KorAP: Find »[drukola/base=acuma & drukola/pos=adverb]« with Poliqarp

<1 ...85 86 87 ...339 >

8,468 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300

aurolaci, curve, rahați, hoți și gunoi. Aici o adusese Maestrul. Nu te-aș duce eu unde e rău, așa zicea. Închide computerul, aparatul salvator, doar el e mai bun și mai cald ca oricine. Ăsta e chiar sfârșitul. De-abia acuma e sfârșitul. Fata aia?, ca și cum n-ar fi fost. Un e-mail pentru el. În rest, nimic altceva. Scrisul care se substituie memoriei. Se simte ca pilotul de pe un avion militar care ar trebui să aterizeze pe un portavion de la baza

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
să te întinzi pe jos, să te faci preș pentru el, ce-ai fi făcut?... Toată întâmplarea și toate problemele cu el și cu această casă. Un apartament malefic, în care el își aduce iubitele, asta am înțeles. De-abia acuma... Câte ceva din parterul ăla al lui se poate cerceta, științific vorbind, cu un aparat. Un aparat de măsurat radiațiile și curenții există. Un alt aparat de măsurat umiditatea există. Dar un aparat de măsurat durerea? Dragule, există un aparat de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
la New York, spunându-i că-i interesantă și că-i va folosi, băăă, atâta visezi să montezi Shakespeare, uite, în loc să-ți aduc o pălărie, cum mi-ai adus tu de la Paris, eu ți-am adus o carte de la N.Y., acuma să te văd, regizore! Titus urmărise doar pe CD-uri filmele făcute până atunci, după tragedia shakespeariană. Auzise că un bun regizor, mai tânăr, făcuse un spectacol cu Electra, de mare succes în toată lumea, și era sigur că va putea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Cordelia. Maestrul își rostește mai departe replicile, dar plânge în minte și în inimă... Actul V. Tabăra britanică, lângă Dover. Lear și Cordelia. Zeii pe care Shakespeare îi invocă. N-am înnebunit când am făcut Hamlet și-am să înnebunesc acuma, la Regele Lear. Zei, nu mă părăsiți, ca pe Lear!!!, să-ți pierzi ochii: ia-mi tu ochii, îi dă replica lui Edgar. Să-ți pierzi ochii sau altceva. Să-ți pierzi vocea. Glasul. Tina-Anita. O, nu mă părăsiți, zei

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
la Regele Lear. Zei, nu mă părăsiți, ca pe Lear!!!, să-ți pierzi ochii: ia-mi tu ochii, îi dă replica lui Edgar. Să-ți pierzi ochii sau altceva. Să-ți pierzi vocea. Glasul. Tina-Anita. O, nu mă părăsiți, zei, acuma, pe scenă!, Nu se moare la mijlocul actului al cincilea, zicea Ibsen. Aude numai în mintea lui tic-tacul unui ceas, fiecare clic îl lovește ritmic în tâmple... Strigoiul îl pândește, râzând victorios, de după cortină, îl așteaptă. Dragostea. Zeul lui. Cum iubim

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
fata aia care a locuit la mine, e acasă? Pe la 14, 15 august, înainte de a pleca la mare, am lăsat-o aici, îîî... Ne-ați văzut și dumneavoastră, veneam din oraș. — Aaa, fetița de-alături!!!, a plecat, nu, nu știu unde este acuma. N-a lăsat nici o adresă, bătrâna se uită mai atentă la actor, ce-o fi căutând acuma, cum de nu știe că fata a plecat?, au trecut atâtea zile și n-a mai fost pe aici, cât de mizerabili sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
mare, am lăsat-o aici, îîî... Ne-ați văzut și dumneavoastră, veneam din oraș. — Aaa, fetița de-alături!!!, a plecat, nu, nu știu unde este acuma. N-a lăsat nici o adresă, bătrâna se uită mai atentă la actor, ce-o fi căutând acuma, cum de nu știe că fata a plecat?, au trecut atâtea zile și n-a mai fost pe aici, cât de mizerabili sunt bărbații ăștia! Și adâncește pedeapsa, crudă ca aprilie care își naște viața din moarte, cum scria un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
durere într-un microfon întins spre el: Domnilor aleși, vă poftim lângă noi, să vedeți cum e! Iar un ales, îmbrăcat într-o haină prea mare pentru el, izbucnise în același microfon: Ce vreți să facem, să ridicăm un hotel acuma? Într-un sat din județul Ialomița, toate casele erau sub apă, doar la școală, care era mai înaltă, se adunaseră copii, îi filmau ziariștii din elicopter, micuții făceau semn cu batistele să vină cineva să-i scoată de acolo, militarii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Strigătele găinilor din curtea din fața casei se amestecă ciudat cu țipetele de sus, de pe ceruri, pleacă păsările migratoare și o legătură de neexplicat e între păsări, își spun ceva, vorbesc stolurile alea de sus cu cele de jos. Știe de-acuma că vor poposi pe Lacul Snagov, poate unele vor rămâne acolo, oamenii le hrăneau toată iarna, păreau fericite. Pe scările de la intrarea în casa cea mare, pasărea căzută pe ciment, un pescăruș cu aripile întinse lateral, de o parte și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
ei, a vrut s-o bage el la teatru, să joace ea pe scenă, să fie actriță, ei, uite că n-a jucat, am fost mai tare eu!, am plimbat-o cu mașina noastră, a mâncat din mâncarea noastră... și acuma a dispărut, curva naibii, s-o sărute Iuda acolo unde e!!! — Nu ziceți așa, doamna Loredana, poate a plecat pur și simplu, o fi în alt oraș... nu știu, nu prea înțeleg nici eu, nici nu știu de unde a apărut

