a acordat statutul de Lavra, devenind reședința de vară a episcopului ortodox de Volina. La finele secolului 19, Poceaevul devenise o adevarată Mecca pentru ortodocșii din imperiul Rus precum și pentru zona balcanică. Imperiul Țarist a susținut această tendință, fiind un avanpost al panslavismului într-o regiune în care greco-catolicii deveniseră majoritari, și fiind la doar câțiva kilometri de Galitia habsburgica. După revoluția din 1917, conform tratatului de la Riga, regiunea Volinia a revenit Poloniei. Datorită
Lavra Poceaiv () [Corola-website/Science/316787_a_318116]
-
existat o efemeră republică găgăuză Vister. Până la începutul secolului XIX, numărul găgăuzilor din Dobrogea era încă foarte ridicat. În deceniile ulterioare anexării Basarabiei de către Rusia (1812), majoritatea găgăuzilor au emigrat spre această regiune, fiind ademeniți de privilegiile acordate de către administrația țaristă, dar și de posibilitatea de a scăpa de asuprirea otomană cauzată de religia lor creștină. Totuși o mică parte a rămas în Dobrogea unde, din pricina micșorării dramatice a comunității, dar și din lipsa facilităților pentru această etnie (școli și biserici
Găgăuzii din România () [Corola-website/Science/315081_a_316410]
-
un voiaj printre insulele care compun Antilele, iar America de Sud este descrisă în "Cultimele două romane permițându-i autorului să aducă în discuție disputele științifice ale vremii cu privire la cursul și izvoarele acestor fluvii. În Asia sunt prezentate preponderent trei regiuni: Rusia țaristă (în romane precum "Claudius Bombarnac", "Mihail Strogoff" sau "César Cascabel"), India Britanică (în "Ocolul Pământului în 80 de zile" sau "Casa cu aburi") și China ("Aventurile unui chinez în China"). Australia și Oceania sunt explorate și ele în romanele a
Voyages extraordinaires () [Corola-website/Science/315104_a_316433]
-
evenimente istorice reale, au existat și situații în care el a inventat anumite conjuncturi politico-istorice menite să justifice demersul acțiunii anumitor romane. Un exemplu elocvent în acest sens în constituie rebeliunea mongolă care ar fi fost pe cale să distrugă Rusia țaristă în secolul al XIX-lea, prezentată în "Mihail Strogoff" și care nu are nicio bază reală. În afara explorărilor făcute pentru a permite cititorilor să se familiarizeze cu geografia și istoria diverselor locuri de pe glob, seria "Călătoriilor extraordinare" s-a făcut
Voyages extraordinaires () [Corola-website/Science/315104_a_316433]
-
ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Divizia a fost fondat în anul 1818 de către soldați ucraineni și
Divizia, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318505_a_319834]
-
ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării sau ruși și ucraineni din provinciile centrale ale imperiului, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. În satul Tuzla
Tuzla, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318510_a_319839]
-
ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Buduri a fost fondat în perioada 1812-1815 de către țărani ucraineni și
Buduri, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318532_a_319861]
-
ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Șagani a fost fondat în anul 1815 de către cazacii din trupele
Șagani, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318526_a_319855]
-
ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit începând de la începutul războiului stabilirea în sudul Basarabiei a familiilor de imigranți bulgari și găgăuzi din sudul Dunării, aceștia primind terenuri de la ocupanții ruși ai Basarabiei. Satul Noul-Caragaci a fost fondat în anul 1830 de către coloniști bulgari. Mai
Noul-Caragaci, Tatarbunar () [Corola-website/Science/318546_a_319875]
-
ansamblul "Basarabia" (în 1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). Pentru a-și consolida stăpânirea asupra Basarabiei, autoritățile țariste au sprijinit stabilirea în sudul Basarabiei a coloniștilor de diverse etnii. Fiecare familie a primit de la stat 60 ha teren cu drept de transmitere către moștenitori, fiind scutiți pe 50 de ani de toate impozitele și de serviciul militar obligatoriu
Lichtental, Sărata () [Corola-website/Science/318592_a_319921]
-
fost desființată, iar membrii ei lăsați la vatră în așezări militare, în care locuitorii pierdeau calitatea de cazaci, fiind socotiți „militari de rezervă cu pregătire militară”. Această schimbare a provocat o răscoală în iulie - septembrie 1817. pentru înăbușirea rebeliunii, guvernul țarist a mobilizat peste 10.000 de soldați ai trupelor regulate. Instigatorii la revoltă au fost arestați și condamnați la moarte. În același an, cazacii rămași au fost mobilizați în patru regimente de cavalerie ușoară („ulani”), care, împreună cu alte două regimente
Cazaci de pe Bug () [Corola-website/Science/318595_a_319924]
-
Rus la Livadia în septembrie 1876 condițiile trecerii armatei imperiale pe teritoriul național în drumul lor spre Dunăre. Cele două guverne au semnat la București la 4 (sv)/16 aprilie (sn) 1877 convenția prin care românii acordau „liberă trecere” trupelor țariste, în condițiile în care Imperiul Rus garanta apărarea și menținerea integrității teritoriale a României. Guvernul român a hotărât pe 6 aprilie 1877 să mobilizeze preventiv armatele permanentă și teritorială cât și cea de rezervă. Pe 25 aprilie, mobilizarea armatei a
Războiul de Independență al României () [Corola-website/Science/318695_a_320024]
-
erau concentrate în regiunea Bucureștiului și constau în două regimiente de dorobanți, un regiment de roșiori și alte câteva formațiuni auxiliare. În această desfășurare, armata română a asigurat apărarea liniei Dunării pe un front de 650 km, până la sosirea trupelor țariste. Armata rusă a început traversarea Prutului pe la Ungheni, pe la nou construitul pod „Eiffel”, în noaptea de 11 - 12 aprilie 1877. Imperiul Otoman a reacționat la acțiunile politice și militare ale românilor și a luat o serie de măsuri de descurajare
Războiul de Independență al României () [Corola-website/Science/318695_a_320024]
-
să participe și la tratativele de pace care ar fi pus capăt conflictului. Imperiul Rus a concentrat pentru luptele din Balcani 260.000 de soldați cu 802 tunuri, iar Imperiul Otoman 186.000 de soldați cu 210 tunuri. Acțiunile armatei țariste au început în iunie, când trupele ruse au traversat Dunărea în Dobrogea. Traversarea fluviului s-a făcut în parte sub protecția flotilei românești (vedetele „România”, „Ștefan cel Mare”, „Fulgerul” și „Rândunica”). După câteva zile, rușii au trecut la forțarea fluviului
Războiul de Independență al României () [Corola-website/Science/318695_a_320024]
-
Rușii au beneficiat din plin de sprijinul artileriei române și, după un atac energic, au cucerit pe 4 iulie cetatea Nicopol. Marele cartier general român a hotărât pe 11 iulie să răspundă cererilor rușilor și să faciliteze concentrarea de trupe țariste la Plevna prin trimiterea unei brigăzi de infanterie și a alteia de cavalerie la Nicopol. Pe 16 iunie primele unități române au traversat Dunărea și controlul orașului Nicopol a fost preluat în întregime de români. Marele duce Nicolae a hotărât
Războiul de Independență al României () [Corola-website/Science/318695_a_320024]
-
un conflict minor armat între Uniunea Sovietică și China pentru administrația căii ferate din Manciuria, N-E Chinei. Tratatul din 1924 prevedea dreptul Uniunii Sovietice de a păstra oficiali ruși pe calea ferată din Manciuria. Aceste drepturi datau din perioada țaristă, atunci când s-a construit cu banii Rusiei întreaga rețea feroviară din China de Est. După revoluția bolșevică din Rusia, căile ferate ale Chinei de Est au fost subiect de dispută între marile puteri. Între 1918-1920 Japonia a încercat să pună
Conflictul chino-sovietic (1929) () [Corola-website/Science/318817_a_320146]
-
realizat pentru prima oară studii științifice complete bazate pe documentele din arhive, folosind tehnici de cercetare moderne și lansând teorii istorice pertinente. Cenzura guvernelor centrale, care au exercitat controlul asupra Ucrainei, (în special cel sovietic, dar de asemenea și cel țarist sau cel polonez), a făcut ca realizările acestor istorici să fie puțin cunoscute. De aceea, după 1920, cercetătorii din exil și-au adus o controbuție mult mai importantă la cunoașterea istoriei ucrainene decât cei din țară. În Ucraina există patru
Istoria Ucrainei () [Corola-website/Science/318793_a_320122]
-
(în ; n. 1804 - d. 1887) a fost un diplomat și general rus. El a fost un locotenent-general al Statului Major al armatei țariste și, între 1857 - 1862, guvernatorul Basarabiei. De Verrayon s-a născut în anul 1804, el era urmașul unei vechi familii franceze care s-a mutat în Rusia în timpul Revoluției franceze. După terminarea studiilor de la a început serviciul în 1821, în
Michel Fanton de Verrayon () [Corola-website/Science/318848_a_320177]
-
Basarabia (așa cum fusese definită în cadrul administrației țariste în 1812 la Tratatul de la București) s-a constituit ca Republică Democrată Moldovenească în primăvara anului 1917 proclamându-și întâi autonomia, apoi independența față de Rusia, și după câteva luni unirea cu Regatul României, în cadrul căruia a constituit o provincie. Această
Unirea Basarabiei cu România () [Corola-website/Science/318857_a_320186]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Dinăuți făcea parte din Ocolul Hilavățului a Ținutului Hotin . După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Dinăuți a făcut parte din componența României, în Plasa Hotin a județului Hotin. Pe atunci, majoritatea populației
Dinăuți, Noua Suliță () [Corola-website/Science/315997_a_317326]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Slobozia Nouă făcea parte din Ocolul Ciuhurului a Ținutului Hotin . După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Slobozia Nouă a făcut parte din componența României, în Plasa Secureni a județului Hotin. Pe atunci
Slobozia Nouă, Secureni () [Corola-website/Science/315990_a_317319]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Berestea făcea parte din Ocolul Hilavățului a Ținutului Hotin . După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Berestea a făcut parte din componența României, în Plasa Hotin a județului Hotin. Pe atunci, majoritatea populației
Berestea, Noua Suliță () [Corola-website/Science/316032_a_317361]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Rângaci făcea parte din Ocolul Hilavățului a Ținutului Hotin . După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Rângaci a făcut parte din componența României, în Plasa Hotin a județului Hotin. Pe atunci, majoritatea populației
Rângaci, Noua Suliță () [Corola-website/Science/315999_a_317328]
-
1813) și transformându-l într-o "gubernie" împărțită în zece ținuturi (Hotin, Soroca, Bălți, Orhei, Lăpușna, Tighina, Cahul, Bolgrad, Chilia și Cetatea Albă, capitala guberniei fiind stabilită la Chișinău). La începutul secolului al XIX-lea, conform recensământului efectuat de către autoritățile țariste în anul 1817, satul Vancicăuții Mici făcea parte din Ocolul Prutului de sus a Ținutului Hotin . După Unirea Basarabiei cu România la 27 martie 1918, satul Vancicăuții Mici a făcut parte din componența României, în Plasa Lipcani a județului Hotin
Vancicăuții Mici, Noua Suliță () [Corola-website/Science/316030_a_317359]