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
eu la 20 de ani?, să fi trăit cu el cât se putea, apoi, să fi făcut o căsătorie cu cineva domestic, un om de casă, un bărbat care să aibă grija mea, să-mi plătească tot. Un bancher, ceva. Acuma, o să-l îngrijesc eu pe Maestru până la o sută de ani, că dacă trăiește el mult?, dacă paralizează, că mi-a zis doctorul că e posibil și asta? Să-mi miroasă a om pe moarte în casă? Și Loredana aprinde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262

E Încă boboc, nu? — Da. — Ascult-o pe asta! Sfinte Dumnezeule! „Vorbește o subretă: Ziua se-mbracă-n falduri de neagră catifea, Lumânărele dalbe, În cleștii argintați, Cu flăcări tremurânde, sunt niște umbre-n vânt. Pia, Pompia... vino, să plecăm...“ — Acuma spune-mi și mie ce naiba Înseamnă? — O scenă de cămară. „Cu degetele țepene, ca barza În plin zbor, Ea zace pe patul cu cearșafuri albe, Cu mâinile-apăsate pe sânul mic, o sfântă, Bella Cunizza, vino la lumină!“ — Dumnezeule mare, Kerry

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Încât nu-mi vine să cred că de mine-ți place cel mai mult. Oh, dragă Isabelle, este o noapte magnifică! Cineva cântă Luna Îndrăgostiților la mandolină, undeva departe, În campus, iar muzica parcă aduce chipul tău Încadrat În fereastră. Acuma cântă La revedere, băieți, am terminat și ce bine se potrivește cu starea mea sufletească! Căci și eu am terminat cu toate! M-am hotărât să nu mai beau cocteiluri niciodată și știu că nu mă voi Îndrăgosti a doua

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
dar peste un minut mă supăr și eu. Hai să ne sărutăm și să ne Împăcăm. Isabelle a reflectat Îmbufnată la propunerea lui. — Nu suport să se râdă de mine, a zis ea În cele din urmă. Nu mai fac. Acuma nu râd, nu vezi? — Dar ai râs. — Of, nu mai fi atât de al naibii de femeie! Buzele ei s-au curbat ușor. — O să fiu exact ceea ce-mi place. Amory se Înfrâna destul de greu. Își dădea seama că nu are nici un

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
lumină nefavorabilă asupra democrației princetoniene, costă prea scump, consumă timp - argumentele obișnuite, pe care le auzi de obicei de la studenții din anul al doilea dezamăgiți că n-au fost acceptați ca membri. Și Woodrow credea că ar trebui abolite. Dar acuma se Întâmplă pe bune? — Absolut. Cred că răzmerița va reuși. Naiba s-o ia! Te rog să-mi explici mai amănunțit. — Ei bine, a Început Tom, pare-se că ideea a apărut simultan În câteva minți strălucite. Vorbeam adineauri cu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
nu rămâne mult timp nemăritată. — Bine, dar nu trâmbița. N-are ea nevoie de sfatul tău. — Așa-i că-i frumoasă? (Intră un șef de raion. Tăcere până când ajunge În prim-plan, rânjind.) — Damă de societate, nu? Da, dar săracă acuma, cred. Așa se zice. — Uf, fetelor, grozavă copilă! Iar Clara le lumina pe toate cu bunătatea ei. Amory era Încredințat că vânzătoarele Îi făceau reduceri, cu sau fără știința ei. Constatase că se Îmbrăca foarte bine, că avea În casă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
două săptămâni, poate că lucrurile vor sta altfel. EL: Ciudat, ai aceeași viziune despre bărbați pe care o am eu despre femei. EA: Știi, de fapt eu nu sunt feminină - În cugetul meu. EL (curios): Zi mai departe. EA: Nu... Acuma zi tu... M-ai făcut să vorbesc despre mine. E Împotriva regulilor. EL: Regulilor? EA: Regulilor stabilite de mine. Dar tu... O, Amory, aud că ești strălucitor! Ai mei așteaptă atât de mult de la tine! EL: Ce Încurajator! EA: Alec

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Victorie! (Intră DAWSON RYDER, douăzeci și șase de ani, chipeș, bogat, credincios alor săi, poate cam nesuferit, dar stăpân pe sine și sigur de succes.) RYDER: Cred că ăsta-i dansul meu, Rosalind. ROSALIND: Bine, Dawson, deci mă recunoști. Știu acuma că nu m-am machiat prea gros. Domnul Ryder, domnul Gillespie. (Își strâng mâinile și GILLESPIE iese, teribil de deprimat.) RYDER: Petrecerea ta este, fără Îndoială, reușită. ROSALIND: Vorbești serios? N-am dat pe-acolo de mult. Sunt obosită. Te

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
oberchelnerul. Atitudinea lui Amory a fost una de curtoazie arogantă și exagerată. După ce i s-au servit argumente logice irefutabile, a consimțit să fie condus Înapoi la masă. — Am hotărât să mă sinucid, a anunțat el brusc. — Când? La anul? — Acuma. Mâine În zori. O să iau o cameră la Commodore, o să intru În vana cu apă fierbinte și o să-mi tai venele. — Devine morbid! — Ai nevoie de Încă un highball, bătrâne. Vorbim despre asta mâine, cu toții. Dar Amory nu se lăsa

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
putut să mă trăsnească -, dar uite că-s aici și, evident, nu m-a trăsnit. Dar important este că de data asta nu m-am temut mai mult decât când eram un Scientist Creștin, ceea ce am fost anul trecut. Așadar acuma știu că sunt materialistă și tocmai fraternizam cu fânul când ai apărut tu și ai Încremenit la marginea pădurii, speriat de moarte. - Cum, netrebnică mică? a strigat indignat Amory. Eu speriat? De ce? - De tine Însuți! a țipat ea, iar el

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
care nu s-au transformat În saci de bani, acumulând averi pentru un pumn de femei și copii. - De aici se recrutează radicalul Înnăscut? - Da, a răspuns Amory. El poate varia de la criticul deziluzionat, ca bătrânul Thornton Hancock, până la Troțki. Acuma, bărbatul ăsta spiritualicește neînsurat nu deține putere directă, fiindcă, din păcate, omul spiritualicește Însurat, ca produs colateral al goanei după bani, depozitează acasă marele ziar, revista populară, săptămânalul influent, În așa fel Încât doamna Ziar, doamna Revistă, domnul Săptămânal să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391

spele Mișu peste tot sau o s-o spele baba la care stătea în gazdă, să-i fure ei cercelușii de aur pe care i-a găsit în camera de hotel când l-a cunoscut pe Mișu la Costinești. Mariana și acuma crede că cerceii ăia i-a pus Mișu acolo expre, da nu zice, că e modest. O să-i fie dor de Mișu. Și uite că nici nu s-a epilat, dacă totuși o spală Mișu? Dacă știa că se hotărăște

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
poate să aștepte. La urma urmei, și Mariana, săraca, nu-i dau decât trei milioane pe lună, își spuse domnul Popa vinovat, da ce să fac, poate-i mai dă și Mișu, și chiar cred că o să-i măresc salariul acuma, nu prea avem clienți, da vin sărbătorile, a început școala, o să meargă mai bine, și poate o las să facă și puțin striptease, așa, numai duminica după douășpe. Domnul Popa se simte generos azi, chiar și apăsarea constantă din vezică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
așa tare și nu vreau să te dau la țară! Poate că era mai bine dacă te dădeam la țară, poate că trebuia să mergem împreună la țară. Of! Nevastă-mea, că tot am zis de ea, s-a trezit acuma că vrea un copilaș, de parcă când ai cincizeci de ani, nevastă, trăiești în România, ai lucrat pe șantier și ești patron de bar, ai chelie, burtică și o ciupercă supărătoare între degetele de la picioare, și mai ești din când în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]
o pungă de plastic un yo-yo de cârpă roșie, ca paietele Marianei. Poate-l ajută Dumnezeu și pe Mișu și se-ntâmplă o minune să-i rămână barul. - Ți-au furat ceva? - Nu. Nu-i nimic, o să-i fure de-acuma, zâmbi Mișu, în timp ce Mariana se îmbrăcase repede și acum venea cu Pagini Aurii să caute secția de poliție. Mariana se simțea de mult urmărită, prea se uitau elevii ăia la ea, mereu se gândea să-și noteze numărul secției, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2066_a_3391]